Jocurile de noroc şi jocurile electronice îi fac pe unii să-şi piardă minţile

de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 

Acest articol se adresează tuturor acelora ce sunt deja nişte împătimiţi, obsedaţi de jocurile pe calculator.

Aşa cum poate constata orice fiinţă inteligentă şi plină de bun-simţ, statisticile oficiale referitoare la dependenţa pe care o provoacă jocurile de noroc şi jocurile pe calculator sunt manipulate în interesul fabricanţilor şi furnizorilor de astfel de „distracţii” aberante. Pentru specialiştii care cercetează această problemă, însă, nu există nicio îndoială că situaţia se agravează neîncetat şi că tot mai mulţi tineri cad pradă acestor tentaţii şi practici demonice care pervertesc mintea şi sufletul.

„Pâine şi circ” pe vremuri, „pâine şi jocuri” astăzi

Expresia „pâine şi jocuri” are o edificatoare ilustrare în contextul situaţiei sociale actuale. Este şocant să remarcăm faptul că Loteria Franceză (La Française des Jeux ‒ FDJ) numără tot atâtea puncte de vânzare (35.800) câte brutării există în Franţa! În anul 2010, francezii au bătut recordul, cheltuind mai mult de 26 de miliarde de euro cu jocurile propuse de către FDJ şi cu pariurile de la cursele de cai, bani care au ajuns în sacul instituţiei naţionale care le organizează (Pari Mutuel Urbain ‒ PMU). FDJ a înregistrat 10,5 miliarde de euro încasaţi din pariurile pentru jocurile de loterie, iar PMU 9,5 miliarde. Dacă adăugăm pariurile din cazinouri, atingem exorbitanta cifră de 40,8 miliarde de euro.
27 de milioane de francezi au jucat cel puţin o dată la jocurile de loterie, loz în plic,
extrageri loto etc. Pentru FDJ, jocurile de extragere (tip loto) reprezintă 48,5% din pariuri, jocurile gen loz reprezintă 40,7%, iar pariurile sportive reprezintă 10,8%.
La acestea se adaugă poker-ul pe internet.
Din cele 10 miliarde de euro care au fost încasate la jocurile de extragere sau jocurile cu loz, 65% au fost redistribuite jucătorilor, restul revenind Statului şi funcţionarilor de la încasări. Din 27 de milioane de clienţi ai Loteriei, doar 92 de persoane au câştigat un milion de euro în 2010. În ceea ce priveşte şansa de a câştiga marele lot al Euromilioanelor (în valoare de 13 milioane de euro, la data de 13 mai anul trecut), aceasta este de 1 la 76 de milioane, adică practic este egală cu zero…

Distracţie în sensul de a distrage atenţia

Cifrele sunt impresionante, cu toate că francezii sunt în definitiv mai puţin jucători decât vecinii lor spanioli, italieni sau britanici, şi totuși mai jucători decât nemţii. Suma totală a pariurilor nu încetează să crească, iar cifra de afaceri a FDJ-ului a fost, de altfel, mai mare cu 5,5% în anul 2010. În acelaşi timp însă, creşte şi numărul jucătorilor care au „probleme”, deoarece şi alte jocuri de noroc vor fi pe viitor accesibile pe internet, la care trebuie să adăugăm și imensa populaţie – constituită  în principal din adolescenți – care joacă jocuri video, fie ele în reţea sau nu.

Problemele legate de dependenţa faţă de joc cresc proporţional cu numărul jucătorilor şi cu oferta de jocuri. Însă aceste ultime două categorii cresc neîncetat şi Statul rămâne principalul furnizor. Pe lângă „mana cerească” strânsă în urma jocurilor de noroc, de ce să nu existe şi o sursă de „distracţie”, în sensul de „distragere a atenţiei”?
Incitat să joace şi menţinut în iluzia că poate câştiga (nu și-au încercat oare norocul toţi cei care au jucat?), cetăţeanul este deturnat de la eventualele porniri la revoltă…
Dacă adunăm efectul „distractiv” al jocurilor cu cel al unui alt instrument de control, care este televiziunea, înţelegem că cei care deţin puterea au interesul să minimalizeze problemele pe care le implică jocul: dependenţa, îndatorarea excesivă, depresia…

