Inteligenţa artificială este pe cale să declanşeze schimbări în rău ce sunt dramatice. Avertismentul experţilor

 

Cine sunt cei mai expuşi pericolului

Inteligenţa artificială este pe cale să declanşeze schimbări terifiante pe piaţa muncii, milioane de medici, avocaţi şi alţi specialişti fiind în pericol să rămână pe dinafară, avertizează experţi participanţi la Forumul Economic Mondial de la Davos, din Elveția.

Andrew Moore, decan al Facultăţii de informatică de la Carnegie Mellon University, arată că maşinile efectuează deja multe dintre „sarcinile plictisitoare ale funcţionarilor”, computerele fiind capabile să ajute avocaţii să pregătească milioane de documente pentru procese, relatează The Telegraph.

„Veţi vedea că, una după alta, activităţi despre care credeam că necesită inteligenţă personală pot fi automatizate”, a spus Moore în timpul unui seminar la Davos.

În opinia sa, multe dintre profesiile despre care oamenii cred că necesită inteligenţă, cum sunt profesiile de avocaţi şi de medici, pot fi automatizate în mare măsură, iar carierele de acest tip s-ar putea restrânge.

Zhang Ya-Qin, preşedintele Baidu, cea mai mare companie chineză care oferă servicii de căutare pe internet, consideră că robotizarea îi poate face pe oameni mai leneşi şi mai dependenţi de tehnologie.

„Pe măsură ce computerele devin mai inteligente şi oamenii vor fi mai dependenţi de acestea, ei vor deveni mai puţin inteligenţi şi mai leneşi, pentru că nu vor mai gândi atât de mult cum o fac în mod normal. Acesta este un motiv de îngrijorare”, relatează The Telegraph.

În pofida acestor avertismente, participanţii la discuţii au fost de acord că perspectiva generală a pieţei muncii rămâne pozitivă, rolurile urmând să evolueze către sectoare mai creative. Cercetările recente efectuate de Universitatea Oxford arată că terapeuţii, angajaţii din sectorul sănătăţii şi cel social sunt cel mai puţin expuşi la riscul automatizării, în timp ce angajaţii în activităţi de telemarketing şi agenţii de asigurări sunt în cel mai mare pericol.

„Există unele domenii în care ne vom folosi mai mult de roboţi pentru a ajuta oamenii, care vor rămâne titularii unor roluri precum învăţarea copiilor mici sau îngrijirea acestora, activităţi pentru care este nevoie de grijă şi interacţiune umană”, a explicat Moore. În opinia sa vor avea loc schimbări extraordinare, dar lucrurile pe care le vor face oamenii cu ajutorul robotizării vor deveni mai interesante.

Christopher Pissarides, deţinătorul unui premiu Nobel în Economie, şi Erik Brynjolfsson, profesor la MIT, avertizează că autorităţile vor fi nevoite să reinventeze complet sistemele educaţionale, pentru a se adapta schimbărilor care vor fi aduse de creşterea automatizării.

Ei au spus că încurajarea antreprenoriatului este esenţială. „Este dificil să înveţi maşinile să fie cu adevărat creative. Este practic imposibil ca un robot să vină cu o idee nouă de afaceri”, a arătat Brynjolfsson.

Stuart Russell, profesor de informatică la Universitea Berkeley, California, este foarte optimist că maşinile pot îmbunătăţi standardul de viaţă al oamenilor. „Dacă inteligenţa artificială poate amplifica inteligenţa noastră, atunci am putea vorbi despre o epocă de aur a umanităţii, cu posibilitatea eliminării bolilor şi a sărăciei, facilitată de tehnologie”, a spus Russell.

Cu toate acestea, Russell crede că automobilele autonome sunt la ani distanţă de a deveni o prezenţă obişnuită în trafic, computerele nefiind încă suficient de inteligente pentru a controla toate situaţiile posibile.


Citiţi şi:

Omul – robot sau fiinţă liberă?

«Roboţii ucigaş̧i» – kalaşnikovul viitorului?

 

yogaesoteric
23 februarie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More