Relaţia este o oglindă
Relaţiile umane reprezintă pentru majoritatea dintre noi cel mai important aspect din viaţă; dacă nu eşti în relaţii bune cu o singură persoană, nu poţi fi nici cu celelalte. Îţi închipui că nu poţi avea relaţii bune decât cu persoana cutare sau cutare, dar de fapt toate aceste relaţii nu trec dincolo de nivelul declaraţiilor verbale şi sunt, prin urmare, iluzorii. Dar dacă la un moment dat înţelegi că relaţiile dintre doi oameni sunt identice cu relaţiile între toţi oamenii, atunci izolarea, singurătatea, capătă o cu totul altă semnificaţie.
Doar în relaţii se dezvăluie ceea ce suntem, nu-i aşa? Relaţia este o oglindă în care ne vedem pe noi aşa cum suntem; dar cum celor mai mulți dintre noi nu ne place ceea ce suntem, începem să disciplinăm ceea ce percepem în oglinda relaţiei, fie pozitiv, fie negativ. Adică: descopăr ceva în relaţie, în acţiunea relaţiei, şi nu îmi convine; în consecință încep să modific ceea ce nu îmi place, ceea ce percep ca fiind neplăcut. Vreau să îl transform – ceea ce înseamnă că deja am un şablon a ceea ce trebuie să fiu.
Din momentul în care există un şablon a ceea ce trebuie să fim, nu există înţelegerea a ceea ce suntem. Din moment ce avem o imagine a ceea ce vrem să fim sau a ceea ce trebuie să fim sau a ceea ce suntem datori să nu fim – un standard potrivit căruia vrem să ne transformăm – atunci, desigur, nu există înţelegerea a ceea ce suntem în momentul relaţiei. Cred că este cu adevărat important să înţelegem asta, pentru că, în opinia mea, aici majoritatea dintre noi o iau într-o direcţie greşită: nu vrem să ştim ceea ce suntem cu adevărat într-un anumit moment al relaţiei. Dacă suntem interesaţi doar de auto-îmbunătățiri, nu poate exista înţelegerea de sine, înţelegerea a ceea ce este.
Funcţia relaţiei
Relaţia este în mod inevitabil dureroasă, lucru care se vede în existenţa noastră de zi cu zi. Dacă în relaţie nu există tensiune, atunci încetează să mai fie relaţie şi devine doar o stare de somnolenţă confortabilă, pe care majoritatea oamenilor o vor şi o preferă. Conflictul este între realitate şi această râvnă pentru confort, între iluzie şi actualitate. Dacă recunoşti iluzia, dând-o la o parte, poţi să fii atent la înţelegerea relaţiei. Dar dacă alergi după securitate în relaţie, ea devine o investiţie în confort, în iluzie, iar atunci relaţia conţine chiar insecuritatea. Căutând securitate în relaţie, îi ascunzi funcţia (…). Desigur, funcţia relaţiei este aceea de a dezvălui starea propriei fiinţe. Relaţia este un proces de auto-descoperire, de auto-cunoaștere. Această auto-dezvăluire este dureroasă, cere ajustări constante, o flexibilitate a gândirii şi emoţiilor. Este o luptă dureroasă cu perioade de pace luminată… Dar majoritatea dintre noi evită sau dau la o parte tensiunea din relaţie, preferând tihna şi confortul satisfacerii dependenţei, o securitate necontestată, un refugiu lipsit de pericol. Atunci familia şi alte relaţii devin un refugiu.
Când insecuritatea se strecoară în dependenţă, aşa cum se petrece în mod inevitabil, atunci acea relaţie este îndepărtată şi se acceptă una nouă în speranţa găsirii securităţii de durată; dar în relaţie nu există securitate şi dependența nu aduce decât frică. Fără înţelegerea acestor procese – de obținere a securității şi al fricii – relaţia devine un obstacol care te obligă, o cale a ignoranţei. Atunci întreaga existenţă este luptă şi suferinţă şi nu există ieşire decât prin gândire justă care vine prin auto-cunoaștere.
Cum poate exista iubire reală
Imaginea pe care o ai despre o persoană, imaginea pe care o ai despre politicieni, despre primul ministru, despre propriul tău Dumnezeu, despre soț/ soție, despre copilul tău – aceasta de fapt este ceea ce vezi. Şi această imagine a fost creată prin relaţia ta, prin fricile tale sau prin speranţele tale. Plăcerile amoroase sau alte stări plăcute pe care le-ai avut împreună cu ființa iubită, furia, măgulirile, confortul şi toate aspectele pe care le aduce viaţa ta de familie – este de fapt o viaţă moartă – au creat o imagine despre soţia/ soţul tău. Spre acea imagine îți îndrepți atenția. Similar, soţia sau soţul tău are o imagine despre tine. Deci relaţia dintre tine şi ființa iubită, dintre tine şi politicieni este de fapt relaţia dintre aceste două imagini. Corect? Acesta este un fapt. Cum pot două imagini care sunt rezultatul gândirii, al plăcerii şi aşa mai departe, să aibă vreun fel de afecţiune sau iubire? Deci relaţia dintre doi indivizi, foarte apropiaţi sau foarte depărtaţi, este o relaţie între imagini, simboluri, amintiri. Cum poate exista iubire reală în această relaţie?
