Judecătoarea Simona Crăciunoiu, la interviul de la CSM pentru promovarea la ÎCCJ: Judecătorii care fac justiţie populară devin asesori populari

„Cea mai populară personalitate, dar şi cea mai hulită, cea mai detestată de popor, au aceleaşi drepturi în faţa justiţiei şi ele se cuvine să fie respectate ca atare. Soluţiile noastre nu se pot baza pe ceea ce are publicul ca aşteptări de la noi, pentru că în acel moment nu mai suntem judecători, ci devenim nişte asesori populari cel mult.“

Lumea Justiţiei a prezentat interviul susţinut de judecătoarea Simona-Cristina Crăciunoiu, de la Curtea de Apel Craiova, care a fost admisă la Secţia penală a ÎCCJ.

Cel mai interesant moment al interviului a fost răspunsul judecătoarei Crăciunoiu în legătură cu modul în care un magistrat ar fi necesar să îşi desfăşoare activitatea în contextul unor presiuni uriaşe, presiuni în sensul pronunţării unor soluţii care să fie pe placul opiniei publice. O situaţie ce poate fi întâlnită în aceste zile, când judecătorii, şi în special cei de la ÎCCJ, au fost ţinta unor atacuri concertate pe motiv că au ales să respecte deciziile CCR şi ÎCCJ pe prescripţie.

Astfel, Simona-Cristina Crăciunoiu a explicat că independența judecătorilor nu poate exista decât prin prisma respectării legii, a jurisprudenţei CCR şi a celei de la Înalta Curte în materie de unificare a practicii judiciare (RIL-uri şi HP-uri). În caz contrar, un judecător care dă soluţii doar ca acestea să fie pe placul opiniei publice încetează să mai fie un profesionist al dreptului, devenind un asesor popular, a adăugat Crăciunoiu.

Menţionăm că asesorii populari erau, în justiţia comunistă, membri ai completurilor de judecată din partea poporului, fără să aibă studii juridice (uneori fiind chiar vag alfabetizaţi).

Marinaş să ia aminte!

În acelaşi interviu, Simona Crăciunoiu a făcut o declaraţie care poate fi interpretată ca o aluzie la Sorina Marinaş, judecătoare la aceeaşi Secţie penală a Curţii de Apel Craiova condusă de Cristina Crăciunoiu. Amintim că în luna octombrie, Marinaş s-a ales cu dosar deontologic după ce, în septembrie 2025, a scris pe Facebook, plină de satisfacţie, că un recidivist pe care îl condamnase definitiv la 30 de ani de închisoare pentru tentativă de omor, are toate motivele să moară în închisoare. Între timp, cauza deontologică a trecut de procedura de filtru la Secţia pentru judecători a CSM, urmând să înceapă judecarea ei pe fond.

Revenind, chiar dacă nu a pronunţat vreun nume, Cristina Crăciunoiu a afirmat la interviu că nu vede ce judecător ar putea avea satisfacţie când pronunţă o pedeapsă aspră. Dimpotrivă: mai degrabă satisfacţia unui judecător penalist vine din achitarea unui nevinovat, a punctat candidata.

Redăm câteva dintre răspunsurile judecătoarei Simona Crăciunoiu:

„Judecătoarea Simona Crăciunoiu: Principalele satisfacţii profesionale ale unui judecător vin din munca lui de judecată, nu din activitatea managerială, care presupune mai degrabă rezolvarea de disfuncţionalităţi decât……. Să zicem că am ceva satisfacţie atunci când rezolv disfuncţionalităţi, dar nu se pot compara cu cele pe care le am ca judecător atunci când aflu adevărul. Ca judecător de penal, satisfacţiile profesionale sunt destul de rare. Cred că mai degrabă avem satisfacţii profesionale atunci când reuşim să aflăm adevărul şi să achităm un nevinovat, decât atunci când suntem puşi în faţa unei cauze în care este necesar să aplicăm o pedeapsă extrem de aspră, eventual pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Nu văd ce judecător ar putea avea satisfacţie din aşa ceva.

Preşedinta ÎCCJ Lia Savonea: Pentru că suntem în materie penală, nu putem să evităm câteva întrebări legate de contextul în care ne aflăm în prezent. Sigur că avem în faţă o aşteptare publică uriaşă şi importantă atât pentru justiţie, cât şi pentru societate, care, în linii mari, îşi manifestă interesul pentru protejarea ordinii de drept. Însă adesea suntem în faţa dilemei de a pronunţa o soluţie care ar putea să nu producă satisfacţie în rândul opiniei publice sau să nu fie bine înţeleasă sau de a da prioritate acestei aşteptări publice. Cum vă poziţionaţi şi cum vă vedeţi dumneavoastră din perspectiva independenţei judecătorului în faţa unor astfel de evenimente?

Judecătoarea Simona Crăciunoiu: Pentru mine, independenţa judecătorului implică în primul rând responsabilitate. Responsabilitatea de a se supune doar legii, deciziilor Curţii Constituţionale şi deciziilor pronunţate de Înalta Curte în mecanismele de unificare a practicii. Presupune să reziste oricăror presiuni exterioare (indiferent de ce natură ar fi – inclusiv mediatice), să aplice doar legea şi deciziile la care am făcut referire şi să dea soluţia exclusiv pe baza probelor din dosar, nicidecum pe baza aşteptărilor publice. În faţa justiţiei, toţi oamenii sunt egali. Eu consider că şi cea mai populară personalitate, dar şi cea mai hulită, cea mai detestată de popor, au aceleaşi drepturi în faţa justiţiei şi ele se cuvine să fie respectate ca atare. Prin urmare, soluţiile noastre nu se pot baza pe ceea ce are publicul ca aşteptări de la noi, pentru că în acel moment nu mai suntem judecători, ci devenim nişte asesori populari cel mult. Nu mai suntem profesionişti ai dreptului.

