Laura Gherasim, deputat AUR: 5 zile de audieri publice la Parlament ‒ clarificări necesare privind anularea alegerilor prezidențiale
Deputatul AUR Laura Gherasim, președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, cercetarea corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, a organizat evenimentul „Democrația la judecată”, cinci zile de audieri publice în Parlamentul României.

Cu privire la contextul factual al anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, cetățenii așteaptă răspunsuri. În acest context, evenimentul public „Democrația la judecată” este organizat de președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților și de președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senatul României și s-a desfășurat pe parcursul a cinci zile de audieri publice, în perioada 26-30 ianuarie 2026, la Parlamentul României, cu obiectivul consolidării transparenței decizionale, al responsabilității instituționale și al respectului față de drepturile fundamentale ale cetățenilor, arată comunicatul semnat de doamna Laura Gherasim:
„Anularea alegerilor prezidențiale din 2024 reprezintă unul dintre cele mai grave acte instituționale produse în România post-decembristă. O asemenea decizie, cu impact direct asupra suveranității populare și a ordinii constituționale, nu poate rămâne nedezbătută, neexplicată și netransparentă.
Mai mult, lipsa de clarificare publică și de asumare instituțională plasează România într-o poziție periculoasă la nivel european și internațional, creând un precedent care poate fi invocat și replicat de alte state, cu efecte directe asupra stabilității democratice și a încrederii în procesele electorale.
La mai bine de un an de la acest moment, statul român nu a furnizat cetățenilor o explicație completă, coerentă și verificabilă. Tăcerea instituțională nu este neutră. Ea erodează încrederea publică, alimentează suspiciunea și adâncește ruptura dintre cetățean și autoritate.
Partidul AUR a solicitat constant și documentat clarificarea acestei decizii. Într-un sistem politic în care puterea este concentrată în mâinile unei majorități care controlează Parlamentul, comisiile parlamentare și Executivul, riscul blocării adevărului nu este teoretic, ci real.
În acest context, ca deputat și președinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, în urma petițiilor primite din partea cetățenilor, dar și a mesajelor adresate de către cetățeni de clarificare a adevărului, am decis organizarea evenimentului «Democrația la judecată», constând în cinci zile de audieri publice în Parlamentul României.
Aceste audieri publice reprezintă un act de responsabilitate asumat în exercitarea mandatului meu de deputat. Instituțiile statului sunt invitate să se adreseze public cetățenilor, în mod transparent, responsabil și argumentat, pentru a clarifica decizii care au produs un impact major asupra ordinii democratice. Transparența nu este o opțiune morală, ci o condiție a încrederii publice.
Au fost transmise întrebări clare și precise, pentru a oferi instituțiilor invitate cadrul necesar pregătirii și desemnării unor reprezentanți care să poată răspunde coerent și verificabil așteptărilor legitime ale cetățenilor.
Încrederea nu se recâștigă prin controlul narativului, ci prin expunerea adevărului.
Democrația nu se apără prin tăcere administrativă, ci prin răspundere publică.
Parlamentul nu este un decor, ci forumul suprem al reprezentării cetățenilor.
Rămân de partea poporului român și îmi exercit mandatul de deputat cu responsabilitate, asumare și loialitate față de cetățeni. Atât timp cât românii îmi cer să apăr dreptul lor la adevăr, transparență și respect instituțional, voi continua acest demers. Numai poporul român îmi poate cere să mă opresc.
Mandatul meu nu este un privilegiu personal și nu este subordonat confortului instituțional sau presiunii politice. Este un angajament față de cetățeni și față de democrație. Atâta timp cât există o ruptură între cetățean și instituții, datoria mea este să fiu de partea românilor”, conchide președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, cercetarea corupției și pentru petiții din Camera Deputaților.
Citiți și:
Raportul privind lovitura de stat din România din 24 noiembrie 2024 – 18 mai 2025, prezentat și la Washington (I)
Dan Dungaciu, dezvăluiri bombă la Realitatea Plus: AUR deschide sediu la Washington și se pregătește pentru cel mai mare eveniment suveranist din lume
yogaesoteric
12 februarie 2026