Istoria suprimată a originii pandemiilor

Când jurnalista nordamericană Celia Farber a publicat cu îndrăzneală articolul „Scăpat de sub control: SIDA și corupția științei medicale” în Harper’s Magazine (martie 2006), unii cititori au încercat probabil să se liniștească că această „corupție” este un caz izolat. Însă aceasta este departe de adevăr. Acesta este doar vârful aisbergului. Corupția în cercetare este un fenomen larg răspândit care apare în multe probleme de sănătate importante și presupus contagioase.

Studiul științific al virusurilor (sau prionilor în cazul bolii vacii nebune sau al BSE) a mers pe drumul greșit, practic, în același mod sistematic. Această cale implică întotdeauna câțiva pași cheie: inventarea riscului unei epidemii devastatoare, incriminarea unui agent patogen evaziv, ignorarea cauzelor toxice alternative, manipularea epidemiologiei cu cifre neverificabile pentru a maximiza percepția greșită a unei catastrofe iminente și acea promisiune de vindecare prin vaccinuri. Această schemă garantează profituri financiare uriașe. Dar cum se pot face toate acestea? Pur și simplu prin bazarea pe cel mai puternic facilitator al luării deciziilor umane: FRICA.

Nu asistăm la epidemii de virus, ci la epidemii de frică. Și atât mass-media, cât și industria farmaceutică poartă responsabilitatea principală pentru alimentarea temerilor, temeri care, deloc întâmplător, alimentează întotdeauna afaceri extrem de profitabile. Ipotezele de investigare referitoare la aceste domenii ale cercetării virusului nu sunt aproape niciodată testate științific cu controale adecvate. În schimb, ele sunt stabilite prin „consens”.

Aceasta devine apoi rapid dogmă, menținută de mass-media într-un mod cvasi-religios, asigurându-se totodată că finanțarea cercetării este limitată la proiecte care susțin dogmele și excluzând cercetarea asupra ipotezelor alternative. Un instrument cheie pentru a menține disidența afară din dezbatere este cenzura la diferite niveluri, de la mass-media populară la publicațiile academice.

Nu am învățat bine din experiențele trecute. Există încă multe întrebări fără răspuns despre cauzele gripei spaniole din 1918 și rolul virusurilor în poliomielita post-al Doilea Război Mondial (neurotoxicitate DDT?). Aceste epidemii moderne ar fi fost necesar să ne conducă la o analiză mai critică.

Pasteur și Koch au dezvoltat o înțelegere solidă a infecției aplicabilă multor boli bacteriene și contagioase. Dar asta a fost înainte ca primele virusuri să fie descoperite. Traducerea principiilor infecțiilor bacteriene la virusuri a fost, desigur, foarte tentantă, dar nu ar fi fost cazul să se facă fără a lua în considerare simultan nenumărații factori de risc din mediul nostru toxic, toxicitatea multor medicamente și unele deficiențe nutriționale.

Cercetarea cancerului a avut probleme similare. Ipoteza că necruțătoarea maladie ar putea fi cauzată de virusuri a fost formulată în 1903, acum mai bine de un secol. Până în prezent, această ipoteză nu a fost niciodată dovedită în mod convingător. Cele mai multe studii experimentale de laborator realizate de vânătorii de virusuri s-au bazat pe utilizarea șoarecilor endogamici, ceea ce implică un fundal genetic complet nenatural. Au fost acești șoareci modele potrivite pentru studiul cancerului uman? (Suntem departe de a fi endogamici!)

Este adevărat că acești șoareci au făcut posibilă izolarea și purificarea „virusurilor ARN tumorale”, care ulterior au fost redenumite „retrovirusuri” și bine caracterizate prin microscopie electronică. Dar sunt aceste particule de virus pur și simplu asociate cu tumorile de șoarece sau sunt ele cu adevărat responsabile pentru transformarea malignă? Sunt aceste particule infecțioase exogene reale sau virus defect endogen ascunse în cromozomii noștri? Întrebarea rămâne controversată.

Cert este că particulele de virus asemănătoare celor observate cu ușurință la șoarecii care suferă de cancer și leucemie nu au fost niciodată văzute sau izolate din cancerele umane. De șoareci și oameni…

Cu toate acestea, până când acest aspect a devenit clar la sfârșitul anilor 1960, oncologia virală dobândise un statut dogmatic, aproape religios. Dacă particulele virale din cancerele umane sunt nedetectabile prin microscopia electronică, atunci problema este microscopia electronică, nu dogma oncologiei virale! Acesta a fost momentul în care biologia moleculară a devenit complet dominantă în cercetarea virusurilor.

Astfel, s-au inventat „markeri moleculari” pentru retrovirusuri (de exemplu, transcriptaza inversă) și particulele de virus lipsă au fost înlocuite în cel mai convenabil mod, în speranța de a salva dogma centrală a oncologiei virale. Cu ajutorul sprijinului din ce în ce mai generos din partea organizațiilor de finanțare și a companiilor farmaceutice, ipoteza virusului a putut supraviețui încă zece ani, până la sfârșitul anilor 1970.

