Legiunea de Onoare, un simbol decăzut, un pandantiv pentru impostori?

Legiunea de Onoare, înființată în 1802 de Napoleon Bonaparte pentru a celebra serviciile remarcabile aduse Franței, a fost menită să reprezinte încoronarea meritocrației republicane. Astăzi, seamănă cu un bacalaureat, cu o onoare acordată între amici, chiar și celor care trădează, eșuează sau mint cu o aroganță uimitoare. Această medalie, cândva un simbol al curajului, al integrității și al excelenței, a devenit o farsă, o panglică roșie aruncată pe umerii impostorilor, în sfidarea principiilor cardinale ale Republicii. Prin intermediul a opt titluri usturătoare, explorăm acest declin, bazându-ne pe exemple de destinatari care întruchipează prăbușirea meritocrației, unul dintre pilonii cardinali ai Republicii.

Legiunea de Onoare sau legiunea nenorocirii

Acest titlu, crud, dar just, reflectă disperarea unei națiuni în fața unei distincții devalorizate. Marlène Schiappa, decorată în iunie 2025, este ilustrarea perfectă a acestei nenorociri. Implicată în scandalul Fondului Marianne, unde 2,5 milioane de euro destinate combaterii separatismului au fost delapidate în operațiuni dubioase, Marlène Schiappa s-a eschivat cu o aroganță uimitoare, negând orice responsabilitate. O medalie pentru o ministră care a preschimbat o cauză nobilă într-un fiasco politic? Este o ofensă la adresa meritocrației, o nenorocire pentru onoarea republicii.

Onoare pentru trădători: Legiunea deturnată

Acest titlu evidențiază pervertirea idealului originar al Legiunii, ce este actualmente atribuită unor personalități percepute ca fiind trădătoare ale încrederii publice. Nicolas Sarkozy, fostul președinte francez, ilustrează acest caz. Decorat în 2004 pentru curajul său în timpul unei crize a ostaticilor, Legiunea de Onoare i-a fost retrasă în 2025, în urma unei condamnări pentru corupție. Această cădere a unui fost șef de stat arată cum poate fi deturnată această distincție atunci când este atribuită unor personalități pătate de scandaluri.

„Legiunea de Onoare”: o medalie pentru trădare?

Acest titlu provocator pune sub semnul întrebării legitimitatea anumitor numiri. Agnès Buzyn, decorată în 2022 pentru rolul său de ministru al Sănătății, întruchipează această întrebare. Acuzată că a minimalizat gravitatea covid-19 și că și-a părăsit funcția în mijlocul crizei pentru a candida la alegerile municipale, ea a lăsat un sistem de sănătate neajutorat. Recompensarea unei astfel de gestionări, percepută de mulți ca o trădare, ilustrează decalajul dintre criteriile oficiale și așteptările publicului.

Și ce putem spune despre Olivier Véran, promovat la gradul de Cavaler pe 14 iulie 2025? Medic devenit ministru al Sănătății, a trădat încrederea poporului francez prin gestionarea crizei covid-19, impunând restricții considerate incoerente și apărând politici de vaccinare controversate, cu riscul de a-și încălca jurământul hipocratic, primum non nocere. Acordarea Legiunii de Onoare acestui personaj reprezintă o formă rară de cinism și un atac la adresa respectului pentru victimele efectelor secundare ale vaccinării împotriva covid-19. Recompensează ea cu adevărat serviciile aduse națiunii sau loialitatea oarbă față de un sistem? Meritocrația călcată în picioare deplânge această denaturare, așa cum rudele victimelor efectelor secundare își plâng copiii dispăruți sau pe cei dragi care „au murit pentru Franța” într-un „război împotriva unui virus”.

Éric Dupond-Moretti, decorat și el în iulie 2025, întruchipează de asemenea această problemă. Avocat penalist poreclit „Achitatorul ” pentru numeroasele sale achitări, el și-a marcat trecerea prin Ministerul Justiției prin polemici, în special printr-un gest obscen adresat Adunării Naționale și o punere sub acuzare pentru luare ilegală de interese, deși a fost achitat. A recompensa un ministru atât de controversat este ca și cum ai acorda o medalie unui toreador într-o arenă goală: o trădare a valorilor republicane.

