Încă un deontolog al «societății civile progresiste» se prăbușește: sociologul Mircea Kivu, turnător la Securitate!

O «confesiune» stimulată numai de Adeverința CNSAS, după 27 de ani

„Noaptea, ca hoții”, Mircea Kivu a recunoscut, în sfârșit, după 27 de ani de lecții date românilor despre „anticomunism”, deontologie și democrație că, asta e, a fost și el un turnător. Impostura constă, evident, nu în faptul că a turnat, ci în faptul că a mers pe burtă, după cum îi e felul, timp de 27 de ani, fără să spună nimic. Aceasta este dovada incontestabilă că sociologul a fost folosit și după căderea regimului comunist și a sperat, până azi, că dosarul de la Securitate i-a fost dosit sau ars. Iată că nu-i chiar așa…

„Confesiunea” i-a fost stimulată numai de apariția iminentă a Adeverinței CNSAS, emisă încă din 23.03.2107 și aflată în curs de publicare pe site-ul CNSAS. Altfel ar fi tăcut „deontologic” și azi.

Mircea Kivu este unul dintre fondatorii IMAS, împreună cu alți doi sociologi dovediți de-a lungul ultimilor ani drept colaboratori ai Securității: Călin Anastasiu și mai cunoscutul Alin Teodorescu, primul președinte al Grupului pentru Dialog Social și, simultan, al Fundației Soros România, ulterior deputat PSD și șef al „Cancelariei” fostului prim ministru condamnat penal Adrian Năstase. Oare e o întâmplare că toți cei trei fondatori ai primului institut de sondare a opiniei publice au fost colaboratori ai Securității?

Ca o culme a ridicolului, „spovedania” de turnător i-a apărut lui Kivu pe Facebook sub poza în care ne anunță, mândru, că susține homosexualii. După cum se vede, nu numai pe ei… Pentru cei care nu știu cine este Mircea Kivu, amintim că pe 26 ianuarie, chiar de ziua lui Ceaușescu, în România liberă îi apărea un comentariu în care ridiculiza Biserica Ortodoxă Română, Coaliția pentru Familie și demersul celor 3.000.000 de români întru apărarea căsătoriei.

Un ziarist a scris încă de acum șase ani că „deontologul” a colaborat cu Securitatea

Mai interesant este că un ziarist afirma încă de acum șase ani că Mircea Kivu a fost colaborator al Securității, fiind doar o chestiune de timp până când adevărul va ieși la iveală. De asemenea, pe 19 decembrie 2016, un articol de pe Ziaristi Online dedicat susținătorului Universității Soros în România, același Alin Teodorescu, se încheia destul de clar: „PS: Domnule Alin Teodorescu, este adevărat că, pe lângă Călin Anastasiu, și al treilea cofondator al IMAS, MIRCEA KIVU, sluga umilă a interlopului Sorin Ovidiu Vîntu, A TURNAT LA SECURITATE?”

Pentru posteritate, redăm mai jos:
1. articolul „previzionar” din 2011, cu privire la încrengăturile securistice și antiromânești ale troicii Kivu-Anastasiu-Teodorescu;
2. nota de demitere online a „deontologului” semnată de directorul României libere, Sabin Orcan;
3. falsa „confesiune”, romanțată, a lui Mircea Kivu, dată doar după ce a fost demis în urma Adeverinței CNSAS ce stă să apară pe site-ul instituției.

1. Articolul din 2011, semnat de Victor Roncea:

Conjurația imbecililor Csibi Barna și Mircea Kivu

Saptămâna trecută, după scandalul spânzurării în efigie a României, prin chipul lui Avram Iancu, de către activistul maghiar Csibi Barna, editorialistul EvZ și sinecuristul TVR Mircea Marian a afirmat despre moții care au protestat la Abrud că sunt „un grup de tembeli” care „dacă ar fi avut creier” l-ar fi invitat la masă pe Barna, nota Cariere de Media. În preambulul deciziei de azi de la Craiova, Mircea Kivu, comentator al „Ungariei libere”, pardon!, României libere, s-a gândit să-l completeze pe colegul său, la fel de român sadea ca și el, și să-i catalogheze pe cei peste 120 de români, profesori universitari, jurnaliști, scriitori, istorici, militari, ș.a., care au semnat SCRISOAREA DESCHISĂ adresată premierului Emil Boc (intitulată „Până unde va decădea demnitatea națională în fața UDMR și a intereselor Ungariei asupra României?”), drept „capete încinse” vinovate de „instigare la discriminare” în mult mai mare măsură decât bietul Csibi Barna, căinat că a fost „pedepsit” prin detașarea la Abrud.

