JNANESHVAR: Un astru pe cerul spiritual

Jnaneshvar sau Jnandev s-a născut în anul 1275 e.n. într-un mic oraş din vestul Indiei (Maharashtra), numit Alandi. Pe atunci regiunea Maharashtra era un stat independent (care încă nu suferise de pe urma invaziei hoardelor musulmane venite din nord) şi era condus de regele Ramadevarao, din familia Yadava.

Jnaneshvar şi cei doi fraţi ai săi, Nivrittinath (Ghidul său spiritual) şi Spoan, împreună cu sora sa, Muktabai, au fost copiii unui sannyasin care, forţat de împrejurări, a fost nevoit să adopte o viaţă de familie. Acesta a fost primul caz în istoria statului Maharashtra în care un om a revenit la viaţa de familie după ce a făcut legământul religios şi a îmbrăcat roba portocalie. Iar acest fapt nefericit a produs suferinţă nu doar părinţilor, ci şi copiilor acestora. În acele vremuri influenţa şi puterea ortodoxismului erau atât de mari, încât familia a fost ostracizată  de întreaga populaţie din Alandi, fiind obligată să trăiască într-o colibă din afara oraşului. Simpla vedere a unui membru al familiei era considerat un semn de rău augur!

Tatăl lui Jnaneshvar, Vitthalpant, moştenise un post de mic funcţionar guvernamental în Pegaon, un sat aflat în apropiere de Paithan, un mare centru spiritual. Se pare că Vitthalpant a fost foarte afectat de moartea tatălui său şi a hotărât să renunţe la lume. Socrul său, care deţinea o funcţie de răspundere în primăria din Alandi, l-a invitat pe Vitthalpant şi pe soţia lui Rakhumabai să locuiască cu el în Alandi. Timp de câţiva ani, cuplul nu a dat naştere niciunui copil şi acest lucru a contribuit la amplificarea dispreţului lui Vitthalpant faţă de lume, în paralel cu intensificarea dorinţei sale mai vechi de a deveni sannyasin. Soţia sa, văzând frământările interioare ale bărbatului ei, fără prea mare tragere de inimă şi-a dat acordul ca el să primească iniţierea şi să renunţe la viaţa de familie. Având acordul soţiei, el a plecat imediat către Benares, unde a fost iniţiat în ordinul sannyasin-ilor de marele ascet Swami Ramanand, care i-a dat numele de Chaitanyashrama. Când la urechile soţiei a ajuns vestea că soţul ei a devenit sannyasin, ea a considerat că aceasta înseamnă sfârşitul mariajului lor şi, adoptând modul de viaţă al unei văduve, îşi petrecea tot timpul rugându-se în preajma copacului sacru ashvatta aflat în templul din Alandi, motiv pentru care era respectată şi privită de toţi ca fiind o femeie foarte pioasă.

Doisprezece ani mai târziu, aflat în pelerinaj, Ghidul spiritual al lui Vitthalpant a ajuns în Alandi. Într-o zi, în timp ce stătea în curtea templului şi îşi rostea rugăciunile, numărând mărgelele rozariului, Rakhumabai l-a văzut pe Swami Ramanand şi, după cum îi era obiceiul, s-a aplecat la picioarele sale cu mare reverenţă şi apoi s-a dat încet la o parte. Swami Ramanand, impresionat de strălucirea spirituală de pe chipul femeii, a binecuvântat-o cu tradiţionalul: „Fie ca Dumnezeu să îţi dăruiască mulţi copii.” Rakhumabai nu s-a putut abţine şi a zâmbit melancolică. Ghidul spiritual, puţin intrigat de acel zâmbet trist pe faţa unei persoane atât de pioase, a intrat în vorbă cu ea şi, în cele din urmă, a aflat toată povestea femeii, inclusiv faptul că soţul ei nu era altul decât discipolul lui, Chaitanyashrama. Atunci, Swami Ramanand a înţeles clar că deşi Vitthalpant obţinuse acordul soţiei sale, aceasta totuşi nu i-l dăduse cu toată inima, ci fusese obligată să-i cedeze rugăminţii în urma unei stratageme. Ghidul spiritual i-a promis femeii că se va întoarce deîndată în Benares şi va face tot posibilul să-l convingă pe Vitthalpant să revină la ea.

