Legătura dintre 11 septembrie 2001 şi 7 iulie 2005: Qui Bono?*
de Bianca Vlad şi Mihaela Gheorghiu
Motto:
„Istoria nu va putea fi permanent falsificat
ă
.
Mitul nu poate rezista în faţa cercetării atente a celor ce caută adevărul;
sinistra pânză de păianjen ţesută până acum va fi adusă la lumină
şi ruptă în bucăţi, oricât de viclean ar fi fost ea ţesută”
Dr. Jakob Ruchti
*
„
Qui bono
” înseamnă „
Cine beneficiază?” (întrebare primordială în orice investigaţie criminalistică)
Jakob Ruchti a scris rândurile de mai sus în 1951, referindu-se la cel de-al Doilea Război Mondial. El descoperise că în cazul acestui război, un grup acţiona în spatele scenei după o agendă bine stabilită, folosindu-se de oamenii de rând pe post de carne de tun. Despre cum au fost orchestrate evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial şi cine a „beneficiat” de pe urma lor au ieşit multe la iveală. Unul dintre cele mai cutremurătoare exemple este legat de tragicul incident de la Pearl Harbour – când SUA a înscenat un atac asupra propriei baze navale pentru a avea pretextul de a ataca Japonia. Evenimentele petrecute pe 11 septembrie 2001 în SUA şi pe 7 iulie 2005 la Londra demonstrează că istoria se repetă.
Cei care se află în spatele unor astfel de evenimente se autodefinesc drept „Elita” şi acţionează prin intermediul mai multor organizaţii. Două dintre cele mai cunoscute sunt: CRE – Consiliul pentru relaţii externe (în engleză Council on Foreign Relations – CFR) şi Comisia Trilaterală (Trilateral Comission).
Zbigniew Brzezinski este membru CRE şi fondator al Comisiei Trilaterale. În 1997 el a publicat o carte intitulată “Marea tablă de şah” (The Grand Chessboard), în care îşi manifestă îngrijorarea pentru faptul că America ar putea să piardă oportunitatea de a domina planeta. În paranteză fie spus, simbolismul tablei de şah este unul francmasonic: loja reprezintă lumea, iar podeaua are pătrăţele albe şi negre exact ca o tablă de şah. Pentru a-şi asigura locul de unică superputere mondială, arată el, SUA ar trebui să se focalizeze pe controlul resurselor naturale, în special pe cele din Orientul Mijlociu şi, în acest sens, indică Irakul.
La pagina 29 a acestei cărţi citim: „Publicul a susţinut intrarea Americii în cel de al II-lea război mondial, în mare măsură datorită efectului de şoc pe care l-a avut atacul de la Pearl Harbour”. La pagina 211 continuă pe aceeaşi idee, recunoscând că supremaţia mondială nu poate fi atinsă prin mijloace paşnice: „Mai mult, în condiţiile în care America devine din ce în ce mai mult o societate multiculturală, va fi foarte dificil să realizeze un consens în politica sa externă, cu excepţia cazului în care am avea… o amplă şi masivă situaţie ce poate fi percepută ca un pericol extern direct.”
În 1998, Donald Rumsfeld, alături de alţi membrii CRE, Dick Chenney şi Paul Wolfowitz înfiinţează un think tank (grup de dezbatere) numit „Proiectul pentru Noul Secol American”. El îi scrie preşedintelui Clinton, cerându-i să adopte o strategie mai agresivă în ceea ce priveşte politica externă şi în special Irakul. Preşedintele Clinton nu a dat curs acestei cerinţe, dar în septembrie 2000, pe masa Guvernului american se afla un material intitulat “Strategia, forţele şi resursele pentru noul Secol”, elaborat de aceeaşi organizaţie. Acesta este chiar matriţa a tot ceea ce am văzut şi vedem şi astăzi că se deruleaz
ă
pe scena mondială. Donald Rumsfeld, unul dintre susţinătorii acestor idei avea să devină secretar al apărării în 2001, imediat după câştigarea alegerilor de către Bush. Zece din cei 27 care au produs acest material sunt astăzi membri ai guvernului Bush.
O mare parte a acestui document se referă la necesitatea ca SUA să nu piardă oportunitatea de a domina planeta, preluând controlul asupra resurselor naturale. Cităm de la pagina 51 a acestui document: “Procesul de transformare (pentru a-şi asigura rolul de supra-putere n.n.), chiar dacă aduce schimbări revoluţionare, va fi unul de lungă durată, doar dacă nu va avea loc un eveniment catastrofic asemănător unui NOU… Pearl Harbour”.
