Libertate, egalitate, fraternitate sau moartea – adevărata deviză a revoluţiei masonice franceze de la 1789
de Mihaela Gheorghiu
Motto:
„În sfârşit am reuşit! Întreaga Franţa a devenit acum o mare lojă.
Francezii sunt toţi francmasoni. În curând, întregul univers va fi precum noi.” –
Discurs în Adunarea naţională franceză, 12 august 1792
De câte ori nu aţi auzit deviza naţională a Franţei: „Libertate, egalitate, fraternitate”? Ea nu este însă cunoscută în forma ei completă, aşa cum a fost creată şi lansată de francmasonerie în timpul revoluţiei franceze din 1789. Un moment important în istoria Franţei şi chiar a lumii, în care principiile masonice au fost impuse prin omorârea cu atrocitate a tuturor celor care le stăteau în cale. „Libertate, egalitate, fraternitate sau moartea!” – aceasta este adevărata deviză a revoluţiei franceze.
Cavaler Kadosh, gradul treizeci în francmasonerie
Abatele Barruel a descris în 1798, în lucrarea „Memorii pentru a servi la istoria iacobinismului” (Mémoires pour servir à l’histoire du Jacobinisme) cum a apărut această deviză în cercurile francmasonice din Franţa. Mai precis, el arată că deviza revoluţionară îşi are sorgintea în ritualul de iniţiere în gradul treizeci din francmasonerie, cavaler Kadosh şi în teribilul jurământ de a răzbuna moartea marelui maestru al Templierilor, Jacques de Molay. Iată ce scrie el :
„Candidatul este dus într-o subterană adâncă, un adevărat abis din care se ridică un fel de turn strâmt. Este condus pe fundul acestui abis prin subterane înfricoşătoare, ce inspiră teroare. Acolo este închis şi legat fedeleş. Lăsat în această stare, este ridicat cu nişte maşinării care fac un zgomot infernal. Rămâne astfel suspendat deasupra acestui abis tenebros. Din când în când maşinăriile se pun din nou în funcţiune pentru a-l mai urca puţin, apoi, pe neaşteptate îl lasă să cadă brusc în gol. Această descriere redă o slabă imagine doar a unei părţi din probele îngrozitoare pe care mi le-au povestit cei care au fost supuşi la ele. Toţi au fost de acord că în astfel de condiţii s-au pierdut cu firea, că uneori nici nu mai ştiau unde se află, că li s-a dat să bea ceva care să îi ajute chipurile să îşi recapete forţele, dar că aceste băuturi le-au tulburat şi mai tare minţile, uneori sporindu-le angoasa, alteori furia.
Vine apoi momentul în care candidatul la acest grad este transformat în asasin. Dar Maestrul pe care fraţii trebuie să îl răzbune nu mai este Hiram, ci Molay, marele maestru al Templierilor, iar cel care trebuie omorât este un Rege, simbolizându-l pe Filip cel Frumos, din ordinul căruia a fost distrus la 18 martie 1314 ordinul cavalerilor templului.
În momentul în care candidatul iese din prăpastie, purtând capul tăiat al Regelui, el trebuie să strige „Nekom!”, adică „l-am omorât”. De-abia după această probă atroce este admis pentru a depune jurământul. Unul dintre cei care au participat la acest ritual povestea că în acel moment în faţa sa stătea un Cavaler Kadosh înarmat cu un pistol, gata să îi zboare creierii dacă refuza să pronunţe jurământul.
În final voalul este rupt. Candidatul află atunci adevărul, care până atunci nu i-a fost spus decât pe jumătate. Află că această libertate şi această egalitate, despre care i s-a vorbit încă de la intrarea sa în masonerie, constau de fapt în a nu recunoaşte niciun superior, nici pe pământ, în Regi sau Preoţi, nici în Cer. Că oamenii sunt egali şi că singurul drept pe care un om l-ar putea avea la tron sau la altar este cel pe care poporul i-l acordă, după cum tot poporul i-l poate lua (n.n. atât regii, cât şi preoţii erau unşi până atunci prin har divin). I se mai spune şi că de prea multă vreme prinţii şi preoţii au abuzat de bunătatea şi simplitatea poporului şi că ultima datorie a unui mason, pentru a construi templele egalităţii şi libertăţii este aceea de a face tot posibilul să elibereze lumea de acest dublu flagel, distrugând altarele şi tronurile.”
Cine nu este cu noi este împotriva noastră. Regimul terorii
Elementele din ritualul gradului de Cavaler Kadosh se vor regăsi în timpul revoluţiei franceze. Decapitarea (atât a regelui şi reginei Franţei, cât şi a tuturor celor consideraţi potenţiali suspecţi) va fi metoda predilectă de omorâre a celor ce stau în calea planurilor „răzbunătorilor”.
