Iohannis în postura de servitor la Poarta Washingtonului, tratat în bătaie de joc atât de Trump cât şi de jurnaliştii americani de la faţa locului
A făcut de râs pe români, România şi chiar UE…
Iohannis nu are coloană vertebrală şi consideră România ca o afacere măruntă şi nu ca fiind ţara lui. Este cel mai neînsemnat preşedinte al României, cel mai ridicol politician pe care l-a avut țara noastră în calitate de preşedinte, chiar dacă din ʼ89 şi până în acest moment, la șefia statului s-au perindat personaje dubioase, care au lăsat în voia arbitrariului economia ţării şi viaţa socială.
Întâlnirea dintre Trump şi Iohannis a fost o parodie şi numai 1 minut şi 33 de secunde din cuvântarea lui Trump a fost despre durata istorică a relaţiilor diplomatice dintre SUA şi România, după care a început bătaia de joc, iar Iohannis a acceptat-o şi a fost martorul unei parodii de un ridicol de neimaginat.
Ca să vă faceți o idee despre cât de interesaţi erau jurnaliştii americani de relaţia SUA-România, menționăm că începutul contactului celor doi preşedinţi cu presa a început cu Johnatan Karl de la ABC News care era atât de mult interesat de această întâlnire, încât l-a întrebat pe Trump despre opinia lui legată de… declaraţia făcută cu câteva zile în urmă în plenul Senatului de James Comey, fostul Şef al FBI şi despre afirmația acestuia cum că Trump minte în tot ce spune.
Evident, Trump nu era nici el interesat de ceea ce a însemnat întâlnirea cu Iohannis şi relaţia cu România (oricum SUA dictează mișcările României) şi a răspuns fără nicio reținere la întrebarea jurnalistului. Au urmat alte întrebări legate de declaraţiile lui Comey şi posibilitatea ca Trump să apară sub jurământ în Congres pentru a răspunde la acuzaţiile nefondate ale lui Comey. Despre Trump ştia toată lumea că este un bădăran şi este lipsit total de maniere şi simț politic, dar pentru Iohannis această vizită trebuia să aibă o conotaţie de tipul „do or die” (o faci sau mori), pentru că nu va avea ocazia de prea multe ori să îşi spună cuvântul în faţa preşedintelui american şi asistenței diplomatice de top a americanilor şi nu numai.
Ca să nu piardă ocazia şi să arate realizările lui, Trump a ghidonat discuţia către NATO și alocarea a cel puţin 2% din PIB pentru finanţarea structurilor organizației, ba mai mult, lăudând România că a fost prima ţară care a mărit contribuţia la NATO de la 1,4% la 2%.
De asta avea nevoie România, care nu are pansamente în spitale şi seringi pentru clinicile medicale? Ce a discutat Iohannis cu Trump în prealabil, înaintea cuvântării oficiale? De ce nu i-a spus lui Trump că nici nu poate fi vorba de vreo contribuţie a României, atâta timp cât este singura ţară care acceptă şi depozitează toate gunoaiele militare ale americanilor transportate din Golf.
Mai mult, România nu are de ce să plătească niciun dolar, având în vedere tipul de echipament militar american instalat în țara noastră cu acordul servililor Băsescu şi Iohannis, echipament care nu a fost acceptat de nicio altă ţară NATO (nici ca tip şi nici ca volum). Era un moment mai mult decât prielnic pentru ca Iohannis să ceară bani atât pentru depozitare de echipament militar care prezintă un grad ridicat de risc pentru ţara noastră cât şi pentru tipul de echipament instalat aici de americani, care produce o situaţie dificilă în relaţia cu Rusia. Iohannis nu a făcut-o şi a ratat startul discuţiei.
După numai două minute, Trump a început să discute despre terorismul internaţional, care se ştie şi de cine este generat şi ce țări are în vizor. Nu era cazul României şi nu era o discuţie care să se preteze la momentul oficial al întâlnirii celor doi şefi de stat.
Trump a continuat cu rezultatele lui în Orientul Mijlociu şi lauda de sine pentru „realizările” avute cu prietenul lui cel mai bun, după cum s-a pronunţat, Regele Salman al Arabiei Saudite. Discuţia a continuat cu demararea după plecarea lui din Orientul Mijlociu a unui proces de curăţare a terorismului şi acţiunile dure luate de saudiţi împotriva Qatarului, despre care a avut mai multe cuvinte de spus, ca şi cum se întâlnise cu preşedintele qatarez.
