Implanturi cu microcipuri: răspunsuri la întrebări frecvente (II)
un studiu realizat de dr. Katherine Albrecht, expert în RFID
www.antichip.com
traducere de Lia Stoica
Studiul Blanchard ar fi trebuit inclus în formularul de la FDA?
Absolut. Conform autorilor studiului, rata mare de cancer dezvoltat (10,2%) la şoarecii modificaţi genetic p53+/-, la numai şase luni de la expunere, sugerează că microcipurile implantate pot avea atribute genotoxice sau pot favoriza producerea de genotoxine în gazdă. Acest fapt ridică semne mari de întrebare privind siguranţa microcipului şi ar putea ajuta la explicarea descoperirilor referitoare la cancer din alte studii. În plus, studiul Blanchard conţinea o referinţă la studiul Johnson, în care şoarecii implantaţi cu microcipuri au dezvoltat şi ei cancer.
Dacă VeriChip ar fi pus la dispoziţia FDA aceste studii, este aproape sigur faptul că agenţia ar fi realizat o cercetare exhaustivă pentru a descoperi toate studiile care au fost publicate cu privire la implanturile cu microcipuri şi apariţia cancerului. Acea căutare ar fi scos la iveală studiile Elcock, Palmer şi Tillmann, care fuseseră publicate atunci, despre programul VeriChip din 2004.
În concluzie, informaţiile din studiul Blanchard ar fi trebuit puse la dispoziţia FDA, pentru a fi supuse unei analize mai atente, atunci când agenţia a evaluat siguranţa implanturilor cu microcipuri pentru uz uman. Faptul că VeriChip a omis această informaţie importantă din formularul FDA a fost o acţiune nepotrivită, neglijentă şi dezamăgitoare.
Există informaţii suplimentare referitoare la faptul că VeriChip nu a adus la cunoştinţa FDA studiile despre cancer?
Da. Dl. Silverman a făcut declaraţii în articolul său din Business Week, care indică şi mai mult faptul că această companie nu a pus la dispoziţia FDA niciunul dintre studiile privind cancerul.
Acesta a scris:
În timpul procesului de aprobare al FDA am pus la dispoziţia acestei organizaţii 34 de studii care demonstrau siguranţa microcipurilor implantabile. Au fost multe studii realizate pe şoareci, şobolani, marmote, iepuri, porci de guineea, porci şi câini, studii care au cercetat microcipul şi posibilele efecte adverse ale implantării lui în ţesutul subcutanat. Niciunul din aceste studii nu arată depistarea vreunei tumori sau alte probleme semnificative.
FDA a fost întrebată dacă a analizat studiile privind cancerul înainte de a aproba VeriChip?
Da, această întrebare a fost adresată în repetate rânduri FDA, dar şi la în acest caz agenţia a refuzat să ofere un răspuns direct. Conform Associated Press (AP), FDA a refuzat mai multe cereri ale AP care îi cerea să specifice ce studii a analizat înainte de a aproba VeriChip. În octombrie 2004, acest cercetător (Katherine Albrecht) a înaintat la FDA o cerere vizând Dreptul la Libera Informare (FOIA), cerând documentele pe care agenţia le-a analizat în timpul procesului de aprobare. După mai mult de un an, agenţia a răspuns cu o scrisoare tip, declarând că nu au existat documente care să răspundă cererii respective. AP a înaintat o cerere FOIA asemănătoare la începutul lui 2007 şi încă mai aşteaptă un răspuns. (Todd Lewan, declaraţie personală)
Referitor la aceste cercetări au mai fost făcute şi alte declaraţii false sau care induc în eroare?
Da. Declaraţiile care urmează se numără printre alte afirmaţii inexacte ale lui Scott Silverman şi ale lui Destron Fearing, pe care aceştia le-au făcut în legătură cu studiile privind cancerul.
• Tumorile din studiul Le Calvez nu erau maligne
• Şoarecii cu tumori din studiul Tillman erau „sănătoşi”
• Majoritatea tumorilor din studiul Tillman erau „benigne”
Fiecare dintre aceste declaraţii este analizată în următoarele pagini.
