Este din ce în ce mai greu să ne păstrăm suveranitatea în sfera conștiinței
În această distopie, a ne proteja luciditatea este o muncă cu normă întreagă.

Era deja destul de greu să ne formăm o percepție clară asupra realității când ceea ce aveam de înfruntat era propaganda corporațiilor media deținute de plutocrați și îndoctrinarea sistemelor noastre educaționale care servesc puterea. Acum, pe lângă aceste surse de confuzie care persistă, avem de-a face în plus cu aspecte precum manipularea algoritmilor din Silicon Valley, operațiuni imperiale de informare precum Wikipedia și un domeniu în creștere exponențială al gestionării percepției de către AI.
Îmi amintesc că l-am văzut pe Julian Assange ținând un discurs în 2017, în care descria un viitor în care inteligența artificială este capabilă să culeagă datele utilizatorilor distincți de internet și apoi să manipuleze informațiile pe care aceștia le văd online printr-o prismă perceptivă personalizată, concepută pentru a le manipula gândirea la un nivel mult prea subtil pentru a fi remarcat. El a comparat acest aspect cu modul în care un program de computer poate juca șah cu strategii care anticipează 20-30 de mutări, la un nivel pe care creierul uman pur și simplu nu îl poate atinge, spunând că într-o zi vom avea inteligență artificială care va putea manipula percepția publică cu un grad similar de sofisticare.
Acest viitor este mult mai ușor de imaginat acum decât era în 2017. Cu siguranță, clasa conducătoare nu investește trilioane de dolari în IA pentru ca noi toți să putem avea ilustrații gratuite în stilul Studio Ghibli cu noi înșine. Există înțelegerea faptului că randamentele majore ale investițiilor vor veni în mare parte sub forma acestor noi tehnologii integrate în mod deliberat în fiecare parte a civilizației noastre, conduse de structurile de putere oficiale și neoficiale sub care trăim, și că aceasta se va petrece într-un mod care îi va avantaja pe cei bogați și puternici.
Ne aflăm pe o traiectorie în care, în curând, toate informațiile noastre vor fi stocate și analizate de inteligența artificială controlată de guverne și megacorporații miliardare, care vor putea apoi să utilizeze aceste informații pentru a ne supraveghea, manipula și opresa. Toate informațiile noastre medicale și financiare. Profiluri psihologice complete bazate pe ceea ce vedem și spunem online. O evaluare mult mai aprofundată a personalităților noastre decât am putea crea vreodată singuri.
Aceste informații pot fi apoi utilizate pentru a determina ce tip de reclame pentru anumite produse ar putea avea efect asupra noastră sau chiar pentru a crea pe loc o reclamă personalizată special pentru noi. Ele pot fi utilizate pentru a determina ce tip de mass-media sau de experți care servesc puterea ar putea să rezoneze cu prejudecățile noastre de confirmare și apoi să se asigure că acestea ne vor apare în câmpul vizual într-un moment ideal al zilei. Ele pot fi utilizate pentru a determina cât de probabil este să ne opunem în vreun fel mașinăriei sistemului, de la participarea la un marș pentru pace până la înființarea unui sindicat sau conducerea unei revoluții armate. Ele pot fi utilizate pentru a monitoriza îndeaproape parcursul nostru personal către radicalizarea politică și pot fi utilizate pentru a ne furniza informații menite să direcționeze acea energie disidentă către mișcări politice care nu amenință status quo-ul.
Hillary Clinton claims that the reason young Democrats are increasingly critical of Israel is misinformation on TikTok promoted by the Chinese Communist Party. pic.twitter.com/bm46Ry04l9
— Quds News Network (@QudsNen) November 2, 2025
Conducătorii noștri văd IA ca pe o oportunitate de a recâștiga gradul de control social care a fost zguduit de apariția accesului larg la internet – o pierdere a hegemoniei informaționale despre care oligarhii și managerii sistemului se plâng în mod deschis, referindu-se la modul în care rețelele de comunicare virtuală au răspândit disensiunea publică cu privire la probleme precum Israelul și Palestina.
