Lideri politici importanți asasinați la comanda marilor bancheri (I)

Cămătarii și asasinatele în istorie

„Faptele mortale dezvăluite aici mă fac să mă întreb dacă acest monstru, interesul, nu a devorat întreaga rasă umană….…” – Napoleon Bonaparte

„Banca Centrală este instituția cu cea mai mortală ostilitate existentă împotriva principiilor și formei Constituției noastre… Eu cred că instituțiile bancare sunt mai periculoase pentru libertățile noastre decât armatele permanente. Deja au ridicat o aristocrație cu bani care a pus guvernul în dificultate. Puterea de emitere de monedă ar fi necesar să fie luată de la bănci și restituită oamenilor, cărora le aparține în mod corespunzător. Dacă poporul american permite vreodată băncilor să controleze emiterea monedei lor, mai întâi prin inflație și apoi prin deflație, băncile și corporațiile care vor crește în jurul lor vor priva poporul de proprietățile sale până când copiii lor se vor trezi fără adăpost pe continentul pe care l-au ocupat părinții lor.” – Thomas Jefferson

Unele dintre cele mai importante asasinate din istoria omenirii au fost comise atunci când liderii au devenit o amenințare pentru creditorii de bani și au pus capăt sau au amenințat să pună capăt cametei. Familiile bancare internaționale din timpurile moderne sunt adevărații moștenitori ai cămătarilor din antichitate. Adevăratul motiv pentru care aceste asasinate sunt ascunse în discursul istoric standard constă în faptul că tot discursul istoric modern este controlat de aceste familii bancare. Din cauza efectelor sale devastatoare asupra societății, care rezultă din concentrarea bogăției în câteva mâini, cămătăria a fost strict interzisă atât în islam, cât și în creștinism.

Primul asasinat celebru este cel al lui Iulius Caesar (100-44 î.Hr.). A fost ucis la vârsta de 55 de ani într-o crimă dramatică care a avut loc în Senatul Roman. Dacă te uiți la explicațiile standard ale asasinării sale, vei descoperi că a fost ucis din cauza fricii că s-ar putea încorona rege al Romei sau pentru că nu a respectat Senatul etc. Dar adevăratul motiv este ascuns și nu este menționat niciodată în istoria „standard”.

Într-o micuță carte, A History of Central Banking and Enslavement of Mankind (O istorie a băncilor centrale și a înrobirii omenirii), publicată în 2014, Stephen Mitford Goodson, care a lucrat pentru South African Reserve Bank, a dezvăluit adevăratul motiv din spatele asasinării lui Iulius Caesar. De altfel, Mitford, care a condus Partidul pentru abolirea impozitului pe venit și cămătărie din Africa de Sud, a murit în mod misterios în 2018, la vârsta de 70 de ani. Se bănuiește cu tărie că și el a fost asasinat pentru că a demascat bancherii și pentru lupta sa împotriva cametei și impozitului pe venit.

Inițial, romanii foloseau un sistem de troc, în care erau angajate vitele. Odată cu trecerea timpului, romanii au trecut la bucăți neregulate de cupru sau bronz ca bani. Aceste bucăți, cunoscute sub numele de aes rude (metal aspru) erau cântărite pentru fiecare tranzacție. Pe măsură ce Roma s-a îmbogățit și comerțul și schimburile comerciale au crescut, Trezoreria Romană a început să emită metal ștanțat (aes signatum), inițial sub formă de lingouri cântărind 15,8 kg fiecare și care purtau imagini cu animale, precum o vacă, un elefant, un vultur etc. Aceste lingouri ştampilate, iniţial din cupru, iar ulterior din bronz, au avut sprijinul statului.

În 289 î.Hr., în locul acestor lingouri de 15,8 kg s-au introdus monede de bronz în formă de disc mult mai ușoare, iar valoarea lor era menționată pe ele. Este important faptul că valoarea acestor discoide nu se baza pe conținutul metalic, ci pe lege – valoarea era cea pe care statul o menționa sau o ștampila pe ele. În acest sens, aceste monede erau bani fiduciari – valoarea lor nu se baza pe conținutul metalic real, ci pe ceea ce statul grava pe acestea. În cuvintele lui Goodson: „În timp ce banii fiat sunt foarte criticați în unele părți, ……. nu este nimic în neregulă cu ei, atâta timp cât sunt emiși de guvern, nu de bancheri privați, și sunt protejați cu grijă împotriva falsificatorilor.” Ne putem aminti că, în cartea sa profundă Arth Shastar, Kotlia Chankia a dedicat multe pagini despre cum este indicat să se ocupe de falsificatori!

În general, conducătorii romani erau frugali și onești. A existat o inflație zero, deoarece mijloacele de schimb erau strict reglementate. Dar o dezvoltare profund semnificativă a avut loc în anul 227 î.Hr., care a distrus sistemul monetar tradițional și a corupt conducerea. În acest an aristocrația romană, elita patriciană, a obținut puterea de a bate monede de argint. Puterea de a bate bani romani a trecut în mâinile private în acest an.