DECLARAŢIE INEXACTĂ – Tumorile din studiul Le Calvez nu erau maligne
La puţin timp după ce reporterul AP, Todd Lewan, a scos la iveală povestea despre cancer, directorul tehnic Zeke Mejia a fost intervievat de RFID Journal. În acel interviu, Dl. Mejia a acuzat AP de denaturarea studiilor de cercetare şi a pretins faptul că tumorile găsite într-un dintre studiile realizate nu erau maligne.
„ …Mejia spune că e posibil ca studiile în sine să fi fost denaturate de [reporterul AP Robert Todd] Lewan. Un exemplu în acest sens l-a constituit un studiu francez, citat în articolul AP, care a descoperit faptul că aproape 4,1% din 1260 de şoareci implantaţi au dezvoltat tumori. Deşi studiul nu afirma faptul că vreuna dintre tumori ar fi fost canceroase, ştirea prezentată a concluzionat că ele erau maligne. Mejia a declarat că o asemenea concluzie „distorsionează realitatea şi demoralizează”.
„Nu vreau decât să se publice adevărul”, spune Mejia. „Şi plecând de la acest punct, adevărul este că studiile nu dovedesc nicio legătură între tumori la animale şi implanturile cu microcipuri RFID.” O lună mai târziu, Administratorul VeriChip, Scott Silverman a făcut o declaraţie asemănătoare pentru Time Magazine în timpul unui interviu în exclusivitate pe care l-a dat acestei reviste:
„Al doilea studiu, realizat în Franţa în 2006, la doi ani de la aprobarea formularului VeriChip de către FDA, a descoperit că deşi 4% din cei 1260 de şoareci folosiţi în studiu au dezvoltat tumori, niciuna nu era malignă.”
FAPT – Tumorile erau sarcoame maligne care au omorât multe dintre animale
Declaraţiile sunt false. Nu numai că tumorile din studiul francez erau maligne, dar au fost şi mortale. Cercetătorul Sophie Le Calvez şi colegii săi au fost şocaţi să descopere că mai mult de 4% din şoarecii pe care i-au implantat cu microcipuri au dezvoltat sarcoame maligne în jurul sau în apropierea implanturilor, în doi ani de la expunere. Majoritatea animalelor care au dezvoltat tumorile, au murit prematur ca urmare a acestora. Iniţial, tumorile au fost identificate după morfologie ca fiind fibrosarcoame (17 cazuri), rabdomiosarcoame (12 cazuri), leiomiosarcoame (2 cazuri), histiocitom malign fibros (3 cazuri), adenocarcinom al glandelor mamare (2 cazuri) şi alte sarcoame (16 cazuri). Ulterior, după teste suplimentare, cercetătorii au reclasificat tumorile ca „sarcoame neclasificate altfel (NOS), cu o componentă miofibroblastică mare”. Un sarcom este o tumoare malignă a ţesutului moale, cel care face legătura, sprijină sau înconjoară alte structuri şi organe ale corpului.
Odată apărute, tumorile maligne se dezvoltă rapid. Nu numai că tumorile erau maligne, dar erau adesea infiltrate în apropierea ţesutului muscular, iar numeroase altele au atins faza de metastază (s-au extins) cauzând cancer la plămânii, pancreasul şi stomacul animalelor.
În plus, multe dintre implanturi au migrat din locul iniţial de implantare (spatele şoarecilor), cauzând cancer şi în alte părţi ale corpului. 19% din cancerele găsite au implicat microcipuri care au migrat din spate în membrele, abdomenul sau capul animalelor. Animalele erau ciuruite la propriu cu tumori canceroase.
DECLARAŢIE INEXACTĂ – Şoarecii cu tumori din studiul Tillmann erau „sănătoşi”
Într-un interviu oferit în exclusivitate revistei Time Magazine, administratorul VeriChip Scott Silverman a menţionat unul din studiile din articolul AP, care arăta că mai puţin de 1% din cei 4.279 de şoareci cărora le-au fost implantate microcipuri au dezvoltat tumori „cauzate în mod evident de microcipurile implantate”, dar în rest erau sănătoşi şi „nu prezentau niciun simptom clinic cu excepţia nodulului de pe spate”.