Mai mult, Trump a reiterat întâlnirea lui cu 19 ţări arabe din regiune şi a convins audienţa de la Rhyad să lupte împotriva terorismului. Care țări? Bahrein, Emiratele Unite, Kuweit, Oman şi Arabia Saudită… toate fiind sponsorii principali ai terorismului… O batjocură! Dar Iohannis era atent şi lua lecţii de „diplomaţia” bătăii de joc, că doar pentru aceasta plăteşte poporul român deplasarea la Washington a unui avion plin de ciurucuri, și pentru ca ei să-şi ia diferite suveniruri din America.
Mai mult, Trump a reiterat că este necesar să se întrerupă finanţarea terorismului, ca şi cum acesta a fost bun o perioadă, dar acum nu mai este, şi ca și cum el chiar ştie cine îl finanţează şi se poate adresa sau chiar s-a adresat lor la Rhyad.
Dar nimic despre România. Iar Iohannis stătea în dreapta lui ascultând poveştile ce făceau să treacă timpul. Trump a mai spus că a discutat cu conducerea Qatarului să înceteze finanţarea terorismului în zonă şi pe toate meridianele, ceea ce arată că America, o ţară care deţine peste 10.000 de militari şi cea mai importantă bază militară din Orientul Mijlociu, ştia de aceste finanţări ale terorismului, însă mergea înainte, dar acum trebuie să îl pună în temă şi pe Iohannis.
După 5 minute şi 29 de secunde de discuţii total în afara întâlnirii cu Iohannis şi numai în interesul politic al lui Trump, preşedintele american îşi aminteşte că Iohannis este lângă el şi prezintă mulţumiri poporului român şi militarilor români care au fost nevoiți să participe în teatrele de luptă inutilă generate de americani.
Trump mai spune, ca o bătaie de joc, că economia României se confruntă cu probleme deosebite, dar a fost al patrulea mare contribuabil financiar şi militar în războiul din Afganistan, de unde vedem ce avantaje are România din această alianță: țara noastră a păzit obiectivele din Afganistan în timp ce America făcea masiv trafic cu opiu, iar apoi pentru România a urmat bătaia de joc şi câteva sute de dolari pentru participarea la distrugerea unei ţări.
Chiar dacă a lăudat slugărnicia liderilor români în decizia lor de a oferi 2% din PIB-ul țării, Trump nu a uitat să spună că trebuie plătite şi datoriile din urmă de către statele NATO, ceea ce înseamnă că România va mai avea de plătit şi cu siguranţă şi de amplasat mai multe echipamente militare, devenind în felul acesta o ţintă sigură în cazul unei agresiuni.
După 7 minute şi 35 de secunde, tot în bătaie de joc, Trump îl felicită pe Iohannis pentru lupta împotriva corupţiei şi curajul lui în faţa celor corupţi, într-o țară care îşi leagă existenţa de corupţie, ca orice ţară capitalistă în acest moment. Și SUA este poate cea mai coruptă ţară.
La numai câteva secunde distanţă, la 8 minute şi 8 secunde, Trump începe pledoaria despre România elogiind pe… Ellie Wiesel, fostul şef al comunităţii evreiești internaţionale, despre care spune că s-a născut în România, dar ştim cu toţii unde a dus „priceperea” lui în România, cât a „iubit-o” ca ţară natală şi mai ales faptul că nu ştia niciun cuvânt în limba română, de atâta dragoste.
Fiecare frază a lui Trump ar fi putut fi valorificată de Iohannis când i-a venit rândul să discute despre însemnătatea întâlnirii. Iohannis a uitat să spună audienţei că în România, în octombrie 2009 a fost inaugurat de către Băsescu un Monument al Holocaustului, care a costat statul român peste 7,4 milioane de dolari, numai ce se ştie, la începutul crizei şi într-o perioadă în care maternitățile româneşti nu puteau oferi lapte sugarilor decât dacă erau sub greutatea normală, iar poporul avea de suportat programe severe de austeritate economică. The New York Times a publicat un articol despre respectivul monument pe 9 octombrie 2009, după care au urmat restituirile de proprietăţi din România către evrei care au supraviețuit.
Iohannis ar fi trebuit să procedeze aidoma lui Trump şi să spună că a avut o întâlnire extrem de productivă cu președintele american, şi să înceapă să pună vorbe şi planuri în „gura” lui Trump, pentru care să îi mulţumească. La fel şi cu comunitatea evreiască, despre care ar fi putut să spună că au promis un angajament total pentru România ca răspuns la tratamentul favorabil acordat evreilor în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Naivul Iohannis nu ştie să facă ca lucrurile să se petreacă în politică şi, mai mult, nu ştie că o decizie de mai târziu poate fi construită de el de pe acum, prin declaraţii şi jocuri de cuvinte.
