Israel – paradisul agenţilor scăpaţi de sub control

Dacă eşti în căutarea practicilor neortodoxe, dacă ai de făcut niscaiva treburi murdare şi ai nevoie de un intermediar eficient, într-o proporţie covârşitoare vei avea de mers în Israel. Pregătiţi-vă să faceţi cunoştinţă cu cele mai obscure servicii oferite celor care îndeplinesc două condiţii: în primul rând au banii necesari şi, în acelaşi timp, se califică „doctrinar”.

Israel este, probabil, singura ţară „unitară” din lume. Termenul e folosit oarecum forţat de mine, deoarece ceea ce vreau să se înţeleagă este că acolo e o singură politică, coerent pusă în aplicare peste tot, de sus până jos. Deşi aparent Israelul pare o democraţie clasică – de altfel peste tot în Israel ţi se spune că ei sunt singurii care apără idealurile occidentale în acea zonă plină de „barbari” – în realitate „unitatea de nezdruncinat” sugerează mai degrabă un nucleu dictatorial ascuns în zonele cele mai rarefiate ale serviciilor secrete.

Cetăţenii Israelului au parte de o educaţie militară complexă. E o educaţie care ar fi util să servească multor ţări drept model. Un exemplu: piloţii civili israelieni provin toţi din zona militară, de aceea performanţele lor sunt de neegalat. Soldaţii au parte de un antrenament atât de bun încât sunt capabili să producă adevărate dezastre adversarilor, înregistrând pierderi insignifiante raportate la dimensiunea misiunii.

Însă vârful educaţiei militare israeliene este în zona serviciilor secrete. Nu-i un secret pentru nimeni că produc pe bandă agenţi extrem de buni, capabili să se descurce în orice zonă, cu performanţe remarcabile. Capacitatea de penetrare a agenţilor israelieni este extrem de mare, greu de înţeles pentru omul de rând. Imaginaţi-vă că la noi au reuşit în mai multe rânduri să-şi instaleze un agent şef la SIE, iar ceea ce se petrece în MAE e de neimaginat într-o ţară independentă. De ce se petrece aşa? E vorba de diferenţa de educaţie de bază. Un agent israelian, după ce-şi termină şcoala, e capabil să dărâme munţii, în timp ce un agent de-al nostru are o singură performanţă notabilă: reuşeşte la perfecţie să spună „să trăiţi!”.

Însă, ca peste tot în lume, şi agenţii secreţi israelieni ajung „la expirare”, fiind scoşi la pensie. Ei bine, ce face un agent secret după ce pleacă din serviciu? Aţi crede că mănâncă pensia, ceea ce e fals. Un element de bază al „societăţii unitare” face ca, după ce ţi-ai terminat treaba cu structurile militare ale statului israelian, să treci în cele civile. Aici ai două domenii esenţiale ale activităţii: politică sau afaceri. Nu există politician sau om de afaceri israelian care să nu-şi fi făcut stagiul militar, adică să nu fi beneficiat de educaţia militară. De aceea, business-ul iudaic se cuvine să fie văzut ca un tot unitar, atent coordonat şi finanţat de la vârf. Am mai vorbit despre fenomenul „startup” din Israel care este, în realitate, o modalitate inteligentă de finanţare a statului.

Însă ceea ce atrage atenţia este fenomenul agenţilor aparent scăpaţi de sub control. Israelul este singura ţară din lume care permite ca tehnologia utilizată de agenţiile de securitate să fie utilizată comercial, având ca target alte ţări. Aţi auzit despre Pegasus sau Predator, cele două produse ilegale folosite pentru spargerea telefoanelor şi ascultarea complexă a acestora. Predator se află de mai bine de jumătate de an la baza scandalurilor politice din Grecia deoarece premierul Mitsotakis a instituit un regim al ascultărilor greu de imaginat într-o ţară care vrea să se considere democratică. Pur şi simplu, nivelul de urmărire a adversarilor politici e chiar mai mare decât în vremea comunismului estic.

Însă cele două tehnologii sunt doar vârfurile vizibile ale Israelului. De asemenea, ar avea ceva circumstanţe atenuante deoarece tehnologiile respective sunt vândute doar statelor, nu şi la nivel civil. Însă o groază de alte firmuliţe obscure fac treaba murdară. Un ONG francez (Forbidden Stories), utilizând o grămadă de jurnalişti sub acoperire din diverse state (inclusiv Israel) a reuşit să facă dezvăluiri colosale, pătrunzând într-o păduchelniţă de firme semi-obscure care operează în zona politică.