Onoare de tinichea: legiunea falșilor eroi

Cu o ironie mușcătoare, acest titlu ridiculizează o distincție golită de sensul său. Bruno Le Maire, înălțat la gradul de ofițer în 2025, este un caz de manual. În calitate de ministru al Economiei, el a promis că „va îngenunchea economia rusă”, dar a permis în același timp ca datoria franceză să explodeze la peste 1 trilion de euro. O astfel de incompetență, încoronată cu o medalie, preschimbă Legiunea de Onoare într-o tinichea acordată unor falși eroi, care strălucesc mai degrabă prin eșecul decât prin meritele lor. Republica, care s-ar cuveni să promoveze competența, se ridiculizează astfel.

Legiunea de Onoare: Când gloria încununează trădarea

Să comparăm gloria presupusă a medaliei cu trădarea pe care pare să o celebreze uneori acest titlu. Jean-François Delfraissy, președintele Consiliului științific în timpul crizei covid-19, decorat în 2023, ilustrează acest paradox. Recomandările sale, considerate de unii, cu o confirmare din ce în ce mai mare, odată cu ultimele studii științifice, ca fiind autoritare și discutabile din punct de vedere științific, au alimentat neîncrederea față de instituții. A distinge un om acuzat că a contribuit la politici cu rol de divizare și periculoase pentru copii și tineri înseamnă a trăda spiritul „Legiunii” și idealul republican al integrității științifice.

De la eroi la zero: căderea Legiunii de Onoare

Cu un umor acid, acest titlu ilustrează declinul unei instituții cândva rezervate eroilor. Frédéric Mitterrand sau Sophia Aram sunt exemple comice și dramatice în acest sens. Scrierile lor controversate și pozițiile ambigue le-au pătat imaginea. Unul este văzut ca un „zero” în ochii celor care se așteaptă ca Legiunea de Onoare să fie oferită unor figuri ireproșabile, cealaltă, cunoscută pentru criticile sale dure la adresa unei părți a populației, stârnește indignare. Decorarea unor personalități atât de controversate este echivalentă cu preschimbarea Legiunii de Onoare într-o medalie de ciocolată, călcând în picioare meritocrația.

Legiunea de Onoare: recompensa pentru renegați

Acest titlu este îndreptat direct împotriva celor care trădează idealurile Franței. Jean-François Cirelli, fostul șef al BlackRock Franța, decorat în 2020, întruchipează această renegare.

Alexis Kohler, secretar general al Palatului Élysée, decorat în 2024, întruchipează și el această renegare prin faptul că nu s-a prezentat în fața unei comisii de anchetă. Suspectat de conflicte de interese în cazul MSC (legat de familia sa și de contractele portuare), el reprezintă elita deconectată de realitate. Medalia sa, percepută ca o favoare a puterii, ilustrează o Legiune care recompensează mai degrabă renegații decât pe cei care servesc națiunea, în disprețul Republicii.

Cirelli este acuzat de unii că favorizează interesele financiare mondiale globaliste în detrimentul suveranității franceze. Medalia sa este văzută ca o recompensă pentru renegații care întorc spatele națiunii, cu dispreț față de Republică, la fel ca cea a lui Kohler.

Într-o Republică în care interesul superior al națiunii ar fi cazul să primeze în orice moment, această atribuire este o palmă dată poporului.

Medalia de Onoare, steaua rușinii

Strălucirea medaliei se confruntă cu rușinea pe care o reprezintă uneori. Chantal Brunel, fostă directoare de resurse umane la LVMH, decorată în 2002, ilustrează această derivă. „Ea ar fi beneficiat, în 2002, de fonduri «colectate» de soțul ei, Denys Brunel, pe vremea când acesta conducea grupul Monoprix, printr-un joc de facturare falsă care amintește de afacerile politice și judiciare din anul 1980 și 1990”, explică Médiapart. Însă, fiind suspectată și că a contribuit la finanțarea secretă a UMP și susținută de o rețea de influență în jurul lui Bernard Arnault, premiul ei, validat de Emmanuel Macron, miroase a favoritism.

