Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie

articol de Pr. Matei Boila,
preluat din ROMANIA LIBERA 8 iulie 2005

Doresc să demonstrez în cele ce urmează că apartenenţa la francmasonerie este cel puţin imorală. Voi pune în paranteză toată controversa în legatură cu contribuţia reală şi potenţială, negativă sau pozitivă, a francmasoneriei la istoria omenirii pentru că aceasta nu schimbă cu nimic concluzia în problema pe care am pus-o.

Pentru sprijinitorii francmasoneriei, aceasta a contribuit, printre altele, la realizarea unui climat de toleranţă şi libertate politică (?), la constituirea statelor naţionale, la evitarea unor conflicte. Pentru adversarii francmasoneriei, aceasta a fost o forţă în principal ocultă, prin care răul major s-a revărsat asupra lumii. Ea ar fi contribuit la izbucnirea războaielor mondiale din ultimele secole, la împărţirea lumii în zone de influenţă, la vânzarea unei părţi a Europei comunismului sovietic, chiar la fundamentarea şi biruinţa acestuia, la triumful nu al toleranţei benefice, ci la încurajarea imoralităţii, pornografiei, homosexualităţii, în numele unei false lupte împotriva discriminării şi sprijinirii aşa-ziselor minorităţi, la tendinţele anticreştine în numele democraţiei, în realitate a unui libertinaj criminal.

Aşa cum am spus, nu voi intra în această controversă care deschide calea unei discuţii niciodată terminate şi în realitate nesemnificative pentru ceea ce vreau să demonstrez. Voi arăta că, indiferent ce părere avem despre contribuţia francmasoneriei, pozitivă sau negativă, la viaţa societăţii din ultimele secole, participarea la ea este imorală în sine. Indiferent că vedem jumătatea plină sau cea goală a paharului, contează doar responsabilitatea pentru ce lipseşte.

În fond, ce este francmasoneria? Plecăm de la ceea ce se ştie fără nici un dubiu. Francmasoneria este o asociaţie prezentă în toată lumea, care dispune de fonduri uriaşe, sursa unei influenţe viu simţite, cel puţin aceasta este mărturia a foarte mulţi oameni, peste care nu se poate trece fără a friza absurdul, şi care, cu toate acestea, nu este cunoscută în toate aspectele ei, deşi s-au spus şi s-au scris despre ea milioane de pagini şi de emisiuni televizate şi relatări pe Internet.

Să plecăm de la ceea ce se vede: asociaţiile văzute care, chiar dacă par a fi doar de faţadă, mascând centrele veritabile de putere şi influenţă, sunt totuşi singurele de necontestat pentru toată lumea, inclusiv pentru cei neiniţiaţi. Luăm deci de bună, aşa cum am făcut de la început, ceea ce se vede. Astăzi, membrii francmasoneriei văzute pretind că ea este un fel de asociaţie nevinovată, care nu are nici un fel de caracter sau ţeluri politice, religioase, estetice etc. Este greu, dacă nu imposibil de imaginat şi admis că miliardele de dolari din dosul acestor asociaţii sau loje, răspândite în toată lumea, nu urmăresc şi nu cer membrilor lor nimic politic, religios sau artistic. Simple asociaţii eventual de jucat golf sau bridge. Dar pentru a demonstra fără drept de apel şi a stabili ca ultimă concluzie posibilă caracterul imoral al participării la francmasonerie, să luăm ca bune aceste afirmaţii.

Ceea ce se pretinde în fond este că francmasoneria nu este în ultimă instanţă decât o asociaţie frăţească, tinzând spre a generaliza în toată lumea spiritul de maximă toleranţă. Dar toleranţa faţă de ce şi de pe ce poziţie? Toleranţa ca atare, fără a lămuri în prealabil aceste elemente şi fără a avea o poziţie faţă de ele este o noţiune goală. Înainte de a avea o credinţă, toleranţa ta este o atitudine inutilă, care face să zăngănească o monedă calpă. De altfel, ceea ce este valoros în atitudinea de toleranţă este îmbrăţisat astăzi, cel puţin declarativ, de majoritatea societăţilor civilizate.

S-a renunţat, cel puţin în marea majoritate a societăţilor civilizate, şi în primul rând în zona creştină, la impunerea concepţiei de viaţă prin forţa statală. Fiecare trebuie să fie liber în raport cu puterea politică, să gândească asupra lumii, a vieţii şi a organizării societăţii aşa cum doreşte. În orice caz, valoroasă este această toleranţă, acest respect al credinţei celorlalţi, neutilizarea în nici un fel a forţei sau a ascendentului pe care ţi-l dă puterea politică pentru alinierea celorlalţi la propriile tale convingeri, în măsura şi numai în măsura în care ai o convingere pe care firesc doreşti să o răspândeşti, însă exclusiv pe cale spirituală, a argumentelor. Adevărul în care nu crezi şi pe care nu doreşti să-l împărtăşeşti altora nu este decât o caricatură de adevăr.

De aceea, o asociaţie care pretinde că nu militează pentru nici o concepţie religioasă sau politică, ci exclusiv pentru toleranţă, este o imensă cacealma dăunătoare şi absurdă. Această poziţie afirmată declarativ de partea văzută a francmasoneriei, posibil pentru uzul naivilor, şi care are menirea de a acoperi atitudini mult mai grave nemărturisite, este ea însăşi de o mare nocivitate pentru că ea conduce la slăbirea şi în final abandonarea oricărei credinţe. Atitudine sterilizantă şi cel puţin la fel de nocivă ca şi fanatismul intransigent de care francmasoneria pretinde că ne apără.

