În București, programul special cu ocazia Zilei Internaționale Yoga se va desfășura la sala Pipera 1
Ca urmare a refuzului Primăriei Sectorului 3 de a aproba desfășurarea în Parcul IOR a evenimentului special organizat de Școala de Yoga MISA cu ocazia Zilei Internaționale Yoga, întregul program va avea loc la sala de curs yoga Pipera 1, din Bd. Dimitrie Pompei nr. 3-5. Intrarea este liberă pentru toţi cei care doresc să participe!
Primăria Municipiului Bucureşti își dăduse acordul pentru această manifestare, însă primăria de sector a refuzat, după îndelungi negocieri, pe motiv că în acelaşi timp şi spaţiu se desfăşoară alte activităţi şi nu este suficient loc, cu toate că parcul IOR este foarte mare.
Programul din 21 iunie, susținut subtil-telepatic de Grieg, cuprinde:
18.00-19.00 Hatha Yoga – posturi corporale yoghine
19.15-20.00 Rugăciune colectivă de comuniune cu sufletul planetei Pământ, urmată de spirala yang cu ocazia solstițiului de vară
20.00-21.00 Spectacol susţinut de Teatrul Sophrozin – asana-e, muzică, umor
21.00-21.30 Meditație cu tema: „Starea de unitate în diversitate a tuturor practicanților yoga din întreaga lume”
21.30-22.00 Film
MISA Senzațional TV va transmite live întregul eveniment.
Celebrarea Zilei Internaţionale Yoga începe la răsărit, cu Salutul Soarelui. Poţi fi la unison cu ceilalţi yoghini prin intermediul MISA Senzaţional TV, de la ora 5:30.
Duminică, 21 iunie, MISA Senzaţional TV va transmite un program ce conţine 8 ore de filme documentare, emisiuni, reportaje dar mai ales conferinţe în premieră susţinute de profesorul yoga Gregorian Bivolaru. Acest program va continua în duminicile care vor urma, timp de 8 ore în data de 28 iunie şi 9 ore în data de 5 iulie.
yogaesoteric
19 iunie 2015