Iluzia aberantă a democraţiei: sclavul perfect este sclavul care se crede liber!

Am fost învățați că trăim într-o lume democrată unde noi avem puterea să ne decidem singuri soarta, unde drepturile și libertățile noastre fundamentale sunt respectate și garantate de stat. Dar ce siguranță avem că acest sistem democrato-liberalo-capitalist este într-adevăr ceea ce ne spune mass-media că este? E adevărat că sistemul ne oferă libertate, sau aceasta e doar o iluzie? Ce e până la urmă democrația? E puterea poporului, puterea majorității, impunerea voinței cetățenilor în mediul politic. Cel puțin asta-i teoria. Ni se spune că datorită dreptului la vot o dată la câțiva ani putem să hotărâm ce politicieni ne vor conduce.

Dar dacă analizăm cu atenție situația din România, nu putem să vorbim cu adevărat de o democrație. Așa-zisul pluripartidism nu e altceva decât un ambalaj frumos care ascunde un singur tip de om: politicianul corupt, responsabil de distrugerea țării. Avem mai multe partide mari: PSD, PNL, PDL, PPDD, PC, UDMR etc, care ne sunt prezentate ca niște alternative. În realitate e ca și cum ni s-ar oferi mai multe tipuri de otravă atunci când avem nevoie de apă. Unele dintre aceste partide sunt urmașe ale Partidului Comunist, iar restul au printre membri o mulțime de comuniști și securiști. Diferențele ideologice sunt aproape inexistente și a compara aceste partide cu niște grupări infracționale înregistrate legal nu mai e de mult ceva exagerat. Niciun partid mare nu reprezintă la ora actuală voința majorității.

Există putere și opoziție, așa cum se spune că trebuie să existe într-o democrație. Însă atât unii, cât și alții nu au făcut decât să distrugă România prin rotație: au sabotat economia, ne-au transformat într-o colonie a UE și a FMI, ne-au băgat în datorii, au creat legi care ne încalcă libertatea și au făcut afaceri din care doar ei au profitat, iar majoritatea populației a avut de pierdut. Să fi fost asta voința majorității românilor în ultimii 23 de ani? Cu siguranță nu, căci „puterea poporului” nu înseamnă milioane de români care să emigreze din cauza sărăciei. În concluzie, faptul că politicienii care guvernează se mai schimbă între ei nu înseamnă că unul dintre actualele partide parlamentare îi reprezintă pe cei mai mulți dintre cetățeni.

Dar lăsând la o parte faptul că actuala clasă politică este coruptă, democrația lasă teoretic posibilitatea ca noi, oamenii să putem schimba lucrurile. Spun teoretic, deoarece practic este foarte greu ca niște oameni corecți, care reprezintă cu adevărat voința românilor, să schimbe ceva în cadrul partidelor fără să se compromită. Soluția rămâne atunci înființarea unui partid nou. Democrația prevede dreptul la asociere în cadrul unei grupări politice. Până anul trecut, legea din România era făcută însă în așa fel încât crearea unei noi formațiuni să fie un proces extrem de greu. Era nevoie de cel puțin 25.000 de semnături, care să conțină adresa și CNP-ul, acestea să fie din peste jumătate din județele țării, plus Bucureștiul și din fiecare județ să fie strânse cel puțin 700 de semnături. Practic era nevoie de câteva mii de semnături în plus, căci mai puteau fi anulate unele dintre ele. Și chiar dacă acestea erau strânse până la urmă, exista posibilitatea ca justiția din România să împiedice înregistrarea unui partid, cum s-a petrecut în vara lui 2012 cu Partidul Naționalist, care trebuia să devină aripa politică a mișcării Noua Dreaptă. Desigur, astfel de legi erau făcute doar pentru a împiedica înregistrarea grupărilor care sunt împotriva sistemului. Aceasta în timp ce au fost înregistrate Noua Republică sau PP-DD, partide create să canalizeze nemulțumirile față de sistem, dar tot produse ale aceleiași clase politice.

