Jurnaliştii sunt cumpăraţi. Udo Ulfkotte, fost jurnalist german, dezvăluie amploarea manipulării opiniei publice prin mass-media…

 

…ce este aservită serviciilor secrete, CIA, corporaţiilor şi instituţiilor globaliste
 

„Vă puteţi imagina că angajaţi ai serviciilor secrete scriu texte în redacţii, care apar apoi ca articole semnate de jurnalişti cunoscuţi? Ştiţi care jurnalişti au fost unşi şi căror mass-media aparţin ei? Aveţi habar despre cum se acordă renumitele premii pentru jurnalism?”

Acestor întrebări şi multor altele despre manipularea prin presă încearcă Udo Ulfkotte să le dea răspuns, „iluminându-şi” cititorii asupra meandrelor unei bresle considerate a patra putere în stat. Că lucrurile nu stau tocmai drept şi întotdeauna „pe bune”, că mass-media a renunţat în parte la funcţia ei critică şi de control, jurnalistul german argumentează şi demonstrează cu diverse dovezi. O face pe parcursul a trei sute de pagini ale unei cărţi non-fiction care a apărut la finele anului 2014 în Germania şi care este deja un bestseller ajuns la al cincilea tiraj.

Jurnalişti cumpăraţi – cum politicienii, serviciile secrete şi marii finanţişti ai Germaniei influenţează mass-media a apărut la Editura Kopp (Knopp Verlag) din Rottenburg în septembrie 2014 în variantele tipărită, e-book şi audio-book. În două săptămâni a ajuns în top ten al vânzărilor pe Amazon şi a figurat în lista de bestseller la categoria non-fiction întocmită de Spiegel.

O carte cu scandal

Cartea a stârnit un scandal în mediul vizat, adică în mass-media, prin dezvăluirile pe care autorul le face privitor la anumite practici corupte şi la jurnalişti corupţi. Iar publicul cumpărător de ziare sau abonat la TV a putut afla mai multe despre cum, în loc să aibă parte de informări de presă corecte şi imparţiale, i se îndeasă adesea pe gât gogoşi.

Articole semnate sub mari nume de la serioase ziare germane, cum sunt Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Bild sau Sueddeutsche Zeitung (SZ) sunt, în opinia autorului, transcrieri ale unor materiale de presă întocmite la comandă şi cu sprijinul serviciilor secrete, sau modelate în spiritul unor lobby-uri, fără ca ultimele să fie marcate publicitar.

În cadrul acestui demers, ia naştere o situaţie win-win, din care toate părţile câştigă, zice Ulfkotte: politicienii şi lobby-știi diverselor interese îşi cumpără presa pozitivă, concernele mass-media economisesc bani, căci deplasările şi „acomodările” jurnaliştilor şi ale echipelor de filmare peste hotare sunt plătite de către cei interesaţi. Jurnaliştii privilegiaţi sunt unşi cu bani şi cadouri, beneficiind de cazări şi „servicii incluse” (chiar şi femei) în hoteluri de lux.

Singurii care pierd sunt „consumatorii de presă”, care în loc să primească pentru banul plătit o relatare corectă, critică, echidistantă, sunt manipulaţi în direcţia intereselor dominante ale momentului, difuzate cu frenezie de unele agenţii de presă şi de o parte din mass-media main-stream.

Despre autor

Dr. Udo Ulfkotte (n. 1960) a studiat la Freiburg şi Londra. Timp de 17 ani, el a scris pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, mai cu seamă ca reporter de război. A predat management în probleme de securitate la Universitatea din Lüneburg şi este expert în servicii secrete, după cum e prezentat de Editura Kopp. Membru în Marshall Memorial Fund al SUA, ca şi în comisia de experţi pe probleme de securitate a Fundaţiei Konrad Adenauer, referent al Academiei Federale pentru politica de securitate, Ulfkotte este autorul câtorva cărţi, între care Corectitudinea politică (2013), pe care o semnează împreună cu Michael Brückner.

Într-un interviu luat de către Compact TV şi difuzat pe YouTube, Ulfkotte este întrebat dacă cei cca 85.000 de jurnalişti din Germania mint şi „sunt cu toţii corupţi”. Autorul neagă, spunând că el, ca autor, „se ocupă exclusiv de cei mai cunoscuţi jurnalişti din mass-media centrală”, decidenţi în redacţii şi formatori de opinie pe care toată lumea în Germania îi cunoaşte. El s-a aplecat, conform propriilor spuse, asupra unui segment constituit din 321 de jurnalişti care creează şi conduc curente de opinie. Pentru Ulfkotte, este important să se afle dacă aceşti lideri de opinie din presă „sunt dirijaţi şi mituiţi de undeva”. Pentru că, dacă este aşa, „e îngrozitor”.

Am fost făptaş

Dezvăluirile jurnalistului Udo Ulfkotte încep cu propria persoană. „Am fost un făptaş”, spune el. „Înainte să demasc alţi jurnalişti, mă autodenunţ. Scriu cât de corupt am fost eu însumi în relatări, ce reţele m-au influenţat în relatarea mea, întotdeauna girată de angajatorul meu”. Scopul declarat al dezvăluirilor sale este ca, împreună cu cititorii cărţii sale, să schimbe ceva pentru a pune punct „dezamăgirii crescânde a multor oameni cu privire la jurnaliştii şi mass-media mincinoasă”.

„În niciun caz nu mă refer la mulţii ziarişti corecţi şi serioşi, care muncesc mult şi sunt prost plătiţi, fie ei redactori angajaţi sau freelancer-i”, spune Ulfkotte. „În carte e vorba de cei cu o treaptă deasupra acestora şi distanţaţi de noi, cetăţenii, de cei care coalizează cu elitele, se lasă corupţi şi mituiţi pentru relatările lor favorabile”. Această manipulare a unor decidenţi din mass-media germană, a unor formatori de opinie din presa notabilă, autorul cărţii „Jurnalişti cumpăraţi” o demonstrează pe parcursul a cinci ample capitole, cu exemple, liste de nume şi referinţe-beton.

