Investigație în curs în Norvegia: Rețea imensă de pedofili


Abuzuri atroce asupra copiilor, violuri transmise în direct pe Dark web și o ipoteză cutremurătoare: au legătură răpirile de copii ale Barnevernet cu astfel de rețele?


ActiveNews: Descoperiri HORROR în Norvegia: Rețea de pedofili de 51 de persoane, între care și politicieni, care abuzau copii, inclusiv bebeluși. Unul dintre pedofili plănuia să-și violeze propriul copil, aflat încă în burta mamei! Ipoteză: copii români se află printre victime!



„Poliția norvegiană a descoperit o rețea de pedofili de peste 50 de persoane, în cadrul Operațiunii Dark Room”, informează presa norvegiană.
Rețeaua, care cuprinde 51 de persoane, avea membri atât în Norvegia, cât și în alte țări, iar în urma operațiunilor poliției a fost confiscat un număr uriaș de materiale foto și video, în care copii mici, dar și sugari erau supuși abuzurilor.
Până acum, 20 de persoane au fost arestate în Vestul țării, iar alte 31 în celelalte districte. Toți cei 51 de inculpați sunt bărbați.

„Avem un caz în care persoana acuzată avea partenera însărcinată și discuta pe chat împreună cu complicii săi despre cum urmează să abuzeze bebelușul după ce acesta se va naște. Materiale cu abuzuri asupra bebelușilor au fost distribuite în rețea”, a afirmat Janne Ringset Helte, reprezentant al Poliției Norvegiene, într-o conferință de presă care a avut loc duminică, 20 noiembrie 2016.

Conform sursei citate, acuzațiile care li se aduc pedofililor sunt: relații sexuale și viol asupra copiilor sub 14 ani, complicitate, trafic de ființe umane, relații sexuale cu copii între 14 și 16 ani, producția, depozitarea și distribuția de materiale care conțineau abuzuri asupra copiilor.

Pe lista celor acuzați se află și doi politicieni, unul din partea Partidului Laburist, iar celălalt din partea Partidului Pașii Progresului.

Despre profilul inculpaților, reprezentanții poliției norvegiene afirmă că aceștia provin din toate domeniile de activitate, majoritatea au educație superioară și foarte bune cunoștințe în IT. Aceștia au folosit criptarea pentru a-și ascunde urmele.

Reprezentanții Poliției au afirmat că s-au strâns peste 150 de terabiți de materiale care conțineau abuzuri sexuale asupra copiilor. Cazul a început la Bergen, în 2015, atunci când un bărbat de 22 de ani a fost arestat pentru întreținerea de relații sexuale cu o fetiță de 14 ani.

În cadrul investigației, poliția a descoperit că acesta purta discuții cu persoane care aveau aceleași apucături, totul făcând parte dintr-o rețea. Pedofilii își distribuiau unul altuia materialele, totul petrecându-se în așa zisul „Dark web”, spațiu care există pe rețelele darknet, rețele care se suprapun peste Internetul public, dar care necesită software specific, anumite configurații sau o autorizație de acces.

Pedofilii își alegeau victimele dintre copiii vulnerabili, pe care îi copleșeau cu laude, convingându-i să trimită fotografii nud și să-și „exploreze sexualitatea”. În unele cazuri, victimele au fost de acord să se vadă în realitate cu pedofilii. În alte situații, infractorii își abuzau proprii copii. Investigația a fost făcută cu ajutorul FBI.

George Alexander, cunoscutul luptător pentru drepturile românilor din Diaspora, cel care a devoalat abuzurile Serviciului de Protecție a Copilului din Norvegia – Barnevernet, susține că printre copiii abuzați se află și români și că acesta este motivul pentru care copiii sunt luați din custodia părinților.

„Sunt oameni cărora le-au fost luați copiii și dați pedofililor. Sunt oameni care au bănuieli serioase, dovezi că și copiii lor au fost abuzați sexual!… Vreau să spun încă o dată că numărul familiilor de români cărora le-au fost luați copiii este mult mai mare decât o arată cifrele. Mulți sună și cer ajutor, dar nu îndrăznesc să iasă public și să spună ce li se petrece”, a scris Alexander pe Facebook.

