Îmbrăţişând Lumea: AMMA – Sri Mata Amritanandamayi Devi

Motto 1: „Fii ca un copil. Numai atunci vei putea învăţa şi creşte.”

Amma

Motto 2: „Instinctul matern, în esenţă, nu are nimic de-a face cu

a fi însărcinată, ci cu iubirea, compasiunea şi altruismul.

Constă în a te dărui în totalitate celorlalţi.”

Amma

Motto 3: „Fii atent să nu te îndrăgosteşti de ego-ul tău în numele iubirii şi ajutorării celorlalţi.” Amma

 

„Religia mea este Iubirea”

– Amma

Prin acţiunile sale extraordinare de iubire şi dăruire de sine, Sri Mata Amritanandamayi sau Amma (Mamă), aşa cum este cunoscută, şi-a atras iubirea a milioane de oameni din toate colţurile lumii. Mângâind cu blândeţe pe toată lumea care vine la ea, îmbrăţişându-i cu iubire, Amma îşi împărtăşeşte iubirea infinită cu toţi oamenii – indiferent de credinţele lor, de cine sunt sau de ce au venit la ea. Într-un mod simplu, dar puternic, Amma transformă vieţile a nenumăraţi oameni, ajutându-le inimile să înflorească cu fiecare îmbrăţişare pe care le-o oferă.

 

În ultimii 38 de ani, Amma a îmbrăţişat fizic mai mult de 28 de milioane de oameni din toate părţile globului. Spiritul său neobosit de dăruire pentru a-i încuraja pe ceilalţi a inspirat o vastă reţea de activităţi de caritate prin intermediul cărora oamenii descoperă pacea care apare din a-i ajuta plini de altruism pe ceilalţi. Învăţăturile Ammei sunt universale. Când este întrebată de religia sa, ea răspunde că religia sa este iubirea. Ea nu cere nimănui să creadă în Dumnezeu sau să îşi schimbe credinţa, ci numai să îşi cerceteze propria natură interioară reală şi să creadă în ei înşişi.

 

„Iubirea este adevărata noastră esenţă. Această iubire nu e limitată de apartenenţa la o castă, de credinţe, culoare sau religie. Toţi suntem ca nişte perle înşirate pe acelaşi şirag al iubirii. Treziţi acea unitate şi răspândiţi mesajul de iubire.”

Amma

 

Amma s-a născut într-un sat mic de pescari din Kerala, sudul Indiei, la 27 septembrie 1953. Tatăl ei vindea peşte pentru a supravieţui. Mama sa povesteşte că fiica ei nu s-a născut plângând aşa cum se petrece cu ceilalţi copii, ci cu un zâmbet pe faţă. A fost numită Sudhamani (nestemata nectarului divin).

 

De mic copil era evident că este o fiinţă specială. La şase luni putea să meargă şi să vorbească şi, la vârsta de trei ani, ea cânta încontinuu. La cinci ani, deja compunea frumoase, extraordinar de profunde imnuri închinate preaiubitului ei KRISHNA.

 

Sudhamani fascina şi încânta pe toată lumea din jurul ei. Dar pe măsură ce creştea, preocupările ei spirituale, inclusiv stările sale frecvente de meditaţie, cântecele devoţionale şi dansul extatic la malul mării, au început să îi deranjeze pe cei din familia sa. De la vârsta fragedă de cinci ani, Sudhamani era supusă la severe mustrări. Când aceasta a ajuns la nouă ani, mama ei s-a îmbolnăvit. Deşi Sudhamani era cea mai inteligentă fată din clasa ei, a trebuit să abandoneze şcoala şi să aibă grijă de toată familia ei. A fost o îndatorire epuizantă, dat fiind faptul că avea în grijă şapte fraţi şi surori de hrănit şi îmbrăcat, şi animale de crescut. Practic ea a devenit servitoarea familiei, muncind de dimineaţa şi până seara.

 

Când a venit în această lume, Amma nu a avut nici un sentiment de înstrăinare. Totul era atât de familiar pentru ea; atunci când cunoşti totul despre lume poţi zâmbi.

„Când priveşti întregul univers ca un joc al Conştiinţei, ce altceva ai putea face decât să zâmbeşti?”

