Israelul ocupă LEGAL teritoriile palestiniene? – A început Judecata
Cea mai înaltă instanță juridică a ONU a început luni 19 februarie 2024 audieri istorice privind legalitatea celor 57 de ani de ocupație de către Israel a teritoriilor palestiniene.
Au fost programate șase zile de audieri la Curtea Internațională de Justiție de la Haga la care au participat un număr fără precedent de mare de țări, pe fondul asaltului devastator și al dezastrului umanitar din Gaza, scrie AP.
Dosarul aflat pe masa CIJ s-a concentrat pe ocuparea deschisă a Cisiordaniei, Gazei și Ierusalimului de Est de către Israel.
Reprezentanții palestinieni, care au vorbit primii, au afirmat că ocupația Israelului este ilegală deoarece violează trei principii-cheie ale dreptului internațional, după cum le-a spus ziariștilor echipa juridică palestiniană.
Palestinienii susțin că Israelul a încălcat interdicția de a face cuceriri teritoriale, anexând vaste teritorii, a încălcat dreptul palestinienilor la autodeterminare și a impus în teritoriile ocupate un sistem de discriminare și de apartheid.
Omar Awdallah, șeful departamentului de organizații ale ONU din cadrul Ministerului palestinian de Externe, a declarat citat de AP:
„Vrem să auzim cuvinte noi din partea Curții. A fost obligată să ia în considerare cuvântul genocid, în dosarul Africii de Sud. Acum vrem ca ea să analizeze cuvântul apartheid.”
Awdallah se referea la un alt dosar ajuns la Curte, în care, la sesizarea Africii de Sud, instanța ONU a cerut Israelului să prevină genocidul în Gaza.
Oficialul a adăugat că o decizie a Curții, chiar dacă nu va fi executorie, „ne va oferi numeroase instrumente, folosind metodele și instrumentele pașnice ale dreptului internațional, pentru a face față ilegalităților ocupației”.
AP scrie că probabil instanța va avea nevoie de câteva luni până va ajunge să se pronunțe. Dar experții precizează că decizia, deși neconstrângătoare, ar putea avea un impact profund asupra jurisprudenței internaționale, asupra ajutorului internațional pentru Israel și asupra opiniei publice.
Yuval Shany, profesor de drept la Universitatea Ebraică și cercetător principal la Institutul Israelian pentru Democrație, a declarat înainte de proces:
„Cazul va aduce în fața tribunalului un șir de acuzații, afirmații și plângeri care probabil vor fi incomode și jenante pentru Israel, ținând cont de război și de un mediu internațional foarte polarizat.”
Israelul nu va participa la audieri, dar este posibil să depună la instanță o declarație scrisă.
Shany a afirmat că Israelul va justifica probabil ocupația teritoriilor palestiniene invocând rațiuni de securitate, mai ales în condițiile lipsei unui acord de pace.
Aproape sigur Israelul va aduce în discuție și atacul Hamas din 7 octombrie 2023.
Shany a explicat:
„Există și discursul conform căruia teritoriile din care Israelul se retrage, precum Gaza, pot prezenta riscuri grave pentru securitatea sa. 7 octombrie confirmă logica tradițională de securitate a Israelului pentru a justifica o ocupație fără sfârșit.”
AP adaugă însă că palestinienii și grupurile pentru drepturile omului afirmă că ocupația depășește cu mult niște măsuri defensive, structurându-se într-un sistem de apartheid, susținut de construirea de colonii pe teritoriile ocupate, ceea ce le conferă palestinienilor un statut de populație inferioară.
Acest caz spectaculos a ajuns pe masa Curții de la Haga după ce, în decembrie 2022 (deci înainte de atacul Hamas din 7 octombrie), Adunarea Generală a ONU a votat cu o largă majoritate – în ciuda opoziției vehemente a Israelului – solicitarea unui aviz consultativ în privința unuia dintre cele mai vechi și mai spinoase diferende de pe planetă.
După ce palestinienii și-au prezentat argumentele, 51 de țări și trei organizații – Liga Arabă, Organizația de Cooperare Islamică și Uniunea Africană – s-au adresat grupului de judecători ai Curții.
Israelul a ocupat Cisiordania, Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza cu ocazia Războiului din Orientul Mijlociu care a avut loc în 1967.
Palestinienii revendică aceste trei teritorii pentru a crea un stat independent.
În ce îi privește pe israelieni, aceștia consideră Cisiordania ca pe un teritoriu aflat în litigiu, al cărui viitor este necesar să fie decis prin negocieri.
Potrivit grupului de supraveghere Peace Now, Israelul a construit în Cisiordania 146 de colonii unde locuiesc peste 500.000 de coloniști evrei.
Israelul a anexat în 1967 și Ierusalimul de Est și consideră întregul oraș drept capitala sa.
Anexarea Ierusalimului de Est de către Israel nu este recunoscută decât de câteva state pe plan internațional.
Citiți și:
Ocupaţia israeliană în Cisiordania şi Fâşia Gaza. 49 de adevăruri semnificative
Despre politica de apartheid a Israelului
yogaesoteric
3 martie 2024