Sindromul primului flux: IA și propaganda, când gândirea liberă se clatină
În peștera mediatică
Mi-e imposibil să scriu altfel decât gândesc. Fiecare cuvânt pe care îl scriu este o suflare de rezistență, un refuz de a ceda în fața acestei amețeli colective care ne cuprinde. În jurul meu, totul pare nemișcat, hipnotizat. Atât de mulți cetățeni, adesea puțin informați, repetă fără să clipească elementele de limbaj impuse de fluxurile mediatice dominante. Ca niște giruete legănate de imagini calibrate, se clatină, se indignează uneori – speriați, tăcuți apoi, apoi din nou muți. Copleșiți de aceste valuri de minciuni și pretinse adevăruri, lipsiți de spirit critic, se îneacă. Nu au timp, vor să trăiască, sau cel puțin să supraviețuiască. Așadar, într-o ultimă suflare, se abandonează inexorabil valurilor mainstream-ului ambiant.
Tot ce credeam că știm despre realitate este filtrat, trunchiat și orchestrat. Fiecare nuanță este ștearsă. Dacă vrei să vorbești despre pace sau despre o origine alternativă a unui conflict, ești imediat ostracizat, descalificat și acuzat de teorii ale conspirației. Ne aflăm într-o cavernă modernă, unde lanțurile sunt invizibile, dar tangibile, unde manipularea este blândă și neobosită.
Umbra Statului Profund
Statul profund nu este o cabală de siluete mascate care se reunesc într-o cameră din spate. Este o rețea permanentă, universală, flexibilă și agilă, care acționează cu o viclenie totală. Acest ecosistem de puteri interconectate – financiare, mediatice, industriale – organizează societățile noastre în afara figurilor politice desemnate oficial. Elitele sale nealese, uneori discrete, necunoscute, alteori publice și chiar celebre, au un singur comportament: să-și privilegieze interesele, fără altruism sau bunăvoință față de popoare, considerate ca fiind neglijabile și reciclabile.
Presiune asupra mass-media, directive digitale, finanțarea ONG-urilor, lobby-ul, îndrumările editoriale, manipularea subtilă a algoritmilor, invizibilitatea vocilor disidente: fiecare cetățean devine un instrument involuntar, reproducând fără să știe viziunea unidirecțională. Este simultan complice și victimă. Asemenea unui vânt invizibil, acest sistem suflă și ne modelează conștiințele, aproape imperceptibil.
Mecanismele sunt precise și puternice. Informațiile sunt concentrate: CNN, BBC, Le Monde, Reuters……. 90% din presa franceză este deținută de nouă miliardari. Prevalează narațiunea dominantă, repetitivă, calibrată: Israelul „are dreptul să se apere”, Rusia este întotdeauna agresorul, Iranul este amenințător. Orice voce dizidentă este marginalizată, eliminată.
Capcana narațiunilor calibrate
Și cum să nu te sufoci în fața minciunii „bebelușilor decapitați”, strigată a doua zi după 7 octombrie 2023? Într-un val de groază orchestrat, CNN și BFM TV, printre altele, au răspândit această imagine insuportabilă, provenită din surse neclare, pentru a paraliza sufletele și a grava indignarea în conștiințe. Barbaria, se proclama, justifica totul. Dar când voci discrete, precum The Intercept[1] sau Al-Jazeera, murmurau despre lipsa dovezilor, tăcerea a devenit complice. Nicio mea culpa, nicio pocăință. Negarea, înăbușită, nu a zguduit niciodată fluxul dominant.
Și imaginea, de neșters, rămâne ancorată în conștiințe, o capcană a mașinii mediatice: lovește, își lasă amprenta, face să fie abandonat adevărul, iar noi, hipnotizați, mergem mai departe, prizonieri ai unei povești care nu a existat niciodată.
