Libertatea de a fi altfel decât ţi se permite – Despre reprimarea mişcării yoga în anii ’80

 
de vorbă cu Gabriel Andreescu
Interviu realizat de jurnalistul Mihai Lisei, publicat de revista Tribuna, în nr. 161, 16-31 mai 2009

Dialogul cu domnul Gabriel Andreescu, cercetător şi militant al drepturilor omului din România, a fost generat de apariţia cărţii sale, „Reprimarea mişcării yoga în anii ’80”, Ed. Polirom, col. „Document”, Iaşi, 2008. Incomodă şi percutantă prin demersul ei investigativ, această carte are meritul de a scoate la lumină, pentru prima dată, pe baza documentelor din arhiva CNSAS şi a mărturiilor victimelor represiunii, adevărul despre fenomenul reprimării mişcării yoga din perioada comunistă.

Mihai Lisei: Domnule Gabriel Andreescu, aţi publicat o carte despre reprimarea mişcării yoga în anii ’80 într-un moment în care, iată, au trecut cinci ani de la comiterea abuzurilor autorităţilor române împotriva unor practicanţi yoga de la MISA… Între timp, în succesiunea evenimentelor, s-a constatat că întreaga acţiune a fost doar o fumigenă pentru a distrage atenţia opiniei publice de la săvârşirea unor fapte de natură penală de către unii membri ai PSD-ului, Gregorian Bivolaru a primit azil politic în Suedia pentru că justiţia română nu-i poate garanta dreptul la un proces juridic corect, iar, recent, Adrian Năstase a declarat, în emisiunea „ştirea zilei” (8 aprilie 2009) a postului de televiziune Antena 3, că descinderile din ashramurile yoghinilor MISA au fost o mare greşeală…

Gabriel Andreescu: Abuzurile au început demult, de la mijlocul anilor 90. De atunci există probe directe. Investigaţiile sugerează însă convingător implicarea SRI, şi el o autoritate a statului, în campania stigmatizatoare împotriva membrilor MISA, cel puţin din anul 1992. Am putut documenta şi mijloacele brutale ale ofiţerilor de securitate împotriva practicanţilor yoga de înainte de 1989, deveniţi ulterior iniţiatorii MISA (Gregorian Bivolaru, Nicolae Catrina, Eugen Mîrtz, Claudiu Trandafir, Gabriela şi Mihaela Ambăruş ş.a.). Cineva ar putea susţine că, având în vedere intrarea foştilor ofiţeri de securitate în serviciul SRI, ori păstrarea în sistem a foştilor comunişti, avem o continuitate instituţională care plasează începutul abuzurilor cu aproape 20 de ani în urmă.

În acelaşi timp, nu aş reduce atacul asupra ashramurilor MISA din 18 martie 2004, la care vă referiţi, la o simplă fumigenă menită să distragă atenţia opiniei publice de la faptele membrilor PSD. Explicaţia a ceea ce s-a întâmplat atunci implică mult mai mulţi factori. Au mai contat, în acele evenimente, şi presiunea unor părinţi derutaţi că fiicele sau fiii lor nu mai acceptă fumul în casă sau nu mai consumă carne, şi frustrarea ziariştilor aflaţi în faţa instanţelor sub acuza de calomnie, şi lipsa de sensibilitate a opiniei publice faţă de oribila agresivitate a instituţiilor.

M.L.: Consideraţi că v-aţi asumat un risc publicând o asemenea carte?

G. A.: Ar fi o exagerare să spun aşa ceva. De ce risc? Nu trăim totuşi în Rusia lui Putin.

M.L.: Ce v-a determinat să scrieţi despre represiunea mişcării yoga în anii ’80?

G.A.: În 1996, pe când mă ocupam de comitetul Helsinki din România, am primit o plângere din partea membrilor MISA, care reclamau abuzuri ale autorităţilor. Am făcut o investigaţie, am descoperit că, într-adevăr, era vorba despre abuzuri, am întocmit un raport. Peste ani, cererile adresate de MISA s-au repetat. Prin 2003, ca să clarific detaliile, m-am adresat CNSAS pentru a consulta dosarul de securitate al lui Gregorian Bivolaru, liderul spiritual al Mişcării. L-am obţinut în final, după o adevărată bătălie. A fost clar că descoperirea şi deschiderea unei uşi ascunse desparte camera ştiută de o lume a tenebrelor nici măcar bănuită. Aşa am dat peste un întreg fenomen al reprimării mişcării yoga înainte de 1989. A fost impresionant; nu m-am oprit până nu l-am înţeles şi descris în cartea invocată de dumneavoastră.

