Intelectualii vestici înclinaţi către o introspecţie morbidă. Trei viziuni despre lumea care l-a creat pe Trump

 

Timp de aproape o generație, Vestul trăiește un soi de progres derulat înapoi. Cu răspândirea instabilității din Orientul Mijlociu, cu războiul inițiat de SUA în Irak, continuând cu criza financiară din 2008 care a subminat încrederea alegătorilor în capitalismul liberal și mergând până la populismul naționalist aflat acum în ascensiune, toți cei care se gândesc la soarta Vestului în 2017 poate că vor măcar o mică consolare. Câteva cărți recenzate pentru Project Syndicate de istoricul britanic Michael Burleigh nu oferă așa ceva. Ba dimpotrivă, peste timp, istoricii vor putea spune că aceste volume, ca și multe altele ce așteaptă să vadă lumina tiparului, reflectă o stare morbidă de introspecție a intelectualilor occidentali.

Soarta Occidentului

Demoralizată, decadentă, cu probleme demografice, divizată, dezintegrată, disfuncțională și în declin, aceasta este situația în care se află lumea occidentală, așa cum este ea prezentată în The Fate of the West, cartea lui Bill Emmott, fost jurnalist la The Economist.

Vestul este lumea în care, acum, un specialist în cosmetică din Statele Unite trebuie să petreacă mai multe ore la cursuri decât un avocat pentru a primi dreptul de liberă practică. Este lumea care se pregătește să le vadă pe bunicuțele care, pe la 90 și ceva de ani, când sunt suficient de în vârstă pentru a ieși la pensie, vor bârfi cu un robot.

Vestul este o lume, spune Bill Emmott, în care încrederea socială este în declin (este drept, el nu face legătura între acest fenomen și influxul mare de imigranți din țări în care această încredere nu există) și în care se răspândește sentimentul nedreptății – inclusiv pierderea vocii politice sau chiar pierderea accesului la justiție. Este o lume în care națiuni din însuși nucleul Vestului, precum Olanda sau Belgia, se simt marginalizate de aparent perpetua extindere a UE către Răsărit.

Toate acestea subminează democrația chiar la ea acasă. Privilegiile se transmit din generație în generație prin avantajul educației și prin alianțe matrimoniale, iar carierele profesionale se erodează tot mai mult. De exemplu, actoria, presa tabloidă sau muzica pop, care până de curând erau profesii accesibile clasei muncitoare. Cum se poate explica altfel „dispepsia socială” care face ca zeci de milioane de alegători obișnuiți să se îndrepte către șarlatani, fanatici și negustori ambulanți?

În lumea occidentală se creează și o prăpastie între cei care lucrează cu un contract pe durată nedeterminată, care se bucură de protecția legii, de siguranța slujbei și cei care ajung să lucreze fără contract, așteptând telefonul izbăvitor de la un departament de resurse umane pentru o singură zi norocoasă de muncă. Aceste temeri îi afectează pe toţi cei care s-au muncit pentru a ajunge la un nivel semi-respectabil și acum descoperă că viața poate fi la fel de imprevizibilă ca un joc de noroc.

În lumea occidentală, scrie Emmott, marile companii financiare sunt mai puternice ca oricând – fie prin acces direct la politicieni, fie prin intermediul lobby-ului. În acest fel, sistemele politice democrate sunt corupte.

Până la urmă, una dintre ideile fundamentale repetate de Donald Trump în campania prezidențială a fost că el nu are nevoie de banii altora, în timp ce Hillary Clinton părea dornică să primească sprijinul oricui – de la un oligarh rus, un arab din Golf, până la un mare finanțist de pe Wall Street. În același fel, populistul olandez Geert Wilders refuză finanțarea publică la care are dreptul partidul său (dar se bazează pe bani veniți de la donatori anti-islamiști din SUA, la fel de periculoși ca și băncile rusești care finanţează Frontul Național din Franța).

Sfârșitul Europei?

Unul dintre nucleele Vestului este Europa. Cum arată ea văzută prin ochii unui jurnalist american neoconservator, James Kirchick, autorul volumului The End of Europe? Apocaliptic!

„Europa se rupe de valorile iluministe pe care le-a dăruit lumii, ignoră și nu vrea să își protejeze realizările în materie de civilizație, este ostatică demagogilor șovini, nu vrea să se apare și este intimidată de Rusia.”

