În maxim zece ani vom fi terminaţi ca naţiune

În timp ce priveam macabrul spectacol politico-juridic pus în scenă în ţărişoara noastră, în spatele uşilor închise, dar perfect transparent, se desfăşura cea mai mare operaţiune de jefuire a ţării şi de intrare a ei într-o spirală fără ieşire. Aşa-i că sunteţi surprinşi? Aşa-i că vă miraţi „cum de nu spune nimeni nimic”? Văzându-vă atât de puşi pe fapte mari, v-aş întreba înainte de a trece mai departe ceva banal: de câte ori în ultimii 30 de ani v-a avertizat cineva înainte de a vi se pune ştreangul de gât?

V-a spus Iliescu la Revoluţie că o să treceţi prin negrii ani ’90 în care, sub sloganul tranziţiei, vă veţi pierde direcţia? V-a avertizat Băsescu atunci când Radu Vasile şi Isărescu i-au dat mână liberă în guvernul Convenţiei Democrate că urmează să-şi pună semnătura pe vânzarea a mai bine de trei sferturi din economia naţională? V-a avertizat cineva când aţi intrat în NATO că asta vine la pachet cu penetrarea la sânge a serviciilor secrete şi cu instaurarea unei terori mai ceva decât cea a perioadei staliniste? V-a avertizat cineva când aţi intrat în UE că asta va conduce la o dezindustrializare barbară a ţării şi la o transformare a ei într-o piaţă strict de desfacere împărţită între câteva monopoluri externe?

În fapt, dacă e să fim corecţi, de fiecare dată au existat nebuni (similari subsemnatului) care urlau în pustiu că e greşită direcţia înspre care ne îndreptăm. Au primit drept mulţumire invective şi zâmbete ironice din partea maselor de spălaţi pe creier care mergeau spre eşafod asemeni vitelor mânate spre abator.

Şi-acum să revenim la subiect. Despre ce vorbim? Despre un plan parafat de toată lumea: PNAME, adică „Planul Naţional de Adoptare a Monedei Euro”. E un plan adoptat de guvern, care-şi propune trecerea la moneda EURO începând cu anul 2024. Dacă dai un ochi peste publicaţiile propagandei, îţi dai seama imediat că treaba pute. În articolele referitoare la acest plan nu se mai vorbeşte despre „Veorica” ci despre „premierul Viorica Dăncilă care-şi asumă un document ambiţios”, nu se mai spune „ciuma roşie”, ci „coaliţia aflată la guvernare care vrea să ne aducă la masa europeană” s.a.m.d. A început să vă miroasă nasol? Să vedem care-i treaba.

În primul şi-n primul rând este necesar să ştiţi că documentul asumat de Guvern este clocit în laboratoarele BNR, fiind întocmit de geniul pustiu al acestei instituţii, Daniel Dăianu. Cu alte cuvinte, Veorica l-a primit şi, cu ochii închişi, şi-a pus semnătura pe el. Iar, ca prin minune, din „proasta ţării” propaganda a început să-şi rotunjească gura în ceea ce o priveşte. Doar ea a semnat pactul cu diavolul, asta înseamnă că e din lumea celor buni, nu-i aşa?

Ştiţi însă ce înseamnă trecerea la Euro? În primul rând înseamnă o deteriorare abruptă a nivelului de trai. În planul respectiv se vorbeşte la modul ticălos despre combaterea fenomenului de creştere a preţurilor. E o minciună! Peste tot pe unde s-a făcut trecerea la Euro, programul a conţinut un asemenea capitol şi peste tot s-a dovedit a fi o frecţie la un picior de lemn. Indiferent de aşa-zisele acţiuni de protecţie a populaţiei, PREŢURILE S-AU DUBLAT! Reţineţi ce-am scris cu aldine. Asta se va petrece şi la noi. Trecerea la Euro este o afacere care va îngroşa profiturile celor care deja stăpânesc ţara, adică a monopolurilor din comerţ, a băncilor, a marilor monopoluri energetice s.a.m.d.

Ceea ce vă spun nu o spun bazându-mă pe ipoteze, ci pe realităţi. În Germania, după adoptarea Euro, nivelul de trai a scăzut cu 20% (nu degeaba nemţii îi spuneau Teuro, adică scump, costisitor), în Franţa similar. În Spania, Italia, Grecia, Portugalia dublarea preţurilor pe fondul menţinerii salariilor a detonat nivelul de trai.

E interesant de văzut dinamica preţurilor vs. salarii. În timp ce salariile au crescut cu o viteză chiar mai mică decât înainte de aderare, preţurile au crescut (în termeni reali) în primii ani cu viteze de peste cinci ori mai mari decât înainte de aderare! Şmecheria e că la ei a avut de unde să scadă nivelul de trai, în timp ce la noi e jale. Pentru populaţie, aşadar, e un dezastru. Dar poate că acest dezastru va fi compensat cumva, nu-i aşa?

Pe partea cealaltă, a politicii monetare, ţara care trece la euro devine un animal castrat, deoarece i se ia posibilitatea de a se apăra. Ca să înţelegeţi cum funcţionează sărăcirea generalizată o să ne întoarcem puţin în timp.
Înainte de aderarea la UE, menţinerea echilibrată a contului curent putea fi făcută prin două mecanisme: taxele vamale şi cursul de schimb. În momentul în care aveai un dezechilibru major cu o ţară puteai majora taxele vamale astfel încât să încetineşti importurile de-acolo (produsele importate din acea ţară deveneau mai scumpe). De asemenea, dacă aveai domenii strategice, impuneai taxe vamale produselor concurente din afară, astfel încât consumatorul să fie tentat să cumpere produse autohtone. Când vedeai că se sare calul şi exporturile pe general stagnează, aveai instrumentul monetar. Devalorizai moneda naţională faţă de o valută de largă circulaţie (dolar, euro), moment în care produsele exportate deveneau mai ieftine, impulsionând astfel exporturile (este ceea ce face China).