M.L.: Cui se adresează această carte?

G.A.: Mai multor categorii de cititori. I-aş pune în frunte chiar pe practicanţii yoga din anii ’80. E prima oară când au în faţă, şi ei, o imagine cuprinzătoare a ansamblului evenimentelor în care au jucat rolul de victime. Şapte dintre yoghinii anilor ’80 sunt prezenţi în volum, prin interviuri. Mărturiile sunt excepţionale prin conţinutul lor uman şi, aş adăuga, prin chiar stilistica istorisirilor. Adepţii yoga află astăzi ce au gândit, în intimitatea minţii lor, colegii anilor de prigoană. Interviurile au fost luate absolut independent. Îmi închipui empatia cu care au citit, fiecare, spusele colegilor.

O altă categorie interesată de carte ar fi a adepţilor YOGA de astăzi. Vor vedea, poate, cu alţi ochi disciplina pe care o practică, de vreme ce aceasta a oferit atâta putere instructorilor cu care învaţă.

Represiunea împotriva mişcării YOGA sub regimul Ceauşescu a fost necunoscută opiniei publice. Dar şi istoricilor. Iată de ce ultimii au toate motivele să fie interesaţi de rezultatele investigaţiilor. Cercetătorii comunismului – care nu sunt doar istorici – vor găsi în „Reprimarea mişcării YOGA în anii ’80” un caz de rezistenţă – rezistenţă autentică – în sensul pe care l-am definit şi în carte: „libertatea de a exista altfel decât ţi se permite”.

Cred însă că, până la urmă, cartea poate bucura pe oricine interesat de viaţă şi cultură. Este o carte despre oameni, represiune, demnitate, solidaritate şi ticăloşie…

M.L.: Cui foloseşte această investigaţie?

G.A.: Fostelor victime, ziariştilor interesaţi astăzi de cazul MISA, cercetătorilor istoriei recente, cititorilor care vor afla din ea mai multe informaţii despre regimul Ceauşescu.

Rep.: Cu ce dificultăţi v-aţi confruntat pe parcursul acestei investigaţii?

G.A.: Câţiva angajaţi ai CNSAS mi-au oferit întregul ajutor. Interviul acesta reprezintă ocazia să le mulţumesc. Totuşi, accesul la dosarele de arhivă a fost dificil. Am cerut deconspirarea unor persoane, ceea ce mi s-a refuzat. Ca şi cum CNSAS ar funcţiona ca instituţie menită să conspire pe foştii colaboratori ai Securităţii. În volum am expus relativ pe larg problematica accesului la arhiva CNSAS, precum şi riscurile unei interpretări grăbite a documentelor de arhivă.

M.L.: Care este radiografia reprimării mişcării YOGA în anii ’80?

G.A.: Ca să fac radiografia am avut nevoie de 264 de pagini. Îmi rămâne aici să spun că Securitatea a folosit toate mijloacele represiunii: controlul, confiscarea bunurilor, ameninţarea, brutalităţile fizice, durităţi care intră în categoria tratamentelor inumane, altele numite în terminologia penală „tratamente degradante”, reţinerea ilegală, iar în cazul unora arestarea, condamnarea sub acuzaţii de drept comun (deşi era vorba despre cazuri de condamnări pe motiv de conştiinţă), iniţierea internării într-un spital psihiatric – ceea ce în cazul lui Gregorian Bivolaru s-a şi întâmplat.

M.L.: Vă rog, prezentaţi-ne, pe scurt, personajele cărţii pe care aţi scris-o.

G.A.: Este imposibil. Cum să vorbeşti în câteva cuvinte despre acei tineri care vâsleau împotriva curentului, erau atât de asemănători şi atât de diferiţi în acelaşi timp, visau, dar adunau cu eficienţă literatură interzisă, rezistau încercărilor redutabile ale Securităţii de a-i disciplina? În ciuda represiunii continue, se bucurau de viaţă.

M.L.: Cum trebuie priviţi aceşti oameni care au suferit cu adevărat, spre deosebire de alţii care au beneficiat de pe urma sistemului, au fost oportunişti, la primul avertisment au scris epistole prin care îşi făceau autocritica, iar astăzi pozează în disidenţi?