– Amma

 

Ca parte a muncii sale, Amma trebuia să adune mâncare pentru vacile familiei. Ea hoinărea prin satele vecine strângând iarbă şi cerând coji de legume şi resturi de fiertură de orez pentru vaci. În asemenea momente, ea a văzut multe lucruri care au îngrijorat-o. A văzut oameni care mureau de foame, în timp ce alţii aveau mai mult decât suficient. A văzut că mulţi oameni erau bolnavi şi sufereau de dureri foarte mari, neputând să îşi cumpere nici măcar un singur medicament. A mai văzut că mulţi bătrâni erau neglijaţi şi trataţi dur de propriile lor familii. Empatia ei era atât de mare, încât durerea celorlalţi era de nesuportat pentru ea. Deşi era doar un copil, a început să mediteze asupra cauzelor suferinţei. S-a întrebat de ce suferă oamenii? Care este cauza fundamentală a suferinţei? Iar atunci a simţit atât de puternic prezenţa lui DUMNEZEU în interiorul ei, încât a vrut să facă ceva pentru a-i alina şi încuraja pe cei mai puţin norocoşi decât ea.

 

„
În timpul meditaţiei şi de-a lungul zilei, Amma căuta sursa tuturor tristeţilor şi suferinţelor pe care le vedea în jurul ei. La un moment dat, a simţit că suferinţa umanităţii se datorează KARMA-ei oamenilor, fructul acţiunilor lor trecute. Dar Amma nu a fost mulţumită cu acest răspuns şi a mers mai profund. Atunci din interiorul său a apărut răspunsul: «Dacă este KARMA lor să sufere, oare nu este DHARMA ta să îi ajuţi?» Dacă cineva cade într-un puţ adânc, e oare corect să treci pur şi simplu pe lângă spunând, «Oh, este KARMA sa să moară?» Nu, este de datoria noastră să îl ajutăm să iasă afară!”

 

Copilăria Ammei

Din multe puncte de vedere, atunci a fost momentul în care a început misiunea Ammei de ajutorare plină de iubire a semenilor săi. Îşi împărţea mâncarea cu cei care mureau de foame, îi îmbăia şi îmbrăca pe cei bătrâni care nu aveau pe nimeni care să aibă grijă de ei. Era pedepsită când dădea mâncarea şi lucrurile familiei celor săraci, dar Sudhamani nu îşi înceta acţiunile sale de caritate. S-a refugiat în singurătatea nopţii, meditând ore întregi şi rugându-se cu ardoare lui KRISHNA. Pe timpul zilei îi purta poza în buzunarul de la bluză şi îi cânta încontinuu numele.

 

În primii săi ani de adolescenţă, Sudhamani a fost trimisă să muncească timp de ore lungi în casele rudelor, având grijă şi de treburile lor casnice. În ciuda tuturor îndatoririlor sale, ea îi cânta fără încetare numele lui KRISHNA şi îşi imagina că tot ce făcea era pentru el. În timp ce mătura curtea, îşi imagina că acesta ar putea veni în orice moment. În timp ce pregătea mâncarea îşi imagina că El ar putea apare ca oaspete la masă. În acest fel, niciodată nu avea resentimente faţă de munca sa, nici faţă de abuzurile pe care le suporta din partea familiei sale, ci doar se ruga să primească mai mult de lucru pentru Preaiubitul.

 

KRISHNA BHAVA

În ultimii săi ani de adolescenţă, Sudhamani aprofunda experienţa sa interioară de beatitudine. În 1975, la vârsta de 22 de ani, starea de Iubire Supremă devenise o trăire permanentă pentru ea. Un eveniment semnificativ a avut loc în septembrie 1975 şi a făcut ca şi ceilalţi să intuiască stările de natură divină pe care le trăia ea. Într-o zi, pe când Sudhamani mergea spre casă, ţinând în mână un mănunchi de iarbă, a auzit ultimele versuri ale SRIMAD BHAGAVATAM dintr-o casă vecină. Citirea tocmai se terminase, iar imnul devoţional tocmai începuse. Atunci ea s-a oprit brusc, părând că ascultă cu atenţie imnul. Dintr-o dată, ea a pornit în fugă către locul unde se adunaseră adoratorii. Fiind copleşită de extaz, identificarea ei interioară cu KRISHNA i-a transformat trăsăturile şi mişcările în cele ale acestuia.