Astfel, Swami Ramanand revenit în Benares, i-a ordonat lui Vitthalpant să plece în Alandi şi să-şi îndeplinească obligaţiile de soţ, spunându-i că poate reveni în Benares numai după ce el şi soţia lui vor procrea şi îşi vor îndeplini îndatoririle de părinţi. La scurt timp, Vitthalpant şi Rakhumabai au dat naştere, la intervale scurte, la patru copii.
Revenirea lui Vitthalpant la viaţa familială a produs un adevărat şoc printre brahminii ortodocşi din Alandi, iar acţiunea sa a fost privită ca o sfidare adusă sacrei instituţii a sannyas-ului care, după cum spun scripturile hinduse, este ultimul stadiu în drumul fiinţei umane către desăvârşire. Din acest motiv întreaga familie a fost condamnată moral şi exclusă din societate – atitudine care a produs multă suferinţă mentală, atât părinţilor, cât şi copiilor, care erau întotdeauna descrişi şi strigaţi „copiii sannyasin-ului”, niciodată pe numele lor.

După ce Nivrittinath, băiatul cel mare, împlinise şase ani, familia s-a confruntat cu prima problemă majoră: conform tradiţiei, în orice cuplu de brahmini, băieţii trebuie să treacă în al optulea an de viaţă prin ceremonia rituală de iniţiere în viaţa religioasă – fără aceasta ei nu pot deveni brahmini. Tulburat, tatăl s-a dus şi i-a rugat în genunchi pe brahminii din Alandi să îndeplinească ceremonia de iniţiere a fiului său cel mare, dar aceştia nici nu au vrut să audă de aşa ceva.

În consecinţă, pus în faţa acestei atitudini refractare, Vitthalpant şi-a mutat familia în Nasik, în speranţa că acolo îşi va putea răscumpăra greşelile prin penitenţele severe de a înconjura dealul Brahmagiri, din care izvorăşte râul sacru Godavari. Timp de şase luni fără încetare, ei au înconjurat dealul zi de zi, îmbăindu-se în prealabil zi de zi în râu la miezul nopţii. Între timp, soarta îşi urma cursul predestinat şi într-o noapte un tigru le-a apărut în spate dintr-un tufiş şi a răcnit înfiorător, obligându-i să fugă pentru a scăpa cu viaţă. Tatăl a reuşit să-i ţină lângă el pe cei trei copii mai mici. Dar băiatul cel mare, Nivrittinath, s-a rătăcit şi în final a ajuns într-o peşteră unde îl aştepta Ghidul său spiritual, Sant Gaininath, întrupat sub forma unui tigru spiritual. Sant Gaininath l-a acceptat pe Nivrittinath ca discipol şi l-a iniţiat în spiritualitate. Câteva zile mai târziu, Nivrittinath s-a reîntors acasă, ca aspirant spiritual pe deplin iluminat, al măreţului Gaininath. Şi Nivrittinath a fost cel care, mai târziu le-a dăruit iniţierea şi călăuzirea spirtiuală lui Jnaneshvar, Sopan şi Muktabai. Părinţii au fost fericiţi şi încântaţi de acest mod cu totul neaşteptat în care au decurs lucrurile şi au considerat că ţelul vieţii lor a fost îndeplinit.

Viaţa totuşi trebuia să meargă înainte şi Nivrittinath, în pofida realizării sale spirituale, era obligat de tradiţie să treacă prin ritualul iniţierii în spiritualitate. De aceea, tatăl lui Jnaneshvar s-a dus din nou la preoţii din Alandi şi i-a rugat să-i spună prin ce penitenţe mai trebuie să treacă pentru a fi şters păcatul înfăptuit de el şi de soţia sa, jurând că se va supune cuvântului lor, indiferent cât de dificilă ar fi sarcina pe care i-ar da-o. Brahminii şi-au cercetat scripturile şi în cele din urmă au dat verdictul, spunând că doar moartea poate spăla un asemenea păcat fără precedent. Părinţii s-au rugat pentru bunăstarea copiilor lor şi după miezul nopţii s-au furişat din casă şi au pornit spre sfântul oraş Prayang, unde şi-au abandonat corpurile mamei Ganga.

