Invazia proștilor

O să încep cu decizia Curții Constituționale de interzicere a unei candidaturi pe motiv că Șoșoacă a fost la o recepție la Ambasada Rusiei. Și, mă rog, alte motive la fel de puerile. Așa cum am mai spus-o în multe rânduri, decizia respectivă arată o prostie enormă a acelor persoane. Însă, de asemenea, prin acea decizie, cei ca mine sunt considerați cetățeni de mâna a doua în țara asta. Brusc, un segment important de români e scos în afara legii.

Nu mai insist, celebra motivare a fost deja întoarsă pe toate părțile. Ea nu semnalizează decât o prostie imensă a celor cinci judecători care și-au pus semnătura pe acel document jenant. Mulți spun că e vorba de ticăloșie. Eu unul spun cât se poate de asumat că e vorba strict de prostie și slugărnicie. Cineva e necesar să o spună fără echivoc: oamenii aceia care au putut emite o asemenea enormitate juridică sunt proști îngrămădiți! N-au ce să caute la Curtea Constituțională. Sau, dacă rămân acolo, Curtea Constituțională e cazul să fie desființată.

Această decizie deja a scos Curtea Constituțională în afara legii. Pur și simplu, s-au separat apele! Nu poți lăsa ca o asemenea prostie să se reverse asupra țării. Știu, sistemul a făcut presiuni pentru a se bloca din start candidatura lui Șoșoacă. De ce? Ca să nu existe surprize! Ca să nu se discute în campania electorală – care oricum se face cu botnița la gură – subiectele cu adevărat importante. Ca țară care urmează să intre în război, România e necesar să fie pregătită, iar primul pas este consimțământul față de trimisul Înaltei Porți.

O să vă spun simplu: eliminarea lui Șoșoacă a fost o operațiune ratată din toate punctele de vedere. Nu mă refer aici la faptul că i-ar fi crescut relevanța electorală, ci la altceva: exact așa cum acum au instrumentalizat seria uluitoare de abuzuri la nivelul cetățeanului, la fel se vor trezi cu aceleași abuzuri prostești revărsate asupra lor. Rețineți ce vă spun acum, deoarece fix așa se va petrece. Știu, securiștii nu cred, dar vor fi la fel de surprinși de evenimente ca și echivalenții lor din 1989! Dacă ar fi să le dau celor din sistem un sfat, acela ar fi să fugă cât mai repede de-acolo. Cu siguranță că văd cu ochii lor cum, treptat, totul se dizolvă pe-acolo. Dar nu mai insist, întrucât altul e subiectul.

Pe la începuturile așa-zisei democrații autohtone, un amic m-a atras în Occidentul mult prea ofertant, demonstrându-mi cât de proști sunt ăia și cât de ușor se câștigă banii acolo. Adevărul e că am fost uimit să constat că are dreptate și că, speculându-le prostia, poți trăi fără probleme. Este motivul pentru care o groază de interlopi, pușcăriași și marginali de-aici ajung să trăiască în Occident o viață cât se poate de onorabilă. De ce? „Pentru că prostie!

Marele pericol pe care l-am intuit atunci i l-am expus prietenului meu: prostia e periculoasă chiar și când e a celorlalți, deoarece e contagioasă. O simțisem pe pielea mea și am șters-o de-acolo după ce am înțeles că, cel puțin în România mă mai pot proteja. A nu se înțelege că susțin că pe-aici nu ar fi prostie. Din contră, e multă, e puturoasă, e agresivă. Dar e un stil de prostie de care e mai ușor să te protejezi. Prostia occidentală e toxică, e intruzivă și ți se lipește pe nesimțite. Te acaparează ușor și nu mai scapi de ea. După mai bine de 20 de ani în care a avut serios de luptă cu prostia occidentală întoarsă împotriva sa, amicul meu mi-a dat dreptate, retrăgându-se în țară și spunându-mi că simte din ce în ce mai abuziv prostia occidentală care ne-a invadat. Și fix așa e! […]

Ceea ce e înfiorător este mixarea prostiei de tip occidental cu cea de-aici. Iese un monstru înfiorător și hazliu, în același timp. Ca să-l înțelegeți e suficient să priviți la Ciucă. Omul e prost, pur și simplu. Doar că prostia lui e una de tip nou, o combinație toxică de prostie autohtonă cu cea occidentală. Rezultă astfel o încrengătură greu de descris. Prostia i se vede pe față, iar când deschide gura te pufnește râsul. Nu știu de ce, dar când îl văd pe Ciucă, parcă tind să cred că e mai prost decât Kamala. Aia are o prostie stearpă, urmărind-o ți se face scârbă. La Ciucă, exact ca și în cazul Plăvanului, prostia e una debordantă, care te încuie. Așa cum prostul de la Cotroceni a putut să spună enormitatea cu „ghinionul profesorilor” care nu au acumulat șase case, așa cum a făcut el, Ciucă reușește să dea la automat mostre de prostie caracterizată de o banalitate crasă.

