Laudă adusă duşmanilor

de Nicolas Roerich

[Acest text a fost scris de Roerich în 1925 şi face parte din volumul SHAMBALA, apărut în limba română la editura Lux Sublima. Ca multe alte texte inspirate, acesta este extrem de actual şi inspirator.]

Iată ce avem de spus! Oricâte obstacole ne veţi pune în cale, vom continua să construim. Chiar dacă vă veţi împotrivi, nu ne vom tempera avântul. Chiar dacă vă veţi aţinti toate săgeţile asupra noastră, ne vom ridica scuturile. Când vă veţi îndeletnici cu scornirea unor noi strategii, mai subtile, vom ocupa deja o nouă poziţie. Noi nu avem decât o singura cale, dar voi veţi fi nevoiţi să încercaţi sute de căi, căci aceasta este forma de expresie a persecuţiei. Tranşeele voastre nu vor face decât să ne arate calea care duce către vârful muntelui. În timp ce ne vom continua urcuşul, voi o să întocmiţi un tratat gros care să cuprindă toate negaţiile.
Dar nu ne vom lăsa opriţi de tratatele voastre.
Nu este deloc greu pentru voi să înşiruiţi toate încălcările regulilor pe care le-aţi stabilit. Veţi încerca să enumeraţi toate cazurile de interdicţii şi negări, dar degetele vă vor amorţi. În finalul acestei bătălii, noi ne vom fi păstrat întreaga putere, pe când voi vă veţi simţi goliţi. Noi am renunţat demult la teamă şi am cultivat răbdarea, aşa că nu mai putem cunoaşte dezamăgirea. De aceea vom surâde înţelegători în faţa grimaselor voastre, a intrigilor şi a tăcerii voastre. Şi nu pentru că suntem înzestraţi cu puteri speciale, ci pentru că nu ne plac dicţionarele negării. Noi înfruntăm orice nouă bătălie cu un plan constructiv.
Vă spunem pentru a mia oară, cu acelaşi zâmbet pe buze: vă aducem mulţumiri, duşmani şi persecutori ai noştri. Voi ne-aţi învăţat ce înseamnă lipsa de oboseală şi căutarea soluţiilor. Mulţumită vouă, am descoperit glorioşii munţi, cu tezaurele lor inepuizabile. Graţie furiei voastre, acoperişurile caselor noastre sunt placate cu argint curat. Opresorii ne invidiază, căci ei nu-şi pot permite un asemenea lux. Mulţumită vouă, corturile noastre strălucesc în lumina albastră.

Vă doriţi cu disperare să aflaţi cine suntem noi în realitate, unde locuim şi cine sunt tovarăşii noştri. Aţi inventat atâtea poveşti despre noi, încât nu mai puteţi deosebi realitatea de ficţiune. Care este adevărul?
Oamenii inteligenţi vă spun că ar fi nu doar util, ci şi extrem de profitabil să păşiţi pe calea noastră, căci nimeni din cei care ni s-au alăturat nu a avut vreodată de pierdut, ci dimpotrivă a descoperit noi posibilităţi.
Doriţi să ştiţi unde locuim? Avem multe cămine, în tot felul de ţări, dar prieteni vigilenţi ni le păzesc ca pe lumina ochilor. Nu le vom divulga numele şi nu vom intra niciodată în locuinţele prietenilor voştri. Noi nu încercăm să convertim pe nimeni. Mulţi oameni ne însoţesc prin toate părţile lumii, pe înălţimi, aprinzând focuri binefăcătoare. Numeroşi călători sunt atraşi de aceste focuri şi sunt întotdeauna primiţi cu prietenie. Adevărat vă spun: călătorii se grăbesc întotdeauna să ajungă la aceste focuri de tabără, căci comunicarea între oameni nu se realizează numai prin intermediul cuvântului tipărit şi al posturilor de radio, ci şi pe canale nevăzute, prin care bucuria şi tristeţea, prietenia şi ajutorul călătoresc mai repede decât vântul. Prietenii fac astfel un zid de apărare în jurul celor năpăstuiţi, aflaţi în nevoie.