Jucători patologici

De fapt, cifrele care circulă sunt în mod intenţionat evazive, cu toate că problema nu este nouă. Sunt menţionate unele procente de „jucători problematici” şi de „jucători patologici” doar în raport cu populaţia generală, şi nu cu populaţia jucătorilor, ceea ce permite obţinerea unor procente mai puţin îngrijorătoare decât în realitate. Pe site-ul său de internet, FDJ precizează că nu există un studiu semnificativ în ceea ce priveşte numărul de jucători aflaţi în dificultate raportat la întreaga populaţie şi menţionează studii realizate în Quebec şi America ce menţionează un procent cuprins între 0,4% şi 3,4% din populaţia generală. Raportat la populaţia Franţei, aceasta ar însemna totuşi între 600.000 şi 1,8 milioane, conform anului 2009, raportat la 11.888 de persoane. În concluzie, 1,3% din populaţie riscă să-şi dezvolte o problemă în ceea ce priveşte jocul şi 0,7% sunt probabili jucători patologici. Numai în raport cu populaţia jucătorilor (jocurile cu bani şi de noroc) studiul menţionează 3,4% jucători cu risc scăzut, 1,9% cu risc moderat şi 0,9% cu risc crescut. În total, rezultă deci 6,2% jucători în mod potenţial cu probleme. Cu toate acestea, cifrele prezentate de către doctorul Abdou Belkacem, co-autorul ghidului De la plăcerea jocului la jocul patologic, indică până la 14% jucători problematici, potrivit unui studiu britanic din anul 2007.
Pentru jocurile cu bani pe internet însă nu este indicată nicio cifră, și nici pentru jocurile video on-line. Cu toate acestea, profesioniştii în materie de dependenţă constată creşterea cazurilor de dependenţă faţă de joc. „Problema se agravează în mod vizibil”, recunoaşte Michel Reynaud, co-autorul ghidului mai sus menţionat. „Totuşi, putem spune că acum există o patologie bine definită în această direcție şi că oamenii sunt consultaţi mai uşor. Însă fără îndoială, accesul la jocurile cu bani de pe internet a făcut ca problema să se amplifice, determinând oamenii să se decompenseze, întrucât în trecut ei întâmpinau dificultăţi, dar acum pot juca fără niciun control.”

Joc dublu

Pentru că jocul rămâne „o experienţă distractivă”, FDJ şi PMU s-au asociat de câţiva ani cu profesionişti în materie de dependenţă, pentru a promova ceea ce ei numesc „jocul responsabil”. După cum putem citi pe site-ul Loteriei, „misiunea FDJ constă în a oferi mijloace, în a oferi soluţii, pentru a permite tuturor jucătorilor să se amuze liniştiţi, în condiţii de securitate ce minimizează cât mai mult posibil riscurile dependenţei de jocuri”. Și totul se petrece mărind şi diversificând fără încetare oferta de jocuri şi „câştigând” din ce în ce mai mulţi jucători. Conceptul de „joc responsabil” se îndepărtează de concepţia însăşi de joc, iar anumite jocuri au fost retrase de pe piaţă întrucât induceau o prea mare „dependenţă”. Astăzi, realizarea unui joc „inovator” pe internet, precum „Bingo Live”, este mai întâi analizată de către experţi ce trebuie să verifice dacă jocul prezintă riscuri pentru „publicul fragil”. Însă, prin definiţie, orice joc prezintă astfel de riscuri pentru un astfel de public… Pentru jocul menţionat, jucătorul poate să facă să îi apară alerte referitoare la timpul jucat, la intervale de 20, 30, 40, 50 sau 60 de minute. O altă acţiune preventivă constă în a forma distribuitori avizaţi ai jocurilor FDJ, pentru ca ei să ştie să-şi atenţioneze clienţii referitor la riscuri. FDJ a anunţat cu mândrie că la sfârşitul anului 2009, 27.000 dintre acești agenți au primit un instructaj specific în ceea ce priveşte „jocul responsabil”, incluzând atenţionări şi avertismente cu un aparent rol de control. În realitate, toate aceste demersuri nu sunt altceva decât „praf în ochi” şi reprezintă o formă foarte abil mascată de a extinde şi mai mult numărul de persoane care să accepte în mod pasiv participarea la astfel de jocuri, liniştindu-le pe această cale chiar şi rămăşiţa de vigilenţă pe care aceştia ar fi avut-o cu privire la pericolul dependenţei de jocuri.
Omul naiv şi ignorant ajunge să se consoleze cu ideea că organizatorii au grijă ca el să nu devină dependent şi în acest mod continuă să participe la astfel de jocuri aberante care-i mănâncă timpul, îi macină sănătatea şi-i consumă banii.