FAPT – Şoarecii prezentau cancer invaziv
Şoarecii în cauză prezentau cancer invaziv, indiferent de orice alte probleme de sănătate pe care le-ar fi putut avea sau nu. Studiul Tillmann din 1997, la care se referă acest pasaj, a raportat că din cei 4.279 de şoareci implantaţi cu microcipuri, 0.8% (sau 36 dintre ei) au dezvoltat cancere maligne, care au fost evident cauzate de microcipuri. Aceste tumori au fost identificate ca fiind de două tipuri principale: fibrosarcoame implicând „invazia locală extinsă a ţesuturilor înconjurătoare” şi histiocitoame fibroase maligne cu „zone de necroză şi activitate mitotică ridicată”. Nu numai că tumorile erau maligne, dar ele creşteau adesea, atingând un diametru de aproximativ un centimentru sau mai mult, după cum se poate vedea din fotografia care a apărut în articolul original. Nu ar fi corect să clasificăm şoarecii cu tumori maligne ca fiind „sănătoşi”.
DECLARAŢIE INEXACTĂ – Majoritatea tumorilor din studiul Tillmann au fost „benigne”
La sfârşitul anului 2007, Destron Fearing, producător ai implantului HomeAgain pentru animale de companie, a realizat un raport despre studiile realizate asupra cancerului, care conţinea următoarea declaraţie, evident eronată:
„Majoritatea tumorilor [din studiul Tillmann din 1997] au fost fibrosarcoame benigne…”
FAPT – Tumorile au fost sarcoame maligne (canceroase)
Nu există „fibrosarcoame benigne”. Un fibrosarcom este un tip de sarcom, o tumoare malignă a ţesutului moale, care leagă, sprijină sau înconjoară alte structuri şi organe ale corpului. El este, prin definiţie, malign. După cum s-a discutat anterior, tumorile găsite în studiul realizat de Tillmann în 1997 au fost în primul rând fibrosarcoame şi histiocitoame fibroase maligne.
Dr. Timothy Jennings, expert în cancere provocate de implanturi la oameni, a confirmat că nu există boală numită „fibrosarcom benign” şi că „orice tumoare clasificată ca sarcom ar trebui considerată malignă.”
V. ALTE PROBLEME CU IMPLANTURILE UMANE
În afară de chestiunile legate de cancer, implantul VeriChip ridică alte riscuri medicale?
Da. Riscuri electrice, incompatibilitate IRM, reacţie adversă tisulară, precum şi migrarea transponderului implantat sunt numai câteva dintre riscurile potenţiale asociate implantului VeriChip, conform unei scrisori din 12 octombrie 2004 emise de Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din Statele Unite ale Americii (FDA).
Incompatibilitatea IRM este una din cele mai serioase probleme identificate de FDA. Un aparat IRM foloseşte câmpuri magnetice puternice legate la frecvenţe radio (FR), pentru înregistrarea pulsaţiilor. Conform manualului FDA privind Interacţiunile medicale ale dispozitivelor cu Sistemele de Imagerie prin Rezonanţă Magnetică, „curenţii electrici pot fi induşi prin implanturile din metale conductibile” şi pot cauza „chiar arsuri severe pacientului”. Există, de asemenea, dovezi care indică faptul că dispozitivul VeriChip nu mai poate funcţiona după expunerea la puterea mare de scanare folosită în IRM.
La ce se referă „migrarea”? Este ea o problemă gravă?
Migrarea are loc atunci când un microcip creează un tunel prin carne şi se mişcă către o altă parte a corpului. Migrarea cipului este o problemă de actualitate pentru animalele implantate, în ciuda folosirii unui înveliş proiectat pentru a stabiliza implantul. În 1999, o echipă de cercetători a descoperit că aproximativ jumătate din transponderele implantate în câinii de vânătoare au migrat, în timpul unui studiu ce s-a desfăşurat pe durata a 4 luni. Asociaţia Veterinară pentru Animale Mici din Marea Britanie, care înregistrează reacţiile adverse la microcipuri în Anglia, raportează faptul că a primit peste 180 de plângeri de asemenea tipuri de migrări ale cipurilor în interiorul corpului animalelor de companie. Din păcate, nu există nicio înregistrare similară în Statele Unite ale Americii, astfel că incidentele legate de migrarea cipurilor nu sunt raportate în această ţară.