După data de 14 iulie 1789, rămasă în istorie sub numele de căderea Bastiliei, 10 august 1792 reprezintă un alt moment cheie al revoluţiei franceze. Luarea cu asalt a palatului Tuileries, unde se afla familia regală, va marca un lung şir de masacre şi atrocităţi, fără precedent în istorie, ce va culmina cu omorârea în masă a celor calificaţi drept „duşmani ai patriei”. Între 2 şi 8 septembrie 1792 hoardele de „masacratori”, înarmaţi nu cu arme de foc, ci cu instrumente ce permiteau decapitarea: securi şi săbii au pătruns cu forţa în mai multe închisori din Paris, în bisericile şi mănăstirile în care se refugiaseră membrii ai aristocraţiei şi ai clerului. Are loc un adevărat măcel, în care victimele, printre care se aflau femei şi copii, sunt omorâte cu bestialitate. Bilanţul final este după unii autori de 1.500 de persoane. Acesta este însă doar începutul.
Guvernul provizoriu instaurat în Franţa, numit şi Prima Comună din Paris nu a făcut nimic pentru a stopa aceste atrocităţi. Din contră, a anunţat cu satisfacţie că „o parte din conspiratorii feroci deţinuţi în închisori au fost omorâţi de popor. A fost un act de justiţie indispensabil pentru a-i stopa pe trădătorii ce erau pe punctul de a fraterniza cu duşmanii patriei.”
Toate aceste atrocităţi vor fi realizate sub egida libertăţii, egalităţii şi fraternităţii masonice. Timpul va fi numărat altfel, nu începând cu primul an al erei creştine, ci începând cu anul revoluţiei franceze, numit „primul an al libertăţii”. În 1792, Regele Ludovic al XVI-lea refuză să devină o marionetă în mâinile masoneriei. În luna august 1792 este decăzut din drepturi şi dus în închisoarea Temple (un alt simbol, ce indică o acţiune de răzbunare a Templierilor). Ziua de 12 august 1792 va fi datată prin decret „prima zi şi primul an al egalităţii”. În Adunarea generală a Franţei, masonii vor jubila: „În sfârşit am reuşit! Întreaga Franţă a devenit acum o mare lojă. Francezii sunt toţi franc-masoni. În curând, întregul univers va fi precum noi.”
Este de fapt începutul sfârşitului. Pe 5 septembrie 1793, Regimul terorii este legalizat. „Legislatori! Plasaţi Teroarea pe ordinea de zi. Cerem răzbunarea şi pedepsirea duşmanilor patriei” declamă masonul Danton, la acea vreme ministru al justiţiei. Teribilele masacre devin astfel legale. „Să fim teribili pentru a scuti poporul să fie teribil!”, cere el. Astfel este data „legea suspecţilor” şi este constituit „tribunalul terorii” cu rolul de a judeca şi a condamna la moarte pe cei care se opun principiilor revoluţionare. Urmează simulacre de procese, ghilotinări în masă şi Teroarea ia dimensiuni paroxistice. Până în vara lui 1794 îi cad victimă 40.000 de persoane, din care 17.000 vor muri ghilotinate, mii de cadavre vor fi aruncate în gropi comune sau vor putrezi pur şi simplu pe străzile Parisului. Iată roadele deviziei masonice „libertate, fraternitate, egalitate sau moarte”.
Ce fel de libertate, fraternitate şi egalitate?
„Dacă înţelegem prin aceasta că oamenii nu sunt făcuţi să fie sclavi, dacă prin egalitate vor să spună că suntem cu toţii copiii aceluiaşi tată, Dumnezeu, şi că trebuie să ne iubim şi să ne ajutăm precum fraţii, nu văd de ce ar mai fi nevoie să devii mason pentru a afla aceste lucruri. Ele se găsesc în Evanghelii. Poate că vom înceta atunci să mai plecăm urechea la aceste sofisme ale unei egalităţi şi libertăţi pe cât de atroce, pe atât de himerice. Vedem cu ochii noştri ce efect au avut aceste vane idei ale libertăţii şi egalităţii masonice. Ele nu au făcut decât să transforme omul într-o bestie feroce.” concluzionează abatele Baruel.
Pentru a mişca masele era însă nevoie de folosirea unor cuvinte mari, de specularea şi deturnarea de la sensul lor spiritual a unor aspiraţii profunde ale fiinţei umane. Dacă li s-ar fi spus din start că se avea în vedere omorârea cu sălbăticie a 40.000 de semeni ai lor, doar pentru că aceştia nu erau de acord cu instaurarea puterii şi principiilor masoneriei, oare s-ar mai fi implicat cineva? Şi totuşi capii acestei conspiraţii cunoşteau foarte bine care era planul.