Conflicte de interese

O altă acţiune propagandistică şi făţarnică a Loteriei o reprezintă pretinsa susţinere a unora dintre studiile realizate asupra fenomenului dependenţei faţă de jocuri. FDJ susţine în aparenţă ideile promovate în ghidul De la plăcerea jocului la jocul patologic. „Este o problemă emblematică”, admite Michel Reynaud. Acest cercetător pune următoarea problemă: „Ce atitudine trebuie să avem faţă de plăcerile mai mult sau mai puţin periculoase şi mai mult sau mai puțin legale? Putem avea o atitudine pur igienistă şi prohibitivă, spunând că trebuie să eradicăm tot ceea ce ar putea să facă rău. În acest caz, primele lucruri care ar trebui să fie eliminate sunt, de departe, alcoolul şi tutunul. Însă căutarea neselectivă a plăcerii în cazul omului este atât de naturală şi de necesară, încât suntem obligaţi să inventăm, urmărind să diminuăm daunele şi riscurile”. Analizând cu capul pe umeri cele afirmate de Reynaud, ne putem da seama că el se exprimă evaziv şi vag, aşa că ne putem întreba în treacăt de ce acest argument este trecut sub tăcere în cazul drogurilor așa-zis „uşoare”… „În ceea ce ne priveşte, încercăm să dezvoltăm strategii de îngrijire şi de ajutor pentru operatori, «distribuitori ai plăcerii jocurilor», şi anume produse sau moduri de distribuţie mai puţin periculoase”, continuă Reynaud. „Este clar că există un conflict de interese, întrucât dorinţa lor este să facă bani şi cel mai bun mijloc pentru aceasta este de a determina cât mai mulţi oameni să devină dependenţi de aceste jocuri. În acelaşi timp, acest lucru le strică imaginea şi ei se prefac că acceptă să negocieze, oferind teoretic modalităţi de a limita gravitatea dependenţei de jocuri. Este o negociere lungă şi permanentă, ca de fiecare dată când există astfel de interese în joc.”

„Clauza de revedere”

În ultimii ani, Statul a reglementat și a pus în funcţiune autorităţi de control şi programe de evaluare. Argumentul „dealer-ului” este că oricum aceste jocuri sunt acum accesibile şi că ar fi mai bine să le păstrăm sub controlul Statului (cu atât mai mult cu cât acestea aduc 5 miliarde de euro din încasările publice – cifră atinsă în anul 2009). Astfel, textele care se referă la autorizarea jocurilor cu bani pe internet prevăd o „clauză de revedere”. Aceasta înseamnă că o evaluare este destinată măsurării procentului utilizatorilor care ar deveni „dependenţi”. Unii profesionişti sunt alarmați de publicitatea jocurilor cu bani pe internet, ce se mulţumesc să precizeze interdicţia celor care nu au împlinit 18 ani şi sunt însoţite doar de un mesaj fugitiv în partea de jos a ecranului ce anunţă pericolul în ceea ce priveşte publicul „fragil”. FDJ nu merge atât de departe încât să identifice jucătorii patologici şi să-i orienteze către serviciile specializate, mulţumindu-se astfel să-i păstreze ca și clienți… Profesioniştii în materie de dependenţă negociază pentru ca FDJ să se implice pe viitor în această direcţie.
În ceea ce priveşte jocurile video, nu există nicio cifră, dar medicii specialişti descoperă cazuri din ce în ce mai frecvente de „utilizare problematică”. Nu se vorbeşte în acest caz despre dependenţă, căci „plăcerea jocului pe bani este o plăcere mai grosieră, imediată şi rapidă, în care excitaţia câştigului este totuşi motorul principal”, subliniază Michel Reynaud. „Cu cât recompensa este mai rapidă, cu atât mai mult plăcerea poate deveni dependenţă.”
În lumea jocurilor video, cel mai mare pericol îl constituie jocurile ce presupun asumarea unui anumit rol de către jucător. Aceste jocuri „nu au limită în ceea ce priveşte timpul sau numărul jucătorilor”, observă doctorul Abdou Belkacem. „Acestea sunt jocurile numite MMORPG (Massively Multiplayer On Line Role Playing Game), dintre care cel mai cunoscut este World of Warcraft. Astfel de jocuri jucate într-un anumit moment al vieţii individului, în cazul de faţă în adolescenţă, îl vor face pe adolescent să rămână agăţat de acest joc şi să petreacă foarte mult timp cu acesta, neglijându-şi astfel părinţii, prietenii şi toate celelalte activități.” În Franţa, 1,4 milioane de tineri au declarat că au jucat World of Warcraft în 2009, şi în acea perioadă jocul a cuprins până la 11 milioane de jucători din întreaga lume. Tinerii între 15 şi 24 de ani petrec în medie mai mult de 6 ore pe săptămână jucând astfel de jocuri.