Jurnalista Whitney Webb a semnalat faptul că plutocratul Google, Eric Schmidt, a scris împreună cu criminalul de război Henry Kissinger o carte care prezintă un viitor în care publicul devine din ce în ce mai dependent de inteligența artificială care ajunge să gândească și să se exprime creativ în locul nostru, permițând conștiinței noastre să se împletească din ce în ce mai mult cu aceste tehnologii deținute de oligarhi.
„Cartea lui Kissinger / Eric Schmidt despre IA afirmă, în esență, că adevărata promisiune a IA, din perspectiva lor, este aceea de a fi un instrument de manipulare a percepției – că, în cele din urmă, oamenii nu vor mai fi capabili să interpreteze sau să perceapă realitatea fără ajutorul unei IA, din cauza diminuării cognitive și a neputinței învățate”, avertizează Webb.
Odată ce ne-am externalizat suveranitatea cognitivă către IA, abilitățile noastre cognitive au fost capturate de proprietarii mașinilor.
Așadar, ne aflăm pe un drum întunecat și înfiorător. La nivelul colectivității, va fi necesar să găsim în noi înșine puterea de a lupta împotriva acestei distopii care consumă tot mai mult din ceea ce este decent în lumea noastră, iar la nivel personal, va fi necesar să găsim modalități de a ne menține claritatea interioară, în ciuda eforturilor din ce în ce mai agresive ale imperiului de a ne face insipizi, proști și confuzi.
Din fericire pentru noi, există încă aspecte importante ale umanității noastre pe care ei nu le pot infiltra sau controla, și ar fi bine să ne familiarizăm cu acest teritoriu. Inspirația. Creativitatea. Conștiința. Trezirea spirituală. Acestea sunt domenii în care plutocrații tehnologici și inginerii sociali imperiali nu pot păși.
Explorați-vă propria conștiință. Cercetați în profunzime natura sinelui, a conștiinței și a minții până când veți ajunge la claritate. Vindecați-vă rănile interioare. Îndepărtați din interiorul vostru toate cârligele fricii și urii, astfel încât propagandiștii să nu găsească niciun punct de sprijin psihologic cu care să vă manipuleze. Urmați șoaptele slabe ale muzei voastre și învățați să vă ajutați inspirația să dea naștere unei noi expresii creative în lume.
Acestea sunt tipurile de acțiuni pe care va fi necesar să le întreprindem pentru a ne păstra identitatea și propria natură umană pe măsură ce ne îndreptăm către această lume nouă și ciudată, pe lângă activitatea obișnuită de a rămâne informați și de a învăța să vedem dincolo de iluziile propagandei. Din fericire, aceste acțiuni sunt oricum benefice pentru noi; calea către protejarea umanității noastre este, de asemenea, o cale către a deveni ființe umane mai sănătoase și a face lumea un loc mai bun.
Suntem chemați să ne trezim și să ne transformăm. Destinul nostru nu este să ne îndepărtăm de umanitatea noastră, așa cum își imaginează transhumaniștii, ci să pătrundem adânc în inima ei, pentru a face să înflorească, pe scară largă, un mugure care a așteptat în noi tot acest timp. Această epocă ne invită să evoluăm într-o specie cu adevărat conștientă.
Autor: Caitlin Johnstone
Citiţi şi:
Despre trezirea spirituală – interviu cu Eckhart Tolle (1)
Tucker Carlson, interviu exploziv cu Alex Jones despre transformarea Lumii: De la atentatele din 9/11 la transumanismul globalist, război, pandemie, inteligența artificială și lupta spirituală
În SUA are loc o uimitoare „trezire spirituală” în jurul ortodoxiei. Din ce în ce mai mulți tineri se convertesc la creștinismul răsăritean
yogaesoteric
19 decembrie 2025
Also available in:
English