Adam Weishaupt, întemeietorul sectei oculte a Iluminaţilor din Bavaria a descris direct ce anume înseamnă această formulă: „mai întâi abolirea religiei şi a autorităţii civile, apoi abolirea oricărei ierarhii sociale şi a proprietăţii.”
În timpul unei alte revoluţii, cea de la 1848, generalului mason Giuseppe Garibaldi i-a fost reamintit de către şefii săi secreţi sensul acestei devize: „Libertatea înseamnă independenţă fără limite, sustragerea noastră faţă de orice autoritate, nerecunoaşterea niciunei voinţe, nici a unui Rege, nici a unui Papă, nici măcar a lui Dumnezeu. Independenţa totală faţă de cer şi faţă de pământ. Emancipare! Cu această pârghie vom distruge religia şi legătura omului cu Dumnezeu. Egalitatea înseamnă expropiere, abolirea dreptului ereditar, echilibrul salariilor. Cu ajutorul acestei pârghii şi speculând lăcomia umană vom face să dispară aristocraţia. Fraternitate înseamnă fraternitate în interiorul frăţiei francmasonice pentru a constitui un stat în Stat prin mijloace independente şi necunoscute Statului, un stat superior Statului şi un stat contra Statului.”
Orchestratorii revoluţiei franceze nu au făcut decât să speculeze frustrările acumulate de cei sărăci şi persecutaţi şi să canalizeze aceste energii pentru a-şi hrăni propriile planuri. Pentru aceasta era însă nevoie de cuvinte mari, de genul celor utilizate de masonul Baboeuf în scrisoarea adresată poporului francez:
„Popor al Franţei, timp de cincisprezece secole ai fost sclav, deci nefericit. De şase ani de-abia mai răsufli în aşteptarea independenţei, fericirii şi egalităţii. Mereu şi peste tot ai fost adormit cu cuvinte mari, dar niciodată şi nicăieri nu s-a obţinut ceva doar cu vorbe. Din timpuri imemoriale ni se repetă cu ipocrizie că oamenii sunt egali, din timpuri imemoriale cea mai monstruoasă inegalitate subjugă omenirea. Vrem egalitatea sau moartea! Vai de cei care vor sta între noi şi ea. Vai de cei care vor opune rezistenţă în faţa unui jurământ pronunţat de noi! Revoluţia franceză nu este decât avangarda unei revoluţii mult mai mari, mult mai solemne, care va fi ultima!”
Iată că au trecut mai bine de 200 de ani şi modelul masonic instaurat în Franţa şi apoi răspândit în întreaga lume nu a reuşit să aducă omenirii nici libertatea, nici egalitatea şi nici fraternitatea, ci revoluţii sângeroase, crime cumplite, masacre şi războaie, sărăcie pentru marea majoritatea, putere şi bani centralizate doar în mâna câtorva. Adică nu a schimbat nimic. Aristocraţia, omorâtă pentru că era considerată sursa tuturor relelor a fost înlocuită cu o nouă clasă socială – burghezia – ahtiată după putere, onoruri şi bani, alcătuită în principal din comercianţi, negustori şi bancheri.
„Ciudat deznodământ. Revoluţia, realizată chipurile în numele egalităţii i-a îmbogăţit şi mai mult pe cei bogaţi şi i-a sărăcit şi mai mult pe cei săraci”, scrie René Sédillot în „Costul revoluţiei franceze, adevăruri şi legende”.
Bibliografie:
1. J. Tulard&J. F. Fayard, A. Fierro: Histoire et dictionnaire de la Révolution française, 1789-1799, 1987
2. Robert Amadou: Liberté, Égalité, Fraternité. La Devise républicaine et la Franc-Maçonnerie în revista Renaissance traditionelle, revue dţetudes maconniques etszmboliques, nr. 17-18 ianuarie-aprilie 1974 şi 19-20 iulie-octombrie 1974
3. Augustin Barruel: Mémoires pour servir à l’histoire du Jacobinisme, 1798, Nouvelle édition révisée, Editions de Chiré, Chiré-en-Montreuil, 2005
4. René Sédillot: Le coût de la Révolution française, Vérités et Légendes, Perrin Mesnil-sur-l’Estrée 1987
Citiţi şi:
Povestea unui cântec masonic, Marseieza
Preşedinţi sau marionete ale francmasoneriei?
yogaesoteric
15 decembrie 2008
Also available in:
Français