G.A.: Din perspectiva mea, cartea constituie un omagiu adus practicanţilor YOGA care au înfruntat vicisitudinile acelor ani. Prin opoziţie, ei spun câte ceva şi despre psihologia şi condiţia umană a oportuniştilor. Este interesant să citeşti ce înregistrează dosarele Securităţii despre încăpăţânarea yoghinilor, şi apoi să faci lectura unor scrisori obediente adresate lui Nicolae Ceauşescu, despre care autorii lor spun astăzi: „Asta era stilistica acelor vremi”.

M.L.: În carte menţionaţi că, practic, aţi avut acces la aceleaşi dosare pe care le-au cercetat şi Doina Jela, Cătălin Strat şi Mihai Albu, însă concluziile diferă… Pe ce poziţii vă situaţi faţă de autorii Afacerii Meditaţiei Transcendentale (Ed. Humanitas, col. „Istorie”, Bucureşti, 2004)?

G.A.: Sunt convins că Doina Jela, Cătălin Strat şi Mihai Albu au început demersul lor ştiinţific cu onestitate. Cred însă că au fost seduşi de aura scandalului „Meditaţiei Transcendentale”, de ideea luării unor interviuri personajelor la modă, de căutări conspiraţioniste. Au renunţat la acea epistemologică indispensabilă unui cercetător avizat, a cărui menire este să lupte împotriva poveştilor ţinând loc de realitate.

M.L.: La ce concluzii aţi ajuns?

G.A.: Vă dau un citat din finalul volumului: „Documentele Securităţii şi amintirile victimelor confirmă puterea adepţilor YOGA de a salva libertatea interioară, rezistenţa faţă de hăituiri, fidelitatea faţă de comunitate, protejarea unor valori precum nonviolenţa, compasiunea şi demnitatea, într-un regim excelând prin meschinărie şi brutalitate. Mişcarea de YOGA din anii ’80 reprezintă o formă autentică de rezistenţă faţă de regimul comunist”.

M.L.: Ce v-au revelat dosarele în privinţa delaţiunii şi a colaborării cu Securitatea a unora dintre atacanţi?

G.A.: Dosarele mişună de informatori mai mici sau mai mari. Pe ultimul îl conspiră încă, se pare, serviciile de informaţii, cu ajutorul CNSAS.
Un caz special este instructorul YOGA Mario Sorin Vasilescu care are, alături de dosarul de urmărire informativă şi unul de reţea, a primit şi bani pentru unele servicii. Acesta a fost şi o victimă a Securităţii dar, cum s-a văzut, şi un instrument al ei. Având în vedere întregul context, pe care nu am cum să-l explic aici, cazul Mario Sorin Vasilescu este unul complicat din punct de vedere uman. Sper ca cititorul cărţii să perceapă vulnerabilitatea acestei persoane, care-şi datorează supravieţuirea practicilor YOGA. Din cauză că putea fi şantajat – aceasta este cel puţin impresia mea -, dl. Vasilescu s-a lăsat din nou folosit de autorităţi, după 1990, împotriva adepţilor MISA.

M.L.: La finalul cărţii, Anexa 1 cuprinde lista cărţilor confiscate de Securitate de la Gregorian Bivolaru. În timpul descinderilor abuzive din martie 2004, mascaţii au confiscat o serie de cărţi, unele extrem de rare şi valoroase, care nici până în ziua de astăzi n-au fost restituite. Cum comentaţi asemănarea…

G.A.: Un exemplu frapant de continuitate instituţională.

M.L.: De ce credeţi că persecuţiile au continuat şi după 1989, culminând cu abuzurile din 2004?

G.A.: Iată o întrebare dificilă. Studiez de 13 ani, cum v-am spus, din 1996, fenomenul reprimării adepţilor MISA şi de-abia acum, în aceste ultime luni, după un asalt final asupra ansamblului (uriaş) al materialelor, pot spune că am un răspuns. Sunt implicaţi mai mulţi factori: continuitatea instituţională dintre Securitate şi SRI, exotismul practicilor tantrice, lipsa de deontologie a presei româneşti, oportunismul politic, iresponsabilitatea unor părinţi de oameni mari, strania – pentru mine – atracţie a liderilor MISA pentru scenarii conspiraţioniste şi atitudini naţionaliste care nu au nimic de-a face cu YOGA, nevoia instituţiilor de a se acoperi unele pe altele, lipsa de profesionalism a procurorilor şi judecătorilor. Şi nu am terminat lista.