Semnificativ este faptul că, atunci când cipurile migrează în corpul animalelor, acestea pot cauza cancer acolo unde se deplasează, după cum a descoperit cercetătoarea Sophie Le Calvez, în studiile sale de laborator. Deşi echipa ei a injectat iniţial cipurile în spatele şoarecilor, un număr mare de dispozitive a fost găsit în leziunile canceroase ce s-au dezvoltat în membrele animalelor, în abdomen şi în cap. 19,3% din cancerele depistate s-au format în jurul acestor aşa-numite „cipuri migrate”.
Au fost depuse plângeri la FDA cu privire la VeriChip?
Da, sunt la curent cu cel puţin un raport de reacţie adversă depus la FDA, în care o pacientă a experimentat dureri prelungite şi disconfort din cauza microcipului. Ulterior, aceasta şi-a scos implantul, iar durerea a dispărut. Din motive de confidenţialiate, numele pacientei nu poate fi dezvăluit în acest document.
Persoanele care au participat voluntar la cercetarea sponsorizată de VeriChip sau care au participat la programele de implantare a cipurilor, în care era implicată compania VeriChip sunt rugate să ne contacteze de urgenţă dacă experimentează orice fel de efecte adverse.
Este posibilă îndepărtarea implantului VeriChip? Cât de dificilă este procedura?
Administratorul VeriChip Scott Silverman a declarat presei că îndepărtarea implantului VeriChip este o procedură simplă, aproape banală. Într-un interviu din anul 2006, acesta a spus:
„Dacă o persoană solicită îndepărtarea sa, microcipul poate fi scos printr-o procedură simplă, ambulatorie. Poate fi asemănată îndepărtării unei aşchii mari sau unei bucăţi de sticlă.” (Scott Silverman, Administrator Compania VeriChip)
Cei care chiar au trecut prin procedura de îndepărtare a cipului spun altceva. Îndepărtarea unui dispozitiv VeriChip implantat necesită o operaţie care te supune la dureri, procedură descrisă de pacienţi ca fiind dificilă, ce consumă timp şi este scumpă. Una dintre probleme este localizarea microcipului, care în general nu poate fi simţit sub piele. De asemenea, este posibil ca microcipul să fi migrat în altă parte a corpului. Odată găsit, cipul nu poate fi pur şi simplu tras din corp ca o bucată de sticlă, din moment ce învelişul împotriva migrării de pe implant se leagă de ţesutul subcutanat. Prin urmare, pentru a-l putea îndepărta trebuie tăiată carnea din jurul implantului .
Îndepărtarea implantului VeriChip
Imagini dintr-un documentar francez arată îndepărtarea chirurgicală a unui implant VeriChip din braţul unui jurnalist. Din cauza faptului că învelişul împotriva migrării de pe implant se leagă de ţesutul subcutanat, carnea trebuie tăiată de pe implant, pentru a-l putea îndepărta.
Reporterul CNN, Robyn Curnow, confirmă faptul că îndepărtarea cipului este dificilă. Aceasta a fost implantată cu un VeriChip într-un club de noapte din Spania, în anul 2004, şi şi-a scos ulterior dispozitivul, în cursul aceluiaşi an. Ea a declarat că operaţia a fost o provocare pentru doctorii implicaţi – departe de a fi ca „îndepărtarea unei aşchii”. Iată declaraţia ei:
„Odată întoarsă acasă la Londra, am început să simt discomfort şi nesiguranţă din cauza implantului cu microcip. Site-ul Baja Beach Club asigură că îndepărtarea microcipului este o procedură simplă, care nu doare, la fel ca îndepărtarea unei aşchii. Dar cei doi doctori la care am fost la Londra, nu sunt de acord. Îndepărtarea microcipului a devenit o problemă serioasă.
Medicul primar Dr. Stuart Sanders mi-a recomandat să merg la chirurgul plastic consultant, Lena Andersson, imediat ce şi-a dat seama că nu poate simţi microcipul. Era băgat atât de adânc în braţul meu, încât doctorul m-a trimis să fac o radiografie. Dar nici aceasta nu i-a ajutat să detecteze cipul.
Deşi microcipul era vizibil pe radiografie, era imposibil de localizat în mod precis în braţul meu, căci nu era deloc în apropierea locului în care fusese introdus. Găsirea sa a implicat o operaţie la o clinică şi o doză mare de regret post-Baja. O noapte de distracţie în Barcelona a ars definitiv în braţul meu. În timp ce eram întinsă pe o masă de operaţie – din nou anesteziată – Andersson a reuşit în cele din urmă să-mi scoată cipul, orientându-se cu ajutorul unui senzor cu raze X de înaltă tehnologie şi a două monitoare.”