Faceţi cunoştinţă, de exemplu, cu Percepto International, firma condusă de fostul agent militar Royi Burstien, anterior conducând compania Psy-Group, unde a jucat un rol important în făcătura numită „intruziunea rusească în alegerile americane”. Percepto, aparent vinde „influenţă”, dar conform site-ului de prezentare, „luptă împotriva dezinformării”. Cum altfel?

Într-o întâlnire pe care a avut-o cu jurnaliştii sub acoperire, Burstien le-a prezentat modul în care a viralizat o ştire în Burkina Faso, pornind de la introducerea ei în ….… presa locală franceză şi amplificarea acesteia până la nivelul de isterie în ţara-ţintă. E foarte interesantă informaţia în contextul în care ar fi util să facem comparaţia cu ceea ce s-a petrecut la noi în perioada de isterizare anti-Dragnea. Şablonul a fost unul identic, viralizarea făcându-se după ce ştirea pornea de la surse externe obscure, uneori trecând chiar peste promovarea în presa mainstream a ţării din care se organiza atacul. Poate, în acelaşi context, vă reamintiţi şi atacul revistei Nature la doctoratul lui Ponta, probabil cea mai hazliu instrumentată campanie de defăimare.

Soldaţii lui Burstien sunt, în marea lor majoritate, fake-uri. În primul rând, compania Percepto lucrează cu tot felul de entităţi care aparent sunt independente, dar, în realitate, nu sunt decât nişte invenţii ale companiei. De exemplu, la un moment-dat, Percepto a scos din mânecă o agenţie de presă care puteai să juri că e reală. Culmea, angajaţii agenţiei erau ceea ce Percepto numeşte „deep-avatars”, adică boţi controlaţi de companie despre care puteai să juri că sunt persoane reale. Un asemenea bot are în jurul său alte „persoane” care-l acompaniază sau „îl critică”, exact la fel cum se petrece în lumea reală. Tot acest joc, toată încrengătura de false persoane, de articole „amplificate” şi vârtejul creat au ca scop principal modificarea percepţiei despre clientul care plăteşte. Ceea ce este necesar să înţelegeţi este că întregul arsenal utilizat de Percepto International este unul specific unui serviciu secret. În mod normal, atacurile acestui gen de firme pot fi asimilate unor atacuri de stat ale Israelului împotriva ţării ţintă. Dacă însă te ridici şi faci scandal, oficialii israelieni vor spune că nu-i decât o afacere privată şi că statul Israel nu are niciun amestec. Teoretic aşa e, însă de unde are Burstien întregul arsenal pe care-l utilizează?

Partea de-a dreptul explozivă a anchetei Forbidden Stories vine abia când investighează o altă companie obscură, specializată în câştigarea alegerilor. Numele său nu există, fiind o entitate grupată în jurul unui fost spion israelian, Tal Hanan, a cărui poreclă este „Jorge”. „Team Jorge” i se spune entităţii care acţionează într-un mod diferit, oferind servicii de consultanţă electorală. Jurnaliştii infiltraţi într-un aparent viitor contract cu echipa lui Jorge au fost terifiaţi de capacităţile pe care le are la dispoziţie obscura entitate. Jorge se laudă că a participat la 33 de campanii electorale, din care a câştigat 27! Cum are aceste performanţe? În primul rând, compania sa a dezvoltat un soft denumit „Advanced Impact Media Solutions”(AIMS) prin intermediul căruia controlează peste 30.000 de entităţi electronice, adică boţi care au „conturi verificate” pe rețelele de comunicare virtuală, e-mailuri reale şi activitate aparent umană (unii „sunt angajaţi” la entităţi reale, alţii chiar deţin business-uri!). Hanan a dus mai departe noţiunea de „deep avatar” a lui Burstien, întrucât unii dintre boţii săi au conturi pe Amazon, deţin carduri şi fac tranzacţii financiare. Cam unde se poate ajunge?

