Iminenţa războiului nuclear? De ce este demonizată Rusia
Vă oferim în cele ce urmează o parte din declarația unui reputat analist şi comentator, fost membru al guvernului Reagan, Paul Graig Roberts, despre motivele pentru care SUA folosește, de data aceasta, sperietoarea rusească cu mult mai mult decât atunci când în mod real Rusia comunistă făcea jocurile într-o mare parte de lume şi era un pericol real pentru Occident.
De ce, în pofida realităţii, care ne arată o Rusie în defensivă, în recuperare economică, mult scăzută faţă de fosta Uniune Sovietică, preocupată de dezvoltarea relaţiilor economice cu Vestul pentru a se dezvolta ea însăşi, suntem permanent bombardaţi, manipulaţi, hipnotizaţi, stârniţi să ne temem de Rusia, să o vedem ca pe marele şi permanentul pericol, în timp ce, dinspre Vest, tăvălugul sexo-neomarxismului distruge persoana umană, popoarele, statele europene, lumea.
Vom avea război, chiar nuclear, existând pericolul ca, urmând unui astfel de parcurs, România să devină nu peste mult timp o amintire?
„Provocarea Rusiei, care este în desfăşurare din timpul regimului Clinton, a ajuns la nivele fără precedent sub regimurile neoconservatoare ale lui Obama şi Trump. Conflictul care a fost orchestrat este benefic pentru bugetul anual de 1.000 miliarde al complexului militaro/industrial la costuri care maximizează pericolul războiului nuclear. Demonizarea Rusiei, a lui Putin, a Chinei şi a Iranului sunt atât de extreme încât au convins Rusia şi China că Washingtonul vrea război.
Pentru Rusia, retragerea lui Trump din tratatul privind rachetele cu rază medie de acţiune (INF) confirmă că se pregăteşte un atac împotriva Rusiei. Rachetele cu rază medie nu pot ajunge în SUA. Tratatul asigura securitatea pentru Rusia şi Europa, motiv pentru care pretenţia Washingtonului că Rusia a violat acordul este absurdă. Singurul motiv pentru retragere este acela de a putea amplasa rachete cu rază medie în jurul frontierelor Rusiei, ceea ce creşte substanţial posibilitatea unui succes al unei prime lovituri împotriva Rusiei.
Acest aspect pare a nu fi evident pentru poporul american, media şi Congres, dar este foarte clar pentru ruşi.
Mihail Gorbaciov, cel care a negociat tratatul INF cu preşedintele Reagan, a sintetizat pe scurt această ameninţare: «Pare-se că lumea se pregăteşte pentru război.»
Îi este, de asemenea, foarte clar guvernului rus. Un oficial înalt, Andrei Belousev, a declarat: «Da, Rusia se pregăteşte pentru război, pot să confirm. Ne pregătim să apărăm patria noastră, integritatea noastră teritorială, principiile noastre, valorile noastre, oamenii noştri – pentru un astfel de război ne pregătim».
Putin însuşi a spus-o cu cuvinte dure. O ţară care va ataca Rusia va fi ştearsă de pe faţa pământului, «vor muri ca niște câini» şi «se vor duce în iad».
Cum demonizarea Rusiei este parte din demonizarea lui Trump de către democraţi – «Sluga lui Putin», «Agentul lui Putin», sau, în cuvintele fostului director al CIA, John Brennan, «trădătorul» – poporul american este prea dezbinat pentru a lua poziţie împotriva unui conflict cu Rusia, care serveşte agendei complexului militaro/industrial şi ideologiei neoconservatoare a hegemoniei americane a lumii.
Şi cum Rusiei îi este imposibil să accepte rachetele cu rază medie la graniţele ei, războiul este aproape.
China vede şi ea războiul la orizont. Preşedintele Chinei a ordonat militarilor să se «pregătească pentru război».
Nesăbuita şi iresponsabila politică a guvernului SUA faţă de Rusia şi China conduce către războiul nuclear.”
Citiți și:
Nu e deloc comod să te simţi un viitor deşert nuclear, dar cine te pune să te transformi în barda cu care americanii vor să atace Rusia?
Avertismente cu tâlc – Putin: Nicio ţară de pe Pământ nu va supravieţui unui război nuclear
Ucraina a provocat Rusia în Marea Neagră pentru ca incidentul să fie speculat de Occident
yogaesoteric
15 iunie 2019