Un jurnalist francez, la rândul său, şi-a îndepărtat un implant VeriChip şi a înregistrat operaţia. Avem cunoştinţă de cel puţin un pacient din SUA, care şi-a îndepărtat un microcip. Aceasta a semnalat dureri post-operatorii şi arsuri majore ca urmare a operaţiei de îndepărtare. Surse pe care le-am contactat în legătură cu acest caz, au dezvăluit faptul că mai mulţi pacienţi care au participat la studii medicale ale VeriChip au suferit operaţii pentru a li se îndepărta implanturile, ori aşteaptă să li se facă o astfel de operaţie.
Poate fi dezactivat un implant VeriChip?
Nu există o procedură oficială pentru dezactivarea unui microcip implantat. Dat fiind faptul că dispozitivul nu are sursă de curent sau părţi mobile care să se uzeze, acesta ar putea funcţiona, teoretic, pe termen nedefinit.
Dacă un implant cu microcip este supus unui curent electromagnetic puternic, acesta poate să devină nefuncţional. Conform testelor, un VeriChip care a trecut, de exemplu, printr-o procedură de scanare IRM de putere înaltă, nu mai este detectat de cititorul de cipuri. Totuşi, expunerea la un câmp electromagnetic nu este o metodă recomandată pentru dezactivarea cipului implantat, căci acest lucru ar putea determina încălzirea sa în corp, producând eventuale arsuri interne.
Au existat cazuri în care cipul să iasă singur din corp?
Da. Pompierul John Centola din Atlanta şi-a introdus un cip în braţ în timpul unei conferinţe în 2007, care ulterior a ieşit prin piele în timp ce acesta înota. A vorbit despre acest lucru la postul de televiziune Atlanta CBS 46 şi într-un interviu de o oră la radio cu autoarea acestei sesiuni de întrebări şi răspunsuri.
Problema cipurilor care au ieşit prin piele sau care au fost „pierdute” a fost una din cele des întâlnie majoritatea studiilor realizate pe animale. Rao şi Edmondson au raportat că două dintre cele 140 de microcipuri pe care le-au implantat în şoareci, au ieşit ulterior din corpurile animalelor. Unul dintre microcipuril, aflat în ţesutul subcutanat deasupra vertebrelor lombare ale animalului, a fost împins afară din corp cu ajutprul cicatricii rămase în locul injecţiei, la zece luni de la implantare.
În studiul Tillmann, 1.5% din cele 4.279 (aproximativ 64) de microcipuri implantate au trebuit să fie înlocuite cu transpondere noi, atunci când acestea fie au încetat să mai funcţioneze, fie au ieşit din corpurile animalelor şi au fost găsite ulterior în cuştile acestora. Majoritatea cipurilor au ieşit din corpul animalelor în primele două zile de la implantare, iar în unele cazuri şi după şapte luni.
Cercetătorul Keith Johnson a raportat de asemenea că pierderea este una dintre problemele majore ale implanturilor, declarând: „Au fost câteva cazuri la începutul studiilor, în care cipurile au migrat în afară, în cazurile în care rana cauzată de introducerea lor nu s-a vindecat cum ar fi trebuit”.
Informaţiile oferite de VeriChip ar fi disponibile în cazul unui dezastru natural?
Nu este un lucru înţelept să ne bazăm pe un implant VeriChip pentru informaţii medicale importante necesare în situaţii critice – în timpul sau imediat după un dezastru natural – atunci când conexiunea la internet este lentă sau inaccesibilă. Implantul VeriChip nu conţine informaţii medicale despre pacient, ci doar un număr de identificare din 16 cifre. Pentru a accesa înregistrările unui pacient, un asistent medical trebuie să se conecteze la internet pentru a accesa o bază de date. Dacă conexiunea la internet nu este accesibilă, informaţiile medicale nu vor putea fi accesate. După un dezastru cum ar fi un uragan, un cutremur, o tornadă sau un incident terorist, conexiunea la internet poate fi întreruptă. Paradoxal, este exact momentul în care înregistrările medicale urgente ar fi foarte necesare.
