Ideea monogamiei ca fiind parte din relaţiile ideale se bazează pe cercetări defectuoase
Cercetătorii din cadrul Universităţii din Michigan încearcă să determine dacă modul în care psihologii şi alţi experţi studiază relaţiile este influențat de dorinţa de promovare a monogamiei.
Terri Conley, principala cercetătoare din cadrul studiului, afirmă că atitudinea savanţilor privind monogamia este ,,atât de înrădăcinată, încât este invizibilă”.
,,Nu este vorba că noi considerăm că acesta este cel mai bun mod de viaţă, ci considerăm că este singurul mod de viaţă,” adaugă ea.
Cercetătorii au indicat că în cazul sondajelor privind relaţiile poligame este utilizat un limbaj care nu este neutru. În formularea întrebărilor privind ,,infidelităţile” sau ,,înşelatul”, cuvintele sunt utilizate pentru a face referire la ,,partenerul trădat”, aceşti termeni fiind prezenţi în majoritatea studiilor academice.
Conley, cercetătoare din cadrul Universităţii din Michigan, a considerat că există anumite disfuncţii în studiile privind sexualitatea şi relaţiile de cuplu şi afirmă că a întâlnit rezistenţe din partea altor cercetători care au analizat lucrările sale din anii trecuţi privind conceptul poligamiei.
Unii dintre experţi au apreciat lucrarea lui Conley ca fiind ,,iresponsabilă”. ,,Faptul că discuţiile sunt conduse de emoţii, nu ne permit să tratăm lucrurile într-un mod logic,” spune Conley.
În cadrul unui studiu de intervievare a cuplurilor care acceptă poligamia, cercetătoarea a descoperit că astfel de relaţii sunt „funcţionale” bazându-se pe un număr de indicatori.
Cercetătorii au intervievat peste 2.000 de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 61, şapte dintre ei aflându-se în relaţii poligame. Bazându-se pe un număr de indici, inclusiv încrederea, gelozia, pasiunea şi satisfacţia totală, cercetătorii nu au descoperit nicio diferenţă funcţională între relaţiile poligame şi cele monogame.
Citiți și:
«Poliamor», ultima revoluție sexuală în Brazilia, are mulți adepți
Despre dragoste şi iubire…
Demistificarea tabuurilor legate de sexualitate
yogaesoteric
11 mai 2017