Ipoteză plecare CHEVRON: n-a găsit ce să scoată sau a terminat cu ce avea de băgat?
Pleacă Chevron, rămân ceilalţi… După ce au investit şpăgile uriaşe, forţa organizatorică, violenţa deşănţată şi ilegalităţile binecunoscute, se retrag, brusc şi fără nicio explicaţie.
În primul rând, gazele de şist sunt o păcăleală de zile mari. Randamentul de extracţie e frumos doar pe hârtie, bun să impresioneze intelectualii care n-au treabă cu extracţia şi nu ies din birou toată viaţa lor. În realitate e o afacere neprofitabilă în sine (atunci se pune întrebarea: de ce mai bagă cineva bani în aşa ceva?!?).
În al doilea rând, au injectat mai multă substanţă în sol decât au scos gaze – şi nu doar la noi…
În al treilea rând, substaţele injectate sunt puternic otrăvitoare (avem o mixtură de 500-700 de substanţe) – victima accidentului de la sonda Pungeşti a murit de la stropirea cu amestecul respectiv.
În al patrulea rând, la exploatarea (deja neprofitabilă – unii specialişti au vorbit, riscându-şi viaţa) se adaugă costurile tuturor presiunilor, şpăgilor, ilegalităţilor, lobby-ului, imaginii şifonate etc. etc.
În al cincilea rând, ştim că nicio companie nu lucrează fără un profit uriaş. Chevron învârte sume colosale – de unde au apărut banii, din afaceri falimentare? Nu cred.
În al şaselea rând, care ar fi cea mai profitabilă (şi sigură ca venit şi discretă în contracte) afacere în zilele noastre?!? Nu eliminarea deşeurilor toxice şi nucleare?!? Ştim că nicio firmă în domeniile chimic, nuclear etc. nu poate funcţiona fără a avea contracte cu procesatori de deşeuri (cu cheltuieli uriaşe).
În al şaptelea rând, toţi procesatorii de deşeuri NBC (nucleare, bacteriologice, chimice) sunt suprasolicitaţi şi investesc sume infernale pentru amenajarea de noi complexe subterane, adânc în pământ, şi stocarea deşeurilor. Reducerea costurilor şi accelerarea îngropării deşeurilor ar aduce profituri şi mai mari – adică se caută noi soluţii ieftine…
În al optulea rând, se tot anunţă mari cutremure şi o penurie mondială de apă…
Hai să încercăm să tragem o concluzie (e un punct de vedere personal): Exploatatorul de „gaze de şist”, în realitate, îngroapă deşeuri (lichefiate în prealabil) la adâncime mare, cu costuri minime, nimeni nu-l poate bănui. Ba mai obţine şi nişte gaze de şist ca produs secundar (fără costuri suplimentare), ce-i oferă acoperirea atât de necesară. Şi mai face ceva: fragmentează solul şi otrăveşte, pe sute de ani, sursele de apă – adică facilitează ocultei controlul populaţiei, atât ca hrană cât şi ca număr.
Uite-aşa împuşcă oculta trei-patru iepuri: obţin bani din deşeuri, obţin bani din gaze, otrăvesc apa, frăgezesc solul şi pun umărul la reducerea populaţiei… Cu costuri minime…
Dacă Chevron îşi strânge catrafusele, şi pleacă, nu se datorează, neapărat, fricii că-şi vor pierde câteva zeci/sute de tone de fierătanii de pe exploatări, în cazul unei invazii ruseşti. Valoarea aia e o ciupitură de ţânţar pe spinarea lui King-Kong, faţă de cât au băgat în şpăgi…
Grija lor e să nu se afle adevărul. Să nu se afle imediat că mai mult băgau decât scoteau… Şi nici ce băgau ei acolo… Aşa că ştergerea urmelor, betonarea puţurilor, arsul hârtiilor, expedierea unor angajaţi/parteneri cheie în destinaţii exotice, eventual eliminarea unora incomozi etc. sunt manevre specifice de „spălare a putinei”.
Sursa: saccsiv.wordpress.com
Citiţi şi:
SUA ne ameninţă: «Ori gaze de şist şi Roşia Montană, ori vă izolăm şi vă paşte războiul»
Otrăvirea apelor României şi subjugarea populaţiei
yogaesoteric
12 august 2015