În numai 9 minute şi 25 de secunde Trump a „vorbit discuţii”, nespunând nimic care să facă poporul român să înţeleagă că este respectat de americani. A urmat cuvântarea lui Iohannis şi întrebările jurnaliştilor români şi americani.
Vă vine sau nu să credeţi, Iohannis a spus în începutul discursului său ca „parteneriatul cu SUA a oferit o formă favorabilă societăţii româneşti…”. Cu toții vedem cum a evoluat societatea romanească, nu mai e nevoie de alte comentarii.
Dacă am face o paralelă între discursul lui Erdogan din aceeași grădină a trandafirilor de la Casa Albă şi al lui Iohannis, contrastul este complet în defavoarea noastră. Erdogan nu a precupeţit niciun moment în a spune că există diferenţe majore de opinie între SUA şi Turcia legat de poziţiile politice pe scena internaţională şi a mai spus că speră ca Trump şi Administraţia lui să înţeleagă aceasta, şi are încredere că vor avea loc discuţii constructive în perioada imediat următoare, lăsându-l pe Trump să priceapă faptul că a aruncat mănușa şi totul este posibil dacă America nu are o poziţie favorabilă faţă de Turcia.
România are pe teritoriul său un arsenal armat american impresionant şi Iohannis ar fi trebuit să înţeleagă că fiecare frază pe care o spune trebuie să fie de câteva sute de milioane de dolari care trebuie să intre în România şi mai ales să creeze la fiecare frază confuzie, aşa cum face Trump la toate întâlnirile. Trump şi-a dat seama cu cine are de-a face şi cât de slab pregătit politic este Iohannis.
Iohannis i-a anunţat pe americani în discursul său că România deţine o „democraţie puternică şi o creştere economică susţinută şi permanentă…”. Din nou nu aceasta era ceea ce ar fi trebuit să spună el, ci să caute să închege o eventuală creştere economică. În paranteză fie spus, creșterea economică în capitalism nu se va reflecta niciodată în nivelul de trai al populaţiilor, pentru că, prin definiţie, aceasta nu are legătură cu prosperitatea popoarelor.
Zăpăcitul de Iohannis a uitat că Trump doreşte să distrugă UE şi i-a reamintit credinţa lui de neamţ „dibaci” cum că Trump trebuie să fie interesat în dezvoltarea UE. Auzind acesta, Trump s-a uitat la el de parcă l-ar fi întrebat pe ce lume trăieşte. Iohannis nu a înţeles că bogăţia şi refacerea Americii s-a bazat întotdeauna pe mecanisme de distrugere economică a altor zone. Americanii nu au ajutat niciodată pe nimeni pentru ca la rândul lor să colaboreze corect cu acea naţiune şi să ducă la dezvoltarea amândurora, niciodată…
Discuția cu jurnaliștii a debutat umilitor pentru Iohannis, cum am spus și mai devreme, prima întrebare fiind despre interpelarea în Senat a lui Comey, eludând în totalitate prezenţa președintelui român.
Jurnalista româncă l-a întrebat pe Trump ce crede despre o eventuală agresiune a Rusiei şi dacă America acceptă respectarea Articolului 5 al NATO, însă Trump a spus doar că respectă articolul, fără a adăuga însă niciun singur cuvânt despre Rusia, ceea ce l-a lăsat pe Iohannis să înţeleagă că este doar o slugă care şi plăteşte pe deasupra în acest joc.
Când a venit vorba despre eliminarea vizelor pentru România, Trump a spus că nu a discutat acest lucru cu Iohannis, ceea ce îl declasează şi mai mult pe liderul aşa-zis român al României.
Ce ar mai fi de spus despre acest circ şi de turistul Iohannis? Întâlnirea dintre cei doi președinți s-a transformat în discuţii între jurnalişti şi Trump legate de politica internă şi scandalurile din politica americană.
Iohannis a irosit momentul şi cel mai probabil nu se va mai întâlni vreodată cu această ocazie, ba mai mult, a creat imaginea unui politician de mâna a cincea fără creier şi fără simţuri.
Citiți și:
Iohannis, discurs în SUA la primirea unei distincţii din partea Comitetului Evreiesc American
Slugile geopoliticii. Din gândirea politică a preşedintelui României: Decât slugă la ruşi , mai bine slugă la americani
yogaesoteric
28 septembrie 2017