Textul său este referențial pentru nivelul de agresivitate anti-românească la care s-a ajuns în presa din România.

Decizia Curții de Apel Craiova are o valoare simbolică și o încărcătură istorică pentru direcția în care se va îndrepta România de acum încolo: pe drumul ei natural sau pe cel al Tismănenilor, Csibilor și Kivilor?

Dar cine este mult prea mediatizatul Mircea Kivu? Comentator sportiv la Dilema lui Patriciu și Pleșu și, în același timp, analistul preferat al lui Sorin Ovidiu Vîntu (plătit de filo-rus cu 76.000.000 de lei în 2009), un fel de băiat bun la toate al show-ului megalomanic al mogulului Realitatea TV „10 pentru România”.

Mircea Kivu a pornit mărunt în viață, ca acționar al IMAS, fondat în octombrie 1991, alături de sociologii Alin Teodorescu și Călin Anastasiu, ambii membri ai GDS și, normal, turnători ai Securității. Călin Anastasiu a fost dovedit drept colaborator al Securității, la cererea Civic Media, taman în 2010. Alin Teodorescu, primul președinte al GDS și, totodată, al Fundației Soros România, a fost și el deconspirat drept informator al Securității dar și – atenție! – al serviciilor secrete comuniste maghiare.

În 2004, Teodorescu își face transferul de la IMAS la Guvern, ca șef al Cancelariei Primului Ministru, Adrian Năstase, în ciuda avertismentelor serviciilor secrete române. Ulterior devine deputat PSD după care revine la IMAS-ul controlat acum de Sorin Ovidiu Vîntu, după câte se spune. În 2004, odată cu plecarea spionului maghiar la Guvern, noul președinte al IMAS-SA devine Mircea Kivu, pe care momentul îl surprinde ca „șef al delegației IMAS-SA la Bagdad” (?!), după cum preciza Departamentul de Informare al Guvernului de la acea vreme, DAIS. În același timp, mai aflăm din același comunicat DAIS din 2004, că adunarea Generală a Acționarilor IMAS-SA a mai aprobat și cererea de demisie din Consiliul de Administrație a lui Theodor Czobor, care a fost numit director general al SC TNS-AGB Internațional, câștigătoarea licitației de măsurare a audienței TV. Cam asta era mediul românesc în care s-a învârtit Mircea Kivu până când și-a luat zborul de la IMAS, după vreun deceniu și jumătate de confrerie cu cei doi turnători GDS-iști Alin Teodorescu și Călin Anastasiu.

Acum ne înjură pe noi, în articolul „savant” intitulat „S-a deschis sezonul de xenofobie”. Noi suntem xenofobi – poate chiar „mâncători de unguri pe pâine”, cei care apărăm memoria celor 40.000 de români ardeleni uciși la ordinele lui Lajos Kossuth. Iar UMDR-iștii care vor să impună, ilegal, o stradă cu numele criminalului exterminator ungur, sunt cu toții niște „iubitori de români”. Poate chiar mai ceva decât Kivu.

Da, se pare că s-a deschis sezonul la înjurat români. De vreo 21 de ani. Dar de abia când se va închide se va vedea exact cine este vânatul și cine vânătorii. Dacă vom afla, de exemplu, că și domnul Mircea Kivu de la Laboratorul de Sociologie Urbană al IPCT a urmat același traseu de promovare ca și tovarășii săi de cârdășie?

2. Nota lui Sabin Orcan ca răspuns la întrebarea „DE CE NU MAI SCRIE DL. KIVU ÎN ROMÂNIA LIBERĂ?”, răspuns ce poate fi sintetizat așa: „DIN MOTIVE DE… SECURITATE!”

