Judecătoarea Adriana Stoicescu: Ne încăpăţânăm să alegem întunericul, pe ăla total şi dureros până la sânge
Căderea din zilele noastre
Căderea în abis a omenirii a început când ne-am întors toţi cu spatele la Dumnezeu.
Nu la popi, nu la clădirile care se numesc biserici, nu la sfinţii închipuiţi.
La Dumnezeu.
Când am decretat că suntem creatori.
Când am contribuit la transformarea falşilor mesia în icoane, ascultându-le minciunile frumos ambalate.
Când am stabilit, irevocabil, că bunicii sunt depăşiţi şi proşti de bubuie, cu pretenţiile lor absurde de bună creştere şi regulile lor care încep mereu şi mereu cu „asta nu se cuvine”.
Că părinţii sunt retrograzi pentru că nu ştiu ce e internetul.
Că tot ce am învăţat este inutil, că toate cărţile trebuie arse, că tablourile trebuie mânjite.
Când am acceptat ca pruncii să devină jucării sexuale pentru conștiințele bolnave ale unor troglodiţi ce se cred supraoameni, convinşi fiind că li se cuvine totul, doar pentru că au bani, mulţi bani.
Totul în numele progresului, al noului, al artificialului ce trebuie să învingă normalul.
E ireal cât de jos am ajuns numai şi numai pe mâna noastră, încercând să ne convingem că avem lumea la picioare.
Putem să mai salvăm ceva?
Probabil…….
Dacă ne întoarcem în punctul în care am decretat că suntem cele mai fantastice creaturi ale pământului, regii Universului, recunoscând că, de fapt, suntem mici şi imperfecți şi neînsemnaţi.
Dacă acceptăm că bunul-simţ şi decenţa, înţelepciunea toată şi cunoaşterea profundă a lumii nu le mai găsim nici în amfiteatre, nici în academii, ci în cătunul uitat de lume, la moşul care trăieşte singur, doar cu Dumnezeu şi pisica lui.
Dacă recunoaştem că toată ştiinţa lumii nu valorează doi bani în faţa înţelepciunii babei care ştie pe de rost Psalmii şi care ţi-L desluşeşte pe Dumnezeu, dar care nu apare la tv să ţină cursuri de teologie, pe bani grei, preschimbând astfel sutana într-un uriaş buzunar.
Dacă nu ne oprim din goana asta după aur, huzur şi confort, după minciuna care ne hrăneşte ego-ul bolnav, căderea noastră va fi mult mai dureroasă decât la prima alungare, pentru că acum se prezumă că ştim ce avem de făcut.
Am fost bine informaţi, notificaţi pe toate căile…….
Şi totuşi, iată, ne încăpăţânăm să alegem întunericul, pe ăla total şi dureros până la sânge.
Şi ne place.
Când cuţitul va fi în os, omul se va trezi.
Dar, probabil, va fi prea târziu.
Autoare: Adriana Stoicescu, judecătoare
Citiți și:
Tâlcuiri la Apocalipsă. Antihristul: o perspectivă ortodoxă a Părinților Bisericii (I)
Un denunțător din FBI îi îndeamnă pe americani să Îl caute pe Dumnezeu și să se pregătească pentru vremuri grele
yogaesoteric
18 martie 2025