Sacrificiul deliberat al părinţilor, totuşi nu a rezolvat problema copiilor. Când au revenit la preoţii din Alandi, aceştia, deşi începuseră să-i simpatizeze, le-au spus că ei nu au autoritatea să-i ierte şi le-au sugerat să meargă în Paithan şi să obţină de la Conciliul Suprem al Brahminilor un certificat de purificare. Paithan se afla la aproximativ 300 de km depărtare de Alandi şi, după o călătorie foarte grea, copiii au ajuns în oraş, 17 zile mai târziu. Din fericire pentru ei, Conciliul era în sesiune şi acolo erau prezenţi cei mai învăţaţi şi mai înţelepţi brahmini din regiune. Problema copiilor a fost supusă imediat dezbaterii, dar şi aici apăruse aceeaşi dificultate şi pundit-ii le-au spus copiilor că nici ei nu deţin autoritatea în această privinţă şi că tot ceea ce pot face este să interpreteze ceea ce scrie în scripturi referitor la o situaţie de acest gen. Stranii sunt căile providenţei.

În timp ce membrii conciliului se despărţeau, un brahmin mai răutăcios nu s-a putut abţine şi, având posibilitatea să-i necăjească puţin pe sărmanii copii, l-a întrebat pe cel mai mare dintre ei cum îl cheamă. După ce a primit răspunsul, brahminul a adăugat zeflemitor că probabil nici nu ştie ce înseamnă acel nume. Nivrittinath i-a răspuns: „Eu sunt Nivritti, din interiorul lumii şi totuşi în afara ei.”

Jnaneshvar a răspuns: „Eu sunt Jnandev, întruchiparea cunoaşterii Divine şi Absolute.”
Iar Sopan, care avea numai şase ani, a spus: „Eu sunt Sopan şi deţin scara care te poate conduce spre paradis.”
Brahminul, simţindu-se jignit, s-a întors către Muktabai şi, ciupind-o destul de tare de obraji, a întrebat: „Iar prichindelul ăsta, poate şi el să vorbească?”
Fără nici cea mai mică urmă de supărare, Muktabai, pe deplin serioasă, i-a răspuns cu voce cristalină „Eu sunt Mama eternă care eliberează nu păcătoşi, ci suflete.”

În tot acest timp, ceilalţi înţelepţi au ascultat plăcut impresionaţi răspunsurile copiilor şi râdeau pe sub mustăţi de încurcătura în care intrase singur colegul lor. Înfuriat, brahminul se întoarce spre Jnaneshvar şi spune: „Dar ce înseamnă un nume? Uite şi acest bou care cară zilnic apă de la râu, poartă numele de Jnanya, însă el nu poate recita Vedele.” Jnaneshvar i-a răspuns calm: „Aceeaşi conştiinţă care există în trupul meu, există şi în trupul boului.”
Când brahminul a auzit aceste cuvinte din partea lui Jnaneshvar, furia lui întrecuse orice măsură. Atunci brahminul a smuls biciul din mâna discipolului care conducea boul şi era gata să-şi reverse nervii pe tânărul Jnaneshvar, dar, datorită mulţimii care privea întreaga scenă, s-a abţinut să facă asta şi în schimb a început să biciuiască cu sete bietul animal. În acel moment s-a produs primul miracol, la care au fost martori câteva sute de oameni care se adunaseră acolo. Odată cu fiecare lovitură aplicată pe spinarea boului, pe spatele tânărului Jnaneshvar apăreau urmele acelor lovituri, dar pe care Jnaneshvar le suporta cu stoicism. Când brahminul s-a oprit ruşinat de acţiunea sa, Jnaneshvar l-a mângâiat cu tandreţe pe bou şi a spus: „Jnanya, frate al meu, acum este rândul tău să le dovedeşti acestor oameni că sursa manifestării tale şi a manifestării mele este identică şi că, în pofida distincţiei dintre formele noastre, noi nu suntem în realitate diferiţi. De aceea, te rog recită pentru mine Cântecul Păcii din sfânta Rig Veda.” Şi, minune! Animalul şi-a aplecat capul în semn de veneraţie faţă de Jnaneshvar, a privit către Soarele din Ceruri şi a cântat piesa păstrând un ritm şi o armonie perfectă.