Un alt aspect îngrijorător este felul în care se desfășoară alegerile. Nu are rost să mai scriem de fraudarea procesului electoral, care deja a devenit ceva obișnuit. Luăm ca exemplu doar alegerile parlamentare. Votul uninominal reprezintă modul de alegere a unui candidat, nu a unui partid. Deși ni se spune că votăm omul nu partidul, candidatul depinde de rezultatele partidului. Legea e făcută în așa fel încât un candidat care câștigă alegerile într-un colegiu, chiar și cu 99% din voturi, nu va intra în Parlament decât dacă partidul său obține cel puțin 5% din voturi la nivelul întregii țări. Asta dezavantajează partidele mici, și nici nu respectă opțiunea majorității dintr-un colegiu. S-a ajuns la situații în care cel ce a ieșit pe locul 2 sau 3 într-un colegiu să intre în Parlament. Excepție de la regulă fac candidații independenți, care însă n-au dreptul să-și trimită reprezentanți la secțiile de votare. Totul se face în așa fel încât ce decide majoritatea să nu conteze cu adevărat.

Și cu toate acestea ni se spune că suntem norocoși că România e o țară democrată din cadrul Uniunii Europene. În realitate, trăim într-un stat în care o clasă politică coruptă și trădătoare menține iluzia că suntem stăpâni pe destinul nostru. Dar nu noi decidem cine ne conduce, aranjamentele sunt făcute în spatele cortinei, iar alegerile devin un spectacol al cărui scop e să ne facă să credem că deținem puterea.

Democrația, teoretic, respectă și apără drepturile omului. Atât de mult se face legătura între cele două concepte, încât a devenit greu să ne imaginăm unul fără celălalt. Dreptul la viață, dreptul la libera exprimare, egalitatea în fața legii sau dreptul la intimitate și la viață privată sunt doar câteva exemple de drepturi care ne sunt încălcate zilnic. Mass-media nu vorbește despre asta, fiind controlată de aceiași oameni care ne fură libertatea.

Politicienii „democrați” și-au făcut un obicei din a condamna crimele regimurilor totalitare, amintindu-ne apoi ce norocoși suntem că trăim într-o lume liberă. Dar de dreptul la viață al copiilor nenăscuți, uciși prin avort, cine vorbește? Avortul (o formă de crimă) a devenit în democrație dreptul femeii de a face ce vrea cu trupul ei. Iar dacă susținem că un copil nenăscut nu e parte din trupul mamei, adepții practicării avortului vor spune că viața începe doar în momentul nașterii, nu al concepției. În ultimii 10 ani au fost uciși prin avort peste 11 milioane de copii doar în România – numărul la nivelul întregii Europe este unul colosal. Asta se petrece în ceea ce sistemul ne prezintă ca fiind „cel mai democratic continent al lumii”. Rezultatul acestui genocid legal este scăderea numărului populației autohtone și nevoia de imigranți din Asia și Africa, existând acum riscul ca aceștia să devină majoritari în Europa.

Dreptul la liberă exprimare e un alt pilon al democrației, dacă ar fi să credem ce spun politicienii. În realitate acest drept e limitat, în granițele opiniilor tolerate. Iar barierele nu sunt limbajul obscen sau insultarea țării, limite de bun simț. Încălcarea acestor limite este chiar permisă. De câte ori reprezentanți ai minorităților naționale au insultat România și poporul român, acest lucru le-a fost permis. În România oricine e liber să-i insulte pe români. Dar dacă un român își exprimă părerea când se referă la țigani și opinia sa nu e pe placul unor ONG-uri țigănești susținute de UE, imediat aceștia îl acuză de rasism, xenofobie, extremism etc. Odată puse aceste etichete, persoana care și-a exprimat opinia, după cum credea că are dreptul, devine o oaie neagră și poate avea probleme chiar și cu autoritățile. Acest lucru nu se petrece doar în România, ci în întreaga Europă. Dacă unele păreri nu sunt considerate corecte politic, atunci riscăm să comitem o „crimă de gândire”, la fel ca în romanul politic al lui George Orwell, 1984, carte care prezintă o lume totalitară în care era interzis orice gând cu care partidul nu era de acord. În Occident au existat cazuri de oameni închiși pentru că opinia lor era opusă celei oficiale. Există și legi care ne îngrădesc acest drept. Parcă am fi în comunism, UE fiind noul URSS.