Trăim vremuri pline de miez. Nu încercaţi să atrageţi în favoarea voastră tinerii, căci şi ei fac parte dintre cei aleşi. Deşi trăiesc în ţări diferite, ei se gândesc la acelaşi lucru şi găsesc cu uşurinţă cheia misterului. Acest mister îi călăuzeşte apoi către focurile de tabără, iar ei îşi dau seama că cenuşiul vieţii de zi cu zi se poate transforma într-o adevărată sărbătoare a muncii, iubirii şi realizărilor. Intuiţia le spune că destinul lor va fi glorios, strălucitor şi că nimic nu le va putea sta în cale, dacă se vor lăsa ghidaţi în continuare de acel foc binecuvântat. Sunt mulţi cei care vin la noi în tăcere, după orele de muncă şi ne întreabă cum să trăiască. Mâinile lor trudite se încordează pe lista interminabilă a problemelor pe care le au de rezolvat. Aceste mâini trebuie să primească întotdeauna pâinea cunoaşterii, nu pietre.
Au venit la noi la apusul zilei, cerându-ne să nu plecăm. Nu puteam să le spunem acestor tineri prieteni că nu plecăm departe de ei, ci de dragul lor, pentru a le aduce cufărul cu comori.
Iar voi, cei care nu faceţi decât să negaţi întotdeauna, ne întrebaţi cum ne putem înţelege unii cu alţii, fără a ne certa vreodată. Niciunul dintre noi nu pierde timpul; fiecare contribuie la binele general, cu tot ceea ce îi stă în puteri. Noi nu ne certăm, ci discutăm, transformând astfel simţul primitiv al ritmului şi al măsurii în disciplina libertăţii. Prin înţelegerea unităţii care nu cunoaşte îndoiala, ci caută iluminarea, noi ne transformăm întreaga viaţă. Mai există şi alte explicaţii, dar acestea nu pot fi transmise, ci doar descoperite de fiecare în parte, dacă ştie unde să caute şi dacă se stăruieşte în cele bune.
Voi vă ieşiţi deseori din sărite şi vă pierdeţi firea, deşi ar trebui să procedaţi exact pe dos. Voi criticaţi şi condamnaţi, fără să vă daţi seama că în acest fel nu faceţi decât să trimiteţi în atmosfera psihică adevărate bumeranguri, care se întorc apoi şi vă lovesc drept în frunte.

„Bietul Makar” se plânge de pietrele care îl lovesc dureros, fără să-şi dea seama că el a fost cel care le-a aruncat.
Voi nu protestaţi niciodată atunci când deveniţi importanţi şi vă înconjuraţi de orgoliu, uitând că importanţa de sine este cel mai strident semn de vulgaritate. Vă place să vorbiţi de ştiinţă, dar dacă încearcă cineva să experimenteze ceva nou, îl priviţi întotdeauna cu suspiciune.
Îi dispreţuiţi pe cei care se izolează, dar nu realizaţi care este adevăratul scop al laboratorului vieţii. Vă jucaţi cu focul, după care nu mai ştiţi cum să ieşiţi din camera înecată de fum.
Vă ascundeţi adeseori şi vă exprimaţi îndoiala, deşi aceasta este cea mai cumplită otravă inventată vreodată de spiritele malefice. Vă îndoiţi şi îi trădaţi cu uşurinţă pe cei drepţi, nedorind să învăţaţi că aceste două negări sunt fructul amar al ignoranţei. Aceasta nu are nimic de-a face cu înţelepciunea copiilor. Dimpotrivă, creşte doar în grădinile fără flori, dar pline de buruieni.