 

În ceea ce priveşte declanşarea stării de KRISHNA BHAVA (divina stare a lui KRISHNA, în care Amma intra în stare de comuniune deplină cu acesta), Amma spune: „În primii ani, obişnuiam să dansez în extaz, singură, trăind încontinuu în KRISHNA BHAVA, dar nimeni nu ştia. Într-o zi, am simţit impulsul de a fi absorbită în Sursa Supremă fără a mă mai întoarce. Atunci am auzit o voce interioară spunându-mi, „Mii şi mii de oameni în lume sunt copleşiţi de suferinţă. Mai am multe de făcut pentru tine, tu, care eşti una cu Mine.’”

 

Ulterior Sudhamani apărea frecvent în KRISHNA BHAVA, timp în care oamenii se înghesuiau să o întâlnească pe plaja din apropierea casei sale. Cu toate acestea, un grup de tineri din satele din împrejurimi, care se numeau „Raţionaliştii” erau împotriva ei şi au încercat să îi facă rău. Văzând hărţuirea la care era supusă fiica sa, tatălui Ammei i s-a făcut milă de ea şi a amenajat grajdul de vaci al familiei, pentru ca aceasta să se poată întâlni liniştită cu oamenii.

 

Comuniunea cu Mama Divină

Pe cât de sublimă era, KRISHNA BHAVA nu a fost culmea SADHANA-ei (practică spirituală) lui Sudhamani. Într-o zi, curând după KRISHNA BHAVA, ea a avut viziunea de neuitat a lui ADHI PARASHAKTI (Forţa Primordială sau Mama Divină). Viziunea sa a fost atât de extaziantă, încât Sudhamani a aspirat cu întreaga sa fiinţă să devină una cu Mama Divină.

 

Înainte de aceasta, Sudhamani îşi continua treburile sale casnice ziua, între momentele în care intra în KRISHNA BHAVA. Acum însă, ea nu mai putea să aibă grijă nici de ea însăşi. Adesea uita să se spele sau să mănânce, atât de mare era aspiraţia sa de a o vedea pe DEVI. Ea considera chiar şi aceste necesităţi zilnice o pierdere de timp; ea vroia să îşi petreacă fiecare moment gândindu-se la Mama Divină, ea nu făcea nici măcar un pas fără a rosti, „Amma.”

 

Fratele cel mai mare al lui Sudhamani, care nu putea să îi înţeleagă starea de extaz, a certat-o teribil. Într-o zi, într-un acces de furie provocat de adunările din jurul surorii sale, a dat-o afară din casă. De atunci, ea a trăit afară, singură.

 

Acum, când Sudhamani trăia afară, animalele erau cele care aveau grijă de ea şi au devenit prietenii ei apropiaţi. Familia sa o abandonase mai mult sau mai puţin şi era împotriva vieţii sale spirituale, dar animalele o adorau şi îşi dădeau silinţa să o facă cât mai fericită şi să se simtă confortabil. În ciuda oricărui fel de vreme, acestea erau mereu aproape de ea şi o protejau. Animalele păreau să o înţeleagă mai mult decât orice fiinţă umană o făcuse vreodată.

 

Animalele îi aduceau mâncare – un vultur a aruncat un peşte în poala sa; o vacă de-a familiei venea zilnic la ea pentru a-i da lapte; un câine îi aducea pachete de mâncare – şi o păzea în timp ce se cufunda în stările profunde de meditaţie şi extaz. Nemaiputând să îi vadă suferinţa, mai multe animale au fost văzute plângând în timp ce o păzeau.

 

Dorul lui Sudhamani de Mama Divină devenise atât de puternic, încât nu mai putea să se gândească la nimic altceva. Nu avea grijă de ea, nu observa nimic în jurul ei. Nu mai ştia diferenţa dintre zi şi noapte. Ea stătea întinsă pe pământ în stare profundă de meditaţie. Nu mai observa când ardea soarele sau când ploua.

 

Continua sa comuniune transcendentă cu Mama Divină este descrisă într-un mod emoţionant în primul său BHAJAN, ANANDA VEETHI.

 

„
…

Nemaivăzând nimic străin de Sinele meu,

O comuniune deplină, care se topeşte în Mama Divină,

Am renunţat la orice fel de plăcere.

“Mama mi-a spus să le cer oamenilor

Să îşi desăvârşească menirea umană. Prin urmare,

Anunţ lumea întreagă

De sublimul adevăr pe care Ea l-a rostit,

„Oh, Omule, fuzionează cu Sinele tău!”