Elita patriciană romană este adevăratul precursor al familiilor bancare internaționale de astăzi, care, printre altele, dețin Rezerva Federală a SUA și au puterea de a tipări dolari și de a-i împrumuta guvernului SUA cu dobândă!

Un exemplu extrem de tulburător de bani fiduciari privați este cazul unui patrician care a intrat în „Templul lui Juno Moneta (de unde provine cuvântul bani) și a transformat un sac plin de denari de argint la o valoare de cinci ori mai mare decât cea inițială prin simplul procedeu de a imprima o nouă valoare pe monede”. Astfel, printr-o astfel de tactică frauduloasă, el și-a mărit averea de cinci ori!

Deoarece în Italia nu exista aproape deloc argint, armatele romane a fost necesar să se dezvolte pentru a cuceri teritorii de unde se putea obține argint! Drept urmare, țăranii romani au început să fie recrutați în armată. Pentru a gestiona fermele, care se prăbușeau într-o stare precară, a fost nevoie să fie importată forță de muncă sclavagistă din Africa. Producția de porumb a scăzut, iar grâul a fost importat din Africa de Nord. Toate acestea au reprezentat o consecință majoră a deciziei de a avea monede de argint bătute în mod privat. În mod oarecum analog, astăzi, SUA, cu petrodolarul lor, poartă războaie în străinătate pentru resursele de petrol și gaze.

Lipsa de bunăstare economică, în special în rândul sclavilor din Africa, a provocat multă nemulțumire. În cele din urmă, în 326 î.Hr., sclavia pe datorie a fost abolită. În acest sistem, o persoană care luase un împrumut își punea drept gaj serviciile. În caz de neplată a împrumutului, datoria era necesar să fie plătită prin muncă. Cu toate acestea, odată cu introducerea banilor bătuți în mod privat, camăta a câștigat teren. Primii evrei au sosit la Roma în anul 161 î.Hr. Aceștia erau în mare parte meșteșugari, vânzători ambulanți și deținători de magazine. În calitatea lor de negustori, s-au angajat și în împrumuturi de bani – cămătărie. În 139 î.Hr., evreii care nu erau cetățeni romani au fost expulzați pentru prozelitism, dar s-au întors curând.

Iulius Cezar s-a născut într-o familie aristocratică în anul 100 î.Hr. A profesat pentru scurt timp ca avocat înainte de a deveni un comandant militar strălucit. În anul 48 î.Hr. l-a învins pe Pompei cel Mare și a devenit stăpânul incontestabil al Romei. Goodson scrie: „La întoarcerea sa în Italia în septembrie 45 î.Hr., Cezar a găsit străzile și orașele aglomerate de oameni fără adăpost, care fuseseră forțați să părăsească pământul de către cămătari. 30.000 de oameni era necesar să fie hrăniți zilnic din grânarul public. Camăta era înfloritoare cu consecințe dezastruoase. Principalii cămătari, dintre care mulți erau evrei, percepeau dobânzi de până la 48%.” De menționat că evreii nu practică între ei camătă – religia lor le permite să acorde împrumuturi cu camătă doar ne-evreilor.

În cartea sa din 2011 Schițe din istoria romană, T.E. Watson scrie: „El [Iulius Caesar] a recunoscut adevărul profund că banii sunt un agent național, creat prin lege pentru un scop național și că nicio clasă de oameni nu ar fi indicat să-i rețină de la circulație, astfel încât să provoace panică, pentru ca speculatorii să poată avansa ratele dobânzilor sau să poată cumpăra proprietăți la prețuri ruinătoare după o asemenea panică.” Iulius Cezar a făcut reforme sociale și monetare. S-au oferit locuințe gratuite pentru 80.000 de familii sărace, plata soldaților a fost majorată de la 123 la 225 de denari, rambursarea proprietății s-a făcut la valori mult mai mici decât cele deținute înainte de războiul civil din 49-45 î.Hr. și așa mai departe.

Reformele monetare pe care le-a făcut Iulius Caesar au dus la asasinarea acestuia. El a luat puterea de a emite bani înapoi de la patricieni și a dat-o statului. Aceasta a fost o lovitură grea pentru cei care puteau emite bani, literal și metaforic, și a=care făceau avere stând degeaba și doar împrumutând bani cu dobândă mare.

De asemenea, i-a forțat pe patricieni să-și investească banii în loc să-i tezaurizeze. În locul monedelor de argint au fost emise monede de metal ieftine. În plus, s-a decretat că:
a) dobânda percepută nu putea fi mai mult de 1% pe lună,
b) dobânda nu putea fi percepută la dobândă și
c) dobânda totală percepută nu putea depăși niciodată capitalul împrumutat.

Aceste măsuri au redus drastic câștigurile patricienilor care nu lucrau și doar băteau și împrumutau bani cu camătă și strângeau bogății și puteri nelimitate.

