Jurnalismul anti-globalist este de-acum egal cu „terorism” în Marea Britanie

La întoarcerea sa la Londra, un jurnalist independent din Regatul Unit a fost arestat în temeiul legilor din țară privind terorismul. Richard Medhurst, jurnalist acreditat internațional, cu opinii ferme împotriva acțiunilor sioniste ale Israelului, a fost arestat, pe 15 august, de șase ofițeri de poliție, faptă pe care a descris-o drept „persecuție politică”, potrivit LifeSiteNews.

Richard Medhurst

Consider că aceasta este persecuție politică și îmi împiedică capacitatea de a lucra ca jurnalist”, a scris Medhurst, într-o declarație publicată pe X pe 19 august. Motivul invocat pentru arestarea sa a fost: „Exprimarea unei opinii sau credințe care susține o organizație interzisă.

Potrivit lui Medhurst, poliția a refuzat să explice, deși, ca reacție la masacrarea de către IDF (Forțele de Apărare ale Israelului) de palestinieni nevinovați, s-a exprimat în unele comentarii în favoarea unora dintre actele violente ale Hamas.

Reținut de poliție când părăsea aeronava, Medhurst a fost dus într-o cameră, percheziționat, i s-a confiscat telefonul și nu i s-a permis să-și informeze familia despre arestarea sa. A petrecut aproape 24 de ore în detenție, pe care a descris-o drept o tentativă de intimidare pentru infracțiunea de jurnalism.

Medhurst a menționat mai multe alte cazuri în care statul britanic liberal-globalist a folosit poliția pentru a suprima vocile criticile la adresa politicilor sale externe și interne.

Sunt vizați cei ca mine care-și exprimă opinia și relatează despre situația din Palestina”, a spus el.

Ministrul de Interne al Regatului Unit, Yvette Cooper, a anunțat redefinirea „terorismului”, termenul incluzând acum „retorica anti-establishment”, „opinii anti-LGBTQI+”, „activism anti-avort” și orice discurs online sau offline considerat a fi „extremist”. Noua definiție a terorismului include acum jurnalismul critic la adresa regimului.

Mulți oameni au fost reținuți în Marea Britanie din cauza legăturii lor cu jurnalismul”, a explicat Medhurst, menționându-i pe „Julian Assange, [fostul diplomat] Craig Murray, [jurnalistul GrayZone] Kit Klarenberg, David Miranda, Vanessa Beeley”, care au fost închiși, hărțuiți și reținuți de poliția din Marea Britanie pentru activitatea lor de jurnaliști.

Însă Medhurst a subliniat că este primul jurnalist din Regatul Unit care a fost arestat și reținut în temeiul secțiunii 12 din Legea terorismului din 2000.

Medhurst spune că legile referitoare la terorism din Regatul Unit sunt „scăpate de sub control” și „nu au niciun loc într-o democrație”, deoarece sunt folosite pentru a suprima relatările despre probleme precum „criza umanitară din Gaza”.

Potrivit lui Medhurst, de fapt statul a creat condițiile desfășurării terorismului în străinătate și în țară, deși pare reticent în a-i opri pe teroriștii adevărați.

Atentatul de la Manchester Arena din 2017 a fost efectuat de un libian a cărui familie părăsise Libia în 1994. El a fost radicalizat în contextul războiului susținut de britanici, lansat în 2011, pentru a-l răsturna pe colonelul Muammar Gaddafi.

Salman Abedi era cunoscut autorităților și nu au făcut nimic pentru a-l opri. El a călătorit împreună cu tatăl său pentru a lupta împreună cu militanții islamiști împotriva forțelor guvernamentale libiene, la a căror prăbușire a contribuit Regatul Unit. Fratele său, Hashem, a călătorit în Libia pentru a se alătura ISIS și a ajutat la organizarea bombardamentelor.

Colegi de școală și un lucrător avertizaseră autoritățile că Abedi și-a anunțat deschis intenția de a continua jihadul violent în Manchester. Când a făcut aceasta, a ucis 22 de bărbați, femei și copii și a rănit alte sute de persoane.

În luna aprilie a acestui an, peste 250 de supraviețuitori răniți au început să dea în judecată MI5, serviciul britanic de securitate, pentru că nu a acționat în baza acestor informații și au permis ca atacul să aibă loc.

În aproape toate cazurile, teroriștii violenți sunt cunoscuți anterior de poliția și de serviciile de informații din Regatul Unit. În cele mai multe cazuri, acești teroriști urmăresc să repete atrocitățile comise de milițiile islamiste, care au avut cale liberă să acționeze în vidul de putere creat de războaiele susținute de guvernul Regatului Unit în Irak și Siria, Libia.

După cum a subliniat scriitorul britanic Douglas Murray, acest stat liberal-globalist este cel care a distrus țări în străinătate, declanșând migrația în masă în Occident. De ce se continuă aceste atacuri? De ce nu îi împiedică statul, când atacatorii sunt aproape întotdeauna cunoscuți dinainte?

În loc să prevină terorismul, autoritățile de stat se folosesc de legile antiteroriste pentru a împiedica oameni precum Medhurst, sau Kit Klarenberg, să informeze publicul cu privire la cauza acestei situații permanente de urgență, care a dat peste cap viața normală a oamenilor.

În mai 2023, jurnalistul britanic Kit Klarenberg a fost „reținut și interogat” de șase polițiști în civil, la întoarcerea sa în Marea Britanie.

Klarenberg a fost chestionat în legătură cu „opinia sa personală cu privire la orice, de la actuala conducere politică britanică până la invazia Rusiei în Ucraina”, după cum a relatat The Grayzone în mai anul trecut.

El a considerat interogatoriul ca fiind o „răzbunare” din partea statului britanic pentru „rapoartele sale de succes care scot la iveală mașinațiuni majore ale serviciilor secrete britanice și americane”. Klarenberg a documentat procesul ilegal de alegere a lui Boris Johnson ca lider conservator și a dezvăluit implicarea Marii Britanii în acte de sabotaj ale forțelor ucrainene, precum atacul de la Podul Kerci. Desigur, în timpul detenției sale, jurnalistul a fost acuzat că este „agent rus”.

De asemenea, în urma protestelor violente declanșate de uciderea a trei fetițe de către un bărbat de origine ruandeză în Southport, protestatarul Wayne O’Rourke a fost condamnat la peste trei ani de închisoare fiind acuzat inclusiv de „retorică anti-establishment”. Protestele, izbucnite după zeci de ani în care membri ai populațiilor de imigranți au comis violuri asupra copiilor, atentate teroriste și crime, au fost descrise de un fost șef al poliției drept „terorism”. Alte persoane au fost închise pentru că au protestat în persoană, fiind acuzate de terorism.

Medhurst respinge cu fermitate acuzația că este „terorist”, spunând că munca sa se încadrează într-o tradiție diplomatică axată pe pace, pe care a moștenit-o de la propria sa familie.

Amândoi părinții mei au câștigat premiul Nobel pentru pace pentru activitatea lor ca membri în forțele ONU de menținere a păcii”, a spus Medhurst, adăugând că el însuși a fost o victimă a actelor de terorism. „Când eram la școala internațională din Islamabad, ambasada egipteană, care se afla în apropierea școlii mele, a fost aruncată în aer într-un dublu bombardament. Condamn categoric și fără echivoc terorismul”, a spus Medhurst.

Citiți și:
„Obiectivitatea este necesar să dispară”: Liderii din presă cer sfârșitul jurnalismului obiectiv
Noul jurnalism și cenzura

 

yogaesoteric
7 septembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More