Islamizarea Europei în cifre
Secularismul european e în căutarea unui „mesia” care să-l salveze, pe el, Uniunea Europeană, valorile europene, civilizaţia europeană (sau ce a mai rămas din ea), instituţiile şi structurile ei, şi să-i rezolve acutele probleme politice, economice, demografice, sociale, declinul valoric, pesimismul în creştere al europenilor şi neîncrederea lor în liderii unionali.
Pretinde că şi l-a aflat în Emmanuel Macron, francezul de 39 de ani, expert în investiţii bancare, dar lipsit de experienţe de viaţă, de experienţă politică, încă necopt am putea zice, dar idolatrizat de mass-media europeană şi americană ca salvatorul Uniunii Europene. La data de 1 mai 2017, New Yorker a publicat un articol pe acest subiect, comentând că viitorul Europei depinde de victoria la alegerile prezidenţiale din 7 mai 2017, din Franţa a lui Emmanuel Macron. Pe 24 aprilie Spiegel International a făcut la fel, chiar numindu-l pe Macron un „savior”, adică un „mântuitor”.
Şi asta nu ar trebui să ne mire, având în vedere că secularismul european în mod istoric şi-a pus nădejdea în muritori să-i rezolve problemele. Totdeauna când a mizat pe un mesia muritor a pierdut, fie că a fost vorba de un mesia al secularismului de dreapta ori un mesia al secularismului de stânga. Secularismul încă rămâne un eşec. Dovezile sunt multe şi evidente peste tot. În loc de a rezolva problemele curente, Uniunea Europeană îşi crează altele şi rămâne la fel de neputincioasă să le rezolve.
Date statistice publicate în aprilie 2017 continuă să arate că din 2008 încoace Uniunea Europeană rămâne într-o criză economică fără precedent după 1945. Şomajul în Spania încă e de peste 18% iar în Portugalia de 10%. Iar Grecia, Italia şi Spania continuă să fie un balast financiar pentru Uniunea Europeană care îi ameninţă stabilitatea economică şi moneda.
Dar poate niciun alt aspect curent al Uniunii Europene nu convinge mai puternic că secularismul european e un eşec incapabil de a contracara problemele cu care se confruntă, ca islamizarea Europei şi migraţia musulmană masivă în Europa din ultimii ani. Secularismul a făcut un pariu cu islamul şi l-a pierdut. Ireversibil.
Secularismul a ţintit creștinismul pentru a-l marginaliza, neutraliza ori chiar anihila. Privind islamul, însă, a adoptat o politică diferită, multiculturalismul, crezând că musulmanii se vor europeniza, vor îmbrăţişa „valorile” europene şi toţi vom trăi în armonie într-o Casă Europeană fericită. Veşnic. Dar nu a fost aşa, şi, foarte probabil nici nu va fi aşa. Cifrele privind islamizarea Europei îngrijorează şi dovedesc că un drum înapoi e practic imposibil.
Islamizarea Europei în cifre
Rusia, Franţa, Suedia, Germania, Marea Britanie – atacuri teroriste islamiste în cinci ţări europene diferite de la începutul anului. Plus unul în Statele Unite.
Multi-culturaliștii Europei hrănesc şi facilitează extinderea islamismului în Europa. Musulmanii Europei nu trebuie să devină majoritari în Europa pentru a-i schimba direcţia. E suficient dacă treptat ei islamizează oraşele ei mari. Londra deja are un primar musulman şi, aşa cum veţi vedea mai jos, e la un pas de islamizare totală. Nisa şi el e un oraş practic musulman, la fel ca jumătate din Bruxelles. Ghetourile musulmane din Stockholm, Germania, Danemarca, Paris şi alte oraşe din Franţa dovedesc că Europa e divizată. Europenii vor să-şi trăiască viaţa separaţi de musulmani şi musulmanii la fel. Separarea acestor grupe pare naturală. Poliţia nu intervine în ghetourile musulmane, iar media europeană nu publică ce se întâmplă în zonele off-limits musulmane ale continentului.