Dacă vă acuză cineva de prejudecăţi, vă simţiţi şocaţi, dar întreaga voastră viaţă geme de atâtea preconcepţii. Nu sunteţi niciodată dispuşi să renunţaţi la obiceiurile voastre proaste, deşi acestea vă împiedică să ajungeţi la înţelegerea clară şi practică. Vă temeţi atât de mult să nu fiţi ridicoli, încât cei din jur nu se pot împiedica să nu zâmbească pe ascuns. Dacă cineva vă spune să vă schimbaţi viaţa, nu masca pe care o purtaţi, vă simţiţi îngroziţi şi începeţi să-l evitaţi.
Preţuiţi atât de mult proprietatea, încât ai crede că vă pregătiţi să o luaţi cu voi în mormânt. Detestaţi discuţiile despre moarte. Ceea ce nu vă împiedică să veneraţi habotnic cimitirele şi ritualurile funerare, ca şi cum acestea ar merita o atenţie deosebită din partea omului. În schimb, cuvântul realizare vă sperie, căci, potrivit prejudecăţilor voastre, este ciudat şi nefiresc să te ocupi în viaţă de asemenea idei.
Ce să mai vorbim de respectul disproporţionat pe care îl acordaţi chestiunilor financiare… Acestea nu reprezintă doar o necesitate pentru voi, ci un veritabil cult. Visaţi să vă auriţi scutul ruginit, dar deşi îl invocaţi pe SHIVA Distrugătorul, nu o întâlniţi în cale decât pe LAKSHMI cea dătătoare de viaţă.
În vremurile noastre, Saturn păstrează tăcerea, iar Steaua Mamei Lumii înconjoară pământul cu razele ei profund hrănitoare.
Voi ne acuzaţi de inconsecvenţă şi de lipsă de pragmatism, deşi suntem ocupaţi cu experimente dintre cele mai pragmatice. Prietenii noştri lucrează însă în tăcere, căutând noi experimente prin care să aducă binele pe pământ.
Iritaţi, aţi numit descoperirile noastre ,,salturi de panteră’’. Deşi nu ştiţi cu ce ne ocupăm, sunteţi întotdeauna dispuşi să ne judecaţi cu asprime. Îi condamnaţi pe cei care vorbesc fără să ştie, dar şi voi faceţi exact acelaşi lucru. Unde este justiţia pentru care aţi creat nişte tribunale atât de masive, în care vă îmbrăcaţi cu robe aşa de ostentative? Când vi se pare că am dispărut, nu vă bucuraţi prea tare, căci nu am făcut decât să o apucăm pe o altă cale. Să nu ne certăm însă. Noi preferăm să vă lăudăm, căci activitatea voastră ne este cât se poate de utilă, iar pentru noi şiretlicurile voastre reprezintă doar manevre pe o tablă de şah, care ne fac să ne gândim mai bine şi să anticipăm mutările viitoare.

Kashmir, 1925

Despre Nicholas Roerich

Paginile cărţii „Shambala“ povestesc călătoria lui Nicholas Roerich în Asia Centrală şi Tibet şi fac o sinteză fascinantă din legendele, parabolele şi poveştile care circulă în regiune despre tărâmul Shambalei, supranumit „Paradisul pe Pământ“.
Pe Nicholas Roerich, chinezii l-au numit „Iniţiatul“. Mongolii l-au privit ca pe un boddhisattva. A fost nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru pace. Pactul remarcabil care îi poartă numele a devenit tratat internaţional pentru protejarea patrimoniului cultural al umanităţii, în vreme de război. Artist, arheolog, explorator, diplomat, mistic, Nicolas Roerich a lăsat o amprentă inconfundabilă asupra secolului trecut. Pentru cautătorii spirituali, Nicholas Roerich este mai cu seamă unul dintre enigmaticii mesageri ai Shambalei.

Citiţi şi:
Profeţiile Shambalei
Gânduri luminoase şi cuvinte vii pentru yoghinii începători şi avansaţi

yogaesoteric
8 aprilie 2009

Also available in: English