Poliţia gândirii

Și totuși de ce nu vede nimeni această problemă? Pentru că mass-media ne prezintă zilnic o „lume liberă”: moschei în marile orașe ale Europei, parade ale homosexualilor, oameni care batjocoresc creștinismul, libertatea de a distruge familia tradițională etc. Dar în același timp, în Regatul Unit al Marii Britanii mulți oameni au fost dați afară de la locurile de muncă pentru că purtau simboluri creștine. Foarte democrat, nu-i așa? Asta în timp ce autoritățile nu fac nimic împotriva musulmanilor care aplică legea șaria pe străzile Londrei, de parcă ar fi în Pakistan. Așadar avem libertatea să batjocorim tot ce e sacru: credința, națiunea, familia, dar dacă criticăm cultura minorităților sau ne manifestăm propria identitate, riscăm să fim catalogați ca incorecți politic și chiar pedepsiți de lege. Așa era și în comunism, dacă spunea cineva ceva împotriva partidului, era numit „dușman al poporului” și pus la zid.

Avem dreptul la viață privată și intimitate, ni se spune că un regim democrat ne garantează acest drept. Dar cum rămâne atunci cu actele biometrice? În unele state sunt obligatorii, iar politicienii corupți au început să le introducă și în România. Practic suntem obligați să ne lăsăm amprentați ca niște infractori pentru a deține un buletin sau pașaport. Furnizorii de telefonie mobilă și internet sunt obligați să stocheze convorbirile și emailurile noastre și să le pună la dispoziția autorităților responsabile cu siguranța națională în maxim 48 de ore de la solicitare. După modelul Londrei, sunt instalate și pe străzile noastre tot mai multe camere video, astfel încât suntem monitorizați la tot pasul. Iar dacă ne cazăm la un hotel sau la o pensiune, hotelierii sunt obligați să ne rețină datele personale și să informeze autoritățile, astfel încât în orice moment să le fie cunoscută locația în care ne aflăm. Aceste încălcări ale drepturilor noastre sunt justificate de sistem ca fiind măsuri de combatere a terorismului. Ironic cum aceiași oameni care au deschis porțile Europei la milioane de musulmani vor să ne apere de terorismul islamic transformând un stat într-un lagăr. Asta e democrație, nu-i așa?
 
Cât despre egalitatea în fața legii, cred că e evident că ea există doar pe hârtie. E aproape imposibil ca un simplu cetățean să câștige în fața unui politician sau a unui interlop, atunci când aceștia controlează justiția în cel mai „democrat” spirit.

Toate aceste încălcări ale drepturilor noastre, legale sau nu, sunt vina politicienilor corupți, a celor ce ar trebui să ne reprezinte, căci doar noi i-am ales să ne conducă. Totuși, românii de rând nu au avut prea multă influență atunci când „i-au ales”. Aceștia nu se obosesc să ne consulte, să nu mai vorbim de un referendum, atunci când adoptă legi care ne încalcă libertatea, precum cele care permit stocarea informațiilor noastre personale sau îngrădirea dreptului la liberă exprimare. De fapt, în unele cazuri nu mai votează nici măcar Parlamentul, ci abuzurile sunt rezultatul ordonanțelor de urgență date pe bandă rulantă de toate guvernele. E încălcat principiul separării puterilor în stat? Acest principiu există oricum doar pe hârtie.

De ce nu observă masele că toată democrația în care trăim nu e decât un ambalaj? Avem acces la internet, la show-uri TV cu personaje mondene, putem să cumpărăm etnobotanice, să bem Coca-cola, să ne exprimăm ura față de credință și patrie, putem să ne destrăbălăm prin cluburi și să ne pierdem timpul pe facebook. Pe scurt: putem să ne sinucidem spiritual și fizic, iar atunci avem impresia că suntem liberi. O iluzie întreținută de mass-media aservită sistemului democrato-liberalo-capitalist cu scopul de a ne determina să ne comportăm exact cum doresc cei ce ne conduc: să devenim niște consumatori, niște cifre, nu niște persoane.

E doar o formă de sclavagism modern, căci până la urmă sclavul perfect e sclavul care se crede liber. Și tot ce e necesar pentru ca să devenim niște robi ai sistemului fără a ne da seama, e să credem că suntem cei mai norocoși oameni din lume, că trăim într-un stat democrat și ne scăldăm în libertate.

Citiți și:

O semnificativă poveste cu tâlc: Adevărata origine a democraţiei

Doi părinți îi scriu Andreei Vass, «mama de weekend»

yogaesoteric
15 februarie 2016