Legitimă apărare

Un bărbat este adus în fața judecătorului pentru că a omorât-o pe soția lui.
– Fapta dumneavoastră este sub orice critică… Dacă aveți intenția ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, este necesar să ne expuneți motive cât de cât plauzibile care să vă poată reduce din pedeapsă.
– Domnule judecător, soția mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă controlez și a trebuit să o arunc de la balcon.
– Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și dacă nu doriți ca jurații să vă condamne înainte să continuăm procesul trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.
– Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj, și, la parter, locuiește o familie de pitici. Părinţii au 1 metru și copiii, cel de 12 ani 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm. În ziua respectivă i-am spus soției mele:
– Este teribil să fii pitic… Săracii vecini de la parter, toți sunt aşa mici!
– Da, îmi răspunde soția mea, sunt o adevărata specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut să spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numește pigment.
– Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ăla se numește pergament.
– Cum poți, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
– Domnule judecător, vă închipuiți că mi-am înghițit cuvântul „fragment” ca să nu mai continui discuția asta aberantă.
M-am așezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine că apare soția mea lângă mine cu o carte în mână și îmi spune:
– Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur.
Iau cartea în mâna și îi spun:
– Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în romană.
– Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie care am făcut meditații cu un vector de la facultate!!
– Ăla nu se numește vector, se numește lector.
– Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ăla a fost Hector și era troian.
– Hector e unitate de măsura a suprafeței, blegule.
– Ăla e hectar draga mea.
– Mă uimești cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
– Ăla se numește nectar, spun eu oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu știu sigur că era şi o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.
– Nu se spune duo, se spune duet.
– Mă scoți din sărite! Cum de ești aşa de încuiat? Duet e când doi bărbaţi se bat cu săbiile.
– Ăla se numește duel.
– Aiurea, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
– Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în faţa ochilor și nu m-am mai putut stăpâni și am aruncat-o pe geam.

Liniște în sală… Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:
– Ești liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector.

Citiți și:

Neologismele… și ridicolul pe care cei proști nu-l observă

Bancuri stenice şi binevenite pentru toate vârstele

yogaesoteric
1 februarie 2019