După aderarea la UE (de fapt înainte, dar aceasta a fost condiţie de aderare) România a fost obligată să elimine toate taxele vamale. Efectele s-au simţit în lanţ întrucât marea majoritate a companiilor care intrau în competiţie cu suratele europene au dat faliment. Motivul? Nu puteau face faţă unor întreprinderi hiper-optimizate şi solid capitalizate, care, pentru cucerirea pieţei, puteau face dumping chiar şi câţiva ani. Singura ancoră care ne-a mai ţinut în viaţă a fost politica monetară. Când treburile săreau calul, leul se devaloriza şi astfel importurile deveneau scumpe. Acesta este, în mare, motivul pentru care unele companii europene au achiziţionat aici întreprinderi. Dar, după ce au acaparat piaţa, le-au închis şi au importat produsele din centrele lor de producţie.

După trecerea la Euro, dezastrul va fi complet. Întreprinderile autohtone nu vor mai avea nicio protecţie în faţa marilor corporaţii care vor devora întreaga piaţă. Acesta însă va fi cea mai mică problemă. Primul efect pe care-l vom observa va fi o explozie a deficitului de cont curent. Finanţarea acestuia se va face prin împrumuturi şi abia aici va începe să se vadă ticăloşia proiectului european. În timp ce Germania se finanţează la dobânzi infime, România se va finanţa la dobânzi similare celor pe care acum le dă la leu. Da, aţi citit bine, nu e nicio eroare. Aceasta deoarece riscul de ţară al României e mai mare.

Cu alte cuvinte, când e vorba de avantajele celor mari (acapararea pieţei, vânzarea propriilor produse s.a.m.d.) e egalitate între participanţi, dar când e vorba de împărţirea costurilor, problema se pune în termenii proverbului „frate, frate, dar brânza e pe bani!”.

Tradus pentru omul simplu, asta însemnă nu doar că va creşte îndatorarea statului ca efect al acoperirii unui deficit de cont curent care nu va mai putea fi ţinut sub control, ci şi că gradul de îndatorare se va accelera ca efect al dobânzilor substanţial mai mari pe care statul român va fi nevoit să le plătească. Aşadar, comparându-ne cu Germania care se împrumută la 0,5%, noi ne vom împrumuta la 4-5%. E un diferenţial suficient care permite Germaniei să-şi încurajeze companiile prin subvenţii şi ajutoare de stat, în timp ce statul român îi va beşteli pe propriii întreprinzători, spunându-le că nu sunt competitivi şi că n-au productivitate.

Destinul care ne aşteaptă e destul de previzibil. Ştiţi ce s-a petrecut cu Grecia. De noi va fi şi mai rău. Grecii cel puţin mai aveau o brumă de economie şi i-a ajutat teribil „izolarea” de corpul Uniunii Europene. Asta a făcut importurile oarecum mai dificile. În plus, naţionalismul lor i-a ajutat şi n-au picat în capcana achiziţiilor aberante a produselor de import. Mai mult, şi-au ţinut deschise canalele de comunicaţie comercială cu marile economii asiatice (China, Coreea de Sud etc.). Asta i-a ajuta, chiar dacă nu prea mult.

Noi însă, îndopaţi cu ideologie „corectă politic” nu vom avea nicio şansă. După ce ne vom trezi supra-îndatoraţi, vom privatiza tot pentru a putea plăti dobânzile (ca grecii), după care ne vom trezi străini în propria ţară. Tefeliştii au de ce să se bucure: nu va mai exista protecţie socială, „asistaţii” vor dispărea, iar totul va fi „cuşer”.

Ai nevoie de-o operaţie, scoţi banii. Vrei asigurare medicală de sănătate? În regulă, te va costa mai bine de jumătate din salariu şi-ţi va acoperi, în cel mai bun caz, trei intervenţii. După care nu te va mai asigura nimeni. Vrei pensie? Vei avea minunata pensie privată care, bineînţeles, „nu va mai fi furată de Dracnea”, adică nu-ţi va asigura un venit până la moarte, ci va fi gestionată business de un administrator care, atunci când vei deveni neputincios, îţi va spune că ai ghinion, iar banii pe care i-ai adunat într-o viaţă abia dacă-ţi ajung 1-2 ani. Şi după? Dumnezeu cu mila!

Sunt doar câteva aspecte pe care le vom vedea mult mai repede decât credem. În maxim zece ani vom fi terminaţi ca naţiune. Iar tot dezastrul va veni la pachet cu un altul şi mai mare: ne va fi imposibil să ne rupem de imbecila construcţie în care ne-am băgat de bună voie. Asta este pe scurt povestea despre trădarea noastră. Nu vă treziţi? Foarte bine, sunt sigur că o veţi face când va fi prea târziu. Iar lacrimile voastre de-atunci nu vor valora nici cât un ban găurit.

Autor: Dan Diaconu

Citiţi şi:

10 ani de integrare stranie și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele s-a spulberat 
Academician român: integrarea în UE este de fapt dezintegrare 
Dan Diaconu: Revenirea tiraniei

yogaesoteric
28 iunie 2020