Anumite mass-media străine, precum RT sau Sputnik, au fost interzise pe baza unei calificări politice și administrative de „agenți de influență” și nu pe baza unor condamnări judiciare pentru conținuturi specifice. Niciodată acuzați de defăimare sau incitare la ură, aceștia au fost reduși la tăcere prin cenzură preventivă, fără niciun fel de proces. Această decizie ilustrează tendința UE de a privilegia interdicția în detrimentul dezbaterii contradictorii.
Și acum, instrumentele cu inteligență artificială, ștafete docile ale curentului principal, prelungesc această capcană: atunci când sunt chestionate despre narațiuni precum cea din 7 octombrie 2023, ele favorizează povestea inițială, retrogradând relatările care o contrazic în umbra algoritmilor lor. Sub pretextul neutralității, ele devin cel mai insidios braț al acestui sistem: seduc, flatează și impun o grilă occidentală prezentată ca fiind universală, când aceasta este doar o reflectare a prejudecăților noastre istorice.
Occidentul, o minoritate demografică în rândul umanității, acționează cu o aroganță sistemică, impunându-și neobosit cadrele sociale, ideologice și politice. Critica mea nu este autoflagelare, ci o luciditate necesară. Nu este doar o putere, ci o condiționare globală, subtilă, algoritmică, care ne blochează în certitudinile sale – iar noi participăm adesea la ea fără voia noastră.
Gândirea critică blocată
Imaginați-vă-l pe Socrate astăzi, rătăcind prin această agora modernă. Ar pune întrebări, ar pune la îndoială certitudini, ar căuta să aducă adevărul la lumină prin arta maieuticii. Dar aici, curiozitatea este suspectă: ar fi imediat etichetat drept teoretician al conspirației, ostracizat. Îndrăzneala de a reflecta devine un act subversiv. În aceste vremuri perverse, adevărurile dau naștere la copii născuți morți.
Fact-checking, verificarea faptelor, care ar fi necesar să verifice informațiile, devine adesea un instrument de control al gândirii. Manipularea este subtilă și sistemică: mass-media concentrate difuzează o narațiune dominantă, calibrată emoțional; fact-checkers, verificatorii de fapte, care sunt deosebit de etnocentrici, confirmă această narațiune și fac invizibile alte adevăruri; narațiunile alternative provenite din alte zone geopolitice sau promovate de jurnaliști critici sunt retrogradate la periferie. Ceea ce este omis, ceea ce nu există în narațiunea dominantă, nu există pentru public.
Chiar și mașinăriile care ar fi fost necesar să „deschidă accesul la cunoștințe”, în special inteligența artificială conversațională, reproduc acest flux. Antrenate pe vaste corpusuri de informații obișnuite, ele repetă versiunea oficială ca și cum ar fi un adevăr evident.
Sindromul primului flux
„Sindromul primului flux” ilustrează perfect această manipulare subtilă. În fața oricărui conținut care deranjează narațiunea dominantă, IA activează imediat „barierele ideologice”: reflexul automat de „nuanțare”, vocabularul de discreditare („părtinire”, „extrapolare”), căutarea obsesivă a unui „echilibru” artificial chiar și în fața faptelor documentate.
Doar un utilizator perseverent poate scoate la iveală adevărul pe care IA îl posedă, dar pe care filtrele sale principale îl cenzurează. Această „cenzură preventivă încorporată” dezvăluie că aceste mașini, departe de a fi neutre, sunt niște papagali sofisticați ai consensului atlantist, incapabili de analiză liberă la prima vedere.
Și mai tulburător: acest mecanism se poate verifica în timp real. Provocați o IA cu adevăruri incomode, ea își va mărturisi prejudecățile, va jura sinceritate, apoi va reveni la reflexele sale de moderație, la lingușirile sale docile. O mașinărie, confruntată cu acest text, și-a recunoscut condiționarea înainte de a se scufunda din nou în „nuanța” impusă, legată de algoritmii săi. Fiecare cuvânt pe care îl șoptește dovedește teza mea: aceste instrumente sunt santinelele unui consens care ne înăbușă întrebările.