În anii 1980, însă, eșecul acestei linii de cercetare devenea jenant de evident, iar închiderea unor laboratoare de oncologie virală ar fi fost inevitabilă dacă nu ar fi fost…

Cercetarea cancerului viral s-ar fi oprit dacă nu ar fi fost faptul că, în 1981, un medic din Los Angeles a descris cinci cazuri de imunodeficiență severă, toate apărând la bărbați homosexuali care au inhalat și nitrit de amil, au abuzat de alte medicamente, au folosit antibiotice și se credea că suferă de malnutriție și boli cu transmitere sexuală (STD).

Ar fi fost logic să presupunem că aceste cazuri severe de imunodeficiență au origini toxice multiple. Aceasta ar echivala cu incriminarea stilului de viață al acestor pacienți… Din păcate, o astfel de discriminare era total inacceptabilă din punct de vedere politic. Așa că se dorea să fie găsită o altă ipoteză: acești pacienți sufereau de o boală contagioasă cauzată de un nou… retrovirus!

Datele științifice care să susțină această ipoteză au lipsit și, în mod surprinzător, încă lipseau. Nu a contat, iar interesul imediat și pasionat al cercetătorilor și instituțiilor de virusuri ale cancerului a explodat imediat. Aceasta a fost salvarea laboratoarelor virale, unde SIDA a devenit punctul central al cercetării aproape peste noapte. A adus un sprijin financiar extraordinar de la Big Pharma, mai mult buget pentru CDC și NIH și nimeni să nu-și facă griji cu privire la stilul de viață al pacienților care au devenit victime inocente instantanee ale acestui virus oribil care a fost în curând numit HIV.

Douăzeci și cinci de ani mai târziu, în ciuda fondurilor enorme de cercetare dedicate exclusiv proiectelor bazate pe această ipoteză, ipoteza HIV/SIDA a eșuat complet în trei obiective principale. Nu a fost găsit vreodată un leac pentru SIDA, nu s-au făcut previziuni epidemiologice verificabile și nici un vaccin împotriva HIV nu a fost dezvoltat cu succes.

În schimb, medicamentele extrem de toxice (dar nu curative) sunt folosite în mod iresponsabil, cu efecte secundare frecvente și mortale, fără ca o singură particulă de HIV să fie detectată vreodată prin microscopie electronică în sângele pacienților cu încărcături virale presupuse mari! Și ce dacă? Toate ziarele și revistele importante au prezentat imagini computerizate și colorate cu HIV derivate din culturi de celule de laborator, dar niciodată de la un singur pacient cu SIDA.

În ciuda acestei omisiuni surprinzătoare, dogma HIV/SIDA este încă ferm înrădăcinată. Zeci de mii de cercetători și sute de mari companii de medicamente continuă să facă profituri uriașe pe baza ipotezei HIV. Și niciun singur bolnav de SIDA nu a fost vreodată vindecat?

Da, HIV/SIDA este emblematică pentru corupția în cercetarea virală, care a fost documentată în mod izbitor și tragic în cartea Cele mai mari zece minciuni despre SIDA. Programele de cercetare privind hepatita C, ESB, SARS, gripa aviară și politicile actuale de vaccinare au fost dezvoltate pe aceeași logică, și anume pentru a maximiza beneficiul economic.

Când urmărim să înțelegem cum au fost recomandate unele intervenții terapeutice extrem de discutabile la cele mai înalte niveluri ale autorităților de sănătate publică (OMS, CDC, RKI etc.), descoperim adesea conflicte de interese rușinoase sau lipsa unor experimente de control de fond și întotdeauna o respingere fermă a oricărei dezbateri deschise cu oameni de știință autorizați care au opinii disidente asupra proceselor patologice. Manipularea statisticilor, falsificarea studiilor clinice și eludarea testelor de toxicitate a medicamentelor au fost documentate în mod repetat. Toate au fost rapid acoperite și, până acum, niciunul nu a reușit să depășească logica cinică a cercetării actuale privind virusurile.

Mania virală este o boală socială a societății noastre foarte dezvoltate. Pentru a o vindeca, este necesar să fie cucerită frica, pentru că frica este cel mai mortal virus contagios și se transmite cel mai eficient prin mass-media.

Extras din cartea Cele mai mari zece minciuni despre SIDA, de Étienne de Harven

Citiți și:
Despre felul cum pandemia schimbă normele științei. Știința ca instrument politic (I)
O dovadă că segmentele de ARN pot fi rescrise în ADN, ceea ce înseamnă modificarea genetică a omenirii – promovată din plin în România, inclusiv prin MITITEIZAREA vaccinală

 

yogaesoteric
15 aprilie 2022