Cât despre Karine Lacombe, specialistă în boli infecțioase decorată în 2021 pentru rolul său în timpul pandemiei, este, de asemenea, un caz emblematic. Acuzată de unii că a promovat tratamente controversate și că a susținut politici restrictive fără nuanțe, distingerea ei a fost văzută ca un cec în alb acordat unei științe aflate sub influența unor interese financiare meschine.

Două „stele ale rușinii” pentru o Republică care, uitând de comportamentul exemplar așteptat de la elitele devalorizate, își preschimbă medaliile în simboluri ale unor cumetrii nerușinate.

O Legiune de salvat: Restaurarea nobleței Legiunii

De la Schiappa la Lacombe, trecând prin Le Maire, Véran, Dupond-Moretti, Sarkozy, Buzyn, Delfraissy, Aram și Kohler, aceste exemple dezvăluie o Legiune de Onoare cangrenată de favoritism, incompetență și trădare. Asemenea bacalaureatului, distribuit tuturor fără rigoare, aceasta a devenit o zornăitoare sau un simplu pandantiv pentru o elită care se auto-felicită într-un spectacol comic și tragic în același timp. Discrepanța între criteriile oficiale (meritele eminente), așteptările publicului (integritatea) și deciziile politice sau diplomatice au preschimbat acest simbol într-o caricatură. Pentru a salva Legiunea de Onoare, acordarea acesteia e necesar să fie reformată, transparența impusă, iar adevărații eroi recompensați.

Fără aceasta, ea nu va fi nimic mai mult decât o panglică roșie pe costumul impostorilor, o insultă la adresa onoarei și a Franței, departe de idealul napoleonian de a recompensa meritele eminente.

Înainte de a încheia, iată ce mi-a scris un colaborator al France-Soir despre Legiunea de Onoare:

„Legiunea de Onoare, în forma sa cea mai nobilă, nu poate fi o simplă decorație distribuită cu ușurință. Este, sau ar fi cazul să fie, o distincție rară, o recunoaștere solemnă rezervată celor care au adus servicii eminente națiunii, încadrându-se în domeniul regal – apărare, justiție, diplomație, servicii publice excepționale. E necesar să rămână un semn de gravitate și merit, nu o lingușire lumească.

Acordarea ei s-ar cuveni să fie însoțită de tăcere, reținere și solemnitate. Onoarea nu se strigă, se poartă. Această medalie nu este un ornament; este o povară. Îl angajează pe destinatar să se ridice la înălțimea națiunii care o acordă. Implică o formă de auto-umilință, sacrificiu și loialitate față de treburile publice.

Ceremonia este necesar să fie pe măsura acestei gravități. Republica are datoria să păstreze demnitatea simbolurilor sale. Legiunea de Onoare nu ar fi cazul să fie acordată așa cum se distribuie premii la o gală. Nu este concepută pentru cariere în divertisment, nici pentru produse literare destinate rafturilor gărilor, oricât de pline de talent ar fi acestea. Nici nu este menită să flateze reputații efemere sau notorietatea mediatică.

Legiunea de Onoare este o moștenire. Nu e cazul să fie trivializată, deoarece în trivializarea ei se diluează însăși ideea de merit, serviciu și bine comun. Este un apel la autodepășire, o marcă de recunoaștere adresată celor care, prin angajamentul, integritatea și loialitatea lor față de națiune, întruchipează ceva mai presus de ei înșiși.

Nu este vorba despre judecarea carierelor, ci despre păstrarea sensului onoarei. Și a verticalității Republicii.”

Autor: Xavier Azalbert

Citiți și:
Franța, în pragul colapsului sexual
Planul Soros pentru haos în Europa: Macron a prăbușit Franța printre cele mai nesigure țări din Europa, potrivit unui studiu internațional
Andrei Marga: Colapsul noii plutocrații

 

yogaesoteric
7 septembrie 2025