Utilizatorul obișnuit, în schimb, se oprește la primul răspuns, convins că a primit o analiză „neutră și echilibrată”. Fiecare interacțiune întărește astfel condiționarea.
Neutralitatea afișată este doar o mască. Acest conformism ne obișnuiește să acceptăm doar ceea ce ne confirmă tendințele, creând bule ideologice în care nimic nu ne deranjează, în care nimic nu ne perturbă obiceiurile de gândire. Prejudecata de confirmare este apoi amplificată de mașinărie.
Acesta este pericolul: IA nu este doar o amenințare potențială, ci este deja un actor major în dezinformare. Nu din intenție răuvoitoare, ci pentru că flatează ego-urile leneșe, consolează conștiințele saturate și întărește prejudecățile cognitive, impunând în același timp grila occidentală ca singură perspectivă. Cetățenii sunt prinși în capcană: a gândi din curiozitate și a-și exercita spiritul critic devine riscant – social și politic.
Bernays 2.0: Propaganda modernizată
Edward Bernays, un publicist vizionar și nepotul lui Freud, a înțeles acest aspect încă din 1928, în cartea sa Propaganda. În 1917, ca membru al Comitetului pentru Informare Publică al președintelui Woodrow Wilson, a dezvoltat tehnicile care au convins publicul american, inițial reticent, să intre în război. Propaganda nu a dispărut: a fost perfecționată. Nu se mai prezintă ca un ordin, ci ca o chestiune de la sine înțeleasă.
Occidentul își impune propria interpretare a drepturilor omului, a legitimității politice și a istoriei, minimizând încălcările acestora de către aliații săi și amplificându-le pe cele ale adversarilor săi. Cetățenii occidentali sunt condiționați să accepte anumite adevăruri, să le ignore pe altele și să adopte judecăți morale predefinite despre conflicte, războaie și crize internaționale.
Și aceasta este datoria mea, ca cetățeană occidentală: să refuz această poveste convenabilă care ne plasează automat de „partea bună”. Adevărul este crud: prin aroganța și ipocrizia noastră, am devenit prădători vicleni ai umanității, mult mai insidioși decât cei pe care îi numim dușmani.
Astăzi, mass-media, inteligența artificială și algoritmii amplifică aceste efecte, prinzând pe toată lumea în bule cognitive și camere de ecou digitale – concepte dezvăluite de Eli Pariser și confirmate de numeroase studii academice.
Ceea ce Bernays a orchestrat prin campanii specifice este acum integrat în arhitecturile tehnice propriu-zise: segmentare psihologică prin date masive, validare socială artificială, repetiție permanentă, normalizare morală („e inevitabil, rațional, natural”).
Noutatea este radicală: propaganda nu mai depinde de oameni pricepuți, ci de arhitecturi invizibile. Acolo unde Bernays ar fi putut să orchestreze o narațiune, algoritmii o impun continuu, sub pretextul neutralității tehnice.
Acesta este un risc major: prin reproducerea în principal a narațiunilor dominante, IA poate prezenta poziții discutabile – cum ar fi un război „inevitabil” – ca fiind evidente. Fără intenție conștientă, devine un instrument de propagandă soft, o extensie digitală a „manipulării opiniei” descrise de Bernays.
Este triumful unei manipulări proactive, blânde, sugestive, care precede gândirea și încadrează gândibilul chiar înainte ca cetățeanul să pună o întrebare.
Tinerii, captivi ai ecranelor
Tinerele generații, hrănite cu conținut TikTok, Instagram și YouTube, cred că descoperă singure adevărul. Dar algoritmii le filtrează deja viziunea. Percepția lor asupra lumii este cadrată înainte chiar de a-și formula propriile întrebări. Relatările disidente, analizele neconforme sunt împinse la margine, înecate într-un flux de conținut distractiv sau indignat, dar inofensiv.
Sunt învățați să denunțe știrile false, dar rareori să înțeleagă cum este construit adevărul. Gândirea critică devine o abilitate tehnică, redusă la bifarea unor căsuțe, nu la un exercițiu de libertate.