Suntem ceea ce posedăm
Pentru a înţelege relaţia trebuie să existe o conştiință martor, detașată, care nu distruge relaţia. Din contră, face relaţia mult mai vitală, mult mai semnificativă. Atunci în acea relaţie există posibilitatea afecţiunii reale; există o căldură, o apropiere, care nu este doar sentiment sau senzaţie. Şi dacă putem să ne apropiem în acest mod sau să fim într-o asemenea relaţie cu toate lucrurile, atunci toate problemele noastre se vor rezolva foarte uşor – problema proprietăţii, problema posesiei. Omul care posedă bani este banii. Omul care se identifică cu proprietatea este acea proprietate, sau casă, sau mobilă.
Similar este cu ideile sau cu oamenii; când există posesie nu există relaţie. Dar majoritatea dintre noi nu avem nimic altceva dacă nu posedăm. Suntem cochilii goale dacă nu posedăm, dacă nu ne umplem viaţa cu mobilă, cu muzică, cu diferite cunoştinţe etc. Această cochilie face mult zgomot şi acest zgomot îl numim viaţă; cu asta suntem satisfăcuţi. Şi când apare o întrerupere, o breșă în această desfășurare, atunci se produce suferinţa pentru că te descoperi brusc pe tine aşa cum eşti – o cochilie goală, fără prea mare însemnătate.
A fi conştient de întregul conţinut al relaţiei înseamnă acţiune; şi printr-o astfel de acţiune există posibilitatea unei relaţii adevărate, o posibilitate de a-i descoperi splendida ei profunzime şi semnificaţie precum şi posibilitatea de a cunoaşte ce este iubirea.
A fi în relaţie
Fără relaţie nu poate fi existenţă: a fi înseamnă a fi în relaţie…
Majoritatea dintre noi nu pare să realizeze acest lucru – că lumea este relaţia fiecăruia cu ceilalţi, fie cu unul sau mai mulţi. Problema fiecăruia dintre noi este aceea a relaţiei. (…) Dacă nu ne înţelegem pe noi înșine, întreaga noastră relaţie este una a confuziei în cercuri din ce în ce mai largi. Deci relaţia capătă o importanţă extraordinară, nu cu aşa-zisa masă, gloată, ci în lumea familiei şi prietenilor proprii, oricât de mică ar fi aceasta – relaţia cu soțul/ soţia, cu copiii, cu vecinul.
În lumea vastelor organizaţii, a marilor mobilizări de oameni, a mişcărilor de masă, ne este teamă să acţionăm pe scară mică; ne este teamă să fim oameni mărunţi care îşi rânduiesc casa. Ne spunem: „Ce pot eu să fac singur? Trebuie să mă alătur unei mişcări de masă pentru a reforma.” Din contră, revoluţia reală are loc nu prin mişcări de masă ci prin reevaluarea interioară a propriilor relaţii – numai aceasta este o reformare reală, o radicală şi continuă revoluţie. Ne este teamă să începem pe o scară mică. Pentru că problema este aşa de vastă, credem că putem să-i facem faţă numai printr-un un număr mare de persoane, cu o mare organizaţie, cu mişcări de masă. De fapt este necesar să atacăm problema pe o scară mică, iar acea scară mică înseamnă „eu” şi „tu”. Când mă înţeleg pe mine, te înţeleg pe tine şi din această înţelegere vine iubirea. Iubirea este factorul lipsă. Există o lipsă de afecţiune, de căldură în relaţie, şi pentru că ne lipseşte acea iubire, acea tandreţe, acea generozitate, acea clemență în relaţie, evadăm în acţiunea de masă, care produce şi mai multă confuzie, mai multă mizerie. Ne umplem inimile cu planuri pentru reforma lumii şi nu privim acel factor decisiv care este iubirea.
Tu şi eu suntem problema, nu lumea
Lumea nu este ceva separat de tine şi de mine; lumea, societatea, este relaţia pe care o stabilim sau căutam să o stabilim între noi. Deci tu şi eu suntem problema şi nu lumea, pentru că lumea este proiecţia noastră, şi pentru a înţelege lumea trebuie să ne înţelegem pe noi înşine. Lumea nu este separată de noi; noi suntem lumea şi problemele noastre sunt problemele lumii.
Citiți și:
Krishnamurti – profetul libertăţii
În relaţiile cu fiinţele umane pe care le iubiţi, transfiguraţi-le profund şi fără încetare şi nu vă feriţi să le faceţi complimente
yogaesoteric
29 septembrie 2017