Un alt grup organizat în jurul lui Dick Chenney a elaborat un material intitulat „Politici strategice privind energia în secolul XXI”. În acesta se afirmă că la nivel mondial, consumul de petrol este de aproximativ 80 milioane de barili zilnic, din care 20 milioane de barili pe zi sunt consumaţi numai în America (1 baril are circa 160 de litri). Deci cu 4-5% din populaţia mondială, America consumă 25% din producţia mondială de petrol. Se ştie de asemenea că America a adoptat politica de a-şi păstra rezervele proprii de petrol, din motive strategice şi de securitate naţională, iar ceea ce se consumă în prezent este în cea mai mare parte importat – deci provine din resursele altor ţări. Ce se petrece atunci când una din ţările bogate în zăcăminte de petrol refuză să mai colaboreze cu SUA, secătuindu-şi resursele, am putut vedea până acum. Ceea ce s-a petrecut pe 11 septembrie a fost un nou Pearl Harbour – o adevărată piesă de teatru, comparabilă poate ca spectaculozitate doar cu Calul Troian, ce a dus la înfrângerea Troiei. Numai că aici nu am avut de-a face cu un proces de construire, ci cu unul de demolare controlată a unor uriaşe clădiri în care se aflau încă sute de oameni.
Hitler ştia din proprie experienţă ce spunea, atunci când a afirmat: „cu cât mai mare este crima produsă de conducătorii unui popor, cu atât mai puţin probabil va fi ca poporul să creadă că liderii săi sunt vinovaţi de aceasta sau că înscenarea este cu adevărat posibilă”.
S-a vorbit mult despre exerciţiile (numite jocuri de război) realizate chiar în ziua de 11 septembrie 2001: „Războinicul Vigilent”, „Gardianul Vigilent”, „Vigilenţa de Nord”, „Gardianul de Nord” şi „Război biologic – Tripod II”.
Primele patru exerciţii au acaparat cu totul atenţia serviciilor de urgenţă din zona respectivă. FEMA (Asociaţia Federală pentru Managementul Urgenţelor) era şi ea prezentă în New York încă de pe 10 septembrie, pentru a lua parte la un exerciţiu care simula un posibil atac în cadrul Tripod II.
Există numeroase transcrieri ale comunicaţiilor care au avut loc în acea zi. Redăm aici pe cea dintre Controlul de Trafic Aerian şi Autoritatea federală a Aviaţiei (responsabilă cu securitatea aeriană). O primă voce spune: “Avem o problemă, o posibilă deturnare de trafic, face aceasta parte din exerciţiu?” I se răspunde: ”Nu ştim încă, probabil face parte din exerciţiu. Monitorizează doar, deocamdată”.
Despre atacul din 11 septembrie, modul în care a fost pus la cale şi cei care au avut de câştigat de pe urma demolărilor controlate am mai scris. Ne vom referi acum la un alt eveniment desfăşurat pe celălalt mal al oceanului, la Londra în iulie 2005.
Pe 4 iulie 2005 (de ziua Americii) Marea Britanie anunţa, deşi fără prea multă publicitate şi fără a indica vreo dată precisă, că îşi va retrage trupele din Irak cu prima ocazie. Două zile mai târziu, pe 6 iulie se anunţă că Londra a câştigat licitaţia pentru susţinerea Jocurilor Olimpice din 2012. Ziarele de-abia apucă să scrie vestea cea mare, pentru că pe 7 iulie trei bombe explodează în metroul londonez şi apoi o a patra într-un autobuz la o oră de vârf a traficului. Din cauza acestui atentat cu sute de răniţi şi 52 de morţi, trece neobservat şi un alt eveniment important: Summitul G8 – care în acel an a avut loc la Londra şi pe a cărui agendă se aflau subiecte esenţiale pentru întrega omenire.
Câteva sincronicităţi uluitoare ne atrag atenţia în imaginile de la faţa locului. Toate indică corelaţii cu 11 septembrie 2001. Pe autobuzul bombardat se află reclama unui film care urma să ruleze în cinematografele londoneze: Outright Terror – Bold and Brilliant (Teroare directă – îndrăzneţ şi genial). O a doua imagine, luată din alt unghi, încadrează un vehicul alb pe care se poate citi King Star. Acesta este numele unei companii de demolări controlate.
Un personaj care merită menţionat în cazul atacului din Londra este Peter Power, director al firmei Visor Consultants, care declara că a fost angajat să realizeze nişte exerciţii anti-teroriste în staţiile de metrou în data de 7 iulie.
Nu a spus niciodată care este numele companiei respective. Peter Power este colaborator al Scotland Yard, membru al unor numeroase paneluri specializate în dezastre şi membru al lojei masonice „Guild of Freemen of the City of London”. Peter Power lucrează în colaborare cu Departamentul pentru Comer
ţ ş
i Industrie al Guvernului Britanic şi a publicat şi o lucrare intitulată „Prevenirea haosului într-o criză”.