„Întoarcerea la o stare naturală în care națiunile își urmăresc în stil mercenar propriile interese, în detrimentul unității, nu ar însemna doar sfârșitul Europei de azi, ci ar prevesti nimic altceva decât o nouă epocă întunecată”, scrie Kirchick.

Nu este o epocă întunecată precum cea a Sfântului Sidonius Apollinaris, care pe la anul 500 privea cum barbarii burgunzi își miroseau untul rânced din plete. Pentru jurnalistul american acești barbari par a fi guvernanții greci de stânga sau revizionismul regimului de la Budapesta.

Nu celebra troică Comisia Europeană – FMI – Banca Centrală Europeană poartă vina situației deplorabile a Greciei, ci polarizarea politică și clientelismul pe care actualul guvern de stânga le-a perpetuat, în timp ce juca jocuri puerile cu sus-numitele instituţii.

Cât privește Ungaria, autorul american este uimit că partidul lui Viktor Orban mai face parte din PPE, după ce a adoptat opt politici majore din platforma „neofascistă” a partidului Jobbik.

Cum Kirchick a lucrat la Radio Europa Liberă, nu este de mirare că, în capitolul dedicat Germaniei, a acordat un spațiu amplu apărării Agenției Naționale de Securitate din SUA (NSA) în cazul scandalului interceptărilor făcute în Germania. În plus, Kirchick cade în capcana tratării liderilor politici germani ca pe „niște gelatine inerte și benigne, mai degrabă decât nişte oameni puternici care calculează mereu la rece interesele lor și ale Europei”, scrie Burleigh în recenzia sa.

O misiune eșuată

Putea Vestul să arate altfel azi? Au ratat ceva liderii occidentali? Sunt întrebările la care încearcă să răspundă Michael Mandelbaum în volumul Mission Failure, dedicat deciziilor americane luate imediat după încheierea Războiului Rece. Un volum orientat spre polul ideologic opus față de cel al fostului jurnalist de la Radio Europa Liberă.

Se putea configura o altă arhitectură în relația de securitate cu Rusia? Nu, pare a fi răspunsul lui Mandelbaum, care scrie că renunțarea la lărgirea NATO nu a fost niciodată o opțiune pentru SUA, având în vedere influența electoratului de origine poloneză și a liderilor politici de origine poloneză din SUA.

Apoi, Mandelbaum vorbește despre o altă alegere a Vestului – intervențiile militare occidentale din anii 1990, în Somalia, Haiti, Bosnia și Kosovo, intervenții care au dus la transformarea NATO. Era o alianță mult prea mare pentru asemenea operațiuni și astfel s-a ajuns ca militarii să fie reciclați în asistenți sociali, buni la „reconstrucție post-conflict” sau la „nation building”. Iar pe măsură ce războiul s-a transformat în contrainsurgență (cazul Irakului), militarii occidentali au devenit un soi de antropologi înarmați, scrie Mandelbaum.

Implicarea Vestului și a SUA într-o multitudine de conflicte s-a datorat și ideologiei mesianice al lui George W. Bush, care pleca de la ipoteza că fiecare națiune din lume își dorește să fie ca America. După atacurile din 11 septembrie 2001, neoconservatorii aroganți s-au năpustit asupra Afganistanului și apoi în Irak, pentru a remodela niște societăți despre care nu știau nimic.

„Mandelbaum are cu siguranţă dreptate în privința consecinţelor acestor războaie. În cursul unui deceniu de război, SUA au fost distrase și apoi prea slăbite pentru a susține o ordine internațională benignă. Acum a sosit sorocul și ordinea mondială se prăbușește. Am atins un nou punct, în care președintele Chinei vorbește la Davos ca un președinte american, în timp ce acesta din urmă a făcut ca, în discursul său inaugural, Milwaukee să sune mai degrabă ca Mogadishu”, scrie Michael Burleigh.

Citiţi şi:

Merită Europa să fie lăsată să se autodistrugă? Cine pierde şi cine câştigă din acest proces

Distrugerea rapidă a Europei prin migraţia ce a fost dictată de globalişti

Noua Ordine Mondială în era Trump. Posibilitatea unei noi Yalte şi a destrămării UE declanşate?

 

yogaesoteric
2 iunie 2016