Prostia neaoșă românească e capabilă să producă mostre memorabile. Prostia de-aici te face să râzi spumos, să-ți amintești cu plăcere, s-o evoci atunci când ești cu amicii la un pahar de vorbă. Prostia occidentală e scorțoasă, solemnă, cumva înfricoșătoare. Ți-e frică să nu te lovească, deoarece știi că are consecințe. Uitați-vă doar la prostul de Biden, care e pe cale să îngroape definitiv lumea.

Ei bine, în momentul în care se combină prostia occidentală cu cea autohtonă rezultă ceva jenant, care te face să-ți fie rușine de rușinea celui care-o deține. Ți-e și frică, dar în același timp observi la persoana în cauză și prostia neagresivă autohtonă, care, în combinație, dă ceva efectiv disonant. Nici nu știu cum s-o explic. E ca și cum ai mânca prune cu lapte și-apoi ai mai adăuga și niște must. Cam așa e și cu mixul occidentalo-autohton de prostie: se lasă cu crampe logice, cu idei limpezi precum o diaree, totul generând acel sentiment de neputință în fața iremediabilului sfârșit mizerabil, a capitulării în wc-ul în care se descarcă toate neroziile creierelor precare.

L-am văzut pe Ciucă în celebrul clip de la Măruță. Măruță era disperat văzând că prostul e „lemn Tănase” și efectiv nu înțelege. Dar până la urmă l-a lăsat să spună cum a ieșit. Doamne, ce prostie înfiorătoare! Ciucă e ca-n bancul cu blonda: când te uiți în ochii lui vezi „Space: the final frontier ”…….

Și, întrucât m-am băgat în troaca proștilor, vă voi mai da un exemplu, de data aceasta din Parlamentul European. Știți bine ce-a pățit Șoșoacă: a fost amendată pentru că ar fi făcut scandal. Doar că, ce s-a petrecut cu ocazia discursului lui Orban din Parlamentul European? O groază de agitatori s-au ridicat și-au început să cânte Bella Ciao. Idioata șefă, Roberta Metsola, s-a limitat doar la a le atrage atenția că PE nu ar fi Eurovision. Zău, prostovanco? Păi de ce nu le dai și ălora șapte zile penalizare? Pentru că i-au dat cu cântecelul comunist? Mă rog, se face caz cum că Bella Ciao ar fi un cântec antifascist. Asta tot din prostie. Nu, tovarăși, e un cântec comunist 100%. Și dacă ar fi să fim corecți, ar fi necesar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: în realitate, melodia Bella Ciao a fost fabricată dintr-un cântec yiddish, Oi oi di Koilen, aparținând lui Mishka Ziganoff și înregistrat în SUA în 1919.

Spectacolul derizoriu generat de discursul lui Orban din PE a culminat cu discursul de împilare tovărășească rostit de Ursula, ca reacție la discursul lui Orban. Ca atmosferă, vă spun cât se poate de sincer – și-o puteți verifica singuri – totul era copiat 1:1 cu discursurile lui nea Nicu de pe la Congresele PCR. În special aplauzele după fiecare frază. Te doare capul.

Este extrem de dificil de rezistat. Prostia, după cum limpede se vede, ne-a invadat radical, iar mixul autohtono-occidental e înfiorător. Mă uit și mă crucesc la personajele care participă la președinție: Ciucă, Ciolacu, Lasconi, Geoană etc. Ce-aveți, mă, cu noi? Ce-i cu voi de ne-ați invadat? Știu, v-au trimis stăpânii, dar nu mai bine vă trimiteți singuri acasă?

Imaginea asta dezolantă ne arată cât se poate de limpede dezastrul bietei noastre țări aflate sub ocupație. Pentru a te califica la conducerea țării, e necesar să dovedești că ești prost notoriu. Cât de prost? Uitați-vă la cei enumerați și urmăriți să-i situați undeva pe harta prostiei, să le dați un scor. E pierdere de timp, știu! Evoluția lor în jos e dinamică și groapa prostiei n-are fund.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
„Cod roșu de prostie” în campania electorală pentru alegeri prezidențiale
Germanii sunt proști?

 

yogaesoteric
18 octombrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More