În ghetourile lor, musulmanii aplică legea șaria în relaţiile dintre ei, iar unele tribunale din Marea Britanie acceptă şi dau forţa juridică acestor aranjamente. Unii jurişti britanici chiar afirmă că Marea Britanie nu mai este o ţară creştină şi că, în consecinţă, structura juridică şi dreptul britanic trebuie să se distanţeze de rădăcinile lor creştine şi să adopte o perspectivă multiculturală şi diversă privind sistemul de drept britanic. Nu ar fi de mirare dacă în viitorul apropiat nu se vor face argumente similare şi în Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În Marea Britanie universităţile promovează legea islamică. În tot mai multe universităţi, musulmanilor li se permite să stea în amfiteatre segregaţi pe categorie de sex, femeile de o parte iar bărbaţii de alta. Ba mai mult, la Queen Mary University of London femeile folosesc o intrare diferită de cea folosită de bărbaţi şi nu li se permite să ridice mâna, să pună întrebări ori să comenteze la cursuri. La fel ca în Arabia Saudită şi Iran. E doar o chestiune de timp până când Queen Mary University va trebui să-şi schimbe numele pentru că ofensează musulmanii.
Islamizarea Marii Britanii
Londra, zic unii musulmani, e mai islamică decât multe ţări musulmane, din această cauză fiind poreclită Londonistan. Ceea ce nu ar trebui să surprindă pentru că de la începutul mileniului trei, în Londra s-au închis 500 de biserici şi s-au deschis 423 de moschei. Londonistanul e clădit, se pare, pe ruinele creştinismului londonez. Unele din aceste moschei au fost formate prin restructurarea unor biserici anglicane părăsite ori abandonate din lipsă de enoriaşi creştini. Numărul creştinilor convertiţi la islam în Londra s-a dublat, mulţi dintre aceştia devenind musulmani radicali anti-occidentali şi chiar terorişti. Un caz notoriu a fost acela al ambasadorului britanic în Arabia Saudită, Simon Collis, care s-a convertit la islam cu ani în urmă. Biserici gigantice din Londra au ajuns să ţină slujbe pentru un număr infim de enoriaşi, în timp ce moscheile au devenit neîncăpătoare. Biserica Sf. George poate primi la o singură slujbă peste 1.200 de enoriaşi, dar nu vin mai mult de 20 de persoane. Confruntaţi cu astfel de realităţi, unii comentatori britanici prezic, în mod justificat, că islamul va deveni religia majoritară în Marea Britanie în viitorul nu prea îndepărtat.
Birmingham e al doilea oraş ca mărime al Marii Britanii. Panorama oraşului e dominată de minaretele moscheilor. Se estimează că în 2020 numărul musulmanilor care merg la moschei în Marea Britanie va fi de 683.000 iar al creştinilor care merg la biserică de 679.000. Demografia ține şi ea partea musulmanilor. Jumătate din musulmanii Marii Britanii sunt sub 25 de ani, în timp ce un sfert din creştinii britanici au peste 65 de ani. În 20 de ani mai mulţi musulmani vor merge la moschei decât creştini la biserică. Între 2012 şi 2014, numărul britanicilor care se identificau ca fiind anglicani a scăzut de la 21% la 17% din populaţie, adică cu 1,7 milioane de persoane. În aceeași perioadă de timp, numărul musulmanilor în Marea Britanie a crescut cu un milion. În 2015, cel mai comun nume masculin în Marea Britanie a fost Mohammed. 15,8% din populaţia oraşului Manchester e musulmană, 21,8% în Birmingham, şi 24,7% în Bradford. Conform sondajelor de opinie, o treime din musulmani declară că nu se simt „britanici”. Londra, de asemenea, e oraşul cu cele mai multe tribunale musulmane din Europa.
Islamizarea Europei
La sfârșitul lunii aprilie 2017, au fost emise date statistice privind migraţia musulmană în Europa în ultimii ani. Atât în 2015 cât şi în 2016, aproximativ 1,5 milioane de migranţi musulmani au intrat în Uniunea Europeană. În 2016, Uniunea Europeană a acordat azil la 710.400 de musulmani, iar în 2015 la 333.350.
405.600 dintre ei sunt sirieni, 65.800 irakieni, şi 61.800 afgani. Peste 70% dintre azilanţii sirieni au primit azil în Germania. În contrast, în 2016 Statele Unite a primit 84.995 de refugiaţi, 39.000 dintre ei din ţări musulmane, iar restul din alte ţări. Creştinii africani au alcătuit al doilea grup de refugiaţi, majoritatea dintre ei, 16.370, provenind din Republica Democrată Congo.
