Justiția franceză «condamnă» Statuia Maicii Domnului: Trebuie scoasă din parcul public! Internauții se revoltă
Este un nou act de tiranie împotriva libertății de expresie a creștinilor
În urma unor plângeri în care se invocă separația dintre stat și Biserică, o instanță de judecată din Franța a decis să „condamne” statuia Fecioarei Maria din orașul Publier. Magistrații francezi au cerut autorităților să scoată statuia Fecioarei Maria, considerată un simbol religios, dintr-un parc public, în termen de trei luni. În caz contrar, pentru fiecare zi de întârziere se va plăti o amendă de 100 de euro, relatează BBC.
Amplasarea statuii într-un loc public „încalcă laicitatea și, prin urmare, trebuie dată jos”, au motivat magistrații.
Primarul Gaston Lacroix a afirmat că va încerca să mute statuia pe un teren privat.
Reprezentarea în marmură a Sfintei Fecioare se află în orașul de pe malul Lacului Geneva, la mică distanță de granița cu Elveția, din anul 2011. Dar a devenit subiect al numeroase controverse locale după ce mulți francezi s-au declarat deranjați de faptul că statuia a fost plătită din fondurile primăriei.
Acum însă, după ce magistrații au decis că nu mai are ce căuta acolo, pe rețelele de socializare sunt tot mai mulți cei care se revoltă, condamnând încălcarea libertății de expresie a creștinilor.
Nu ar fi prima dată când justiția din Franța ia astfel de decizii de eliminare a unor simboluri religioase. În luna mai 2015, judecătorii tribunalului din Rennes au decis că un monument ridicat în memoria Papei Ioan Paul al-II-lea în localitatea Ploërmel are un „caracter ostentativ” și contravine Constituției, dispunând înlăturarea lui în termen de șase luni.
În spatele acestor inițiative se află Federația Națională a Liber Cugetătorilor, cunoscută pentru acest gen de acțiuni. La finele lui 2014, asociația ateistă a obținut, în numele „apărării necondiționate” a legii din 1905, retragerea scenelor Nașterii Mântuitorului, simboluri ale creștinismului, din toate locurile publice.
Citiți și:
Mii de parizieni au protestat împotriva a două piese de teatru care batjocoresc credinţa creştină
În SUA poți fi dat în judecată pentru sărbătorirea Crăciunului…
Vaticanul, între genocidul creştinilor şi reconfigurarea familiei
yogaesoteric
7 ianuarie 2017