INS: Cele mai mari scumpiri din ultimul an: zahărul, transportul aerian şi cartofii

Zahărul, transportul aerian şi cartofii se află în topul scumpirilor înregistrate în ultimul an, potrivit datelor publicate la începutul lunii august de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna iulie a acestui an, preţul zahărului a fost cu 51,86% mai mare comparativ cu iulie 2022, cel al cartofilor a urcat cu 36,71%, în timp ce ouăle s-au scumpit cu 27,98%, margarina cu 25,80%, iar brânza de vaci cu 25,07%, scrie Agerpres.

Uleiul este singurul produs alimentar care a înregistrat o ieftinire în ritm anual, cu 13,84%.

Faţă de luna iunie a acestui an, cel mai mult s-au scumpit carnea de porc (plus 1,06%), ţuica, rachiuri şi alte băuturi (plus 0,95%), carnea de vacă (0,89%), dar şi cea de pasăre (0,81%).

Pe de altă parte, cartofii au fost mai ieftini cu 9,51% în iulie faţă de iunie 2023, alte legume şi conserve de legume au avut un preţ mai mic cu 6,88%, iar uleiul s-a ieftinit cu 2,7%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit energia termică, cu 23,82%, detergenţii – 19,02% şi articolele de igienă şi cosmetice – 16,45%.

În ultimul an, combustibilii s-au ieftinit cu 8,65%, medicamentele cu 4,69%, dar şi energia electrică, cu 0,95%.

Faţă de luna precedentă, în iulie tutunul şi ţigările au costat mai mult cu 1,37%, iar detergenţii au consemnat un plus de 1,35%.

Potrivit datelor INS, energia electrică a fost mai ieftină cu 1,76%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele în sectorul aerian – plus 44,69%, apă, canal, salubritate – 20,57% şi serviciile de igienă şi cosmetică – 17,70%.

În iulie faţă de iunie, scumpiri au fost consemnate în ceea ce priveşte serviciile de transport aerian, 11,99%, serviciile de apă, canal, salubritate, cu 1,70% şi cele de îngrijire medicală, 1,36%.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna iulie 2023 la 9,4%, de la 10,3% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,24%, cele nealimentare cu 4,25%, iar serviciile cu 11,65%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În iulie comparativ cu iunie, rata inflaţiei a fost 0,15%.

Citiți și:
Scumpirea mâncării din cauza curentului și a combustibilului e minciună. Inflația scade, prețurile alimentelor explodează!
Mâncarea, și mai scumpă în acest an. Cumpărătorii fluieră a pagubă, magazinele ridică prețurile

 

yogaesoteric
29 septembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More