Criza civilizaţiei occidentale?
David Brooks e unul din comentatorii de elită de la New York Times. Pe 21 aprilie a publicat un comentariu îndrăzneţ care deplânge criza civilizaţiei occidentale, cauzată atât de factori externi dar mai ales interni. Occidentalii, zice el, şi-au pierdut încrederea în valorile occidentale, în istoria lor, în trecutul lor, în Magna Carta, Epoca Luminilor, Renaşterea, Epoca Credinţei, în Declaraţia Drepturilor Omului din 1789, în Rousseau, Kant, Hegel.
Responsabili pentru acest declin, zice el, sunt profesorii universitari occidentali care dispreţuiesc civilizația occidentală, şi istoricii şi academicienii revizionişti care pur şi simplu nu mai văd nimic pozitiv în civilizaţia occidentală, fie prezentă, fie trecută.
Cursurile de istorie a civilizației occidentale, obligatorii în universităţile americane până nu de mult, au devenit opţionale, dar şi radicale şi anti-occidentale. Istoria civilizaţiei occidentale este, pentru profesorii occidentali, o istorie a asupririi civilizaţiilor ne-occidentale de către occidentali.
Brooks afirma că „întreaga noţiune de civilizaţie occidentală e presupusă a fi reacţionară şi asupritoare”. La fel, credinţa în civilizaţia occidentală s-a prăbuşit. În cuvintele lui Brooks, „credinţa în Occident s-a prăbuşit din interior. E uimitor cât de lenţi au fost cei care au sărit în apărarea ei”.
Falimentul multiculturalismului
Niciunde în Europa nu sunt mai vizibile criza şi falimentul multiculturalismului decât în Germania. Iar dovada cea mai palpabilă e comportamentul electoral al turcilor din Germania în referendumul constituţional turc din luna aprilie. În Germania trăiesc 1,5 milioane de turci cu dreptul de a vota în alegerile din Turcia. 63% dintre cei care au votat în referendum au votat pentru modificările constituţionale propuse de Recep Tayyip Erdogan, revizuiri care, zic comentatorii, îi vor creşte atribuţiile şi puterile prezidenţiale şi îl vor transforma într-un sultan modern. Surprinde, pentru că, în contrast, în Turcia procentul celor care au votat pentru modificările constituţionale a fost de doar 51,4%. Cum a fost asta posibil, se întreabă comentatorii? La urma urmelor turcii care au votat pentru reformele lui Erdogan au crescut în Germania, mulţi s-au născut acolo, au fost educaţi acolo, au trăit între germani, într-o ţară democrată şi o cultură democrată.
Răspunsul e simplu – turcii Germaniei, la fel ca toţi musulmanii Europei, nu se integrează în ţările în care trăiesc. De ce nu? Pentru că integrarea lor nu a fost un obiectiv al politicii puterilor europene. Musulmanii au ajuns în Germania ca „oaspeţi”, invitaţi să lucreze în fabricile germane pe vremea miracolului economic german dintre 1961 şi 1973. Germanii i-au tratat pe musulmani ca pe nişte „oaspeţi”, anticipând că după câţiva ani ei se vor întoarce în Turcia. Dar nu a fost aşa. Iar oamenii de bună credinţă care atunci, şi de atunci până azi, au atras atenţia că lipsa de interes a musulmanilor în a se integra în civilizaţia europeană va deveni o problemă pentru viitor, au fost etichetaţi ca fiind xenofobi şi rasişti.
Elita seculară şi „tolerantă” a Europei sfârşitului de secol XX a creat o problemă iremediabilă pentru europenii începutului secolului XXI, una pe care nici Merkel, nici May, nici Macron, nici Le Pen, şi niciun mesia secular nu o vor putea rezolva. Ironic, asta pare a fi pedeapsa secularismului care a căutat cu orice preţ să distrugă creştinismul, doar să fie şi el distrus la rândul lui de o altă religie, una care, însă, caută şi distrugerea creştinismului.
Citiți și:
Merită Europa să fie lăsată să se autodistrugă? Cine pierde şi cine câştigă din acest proces
Sinuciderea «celei mai generoase naţiuni de pe Pământ»
yogaesoteric
6 iunie 2017