 

Mama Universală

După această experienţă, starea de comuniune cu Mama Divină Universală (MAHA SHAKTI) care s-a trezit în ea a făcut-o să îmbrăţişeze spontan pe toată lumea care venea la ea, simţindu-l pe fiecare în parte ca propriul său copil. Sute de oameni veneau la ea în fiecare zi pentru a petrece câteva momente în braţele sale. Amma le asculta problemele şi îi consola. De asemenea, a început să îi înveţe despre adevăratul scop al vieţii.

 

Între timp, tinerii din sat şi-au intensificat hărţuielile ajungând până acolo încât au încercat să o omoare. Rudele sale au fost devastate de evenimentul acesta violent, care a zguduit viaţa familiei. Dar văzând curajul fetei şi statornicia sa, compasiunea şi echilibrul său în faţa adversităţilor, aceştia au început să înţeleagă că viaţa ei are o menire foarte specială.

 

În 1979, primii discipoli monastici ai Ammei au venit să locuiască permanent alături de ea. Ei au fost cei care au numit-o Mata Amritanandamayi (Mama Beatitudinii Infinite). Pe măsură ce din ce în ce mai mulţi tineri şi tinere se simţeau inspiraţi de compasiunea plină de altruism a Ammei şi au început să vină la ea pentru ghidare spirituală, a fost fondat un ASHRAM. Prin urmare în 1981, construirea a câteva colibe cu acoperiş de paie lângă casa familiei Ammei a marcat fondarea trustului caritabil Mata Amritanandamayi Math.

 

Dar „copiii” Ammei nu erau doar în India. În 1987, ca răspuns la invitaţiile lor, Amma s-a îmbarcat în primul său tur mondial. Azi Amma îşi petrece majoritatea anului călătorind în India şi în toată lumea; oriunde merge oamenii se înghesuie să o vadă şi sunt inspiraţi de exemplul său de iubire pură şi compasiune.

 

Casa Ammei din Amritapuri, sudul Indiei este şi astăzi aşezământ pentru călugări, călugăriţe şi discipoli care au grijă de casă, precum şi studenţi (Brahmacharya, Gruhastha, Vanaprastha şi Sannyasa). Aceştia au fost inspiraţi de învăţăturile Ammei – de viaţa ei – şi şi-au dedicat viaţa servirii lumii prin intermediul vastei reţele caritabile de proiecte ale Ammei.

 

Când Amma este în ASHRAM, mii de oameni din toate colţurile lumii o vizitează în fiecare zi.

 

Visul Ammei:

„O viziune asupra unei lumi în care bărbaţii şi femeile evoluează împreună, o lume în care toţi oamenii respectă faptul că, precum cele două aripi ale unei păsări, femeile şi bărbaţii au o valoare egală.”

 

„Toţi oamenii ar trebui să poată dormi fără frică, cel puţin pentru o noapte. Toţi oamenii ar trebui să poată mânca până la îndestulare, cel puţin pentru o zi. Ar trebui să existe măcar o zi în care în spitale să nu vină nimeni ca urmare a violenţei. Prin acţiuni altruiste pentru cel puţin o zi, toată lumea ar trebui să îi ajute pe cei săraci şi nevoiaşi. Ruga Ammei este ca măcar acest mic vis să se realizeze.”

 

„Experimentând unicitatea sa în întreaga creaţie, Amma şi-a dat seama că menirea vieţii sale este să îi ajute pe cei suferinzi. Acela a fost momentul în care Amma şi-a început misiunea spirituală, răspândind acest mesaj de Adevăr, iubire şi compasiune lumii, primind pe toată lumea.”

 

„
În final,”
spune Amma, “iubirea este singurul medicament care poate vindeca rănile lumii. În acest univers, iubirea este cea care uneşte totul. Pe măsură ce această conştienţă se trezeşte în noi, toate dizarmoniile vor înceta. Doar pacea va domni atunci.”

 

(va urma)

 

Citiţi şi:

ANANDA VEETHI – Calea Beatitudinii. În acest imn mistic, Amma cântă despre experienţa ei

Mata Amritanandamayi despre Sine şi Ego

Ajutorul oferit celorlalţi – în lumina sistemului Karma Yoga

 

yogaesoteric

24 iunie 2010