Iulian Capsali: Fenomenul acțiunii și reacțiunii

La marginea pădurii de la Tâncăbești, a fost asasinat în noaptea Sfântului Andrei a anului 1938, la ordinul regelui Carol al II-lea, CZ Codreanu, alături de alți 13 colegi de partid (camarazi).

Au fost întâi sugrumați fiind deja legați în cătușe, apoi împușcați în spate ca să pară o tentativă de evadare.

Ce a făcut Carol al II-lea este nu doar o crimă ci poate fi catalogată ca terorism de stat, în orice fel de circumstanță imposibil de cauționat, care a sporit tulburările și a accelerat o spirală a violenței politice în acel moment istoric.

Apetența pentru asasinat politic a lui Carol al II-lea nu s-a oprit aici. În noaptea de 15–16 septembrie 1939 a avut loc „Masacrul de Sfântul Matei”: au fost scoși din case sau din arest aproximativ 270 de tineri legionari din toate județele țării, care au fost asasinați fără judecată și lăsați în mijlocul străzii, cadavrele fiind păzite de jandarmi.

Execuțiile s-au făcut în grupuri de câte 3 (simbolismul trinitar al legionarilor era astfel batjocorit intenționat).

Aceasta a fost cea mai mare execuție în masă fără judecată din România interbelică și una dintre cele mai sângeroase represiuni ale regimului carlist împotriva Mișcării Legionare.

Dar să revenim la asasinatul de la marginea pădurii Tâncăbești: cadavrele celor 14 au fost aruncate într-o groapă comună în curtea închisorii Jilava și profanate: stropite cu acid sulfuric și acoperite cu un strat gros de var și apoi cu pământ și ciment (o placă de beton de circa 1 metru grosime). Scopul era distrugerea completă a urmelor acestora, într-un ritual care are date demonice. De altfel, observați că toate aceste asasinate au fost făcute în zile de praznic bisericesc.

Ca să scurtez epopeea rămășițelor pământești ale celor 13, după ce au fost exhumate, îngropate și iar exhumate din Casa Verde, unde erau puși în cripte, se pare că rămășițele pământești ale lui Corneliu Zelea Codreanu se află cel mai probabil într-un loc nemarcat din cimitirul Predeal, unde au fost mutate clandestin în ianuarie 1941.

Nu există un mormânt public cunoscut și identificat oficial până în prezent, dar a fost ridicată o troiță la Tâncăbești unde anual se face un parastas și vin rude ale celor uciși, simpatizanți ai Mișcării Legionare și probabil câțiva curioși, așa cum se petrece îndeobște.

Anul trecut au fost în jur de 70 de participanți la această comemorare a celor asasinați, ceea ce arată că această mișcare spiritual-politică nu mai are vreo relevanță astăzi.

De altfel, fenomenul este imposibil de reprodus în condițiile actuale, când datele istorice dar chiar și cele de antropologie socială sunt radical diferite decât cele din interbelic.

Însă prin faptul că Institutul Wiesel și alte instituții de stat întrețin un tabu prin ocultarea cercetării științifice a fenomenului (care nu poate fi făcut decât în spiritul noilor ideologii woke de tip „cancel culture”), blocarea oricăror discuții publice asupra acestui subiect prin agitarea legii inițiate de „istoricul” Crin Antonescu și faptul că am asistat zilele trecute la o profanare grotescă a Troiței, tăiată cu drujba, arsă și înlocuită cu o perie de closet lipită cu scoci – fapt care a fost asemănat, pe bună dreptate, cu înfiorătoarele blasfemii și sacrilegii petrecute în închisoarea de la Pitești sub oblăduirea lui Alexandru Nicolschi* –, toate aceste elemente vor face ca dintr-un actual element marginal socio-politic, mai degrabă un fel de fan-club, ML să devină un curent care va suscita interesul multor tineri.

Pentru că totdeauna „fructul oprit” va trezi curiozitatea și va fi obiect de cercetare (ne)vinovată.

Iar exact ca în cazul Radu Gyr, ale cărui excepționale poezii au început să fie iar citite datorită oprobriului unor instituții și cenzurării, legionarismul va stârni curiozitatea multor tineri care observă prigoana asupra memoriei acestei mișcări socio-spiritual-politice.

Întrebarea mea este dacă nu cumva acesta este scopul sau e doar un efect al unor decizii radicale, profanatoare și, în mod cert, stupide, de cenzură totală asupra acestui subiect.

*A. Nicolschi (Boris Grünberg), fost general de Securitate, adjunct al șefului Securității, ofițer cu legături directe cu NKVD-ul sovietic.

A fost unul dintre inițiatorii și coordonatorii politici ai „Fenomenului Pitești” – experimentul cu valențe sataniste de „reeducare prin tortură” derulat la închisoarea Pitești între 1949-1951.

Autor: Iulian Capsali

Citiţi şi:
Fenomenul Pitești, pandemoniul închisorilor comuniste. Tortură și teroare la Pitești!
Cum excluderea democratică creează extremismul pe care pretinde că îl combate

yogaesoteric
11 decembrie 2025