Intrarea în faza critică de negare a vieţii („no life”)

Cererea abordării unui tratament terapeutic provine cel mai adesea din partea părinţilor, care se neliniştesc să-şi vadă copilul manifestând un aproape total absenteism în plan comportamental şi devenind o legumă, un „no life” (lipsit de viaţă), deşi cel mai adesea ei nici nu cunosc această expresie. Pentru specialiştii aserviţi firmelor care promovează toate aceste jocuri aberante, tinerii dependenţi de jocurile video nu ar necesita un tratament pe o durată mare de timp, pentru că vezi, Doamne, această dependenţă nu ar fi decât o formă particulară de proastă dispoziţie specifică adolescenței. În ceea ce priveşte dependenţa faţă de jocurile cu bani şi de noroc, tratamentul propus de regulă se bazează pe psihoterapii mai complexe şi mai costisitoare. Însă cei care caută să promoveze fel de fel de argumente în favoarea jocurilor afirmă că: „Nu există tratament pentru substituţia jocului”, aşa cum insinuează în mod abil Abdou Belkacem. El continuă argumentând: „Noi nu ducem o politică de privare totală, pentru că jocul este înnăscut şi natural. Ideea este de a ne controla comportamentul, de a realiza noi forme de joc şi de a ne genera plăcere. Putem să propunem psihoterapii comportamentale, căci jucătorii sunt adesea persoane impulsive, care nu cred în întâmplare şi au credinţe eronate în ceea ce priveşte strategiile lor de joc.” Astfel, jucătorii împătimiţi de cazino cred cu naivitate că ei ar putea oricând „să se îndrepte”, în vreme ce însă continuă să joace şi să piardă, prăbuşindu-se astfel definitiv în prăpastia dependenţei şi a ruinei personale.
„Chiar dacă terapiile comportamentale dau uneori rezultate bune, afirmă Michel Reynaud, per ansamblu rezultatele deteriorării socio-comportamentale în cazul jucătorilor deveniţi dependenţi este mare”. „Spre deosebire de dependenţa faţă de droguri, care deteriorează uneori în mod definitiv circuitele cerebrale, este vorba aici despre atingerea paroxismului plăcerii, însoțită de pierderea controlului. teoretic, este deci mai uşor să tratezi astfel de tulburări decât să îngrijeşti dependenţa de alcool, dependenţa de cocaină sau de heroină. Potrivit statisticilor oficiale, jucătorii dependenţi îşi reiau, chipurile, mai uşor controlul, dar aceasta nu elimină efectele devastatoare din mediul familial şi social şi nu anulează daunele financiare extrem de mari, care adeseori nici nu mai pot fi recuperate. Chiar dacă devin conştienţi de greşeala făcută şi chiar dacă în conştiinţa lor apare în mod real dorinţa de transformare, cel mai adesea atunci când pacienţii vin să consulte un specialist, tragediile familiale sunt deja declanşate şi efectele lor dezastruoase sunt ireversibile.”

Articol preluat din Caietul Taberei Spirituale Yoghine de Vacanţă Costineşti 2011, vol. II

Citiţi şi:

Banii: o descifrare ezoterică a unui «rău necesar»

Drogurile lumii moderne: cumpărăturile, serviciul, computerele, dulciurile, tutunul, cafeaua…

yogaesoteric
4 octombrie 2012