Instrumente de verificare: Există indicii că textul în care Nicușor Dan susține că raportul din SUA nu are legătură cu România este scris cu inteligența artificială (IA)

Două instrumente de verificare au analizat textul în care Nicușor Dan susține că raportul din SUA nu are legătură cu România. Ambele au descoperit indicii că integral sau cel puțin o parte, textul a fost redactat cu inteligența artificială, potrivit Gândul.

Nicușor Dan

Primul program de verificare consultat de Gândul a fost Originality.ai. Acesta a concluzionat că textul publicat de președintele României e redactat cu inteligența artificială în proporție de 100%.

Al doilea program folosit s-a dovedit ceva mai „blând” cu președintele României. ZeroGPT a concluzionat că doar 37,95% din text a fost scris cu inteligența artificială.

Astfel de soguri se bazează pe identificarea unor formulări specifice pe care le folosește un generator de text. În mediile universitare, aceste programe sunt foarte utilizate de profesorii exasperați de elevii care își compun referatele și lucrările cu ajutorul inteligenței artificiale.

Redăm mai jos textul cu pricina.

Nicușor Dan sfidează poporul român și aberează că raportul SUA nu se referă la România!

Reacționând la raportul Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților SUA care vizează și România, președintele Nicușor Dan a susținut că referirile la țara noastră sunt contextuale și că România e o democrație puternică.

Nicușor Dan: „România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, iar referirile din document la adresa țării noastre sunt strict contextuale, într-o dezbatere mult mai amplă despre libertatea de exprimare.

Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 prezentate în raport sunt strict descriptive și reflectă doar parțial răspunsul unei singure companii private, platforma TikTok. Acestea nu reprezintă și nici nu se pot substitui unei evaluări juridice. În același timp, chiar platforma TikTok a admis în mai multe rapoarte publice că a identificat în mod proactiv mai multe rețele de influență ascunsă, a prevenit și a eliminat zeci de mii de conturi și interacțiuni false și a interzis sute de conturi care imitau candidați la președinție.

Indiferent de concluziile tehnice ale TikTok citate în raport, decizia de anulare a alegerilor a fost un act juridic intern de protecție a ordinii constituționale în fața unei amenințări asimetrice, bazat pe evaluările instituțiilor de securitate națională și pe autoritatea Curții Constituționale a României.

România este o democrație puternică

Decizia CCR s-a fundamentat pe documentele care indicau fără echivoc denaturarea egalității de șanse între candidați și vicierea masivă a campaniei electorale de către un singur candidat prin utilizarea netransparentă și ilegală a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, precum și prin finanțarea nedeclarată a campaniei electorale, inclusiv în mediul online.

Ingerințele Federației Ruse în procesele electorale din țările europene, inclusiv din România, au fost evidențiate și de rapoarte oficiale ale NATO, Uniunii Europene și Guvernului Marii Britanii. Imixtiunea malignă a Federației Ruse nu s-a limitat la o singură platformă de social media, ci face obiectul unei ample campanii de manipulare cu intenția de a destabiliza democrațiile europene, demers care se derulează de mulți ani sub forma unui veritabil război hibrid.

România este o democrație puternică, în care deciziile instituțiilor responsabile luate conform Constituției și legilor în vigoare sunt și este necesar să fie respectate. Angajamentul României pentru statul de drept, transparență, libertate de exprimare și corectitudinea proceselor electorale rămâne neclintit, ca și angajamentul față de toți aliații și partenerii noștri strategici.”

Citiți și:
Jean Maurer: „Eu chiar mă întreb cine a fost în spatele lui Nicușor Dan, care a fost despăgubit cu 12 milioane de euro pentru că a ieșit președinte?”
România, citată de SUA pentru cele mai agresive măsuri de cenzură din UE. Luminița Arhire: Descurcați-vă… Sunteți pe cont propriu, băieți!

 

yogaesoteric
15 februarie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More