ID digital imediat după alegerile europene

Se pregătește o nebunie totală după ce va trece salva de alegeri. În fapt sunt pregătite mișcările pentru aplicarea tuturor reformelor nepopulare, astfel încât partidele pro-sistem care câștigă acum să aibă timp să-și revină după scăderea popularității ca efect al legislației ticăloase pe care urmează să o promoveze. Pe scurt, legile genului, cele menite a face praf familia și religia, vor avea întâietate. În același timp, de o importanță covârșitoare pentru ei este legislația referitoare la ID-ul digital, deoarece prin aceasta vor pune turma rapid la jug. Despre această problemuță vom discuta azi.

Știți probabil că Islanda a ieșit din UE. Însă nu a ieșit din cauza comportamentului aberant al Uniunii, ci întrucât dorea să meargă cu aberațiile mult mai accelerat decât construcția europeană. De aceea Islanda a devenit cumva terenul de încercare a tuturor tembelismelor pe care vrea să le introducă Europa la nivel continental. Printre acestea se numără, desigur, ID-ul digital.

În Islanda, ID-ul digital (rafræn skilríki) este legat la numărul de asigurări sociale (kennitala), un echivalent al CNP-ului de la noi. Așadar, orice cetățean islandez îl are. De asemenea, cei care rămân mai mult pe-acolo este necesar să se înregistreze pentru un ID digital. Ce se face cu acest ID? Cam tot. Ceea ce este necesar să înțelegeți este că nu poți trăi fără un asemenea identificator.

Dacă vrei să-ți iei carnet de șofer, să închiriezi ceva, să ai un contract de gaze sau energie electrică, practic pentru aproape orice, ai nevoie de rafræn skilríki. De asemenea, este necesar să fii cu ochii-n patru în ceea ce privește utilizarea sa deoarece, dacă un intrus reușește să ți-l fure, tot ceea ce face el este făcut, din punct de vedere legal, de tine. Interesant, nu-i așa?

Fiecare mișcare pe care-o faci este identificată prin intermediul ID-ului digital. Vrei un telefon, folosești ID-ul digital. Faci o operațiune în bancă, o semnezi cu ID-ul respectiv. Vrei să cumperi ceva mai important (o casă, o mașină ș.a.m.d.), este necesar să dai ID-ul. Dintr-un anume punct de vedere, utilizarea ID-ului face totul mai simplu și debirocratizat. Nu mai e nevoie să te deplasezi la un birou, ci faci online o solicitare. Anumite operațiuni pe care le faci, declanșează automat acțiunile birocratice necesare (de ex. atunci când cumperi o mașină, e automat trecută în dreptul tău la impozite și taxe, iar când o vinzi îți dispare de-acolo la semnarea contractului de vânzare).

Însă toate beneficiile pălesc în momentul în care înțelegi care-i reversul medaliei. Semnând cu ID-ul digital, oricând un procuror poate veni să te acuze, de exemplu, pentru „răspândirea bolilor” deoarece a identificat că atunci când erai bolnav de covid ai plecat din casă. Într-adevăr, îmi veți spune că la fel au făcut și în Australia, doar că acolo nu aveau un temei legal și era necesar să demonstreze că ai fost tu, fapt care a îngreunat procesul și a bușit numeroase „acuzații”. Aici legislația e împotriva ta: când ai deblocat o barieră cu ID-ul tău digital, deja se știe că ai fost tu, astfel încât te-ai auto-incriminat. La fel în ceea ce privește ceea ce faci online. Dacă furnizorul tău de servicii internet îți cerere ca de fiecare dată când navighezi pe net să-ți autentifici sesiunea cu ID-ul digital, poți fi acuzat de orice ai făcut online. Spre exemplu, dacă ai comentat aiurea pe o rețea de comunicare virtuală, acea „vină” se răsfrânge instantaneu asupra ta. După cum lesne puteți observa, totul, chiar totul, va depinde de acel ID.

Partea cu adevărat diabolică va fi că ID-ul nu va fi obligatoriu. Doar că va exista un mic amănunt: nu vei putea face nimic dacă nu-l ai. Nici măcar nu-ți vei putea încasa salariul. Desigur, statul va facilita din ce în ce mai mult introducerea ID-ului. Spre exemplu, atunci când îți iei cartea de identitate, ți se va da automat un ID. Cu alte cuvinte, „ți-l vor băga pe necuratu-n casă”. Dacă vei ignora activarea, în cazul în care pierzi documentația, s-ar putea ca cineva să-ți fure identitatea, chestie pe care n-o dorești. Ei bine, indiferent de cum am da-o, nu vei mai putea să te miști fără o asemenea aberație. Cum vi se pare?

Din păcate, întreaga retorică electorală de peste tot este una voit aberantă. Ne interesează dacă Piedone a mâncat sau nu parizer cu muncitorii în loc să investigăm ce anume propun cu adevărat idioții care-au fost trimiși cu misiune pe liste. Nu ne interesează asta. Ba, mai mult, sunt unii care zic că ei sunt deștepți și sfidează sistemul neparticipând la vot. Tare! De parcă sistemul n-ar avea păcănele pentru a le contrabalansa aberantul protest. A întrebat cineva pe vreun participant cum e cu ID-ul digital? I-a pus cineva întrebarea asta vreunui cap de listă de-al partidelor participante? Evident că nu. Salamul lui Piedone e mai important acum!

Autor׃ Dan Diaconu

Citiți și:
Worldcoin, care folosește ID-ul digital bazat pe scanarea irisului, profită de criza economică din Argentina, cumpărând date biometrice de la cetățenii vulnerabili financiar
Scrisoarea celor 504: Portofelul de identitate digitală al UE este o lesă electronică cu care Bruxelles-ul vrea să își controleze cetățenii

 

yogaesoteric
3 iunie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More