Iohannis a intrat în depresie. Refuză ieșirile publice, apelurile telefonice și să deschidă televizorul
Klaus Iohannis, fostul președinte al României, este în depresie. Surse locale și apropiate de cercul de apropiați ai familiei susțin pentru Știripesurse că acesta nu este deloc într-o stare psihică bună.
„Refuză ieșirile publice de frică să nu fie apostrofat de oameni pe stradă”, susțin sursele menționate.
„După nebunia cu plimbările pe milioane de euro a fost avertizat că ar putea urma un val de ură și preferă să evite ieșirile”, susțin și surse din zona de securitate a statului român.
În fapt fostul președinte s-a cam autoizolat. În timp ce fosta prima doamnă a țării și-a reluat „oarecum obișnuit” orele la unitatea de învățământ unde predă, Klaus Iohannis refuză întâlnirile, refuză apelurile telefonice și să deschidă televizorul.
Aceleași surse relatează că au mai fost unele „ieșiri” absolut necesare la adăpostul întunericului și sub pază. La fel și la biserică unde se consideră protejat în cadrul comunității pe care o frecventează din tinerețe.
Citiți și:
Cine l-a executat pe Klaus Iohannis
„Nicolae Ionescu”, nume de cod pentru Iohannis? A fost sau nu a fost omul Securității?
yogaesoteric
1 aprilie 2025