Directorul editorial al ziarului RL, Sabin Orcan, explică, pe contul său de Facebook, de ce a încetat colaborarea sociologului Mircea Kivu cu publicația pe care o conduce. Potrivit surselor jurnalistului, Mircea Kivu „are o pată biografică incompatibilă cu spiritul anticomunist al ziarului România Liberă”.

„Mai mulți cititori m-au întrebat în ultima vreme de ce nu mai scrie sociologul Mircea Kivu, altminteri extrem de activ pe rețelele sociale, la ziarul pe care-l conduc.
Întrebarea era cât se poate de îndreptățită. Au trecut mai bine de două luni de la ultimul comentariu apărut sub semnătura sa în România liberă.

Înainte de a răspunde, trebuie să fac o precizare. Am apreciat și apreciez analizele dlui Kivu, chiar dacă nu eram întotdeauna de acord cu ele. Despărțirea noastră s-a produs amiabil, în tăcere, dintr-un motiv foarte simplu și care n-are legătură cu opiniile sale.

Și anume că, după cum am aflat recent, dl Kivu are o pată biografică peste care nu putem trece. Una pe care n-a găsit de cuviință să ne-o împărtășească până azi. Și care-l face incompatibil cu spiritul anticomunist al ziarului nostru.

Pe scurt, dl Kivu a colaborat cu Securitatea. Informația mi-a fost adusă de o sursă care mi-a dat amănunte precise din dosarul său. Dosar care are peste 40 de file. Și care conține inclusiv un angajament olograf, semnat la data de 11 ianuarie 1985, în prezența lt. col. Vicențiu Pop și a lt. maj. Iustinel Chinan.

Astfel, după ce mai întâi a fost urmărit între anii 1983-1985, sub numele de cod «Crasna», Mircea Vasile Kivu a fost racolat ca informator, sub numele de cod «Mihai». Racolarea s-a făcut pornind de la apartenența dumnealui la o mișcare spirituală intitulată Krisnamurti. Și a avut ca obiect obținerea de informații din mediul intelectual pe care-l frecventa.

Între altele, «Mihai» a furnizat note informative despre mai mulți colegi sociologi care intraseră în colimatorul organelor de represiune. În ciuda acestor dovezi, CNSAS a luat, pe 23 martie 2017, o decizie de «necolaborare cu poliția politică». Lucru explicabil dacă ținem cont de faptul că legea permite unui fost colaborator să scape de această etichetă dacă nu se poate dovedi că rapoartele sale ar fi dus la încălcarea unor drepturi ale omului.

Decizia, care urmează să fie publicată în curând, nu poate șterge însă pata biografică a dlui Kivu. Și nici incompatibilitatea sa cu România liberă, un ziar care și-a făcut un țel din deconspirarea foștilor securiști care continuă să populeze viața publică”, a scris Sabin Orcan, pe Facebook.

3. Falsa confesiune a lui Mircea Kivu

Colaborarea mea cu Securitatea

Se întâmpla la mijlocul anilor ’80, la puțin timp după ce devenisem sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare Construcții Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Am fost contactat de securistul institutului, care m-a chemat la o „discuție”, cu două persoane pe care nu le cunoșteam, dar care s-au recomandat drept ofițeri de Securitate.

Mi-au ținut un discurs despre pericolele interne și externe care ne amenință țara, despre datoria cetățenească pe care o avea fiecare dintre noi de a aduce la cunoștința „organelor statului” acele acțiuni ale unor persoane care ar putea constitui un pericol. M-au întrebat dacă aș fi de acord ca, în măsura în care aș afla despre asemenea acțiuni, să le aduc la cunoștință. Am răspuns afirmativ. Mi-au cerut să semnez un angajament scris că voi face așa. Mi-au cerut să îmi aleg un nume cu care să semnez informările, dacă vor fi. Am scris angajamentul, după dictare, alegând numele de cod „Mihai”.