M.L.: Şi totuşi, de unde atâta ură şi înverşunare împotriva practicanţilor yoga de la MISA? Atât de tare sunt deranjate autorităţile de existenţa yoghinilor, încât, pe bani publici, să se iniţieze acţiuni de genul celor din martie 2004? Vă întreb toate acestea, deoarece este inadmisibil ca într-un stat ce se vrea democrat, oamenii să fie determinaţi, adesea terorizaţi, să se teamă pentru opţiunile lor spirituale, la fel ca în perioada comunistă.

G.A.: Domnule Lisei, este firesc să descriem ce s-a întâmplat în termeni de insuficienţă democratică, încălcare a drepturilor omului, proastă funcţionare a instituţiilor etc. Până la urmă însă, ce m-a izbit cel mai mult şi mai mult, după ce am revenit şi tot revenit asupra materialului analizat, a fost incredibila urâciune umană: pofta de scandal, pofta de a umili, pofta de sânge. Niciun pic de inteligenţă, niciun pic de compasiune în această hăituire colectivă. Mi-am zis: mai lasă în pace democraţia! Gândeşte-te ce îngrozitor arătăm ca oameni.

M.L.: Din dialogul de până acum, reiese că volumul de faţă va avea o continuare. Ce va conţine aceasta?

G.A.: Da, ce vă pot spune este că lucrez la o carte despre represiunea împotriva MISA. O voi încheia curând.

M.L: Cum a fost/este receptată cartea?

G.A.: Cei cu care am vorbit au fost entuziaşti. William Totk a făcut o foarte scurtă prezentare la Europa liberă, în care a prins, după opinia mea, esenţa volumului. Ştefan Borbely a scris o recenzie în revista Contemporanul, numărul din marte a.c., după o lectură atât de atentă, încât a descoperit câteva scăpări de litere la unele titluri sau autori. În rest nu am văzut trimiteri la volum în presă.

M.L.: Cum vă explicaţi tăcerea din jurul cărţii?

G.A.: O tăcere relativă. Cred că mulţi sunt deranjaţi într-un fel sau altul, de „cazul MISA”. Istoria ante-decembristă a liderilor grupului i-a surprins, sunt sigur, pe unii, le-a creat probleme altora. Aportul volumului la istoria reprimării mişcării YOGA în anii ’80 rămâne însă ireversibil. Consecinţele se vor vedea pe termen lung.

M.L.: În schimb, dacă aţi fi găsit ceva compromiţător, de orice natură, care să trezească interesul presei de scandal, aţi fi fost chemat la televiziunile ce au dus greul în campania anti-MISA, aţi fi avut parte de elogii…

G.A.: Natura implicării presei în chestiunea MISA a fost confirmată pentru ultima oară de această tăcere la apariţia volumului. Cartea aducea informaţii esenţiale asupra oamenilor despre care ziariştii scriseseră anterior mii de articole. Or, fie MISA era subiect de interes public şi atunci apariţia unor informaţii de asemenea miză motiva aducerea lor imediată în discuţie; fie vânătoarea ziariştilor după orice mic detaliu al adepţilor MISA exprimase interesul opiniei publice, caz în care era de aşteptat ca ziariştii să o servească din nou, prompt, prin articole… Iată însă, în presă, nu a apărut absolut nicio referire despre carte, deşi volumul publicat la editura Polirom este plin de informaţii-bombă. Puţine lucruri pot radiografia mai bine natura operaţiei jurnalistice în cazul MISA, de comandă a cărei executare a fost şi este supusă unui control strict.

M.L.: Care este mesajul acestei cărţi?

G.A.: Aici l-aş cita pe Ştefan Borbely: „… aderenţa la spiritualitatea orientală (a practicanţilor YOGA) le-a înfrumuseţat viaţa, ridicând-o deasupra vicisitudinilor sociale şi politice dezumanizante din jur. Tot ideologia elevaţiei i-a ajutat, de altfel, să suporte şi persecuţia furibundă a Securităţii, una dintre cele mai brutale şi mai primitive – fiindcă implica sexualitate – din anii dictaturii.”

Citiţi şi:
«Reprimarea mişcării YOGA în anii 80» – istoria rescrisă
Gabriel Andreescu: ce spun dosarele Securităţii despre Gregorian Bivolaru

yogaesoteric
10 iunie 2009