Power este persoana perfectă pe care se poate conta în caz de urgenţă. Şi acum apare întrebarea: care ar fi probabilitatea ca acest personaj să fie gata de acţiune şi să poată influenţa o situaţie critică în cazul în care ea ar putea avea loc la modul potenţial? Punem această întrebare, pentru că iată ce declara Peter Power pe 7 iulie 2005 la ora 9.30, imediat după explozii: „Derulam un exerciţiu împreună cu o echipă de 1000 de experţi EXACT în staţiile de metrou în care au explodat bombele”.
Aceasta este declaraţia sa publică difuzată de mai multe radiouri şi posturi de televiziune. Experţii în statistică spun că probabilitatea ca 1000 de experţi, special antrenaţi pentru tipul de atac care a avut loc, să se găsească în acel moment exact în staţiile de metrou afectate, este aceeaşi cu cea în care alegem aleator două persoane, le cerem să aducă de oriunde doresc ele de pe pământ două boabe de nisip şi ele revin cu nisipul luat de pe aceeaşi plajă!
Descoperim apoi că Bob Kiley, cel care coordona buna funcţionare a reţelei de transport în comun din Londra este şi el membru activ al CRE. El fusese până în 2001 preşedinte al Autorităţii Metropolitane pentru transportul din New York şi la începutul carierei activase ca şi secretar al directorului CIA.
Ciudat este şi faptul că Marea Britanie se confruntă de peste 25 de ani cu teroriştii IRA şi nici până azi aceştia nu au fost identificaţi sau condamnaţi. În schimb, în cazul evenimentelor din 7 iulie, la 24 de ore de la atac se cunosc numele şi feţele atentatorilor, avem maşina cu care s-au deplasat şi detalii complete despre familiile lor. Sunt patru tineri din Leeds şi Bradford. Nici unul din membri familiei sau dintre prietenii lor nu au observat vreodată tendinţe fundamentaliste în comportamentul lor. Doi dintre ei aveau soţiile gravide. Descrierea lor seamănă mai degrabă cu cea a tinerilor racolaţi de CIA prin Internet pentru a juca diferite roluri în exerciţii şi simulări. Numai că de data aceasta nu li s-a spus că „exerciţiul” va fi real.
Atenţia publicului a fost deturnată de la adevăr şi prin insistenţa cu care s-a spus că explozibilele au fost fabricate în casă, din materiale pe care le poţi găsi la orice farmacie. O altă manipulare menită să împiedice orice asociere cu explozibilul militar care a fost utilizat în realitate.
Mai mult decât asemănări între cele două atentate:
|
11 septembrie 2001- WTC
|
7 iulie 2005 Londra
|
În weekendul anterior atacului au loc lucrări majore de întreţinere la World Trade Centre
|
În weekendul anterior atacului au loc “lucrări speciale” la depozitul de autobuze
|
“Jocuri de război” în aceeaşi zi |
Exerciţiu de simulare teroristă în aceeaşi zi
|
Terorişti puţin susceptibil de a fi terorişti
|
Terorişti puţin susceptibili de a fi terorişti
|
Planuri ale atacului lăsate de terorişti în maşina parcată la aeroport
|
Explozibil lăsat în maşina parcată în staţie
|
Documente personale uşor de găsit
|
Documente personale uşor de găsit
|
Piaţa acţiunilor de bursă înregistrează cumpărări în avans
|
Piaţa acţiunilor de bursă înregistrează cumpărări în avans
|
Legislaţie restrictivă implementată ca rezultat: Patriot Act şi Homeland Security Act (Legea securităţii naţionale)
|
|
Se dovedeşte astfel că terorismul internaţional nu este altceva decât o serie de acte criminale planificate şi regizate din umbră pentru a servi alte interese decât cele ale omenirii. Dincolo de orice teorie a conspiraţiei, cele prezentate mai sus sunt fapte petrecute în zilele noastre. Merită să ne aplecăm asupra lor cu atenţie şi cel puţin cu atitudinea lui Marcus Aurelius (121-180) care spunea: “Adeseori caută să meditezi asupra legăturilor dintre toate lucrurile care există în Univers!”
******
Text inspirat şi adaptat după documentarul realizat de Ian R. Crane – „The 9/11 – 7/7 Connection. The Director’s Cut”. Acest material intenţionează să atragă atenţia asupra unor suspecte similitudini între faptele petrecute pe 11 septembrie 2001 în New York şi cele petrecute pe 7 iulie 2005 în Londra.
Bibliografie:
1.
Ian R. Crane: The 9/11 – 7/7 Connection. The Director’s Cut – documentar
2.
Zbigniew Brzezinski
: The Grand Chessboard: American Primacy and its Geostrategic Imperatives, Basic Books, 1997
3.
David Shayler: Mind The Gap – documentar
4.
David Ray Griffin: Disturbing Questions about the Bush Administration and 9/11, Interlink, 2004
5.
http://www.officialconfusion.com/77/
6.
David Shayler: Mind The Gap – documentar
Vă recomandăm să citiţi şi:
25 iunie 2007
yogaestoeric