Preşedinta ÎCCJ Lia Savonea: Aşadar, dumneavoastră nu v-aţi lăsa influenţată într-un astfel de context?

Judecătoarea Simona Crăciunoiu: Sub nicio formă. Nu m-am lăsat niciodată influenţată de contextul mediatic şi pot să spun că presiuni mediatice au existat nu doar atunci când am funcţionat la Secţia penală; au existat şi în perioada în care am funcţionat la Secţia civilă. Am soluţionat cauze de fond funciar, de asemenea, intens mediatizate, pentru că se punea problema restituirii de proprietăţi funciare şi era un mare interes mediatic şi în acelea. Am soluţionat, deopotrivă, cauze penale în care se punea problema nu doar a presiunii mediatice, ci a unei emoţii colective extrem de puternice. Judecătorul este un profesionist al dreptului şi se cuvine să se comporte ca atare. Hotărârile noastre se cuvine să rezolve problema dedusă judecăţii, nu să dea o satisfacţie publică, o satisfacţie populară. (…….)

Lia Savonea: Orgoliul profesional cum îl vedeţi? Ce rol joacă şi până unde este necesar şi e bine să fie un judecător orgolios din punct de vedere profesional?

Simona Crăciunoiu: Orgoliul unui judecător este esenţial în activitatea sa. Este motorul care îl determină să se perfecţioneze, să îşi desăvârşească pregătirea profesională, să nu se oprească, să nu se mulţumească cu faptul că a intrat în magistratură, că a promovat la o instanţă superioară. În acelaşi timp, orgoliul personal este un pericol, pentru că atunci când judecătorul îşi absolutizează propriile păreri şi se plasează, că individualitate, deasupra practicii unitare, deasupra necesităţii de a asigura nişte soluţii previzibile, atunci, practic, subminează din interior încrederea pe care sistemul judiciar se cuvine să o primească din partea cetăţenilor.

Lia Savonea: Aşadar, dacă aţi fi pusă în situaţia, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de a face parte dintr-un complet – de trei judecători sau de cinci judecători – în care opinia majoritară este diferită de cea pe care dumneavoastră aţi avut-o de-a lungul activităţii desfăşurate la Curtea de Apel, cum aţi proceda? Sau care ar fi paşii pe care dumneavoastră i-aţi face pentru a evita să fie chiar şi o opinie separată? Uneori, chiar şi opinia separată poate să fie văzută tot aşa, ca un punct divergent, care să se lovească în coeziunea soluţiilor şi a imaginii instanţei.

Simona Crăciunoiu: Sincer, nu pot să întrevăd situaţii în care eu m-aş putea plasa într-o opinie total diferită de practica majoritară sau unitară a Înaltei Curţi.

Lia Savonea: Facem un exerciţiu mai mult ipotetic. Să ne imaginăm că aţi fi în această ipoteză!

Simona Crăciunoiu: Categoric, m-aş ralia opiniei bazate pe practica majoritară sau unitară a Înaltei Curţi. Cred că aş urmări totuşi să ameliorez oarecum opinia majoritară, în sensul de a nuanţa mai degrabă soluţia, de a găsi şi alte faţete ale aceleiaşi probleme care pot fi tratate diferit. Dar în mod cert m-aş ralia opiniei bazate pe practica majoritară sau unitară a Înaltei Curţi. Poate le-aş cere colegilor să ne mai gândim, să mai analizăm şi din alte perspective aceeaşi problemă. Dar în niciun caz nu cred în opiniile separate. Cred că ele slăbesc din forţa opiniei majoritare şi induc oarecare dubiu asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei date în opinie majoritară.

Ramona Milu: Am remarcat în raportul de evaluare al hotărârilor că aţi obţinut un punctaj demn de poziţia pentru care candidaţi, adică un punctaj foarte mare. Am să mă refer la unul dintre aspectele care au fost punctate cu punctajul maxim – şi anume: la modul în care aţi respectat, în hotărârile supuse evaluării, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii de Justiţie a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Şi în discursul dumneavoastră de astăzi, şi în răspunsurile pe care le-aţi oferit, v-aţi referit în mod explicit la jurisprudenţa Înaltei Curţi Casaţie şi Justiţie, a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Însă nu aţi făcut niciun fel de referire la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Nu vi s-a petrecut sau aţi avut situaţii în care a a fost necesar să analizaţi sau să puneţi în balanţă jurisprudenţa inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene?

Simona Crăciunoiu: După cum se poate observa şi în raport, am avut numeroase cauze, inclusiv în materia evaziunii fiscale, în care am aplicat jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în cauze penale vizând evaziune fiscală, TVA, fraudă TVA. Au fost reflectate chiar în raportul de evaluare a hotărârilor. În motivările mele, am făcut trimitere, acolo unde a fost cazul, la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.”

Citiţi şi:
Andrei Marga: Confuzii în actul de justiție
Av. Robert Roșu: Nu justiție capturată, ci justiție sub presiune

 

yogaesoteric
17 ianuarie 2026