În California, SUA, sute de elevi au fost trimişi cu forța acasă în prima zi de şcoală pentru că părinții au refuzat vaccinarea obligatorie

Se încalcă dreptul constituțional de a dispune liber de propria persoană şi dreptul la învățătură


Zeci de elevi din California au fost trimiși acasă în prima lor zi de școală din cauza noii legi a vaccinării obligatorii care a intrat în vigoare în acest an, la 1 iulie 2016. Acum, părinții nu mai pot folosi convingerile personale sau religioase ca motiv pentru a nu-i supune pe copiii lor vaccinărilor obligatorii. În acest an școlar, copiii de grădiniță și elevii de clasa a șaptea trebuie să prezinte dovada unei liste de vaccinuri obligatorii ca să fie lăsați să vină la şcoală.

Luni, 22 august, a fost prima zi de școală pentru copiii din Oakland. Sute dintre ei au fost trimiși acasă de cadrele medicale, pentru că nu erau vaccinați.

„Ar putea fi câteva sute de copii care nu sunt vaccinați, astfel că trimițându-i acasă, i-am încurajat să se vaccineze cât mai repede posibil‟, a declarat John Sasaki de la Oakland Unified School District.
„Părinții lor pot încerca să-i lase să se vaccineze, și vor trebui să facă asta pentru ca fiii și fiicele lor să se poată întoarce la şcoală.‟

Tinerii elevi care au primit scutiri de la vaccinările obligatorii datorită convingerilor lor personale, scutiri aprobate înainte de ianuarie 2016, vor fi forțați de acum înainte să se vaccineze ca să poată veni la şcoală.
Conform noii legi, ei trebuie să fie vaccinați cu forța şi la grădiniță şi atunci când ajung în clasa a șaptea.

Noua lege a vaccinării din America reprezintă o dovadă că astfel de legi se dau în același timp în întreaga lume. Nu demult, Legea vaccinării obligatorii a fost votată în Franța, unde faci închisoare dacă te opui vaccinării cu forța. În România, mult discutata Lege a vaccinării obligatorii a fost la un pas de a fi aprobată şi doar scandalul morții bebelușilor a făcut ca ea să fie amânată. Ce dovadă mai bună aveți nevoie asupra faptului că există o ocultă mondială, din moment ce legea vaccinării obligatorii urmează brusc să se aplice în toate țările Uniunii Europene şi în Statele Unite? Doar nu credeți că tuturor şefilor de state şi de guverne le-a trecut prin cap în același timp să dea o lege a vaccinării obligatorii chiar acum, în ultimii ani, după ce nimeni nu s-a gândit la asta în ultima sută de ani de când au apărut vaccinurile.

La fel de brusc a apărut în ultimii ani şi moda legiferării căsătoriilor gay, urmată de legiferarea adopției de copii de către cuplurile gay în detrimentul dreptului inalienabil al oricărui copil de a avea o mamă şi un tată.

Nici măcar pe vremea lui Ceauşescu vaccinarea nu era obligatorie. Dacă atunci era dictatură şi vaccinarea nu era obligatorie, atunci astăzi ce este, dacă omul nu mai poate dispune liber propria persoană?

Notă:

Atenție! Argumentul pro-vaccinare potrivit căruia copiii nevaccinați i-ar îmbolnăvi pe cei vaccinați este complet ilogic, deoarece tocmai aceasta ne asigură autoritățile că fac vaccinurile: asigură imunitatea celor vaccinați. Cei care aleg să nu se vaccineze fac aceasta pe propria răspundere, pentru că este dreptul lor să dispună de propria persoană. Dar ei nu îi pun în niciun fel în pericol pe cei vaccinați, pentru că statul le garantează celor vaccinați că sunt complet imunizați. Sau nu le garantează nimic?


Citiţi şi:

Mai multor copii din România li s-a făcut rău după vaccinare. Medicii spun că totul a fost doar o… halucinaţie!
Vaccinarea – o afacere bănoasă pentru companiile farmaceutice, dar păguboasă pentru sănătatea noastră

Argumente raţionale în sprijinul dreptului părinţilor de a refuza vaccinarea copiilor

 


yogaesoteric
21 octombrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More