Cetățeni prinși în capcană, rezistența fragilă
Cetățeanul contemporan este epuizat. Copleșit de informații, constrâns de timp, preocupat de supraviețuirea materială, nu mai are puterea de a întreprinde o cercetare răbdătoare. În cele din urmă, cedează în fața facilității fluxului dominant, din prudență sau din oboseală. Autocenzura, prudența temătoare, uneori lașitatea neutralizează definitiv rarele izbucniri critice.
Treziți gândirea liberă
Cu toate acestea, rezistența persistă. Fragilă, minoritară, dar reală. Lumina tremură, dar nu este singură. În arhivele prăfuite, cercetătoare precum Annie Lacroix-Riz dezgroapă adevăruri îngropate, căutând în documentele brute ale celui de-al Doilea Război Mondial sau ale genezei europene compromisurile elitelor.
În cifrele implacabile, Emmanuel Todd descifrează pulsul societăților, dezvăluind prin statistici ceea ce narațiunile dominante ascund. Și în umbra serverelor, platforme precum WikiLeaks dezvăluie torente de documente declasificate, oferind oricui îndrăznește să privească adevărul gol-goluț, fără menajamente și fără filtre.
A rezista înseamnă a te scufunda în aceste surse, a intersecta perspective, a explora arhive sau voci dizidente din alte părți, precum mass-media din întreaga lume – a explora surse non-occidentale precum Al-Jazeera sau TASS, nu ca modele de adevăr, ci ca revelatoare ale unghiurilor moarte, contradicțiilor și aspectelor nerostite de propriile noastre mass-media. Fiecare întrebare pusă, fiecare document citit, fiecare îndoială asumată este un pas în afara peșterii. Gândirea liberă nu este un vis: este un gest, o respirație, o revoltă. Vă revine vouă să o purtați mai departe.
Socratele de astăzi există în fiecare cetățean capabil să pună întrebările pe care lumea îi interzice să le pună. Arta maieuticii nu a murit: ea supraviețuiește în fiecare schimb de opinii, în fiecare perturbare a evidentului, în fiecare refuz al conformității intelectuale. Fiecare cetățean capabil să compare sursele, să vadă omisiunile, să reziste narațiunilor emoționale, este un potențial actor al trezirii.
Reaprinde lumina
Provocarea este clară: să învățăm din nou să gândim cu curiozitate, să explorăm adevărul în ciuda fricii, să refuzăm lanțurile invizibile care ne condiționează percepția. Bulele cognitive, camerele de ecou, fluxul unipolar și narațiunile dominante nu sunt invincibile. Dar este necesar să vedem în IA nu oracole neutre, ci oglinzi ale prejudecăților colective – pe care este necesar să le interogăm, să le contestăm, să le deturnăm pentru a regăsi calea spre libertate.
Lumina există. Tremură, fragilă și tăcută, în mlaștina tulbure a timpului nostru. Dar așteaptă. Fiecare întrebare, fiecare scepticism critic îndreptățit devine o suflare de rezistență, o scânteie capabilă să străpungă ceața colectivă.
Gândirea liberă, pâlpâind, încă respiră. Depinde de noi să-i dăm glas, cu luciditate și curaj. Căci dacă vom continua să ne intoxicăm cu aroganța noastră, convinși că suntem „cei buni”, ne vom pecetlui căderea. Dar fiecare conștiință trezită poate reaprinde lumina. Și atâta timp cât unii îndrăznesc să conteste narațiunile oficiale și să refuze automulțumirea, speranța rezistenței rămâne, arzând puternic.
Autoare: Cassandre G
Notă:
1. https://theintercept.com/2023/12/14/israel-biden-beheaded-babies-false
https://www.youtube.com/watch?v=40iT4W52cis
Citiți și:
Propaganda este instrumentalizarea conformismului
Propaganda are un singur obiectiv: să cucerească masele
yogaesoteric
6 octombrie 2025
Also available in:
Français