Dacă nu ar fi fost aşa, probabil că autorul ar fi fost după gratii pentru calomnie dar şi pentru dezvăluirea unor „secrete de stat”. Faptul că a fost hărţuit şi percheziţionat acasă în câteva rânduri nu l-a împiedicat însă să îşi susţină punctul de vedere, ceea ce i-a adus printre comentatorii online un renume de „Snowden german”.

Fronturi propagandiste

Dar să vedem, pe scurt şi fără a devoala prea mult din substanţa cărţii, care sunt punctele în care Ulfkotte atinge la nerv presa şi pe „cumpărătorii” ei (nu cei care scot bănuţul pentru ziar din buzunar). Cititorul de presă atent ca şi telespectatorul critic din Germania se pare că demult nu mai are impresia că i se livrează pentru banii lui ştiri documentate şi echidistante, mai ales în domeniul politic sau economic. În locul acestora, este îndopat cu opinii care au depăşit demult graniţa îndoctrinării, iar jurnalismul investigativ este din ce în ce mai palid.

Aşa-zisa „presă de calitate” este intoxicată de articole cu scop manipulativ, iar „trolii lui Putin” din presa online sunt demult în război cu „trolii lui Obama” şi cu „a cincea coloană a SUA”, crede autorul. Acesta consideră că nu e corect ca un jurnalist să nu-l informeze pe cititor dacă e membru în vreo asociaţie transatlantică, al cărei scop mai mult sau mai puţin declarat este influenţarea „elitelor” în sensul intereselor americane. Şi reciproca este valabilă, cu menţiunea că în presa notabilă din Germania nu se înghesuie mulţi ca să scrie pro-ruşi.

Între jurnaliştii, redactorii-şefi şi formatorii de opinie abonaţi la „jurnalismul roz” pro-american, o serie de nume figurează în asociaţii de lobby şi think-tank-uri cu rădăcini peste ocean. Unora dintre acestea, cum este Atlantik-Brücke (Podul atlantic) – fondată în 1957 ca organizaţie de propagandă a puterii de ocupaţie în Germania, şi în care figurează multe nume notabile, printre care şi cel al Angelei Merkel –, Ulfkotte le menţionează apropierea de CIA.

O mare influenţă în Germania este identificată de autor în ce priveşte şi alte structuri transatlantice în cadrul cărora figurează oameni de presă: Comisia Trilaterală (a miliardarului Rockefeller), German Marshall Fund, American Academy, American Jewish Committee, Aspen Institute, Atlantische Initiative, Deutsche Atlantische Gesellschaft (Societatea germano-atlantică), Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik (Societatea Germană pentru politică externă – DGAP) şi European Council on Foreign Relations (ECFR) a miliardarului George Soros.

De pe aceste poziţii de „membrii în cluburi” cu interese vădit pro-americane, unii jurnalişti ar funcţiona, potrivit autorului, ca „bancă de lucru extinsă a NATO”. Falsuri, omisiuni şi relatări părtinitoare le atribuie autorul în ce priveşte acoperirea în presa main-stream a diverselor aşa-zise revoluţii şi răsturnări „programate” de dictatori. În timpul războaielor „pentru putere şi pentru resurse” din ultimii treizeci de ani, oameni-cheie din mass-media germană s-ar fi înrolat, contra unor avantaje şi distincţii, în tăvălugul propagandistic menit să facă aceste acţiuni militare comestibile pentru cetăţean.

Pe scurt şi despre români

Însă nu doar în politica externă s-ar comporta unii jurnalişti de parcă ar fi „maimuţe dresate”. Ulfkotte scrie despre acoperirea în presă a crizei financiare declanşate în 2008 şi cu care încă şi azi UE se luptă, încercând să atenueze efectul asupra unor populaţii speriate de prăbuşirea euro sau a unor bănci. În acest context de relativă nesiguranţă, e clar că populaţiilor autohtone nu le surâde o avalanşă de imigranţi săraci. Pentru a netezi asperităţile, presa centrală s-ar fi conformat semnalului dat de cancelarul Angela Merkel la începutul anului trecut.

Disputa referitoare la „imigraţia sărăciei”, declanşată odată cu completa liberalizare a pieţei muncii la 1 ianuarie 2014 pentru români şi bulgari, „n-a prea fost pe gustul lui Merkel”, scrie Ulfkotte. Şi astfel, presa şi TV-ul german a fost inundat de „un val de relatări conform cărora românii şi bulgarii sunt extrem de harnici şi ne umplu bugetele sociale, în loc să le golească”. Televiziunea de stat ar fi emis chiar sintagma „vin prusacii Balcanilor”, în slugărnicia ei faţă de semnalul dat de la guvernul aflat în prag de alegeri europarlamentare şi preocupat să nu strice buna-dispoziție a alegătorului german.

Ulfkotte consideră că cifrele de asistenţă socială nu demonstrează neapărat entuziasmul faţă de competenţele tuturor noilor veniţi, e deranjat de faptul că fenomenul n-a fost supus unei dezbateri publice reale şi că „migraţia sărăciei” ca şi „turismul social” au fost scoase din dicţionarul cuvintelor corecte politic şi „premiate” ca „necuvintele anului”.

Citiţi şi:

Manipularea mediatică (I)

Rusia vorbeşte despre convergenţa de evenimente din luna septembrie – mass-media americană tace

Cele șase MEGA-CORPORAŢII care controlează mass-media în SUA

 

yogaesoteric
29 ianuarie 2016