Leacuri monahale ruseşti
În vechime, oamenii aflaţi în suferinţă, bolnavii şi mai ales săracii primeau la mânăstiri o vorbă bună, mângâiere sufletească şi vindecarea trupului cu ajutorul cunoştinţelor medicale şi leacurilor deţinute de călugări.
Pe lângă mânăstirile mari, funcţionau şi aşa-numitele „bolniţe”, unde bolnavii primeau „tratamente” şi erau îngrijiţi la fel ca într-un spital. Monahii care le purtau de grijă erau buni cunoscători ai ştiinţei tămăduirii cu ajutorul plantelor, preluată din tradiţia mânăstirii şi a celei locale, săteşti.
Leacurile pe care vi le prezentăm în continuare au fost adunate de-a lungul timpului de maicile de la Mânăstirea Diveevo, aflată în apropiere de oraşul Novgorod, din Rusia. Maicile au urmat exemplul sfântului Serafim de Sarov, ale cărui moaşte se află depuse în mânăstire şi care, în urmă cu aproape 300 de ani, şi-a dedicat viaţa ajutorării persoanelor aflate în suferinţă. Se spune că la uşa chiliei sfântului aşteptau zi de zi sute de persoane venite de la mare depărtare, pentru a primi vindecarea sufletului şi a trupului.
Gingii care sângerează, dureroase: se masează cu miere amestecată cu rădăcini de nalbă pisate.
Tuse: urzici fierte în vin se strecoară, se adaugă miere, se iau câteva linguriţe pe zi.
Bronşită, boli ale plămânilor, răceală: se face un litru de ceai de pătlagină concentrat, se stoarce o lămâie şi se adaugă patru linguri de miere. Se bea pe parcursul unei zile.
Abces, panariţiu, furuncul: se face o pastă din miere, făină de secară, se mai adaugă şi puţină ceapă coaptă, gălbenuş de ou şi unt şi se pune pe locul bolnav, ca să „tragă” infecţia.
Leac pentru bronşită, astm, răceală, gripă, traheită: se face ceai de isop şi se bea după mesele principale, cu o linguriţă de miere. Se mănâncă chimen pisat, presărat pe pâine.
Leac pentru probleme digestive (dischinezie biliară, balonare, gastrită, hepatită, lipsa poftei de mâncare, constipaţie, paraziţi intestinali):
pulbere de pelin uscat se amestecă cu miere și se iau două linguriţe dimineaţa, pe stomacul gol, sau se face ceai de pelin şi se bea câte o cană, înaintea meselor principale.
Leac împotriva pietrelor la rinichi şi la vezica biliară: seminţe (fără coajă) de pepene verde, se macină bine și se amestecă cu puţină miere. Se iau două linguri pe zi. În paralel, se bea ceai de coada-calului şi se pun pe rinichi sau în zona hepato-gastrică comprese cu ceai sau macerat de coada-calului.
Leac pentru răceală: se pune la gât un şervet înmuiat în apă caldă, sărată, se bea ceai cald ori lapte cald bătut cu gălbenuş de ou, se face gargară cu apă sărată amestecată cu petale de mac fierte; se unge gâtul pe afară cu tinctură de iod.
Leac împotriva reumatismului: în cinci-șase litri de apă se pun frunze şi coji de nuci verzi și se fierb o jumătate de oră. Se adaugă apoi în apa caldă din cadă, se face o baie la două-trei zile, până trec durerile.
Leac împotriva petelor de pe piele: se rade o ridiche albă și se pune într-o sticlă. Se toarnă peste ea oţet de vin până se umple. Sticla închisă se expune la soare 14 zile, apoi se strecoară și se ține la loc răcoros. Cu lichidul obţinut se tamponează petele.
Leac pentru menstruaţie abundentă: se culege rădăcină de creţuşcă, preferabil în luna mai sau iunie, se face fiertură (decoct) şi se beau două căni pe zi.
Leac pentru dureri de burtă: se pune pe locul dureros un săculeţ cu ovăz încălzit.
Leac pentru hemoroizi: se fierb praz sau scumpie, pătlagină şi orz, şi cu fiertura se spală hemoroizii de mai multe ori pe zi.
Leac pentru constipaţie: se iau patru-cinci foi de viţă-de-vie, se spală bine, se toarnă peste ele o cană de apă clocotită şi se lasă să stea acoperite un sfert de oră. Se bea o cană seara, înainte de culcare.
Citiți și:
Tratament anticancer: Remediul pe bază de Aloe Vera descoperit de un călugăr
Usturoiul, un leac suprem și perfect natural contra infecţiilor urinare
Drojdia de bere – un remediu miraculos
yogaesoteric
12 februarie 2018