Știam vag ce înseamnă semnarea unui asemenea act (astăzi știu mult mai multe). Nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât lașitatea. Desigur, erau niște amenințări voalate, că mi-aș putea pierde postul pe care tocmai îl căpătasem, dar nimic concret. Nu am avut puterea de a spune „nu”. Mi-am spus că voi reuși să-i „fentez”, să nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi știut deja.

În săptămânile următoare, m-au contactat și mi-au cerut să le spun ce știu despre un fost coleg de facultate, care plecase din țară cu câțiva ani înainte. Îi interesau mai ales eventualele sale legături cu alți adepți ai preceptelor filosofului Krishnamurti. Adevărul e că nu știam mare lucru, le-am spus ce știam din scrisorile pe care le schimbasem prin poștă – scrisori al căror conținut bănuiam că oricum îl cunoșteau. Mi-au cerut să pun pe hârtie tot ce le spusesem, ceea ce am făcut.

După câtva timp, m-au contactat din nou (asta însemna că-mi dădeau un telefon la birou și ne întâlneam în câte o cafenea din apropiere) și m-au întrebat ce știam despre sociologul N.G., pe care îl cunoșteam din vremea studenției mele și cu a cărei soție (din vremea respectivă) eram coleg de birou. Au insistat asupra legăturilor lui cu șefi ai comunității rome. Le-am spus că știu că este preocupat, ca sociolog, de studiul acestui grup etnic, fiind și el rom, că întreprinde și publică studii valoroase pe această temă, motiv pentru care are întâlniri cu membri ai acestei comunități, dar că nu cunosc mai multe detalii. Din nou, mi-au cerut să scriu toate acestea.

Mi-au mai cerut apoi o informare despre colega mea, soția lui N.G. – dacă știu că frecventează Centrul Cultural American (de pe lângă Ambasada SUA). Le-am spus (și am scris) că știam că frecventează bibioteca Centrului, de unde ia cărți de specialitate (sociologie) pe care uneori ni le împrumută și nouă, colegilor. I-am spus și ei, între patru ochi, că Securitatea se interesează de ea și de soțul ei, și mi-a spus că bănuia (de fapt, era greu de crezut că ar fi posibil ca Securitatea să nu aibă cunoștință despre frecventarea Institutului American).

Nu m-au mai căutat câțiva ani. Între timp, în 1986, un fost coleg de liceu și bun prieten, care între timp emigrase în Israel, mi-a propus să-i fac o vizită. Convins că nu sunt șanse de succes, am făcut o cerere de pașaport. Spre surpriza mea, mi-a fost aprobată, astfel că la sfârșitul anului am petrecut o lună în Israel. La întoarcere, m-au contactat din nou, mi-au spus că abia atunci aflaseră că fusesem în străinătate. Mi-au cerut să le dau o notă scrisă despre persoanele cu care m-am întâlnit acolo (mă văzusem cu mai mulți foști colegi de liceu sau de facultate). Am scris lista celor cu care mă văzusem, și câteva detalii de genul „este căsătorit, lucrează în domeniul…” – lucruri mai exacte chiar nu știam.

Cam asta a fost tot. După aceea, nu m-au mai căutat. Nu am primit niciodată bani sau alte foloase în schimbul notelor informative. După un an, am cerut să fac o vizită în Franța, la rudele care se stabiliseră acolo, dar cererea mi-a fost refuzată.

De ce nu am spus toate acestea mai devreme? Grea întrebare. Cred că aș fi vrut să uit acest episod, de care îmi e rușine. Dacă asta contează, nu am afirmat niciodată că nu am fost colaborator al Securității. În ce măsură am făcut poliție politică? Eu îndrăznesc să cred că nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur că așa este.

P.S. Știam că CNSAS desfășoară o investigație în privința mea, dar nu știu nimic despre o eventuală decizie care ar fi rezultat din această investigație. Un asemenea document nu mi-a fost adus la cunoștință – Mircea Kivu, turnător.

Citiți și:

CNSAS a primit ordin să ascundă că Gelu Voican Voiculescu a fost turnător al Securității

Despre securiștii de ieri și de azi (I)

 

yogaesoteric
19 iulie 2017