O tăcere mormântală s-a aşternut peste mulţime şi, în acea tăcere, unul câte unul oamenii cădeau în genunchi şi i se închinau cu respect tânărului Jnaneshvar. Atunci, şeful brahminilor s-a apropiat şi i-a spus cu umilinţă: „Se poate că sunteţi copiii unui sannyasin, dar se vede clar că sunteţi întrupările triadei BRAHMA-VISHNU-MAHESHVAR, iar sora voastră nu este alta decât ADIMATA, însăşi Mama eternă. Cum am putea să îndrăznim să vă dăm un certificat de purificare? Tot ce putem face este să ne prosternăm în faţa voastră şi să vă cerem iertare.”

În următoarea perioadă, mii de oameni au venit în pelerinaj în Paithan, pentru a vedea străfulgerarea Divinului manifestat în fraţii şi sora lui Jnaneshvar şi pentru a asculta predicile pe care acesta le dădea zilnic. După ce a rămas în Paithan câteva săptămâni, micuţa familie de sfinţi s-a reîntors în Alandi şi a prezentat brahminilor cerificatul care îi atesta purificarea. Însă faima lor ajunsese cu mult înainte în oraş şi întreaga populaţie, care până atunci îi desconsiderase numindu-i „copiii sannyasin-ului”, venise să-i întâmpine cu flori şi ghirlande, dar având inimile pline de remuşcări şi ochii scăldaţi în lacrimi.   

(Fragment preluat din Amritanubhava comentată de Ramesh Balsekar)

Lucrări ale lui Sri Jnaneshvar

La Nevase, la vârsta de 15 ani, Jnanadeva a scris magnum opus Jnaneshvari. Această lucrare, care este un comentariu la Srimad Bhavagad Gita a fost scris într-un dialect al limbii marathi, în beneficiul oamenilor obişnuiţi care nu aveau posibilitatea să studieze literatura vedică. Srimad Bhavagad Gita expune învăţăturile lui Bhagavan Sri Khrishna, în aproximativ 9000 de ovis, o formă de prosodie de două linii şi jumătate, cântată de obicei de femeile din satele din Maharashtra în timpul vânturării cerealelor.

Tradiţia spune că, după ce a încheiat Srimad Bhavagad Gita, Jnaneshvar i-a arătat-o fratelui său, pe care îl considera Ghidul său spiritual. Nivrittinath, deşi i-a apreciat lucrarea, i-ar fi spus că ea este totuşi doar un comentariu la o altă lucrare şi nu una independentă.

Inspirat de cuvintele fratelui său, Jnaneshvar a scris Amritanubhava, cunoscută şi sub numele de Anubhavamrita, în care a expus experienţa sa în yoga şi filosofie prin care se poate atinge experienţa nectarului divin, amrita. Subiectul acestei cărţi este abstract şi el este abordat în mod concis şi foarte direct. În afară de aceste două cărţi, Sri Jnaneshvara a mai scris şi aproximativ 1200 de abhangas, dar numai două sute sau trei sute dintre ele au fost acceptate de către învăţaţi ca fiind compoziţii ale lui Jnaneshvar, celelalte neconformându-se stilului de scriere al acestuia şi expresiei ideilor.

Mahasamadhi

După ce a scris Amritanubhava, Jnaneshvar a plecat într-un pelerinaj la locurile sfinte, împreună cu Namadeva şi alţi sfinţi care au trăit în acele vremuri. După ce a încheiat acest pelerinaj, Jnaneshvar a simţit că misiunea vieţii sale s-a încheiat şi şi-a exprimat intenţia de a intra în starea de samadhi în timp ce se afla în viaţă (Jivasamadhi). Atunci când cei prezenți au aflat despre aceasta, au fost îndureraţi că acest ocean de cunoaştere care era Jnaneshvar urma să îi părăsească. Cu toate acesea, Jnaneshvara a fost ferm în decizia sa şi a intrat în Mahajivasamadhi în timp ce se afla în Alandi, în prezenţa celor doi fraţi ai săi Nivrittinath şi Sopan, şi a surorii sale Muktabai. Avea atunci 21 de ani.

După ce Jnaneshvar a intrat în Mahasamdhi, Nivrittinath, Sopan şi Muktabai au hotărât să-şi încheie şi ei existenţa în această lume şi, la un an după intrarea fratelui lor în Mahasamadhi, au părăsit şi ei existenţa pământească intrând la rândul lor în Mahasamadhi.

 
Citiţi şi:
Puterea tainică a comunicării cu Dumnezeu
Dumnezeu Tatăl se află permanent în tot şi în toate

Also available in: English