Nu ar fi de mirare ca această poziţie, transparent afirmată, să ascundă, aşa cum mulţi cred, un ţel ocult, mergând până la dorinţa de dominaţie a lumii, de anihilare a credinţelor religioase, îndeosebi a creştinismului, şi chiar aşa cum unii o susţin, de satanizare a societăţii noastre. Este atât de aberantă afirmaţia că francmasoneria nu doreşte decât să răspândească toleranţa încât toate aceste suspiciuni îţi găsesc justificarea.

Dar din nou să renunţăm la orice alte învinuiri şi suspiciuni şi să rămânem strict la ceea ce se recunoaşte de către partea văzută a francmasoneriei şi chiar să plecăm de la premisa că nu există parte ocultă a francmasoneriei, oricât de improbabilă este această ipoteză, pentru a vedea că acest „rest” de necontestat este el însuşi profund imoral, aşa cum şi mai imorală ar fi şi alternativa unor acţiuni politice sau (anti)religioase oculte, caracter care ar face-o profund dăunătoare societăţii omeneşti.

S-a ajuns cu greu la convingerea acum de necontestat că cele mai mari şanse pentru ca politica să fie benefică este transparenţa. În societăţile moderne, centrele de iniţiativă politică trebuie să fie la lumina zilei şi să acţioneze pe baza unor reguli cunoscute pentru a mări şansele de reuşită a lor. Desigur, nu totdeauna această transparenţă şi aceste reguli sunt respectate şi nu totdeauna, chiar când se respectă, ele conduc la cele mai bune soluţii şi la eliminarea elementelor nocive şi chiar imorale din viaţa publică.

Totuşi, şansele cele mai mari pentru optimizarea vieţii publice o constituie transparenţa şi respectarea unor reguli minimale.
Este posibil ca initiativele politice pornind din centre oculte să fie bune în anumite momente. Aceasta nu împiedică ca o astfel de politică să fie per sold rea şi mai ales să nu conţină în mult mai mare proporţie primejdii nemăsurate, unele cu caracter criminal şi potenţial fatale civilizaţiilor în cadrul cărora se manifestă.

Ce sunt deci şi ce justificare au asociaţiile francmasone după ce am eliminat, aşa cum susţin francmasonii, chiar frizând absurdul, orice caracter militant al lor pe diferite planuri şi de asemenea după ce am văzut că justificarea aşa-zisei „lupte pentru toleranţă” este goală de conţinut.

Singura justificare, de neînlăturat, de fapt liantul şi forţa pe care o au şi pe care o mărturisesc formal de la început societăţile masonice, rămâne organizarea, în mijlocul unor societăţi mai mari, de nuclee cu oameni ce se ajută reciproc, transferând criteriile de selecţie şi promovare sociale.

Aceasta este de fapt singura justificare posibilă, chiar dacă aceasta nu se recunoaşte deschis, pentru apartenenţa la francmasonerie, în condiţiile în care se ia în serios afirmaţia că ea a renunţat la orice ţeluri politice, religioase sau chiar estetice sau sportive.

Analizăm deci imoralitatea apartenenţei la francmasonerie, în condiţiile în care dăm crezare afirmaţiei că ea nu mai are ţeluri religioase sau politice. Dacă aceste ţeluri există totuşi, bine mascate, aceasta nu ar face decât să agraveze caracterul imoral şi dăunător al apartenenţei la francmasonerie.

Prin urmare, din nou şi din nou, vom porni, chiar frizând absurdul, de la această afirmaţie de totală neutralitate a francmasoneriei pentru a arăta fără dubiu ca în orice caz apartenenţa la francmasonerie este imorală. De mii şi sute de ani, omenirea încearcă, în ciuda nenumăratelor ratări, să stabilească criteriile obiective, cât mai oportune pentru societate, a selecţiei şi promovării în cadrul ei.

O asociaţie cum ar fi cea a francmasoneriei, care nu are nici un alt scop decât cel al întrajutorării reciproce a membrilor săi prin eludarea sau în orice caz transgresarea criteriilor transparente de promovare în societate este evident imorală.
Negarea unor scopuri politice sau religioase, pe lângă că este pentru un om cât de cât lucid şi informat total inacceptabilă, nu înlătură cu nimic caracterul imoral şi antisocial al apartenenţei la francmasonerie.

Admiţând, chiar împotriva evidenţei şi a bunului simţ, neutralitatea politică şi religioasă a francmasoneriei, nu se face altceva decât să se pună în relief că motivaţia atitudinii lor este una interesată, imorală şi antisocială. Prin urmare, pentru un creştin nici nu se pune problema justificării participării la francmasonerie, dar chiar pentru un necreştin situaţia este inacceptabilă moral.

În general, cei care intră astăzi în francmasonerie sunt intelectuali şi, din păcate, aceştia au în general o mare capacitate ca, atunci când interesele lor o cer, să-şi justifice poziţia. Totuşi mi se pare că argumentele care condamnă din punct de vedere moral apartenenţa la francmasonerie sunt atât de pertinente încât este imposibil ca măcar o urmă de îndoială să nu răzbată pentru cel ce optează pentru apartenenţa la ea şi căruia i-a mai rămas o fărâmă de bun simţ.

Acestuia, daca se uită cu luciditate în oglindă, este imposibil să nu-şi apară sieşi penibil. Pentru ca acest sentiment al penibilului să mijească în conştiinţa celor cărora le-a mai rămas o urmă de bun simţ şi sunt membri ai francmasoneriei, am scris, poate cu naivitate şi în zadar, aceste rânduri.

Sursa: http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z08072005&idx=87