Compania VeriChip a recunoscut existenţa acestei posibile probleme, menţionând că poate fi dată în judecată dacă pacienţii nu pot accesa datele medicale atunci când le sunt necesare. La pagina 23 din declaraţia de înregistrare SEC a VeriChip, compania scrie: „este posibil ca baza de date să nu funcţioneze corect, dacă vreun sistem terţ necesar nu funcţionează sau dacă apar acţiuni neprevăzute sau dezastre naturale.” La aceasta se adaugă şi faptul că „în trecut au existat perioade scurte de timp în care baza de date a fost inaccesibilă”.
Baza de date VeriChip va fi disponibilă în alte momente în care am nevoie să o accesez?
Este posibil să nu fie disponibilă, conform VeriChip. Compania a detaliat apariţia riscului ca o întrerupere în reţea să poată cauza imposibilitatea accesării bazei de date:
„Întreruperile accesului la baza noastră de date VeriMed, ce conţine informaţii despre pacienţi pot avea un impact negativ asupra venitului nostru, precum şi a reputaţiei noastre, expunându-ne riscului de a ni se intenta proces.
Accesul garantat la baza de date VeriMed cu informaţiile pacienţilor este o componentă cheie a funcţionării sistemului nostru VeriMed. Capacitatea noastră de a oferi acces neîntrerupt la baza de date, operată de noi sau de terţe părţi cu care încheiem contracte, va depinde de operarea eficientă şi neîntreruptă a computerului şi a sistemelor de comunicare implicate. Deşi anumite elemente legate de tehnologie, curent, comunicaţii, personal şi site sunt redundante, baza de date nu poate fi în totalitate redundantă. În plus, este posibil ca baza de date să nu poată funcţiona corect dacă anumite sisteme necesare care ţin de terţi nu funcţionează sau dacă au loc dezastre naturale sau alte evenimente neprevăzute. În trecut au existat scurte perioade de timp în care baza de date a fost inaccesibilă, ca urmare a activităţii de dezvoltare, întreţinere a sistemului sau din cauza unor căderi de curent. Orice întrerupere a serviciilor bazei de date, a sistemelor de operare, a reţelelor de comunicare sau cele ale terţilor pe care ne bazăm, ar putea avea ca rezultat imposibilitatea accesării bazei de date de către utilizatori, pentru o perioadă nedeterminată de timp. În plus, acest lucru ar putea determina pierderea încrederii comunităţii medicale în compania noastră, precum şi a persoanelor care au trecut prin procedura de implantare a microcipurilor, fapt care va conduce la pierdere de bani şi intentarea unor eventuale procese.
De asemenea, dacă programul care protejează informaţia conţinută în baza noastră de date nu face faţă sau dacă cineva neautorizat pătrunde în baza de date, ne-am putea confrunta cu mari daune aduse afacerii noastre şi am fi pasibili de intentarea unor procese.”
Acesta este numai unul din factorii de risc identificaţi de Compania VeriChip. În 2007, compania a prezentat aproape 20 de pagini de factori de risc în Formularul S-1 din Declaraţia de înregistrare, un document care este cerut de lege pentru a dovedi conformitatea cu declararea publică a stocului.
Personalul de urgenţă va putea citi VeriChip-ul meu în ambulanţă?
Nu neapărat, conform manualului de implantare a VeriChip. Se pare că undele radio precum cele din ambulanţe pot interfera cu echipamentul care citeşte etichetele implantate. Iată declaraţia exactă a companiei:
„În mediile în care există emisii de frecvenţe radio (FR), precum transportul mobil (ambulanţe sau elicoptere), IRM sau echipamentele de scanare de siguranţă, aceste FR pot interfera cu capacitatea de citire a numărul de identificare, folosind un scaner de mână (VeriChip Pocket Reader). În asemenea situaţii, pacientul şi cititorul ar trebui să fie mutat din zona cu activitate de FR sau, dacă este posibil, să se mute sau să se închidă echipamentul cu FR şi apoi să se încerce din nou citirea numărului de identificare.”
Citiţi şi:
Expertul în RFID, Katherine Albrecht, face apel la poporul român pentru a respinge implementarea paşapoartelor biometrice
Dispozitivele RFID reprezintă o mare ameninţare la adresa vieţii private şi a libertăţii, afirmă un raport CESE
yogaesoteric
2009