Goodson scrie: „Aceste măsuri i-au înfuriat pe aristocrații și plutocrații al căror mijloc de trai era acum sever restricționat. Prin urmare, au conspirat să-l ucidă pe Cezar, eroul poporului. În acea dimineață fatidică a zilei de 15 martie 44 î.Hr., la numai patru ani după preluarea puterii, a ajuns neînarmat la clădirea Senatului, după ce și-a demis garda militară, care anterior fusese mereu prezentă. Înconjurat de 60 de conspiratori, a fost înjunghiat până la moarte, primind 23 de lovituri de cuțit.”

Pentru a analiza istoria Marii Britanii în acest context ar fi nevoie de un discurs oarecum lung. Cu toate acestea, se știe că, odată cu înființarea Băncii Angliei în 1696, strânsoarea controlului asupra Angliei de către familiile bancare internaționale a devenit mult mai mare. Acestea se luptaseră și urziseră intrigi timp de aproape un secol pentru a obține controlul asupra Marii Britanii. Cu toate acestea, războiul împotriva lui Napoleon a avut foarte mult de-a face cu opiniile lui împotriva cămătăriei. În prefața la traducerea în limba engleză din 1999, realizată de James Gibb Stuart („Napoleon și Islamul”), a cărții franceze a lui Christian Cherfils, din 1914, scriitorul englez David Musa Pidcock afirmă: „Cred că Lordul Acton, puțin mai târziu în secolul al XIX-lea, a fost cel care a susținut punctul de vedere al lui Napoleon – împreună cu cel al lui David Ricardo și Abraham Lincoln – că lumea nu va fi liberă de război până când mesele schimbătorilor de bani nu vor fi răsturnate odată pentru totdeauna”. Pidcock subliniază, de asemenea, că Wellington „a fost o unealtă a Rothschild-zilor”.

Este important de subliniat că războiul purtat împotriva Franței de către Anglia a durat între anii 1792-1815. În paralel, Anglia a purtat un război împotriva Americii între 1812-1814. Ambele războaie au fost instigate de Rothschild-zi. Războiul împotriva Americii a fost instigat deoarece SUA au refuzat să reînnoiască statutul Bank of America controlat de Rothschild, care a fost banca centrală a SUA între 1791-1811.

În cuvintele lui Goodson, „prim-ministrul britanic Spencer Perceval (1809-1812) a încercat să oprească acest război complet zadarnic, dar a fost asasinat la 11 mai 1812, în holul Camerei Comunelor de către John Bellingham, un radical politic, care fusese trimis de Rothschild”. Perceval cunoștea foarte bine complexitățile înaltei finanțe, deoarece fusese cancelar al Fiscului, funcție în care a fost numit la 28 martie 1807.

Campania franceză în Egipt și Siria a avut loc sub Napoleon Bonaparte, care a petrecut trei ani și două luni în regiune (1 iulie 1798 – 2 septembrie 1801). Christian Cherfils scrie: „Chiar înainte de a părăsi Franța, Bonaparte hotărâse să studieze Coranul. Sub titlul semnificativ de Politică și Morală, el le ordonase să obțină pentru Biblioteca lui de Tabără militară, copii ale Vechiului și Noului Testament, Coranul, Vedele, Mitologia și Spiritul Legii de Montesquieu.”

În Egipt, Napoleon a interacționat cu savanții țării, în special cu Ulema din Al Azhar. El a fost atât de profund influențat de Coran încât i-a scris șeicului El Mesiri pe 26 august 1798: „Sper că nu va trece mult timp până când voi putea reuni toți oamenii cu înțelepciune din această țară și să stabilesc un regim echilibrat, întemeiat pe principiile Coranului, care sunt singurele adevăruri și singurele care pot aduce fericire omului.”

Un document din biroul Comandantului din 16 august 1799 consemnează marele fast cu care a fost sărbătorită ziua de naștere a Profetului. „Nimic atât de splendid nu a fost văzut în istoria omului”, consemnează documentul. Se precizează: „Toate unitățile armatei din Cairo, luminate de o mulțime de torțe, au făcut o vizită la șeicul El-Bekry unde a luat masa comandantul șef [Napoleon], împreună cu Moustafa-Pacha și toți ofițerii principali luați prizonieri în bătălia de la Aboukir. Comandantul-șef a fost prezent la lecturile care s-au făcut din diferite poezii arabe în cinstea Profetului, recitate lui, după care, înconjurat de marii șeici, a poruncit rugăciuni și a cerut să i se recite genealogia Profetului.”

Având în vedere cele de mai sus, este aproape sigur că interdicția de cămătărie impusă de Coran îi era cunoscută.

Citiți a doua parte a articolului

Citiți și:
Schimbarea banilor (XII). Cămătăria – între practică și morală
Este real. SUA au rămas proprietatea Marii Britanii, iar Marea Britanie este proprietatea Vaticanului (I)

 

yogaesoteric
12 iulie 2023