Ipoteza că anumite instituții răpesc copii din sânul familiei pentru a-i da pradă rețelelor de pedofili a mai fost vehiculată și în timpul cazului Bodnariu, când susținătorii statului norvegian din România au susținut că acestea sunt doar invenții promovate de Rusia. Între timp, instanțele norvegiene au dat dreptate familiilor Bodnariu și Nan, care și-au primit copiii înapoi.



George Alexander: Operațiunea „DARK ROOM”. Rețea imensă de pedofili în Norvegia și în Europa

O acțiune a FBI, îndreptată împotriva site-ului Playpen, a dus la descoperirea uneia dintre cele mai mari rețele de pedofili din Norvegia şi din Europa.

Duminică, 20 noiembrie 2016, a apărut şi în presa din Norvegia ştirea conform căreia poliția din Bergen, districtul de Vest, conlucrând îndeaproape cu FBI, a descoperit până în momentul de față 51 de persoane care erau implicate în rețeaua de pedofilie printre care doi politicieni norvegieni (chiar parlamentari!), un polițist, un profesor, ingineri, studenți şi mulți alții.

Pedofilii foloseau internetul întunecat/ascuns, „Dark Room”, pentru a comunica şi a schimba între ei materiale pornografice criptate. Cercetările continuă şi probabilitatea de a se descoperi ramificații ale acestei rețele de pedofili şi în alte regiuni este destul de mare. Materialele pornografice confiscate de poliție sunt în cantități impresionante, reprezentând unele dintre cele mai mari din istoria Norvegiei.

Conform declarațiilor poliției norvegiene, este vorba de cazuri grave, violuri, trafic de carne vie, fotografii şi filme pornografice cu copii. Multe dintre violuri se filmau în direct, transmițându-se pe internet. Unii dintre aceşti pedofili, aşa cum reiese din cercetări, şi-au abuzat sexual propriii copii!
Unul din pedofilii arestați avea iubita gravidă şi planificase deja ca propriul său copil, nenăscut încă(!), să fie abuzat sexual!

„Fac un apel pe această cale la românii de pretutindeni, să fie solidari în fața provocărilor din diasporă, unde avem atâtea familii cărora, din motive puerile, li s-au luat copiii de către falsa «Protecție a Copilului» din diferitele țări europene!
Oamenii aceştia trec prin nişte drame de neimaginat, iar autoritățile române nu fac nimic!

Sunt oameni care vor să-şi ia viața de disperare. Sunt oameni cărora le-au fost luați copiii şi dați pedofililor. Sunt oameni care au bănuieli serioase, dovezi că şi copiii lor au fost abuzați sexual!…

Vreau să spun încă o dată că numărul familiilor de români cărora le-au fost luați copiii este mult mai mare decât o arată cifrele. Mulți sună şi cer ajutor, dar nu îndrăznesc să iasă public şi să spună ce li se petrece.

Vreau să spun, de asemenea, că oameni precum Camelia Smicală din Finlanda sunt urmăriți şi amenințați, şi orice se poate întâmpla!

Vreau să vă spun şi că unii dintre aceşti părinți au reuşit să ajungă în țară cu copiii lor, dar «Justiția» română i-a strivit fără milă, încălcându-le absolut toate drepturile, ignorând dovezile… Cel mai recent caz este al profesoarei Mara Fortu care a fost acuzată pe nedrept de «Răpire internațională de copii»! A primit sentință DEFINITIVĂ în acest caz! Copiii ei vor ajunge pe mâna pedofililor!

Oameni buni! Ce poate fi mai important decât copiii noştri?! Renunțăm la ei şi îi lăsăm pe mâna pedofililor? Şi în diasporă, şi acasă, NE IAU COPIII!”