„Jorge a folosit aceste conturi false pentru a posta o serie de comentarii pe rețelele de comunicare virtuală, pentru a stârni controverse și chiar pentru a cumpăra jucării sexuale de pe Amazon. Jorge a povestit cum un avatar drăguț, cu părul blond, pe nume Shannon Aiken, a folosit un cont Amazon pentru a comanda jucării sexuale pe adresa unui rival politic al unuia dintre clienții săi, lăsând-o pe soția candidatului rival să creadă că soţul i-a fost infidel. «După aceea, povestea s-a scurs, iar politicianul nu a mai putut merge acasă. Astfel campania s-a întors», a spus Jorge.”

Vă imaginaţi ce impact devastator a putut avea o fantasmă, o entitate electronică pe care o controla „consultantul electoral”? Dar treburile mizerabile nu se opresc aici. Jorge foloseşte softuri de hacking avansat, putând penetra programe de mesagerie, conturi de e-mail (în special Gmail!) sau profile sociale. Tot într-o demonstraţie, Hanan a reuşit să trimită de pe un cont Telegram pe care l-a spart câteva mesaje către un contact de-al acestuia, după care a încercat să le şteargă, ce-i drept fără succes. Jurnaliştii au verificat activitatea şi, într-adevăr, Jorge reuşise să transmită mesajul. Care-i aplicabilitatea acestei tehnici? Pur şi simplu, într-o campanie electorală, un om de bază de-al adversarului „se trezeşte” că trimite date spre echipa de campanie a candidatului susţinut de „Team Jorge”. Imediat, extrase din „conversaţie” ajung în echipa de campanie a celui hack-uit şi în acest mod un om de bază din echipă ajunge să fie eliminat sub suspiciunea de „joc dublu”.

Însă tehnicile neortodoxe ale lui Jorge nu se opresc aici. Acesta le-a dovedit jurnaliştilor cum poate introduce o ştire manipulată în presă. Ţinta a fost postul cel mai popular de ştiri TV din Franţa, BFMTV. Ştirea a fost introdusă prin intermediul unui star al postului, Rachid M’Barki, care, după scandal, a fost suspendat. Rachid M’Barki susţine că nu avea habar de Jorge şi că a folosit o sursă de încredere. Însă, informaţiile de pe această adevărată piaţă-neagră media vorbesc de faptul că partea lui Rachid M’Barki a fost de aproximativ 3.000 EUR pentru că a introdus ştirea comandată.

Este cât se poate de limpede că echipa lui Hanan are în control o impresionantă reţea subterană media care preia ştirile fabricate de „consultant” pentru ca apoi acestea să se viralizeze sub efectul armatei sale de boţi de pe rețelele media virtuale. Pe baza datelor prezentate de Hanan, jurnaliştii de la The Guardian, Le Monde şi Der Spiegel au reuşit să identifice aproximativ 2.000 de boţi din media virtuală de-ai săi care, în trecut, se implicaseră în tot felul de dispute economice sau politice. De exemplu, s-au găsit boţi implicaţi în controversa #MeToo din Canada. Interesant, nu-i aşa? Poate înţelegeţi cum se viralizează peste noapte non-subiecte extrem de profitabile pentru diverse ONG-uri!

Ce este necesar să înţelegem din exemplele prezentate? În primul rând faptul că, de mult timp, media este efectiv un câmp tactic şi absolut nimic din ceea ce este acolo nu este credibil. De altfel, asta nu se petrece de ieri, de azi, ci cel puţin de 80-100 de ani. Legendarul Edward Bernays spunea că ştii să citeşti ziarul doar atunci când înţelegi ce interes se ascunde în spatele titlului fiecărui articol.

Ceea ce însă se cuvine să fie remarcat este faptul că Israelul utilizează capacităţile avansate ale serviciilor sale de spionaj pentru a extrage bani şi a-şi finanţa statul. De multe ori s-a ridicat problema utilizării în domeniul civil a acestor capacităţi efectiv ilegale, iar Israelul a fost arătat cu degetul. Realitatea însă e aceea că asemenea servicii sunt deosebit de bănoase, iar Israelul profită din plin de monetizarea lor. Aşa cum am mai spus, „societatea unitară a statului Israel” scoate bani şi din piatră seacă. Iar zona „discretă” este unul dintre cele mai bănoase secrete ale sale.

Citiți și:
O investigație de proporții zguduie lumea politică: O echipă de hackeri israelieni ar fi manipulat mai bine de 33 de campanii prezidențiale, inclusiv în America și Europa
Manipularea maselor și arma PSI

yogaesoteric
1 iulie 2023