Operațiunea „DARK ROOM” – Episodul 2. Rețea imensă de pedofili în Norvegia și în Europa

Un copil gol, cu încheieturile mâinilor legate împreună cu bandă adezivă. Un bărbat care discută cu alți bărbați despre abuzul sexual împotriva propriului copil care încă se află în siguranță, pentru că încă este nenăscut! Acestea sunt exemple groteşti din ancheta poliției norvegiene în desfăşurare. Împreună cu FBI, care a acționat împotriva site-ului Playpen, poliția norvegiană a făcut descoperiri uluitoare.

Totul a început în luna septembrie 2015, când o mamă a reclamat la poliția din Bergen – oraş situat în vestul Norvegiei, al doilea oraş ca mărime după Oslo – că fiica sa, în vârstă de 14 ani, a fost violată de un tânăr de 22 de ani. În urma cercetărilor poliției, sub conducerea ofițerului Heidi Reikrås, se descoperă materiale pornografice, fotografii, filme etc., în cantități impresionante, precum şi faptul că bărbatul de 22 de ani făcea parte dintr-o rețea extinsă de pedofilie. Era vorba, în mod cert, de violuri şi abuzuri sexuale împotriva copiilor de toate vârstele, chiar şi bebeluşi!

Conducerea poliției din Bergen a fost informată despre gravitatea cazului în decembrie 2015. Imediat după aceea s-a format o echipă specială de lucru formată din 25 de polițişti, căreia i s-a dat numele de cod „Dark Room”. Totul era secret, iar polițiştii din această echipă îşi desfăşurau activitatea într-o cameră de la etajul al şaptelea din clădirea Handelsbanken, aflată lângă sediul central al poliției din Bergen. Nimeni sau aproape nimeni nu avea acces la această cameră.

În scurt timp, colaborând îndeaproape şi cu FBI, se fac descoperiri terifiante.

Cercetările continuă, dar iată ce s-a descoperit până acum:
– 51 de persoane din Norvegia sunt identificate, până în clipa de față, ca făcând parte din rețeaua de pedofilie.
– Este vorba de abuzuri sexuale GROTEŞTI.
– Datele electronice confiscate de poliția norvegiană însumează până acum 150 TB. Atenție! 1 TB = 1 000 000 MB. (un milion!).
– 20 de persoane sunt deja arestate în districtul Vest, al Norvegiei.
– 31 de persoane sunt arestate sau cercetate în alte districte din Norvegia. Multe şi-au recunoscut vina.
– Cel puțin 20 de victime au fost identificate, 19 în Norvegia şi una în străinătate.
– Poliția norvegiană nu poate furniza toate informațiile cazului la această oră, dar se ştie deja că sunt implicați chiar şi doi politicieni (parlamentari) în rețeaua de pedofilie, unul aparținând Partidului Laburist, iar altul Partidului Paşii Progresului.
– Atenție! Numai în districtul Vest, al Norvegiei, au fost descoperite 5.500 (cinci mii cinci sute!) de nume de utilizatori ai rețelei de pedofilie! Cazul este uriaş, deci, fiind vorba nu de o rețea, ci de REȚELE DE PEDOFILI, răspândite pretutindeni!

Să ne gândim, încă o dată, la copiii noștri din diasporă, oameni buni! Sau la cei care, pur şi simplu, sunt exportați de România rețelelor de pedofilie – căci „Răpirile internaționale de copii”, din instanțele româneşti, nu sunt deloc răpiri! Oamenii încearcă numai să se salveze, venind în propria lor țară, cum făceau pe timpuri, refugiindu-se în bisericile lor creştine…

Eu sper să citească rândurile acestea cât mai mulți!… Chiar şi autoritățile, chiar şi politicienii, chiar şi instanțele româneşti… Să afle ce se petrece în lumea asta mare…


Citiți și:

Este mult mai rău decât credeţi. Unde ajung copiii ce sunt răpiţi de sistem? Norvegia este doar un vârf de iceberg…

Lituanienii acuză Norvegia că răpește copii pentru a fi folosiți drept material genetic. Cazul Bodnariu, la indigo

Norvegia, țara bizară care răpește copii pentru acuzația de «îndoctrinare religioasă», dar care organizează paradă pentru «homosexualitatea infantilă»

 

yogaesoteric
9 ianuarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More