Lumea ascunsă care l-a dărâmat pe Ceaușescu, rolul lui Ion Iliescu și pumnul în masă al celor fără ‘știință’ – Interviu (II)

 

Citiţi prima parte a articolului

În cea de-a doua parte a interviului acordat SpotMedia.ro, Mădălin Hodor răstoarnă clișeele privind declanșarea Revoluției din ’89, dar explică și motivele pentru care ea a eșuat, iar transformarea reală în bine nu s-a produs nici până astăzi: „a fost un pumn în masă al marginalilor, un pumn care a spart masa, însă cei care au dat cu pumnul nu au mai știut ce să facă după aia. S-au retras şi i-au lăsat pe cei cu ştiinţă”.

După 20 de ani de studiu al arhivelor Securității, în cadrul CNSAS, Mădălin Hodor contestă versiunile idealizate despre comunism și Revoluție:
„Mă lupt cu mainstream-ul lăutăresc care idealizează totul. Ani de zile s-a vorbit că Revoluția a fost făcută de cei mai cinstiți, cei mai inteligenți, cei mai onești, cei mai buni dintre cei buni. Au fost și aceștia, dar au fost și hoți. De ce e nevoie să facem Cântarea României pe chestiuni istorice?”

O altă teză infirmată de Mădălin Hodor este că Securitatea ar fi încetat torturile fizice din anii ’70 și descrie atrocitățile din beciurile Securității comise până în decembrie 1989.

Reporter:
Spuneați că Revoluția din decembrie ’89 a început de la marginalii scăpați sub radarul Securității care ignora potențialul „gloatei” de a se revolta masiv. Cum a fost posibil?

Mădălin Hodor: În ghetourile muncitorești a început rumoarea la sfârșitul anilor ’70. Nu era ceva tangibil. O nemulţumire care plutea în aer şi care avea mai multe cauze, nu neapărat ideologice.
Eu am avut acces la această lume „ascunsă” când am dat peste cazul „Bradul”, o serie de crime petrecute la Poiana Braşov în 1971-1973. Implicaţiile respectivului caz sunt uimitoare, iar iţele acestei anchete, care în mod normal ar fi fost necesar să fie una criminală, se împletesc într-un mix care implică vârfurile Securităţii (Doicaru, Pacepa, Stănescu, care era şeful CSS), pe Nicolae Ceauşescu personal, lumea interlopă a anilor ’70 şi zona aceasta „ascunsă” a societăţii, marginalii, cum i-am numit.

Citind miile de pagini ale anchetei, care a împins Securitatea să scotocească în această zonă până atunci necunoscută pentru ea, nu mi-a venit să cred ce se afla sub pojghița de „normalitate socialistă” pe care o ştim noi din mainstreem-ul istoric şi pe care regimul o clama.

Dacă Securitatea ar fi avut nişte analişti cât de cât inteligenţi, după cazul „Bradul” ar fi fost necesar să se ia cu mâinile de cap, să arunce tonele de dosare şi să se apuce de treabă.

Rep.:
Adică?

M.H.: Ameninţarea principală la adresa regimului nu erau foştii legionari (din care majoritatea fuseseră deja loializaţi şi lucrau pentru naţionalismul ceauşist) sau „descendenţii” fostelor partide, ci chiar cei pe care regimul îi considera loiali: cei născuţi şi crescuţi în comunism. Ironia supremă, dacă vreţi: produsele regimului urau regimul.

Lumea de sub „radar” era de speriat: infracţionalitate generalizată, violenţă extremă, o sexualitate debordantă şi o promiscuitate demnă de „Occidentul decadent” (ca o consecinţă directă a politicii oficiale de reprimare a sexualităţii), zone întregi ale societăţii care mimau viaţa „normală” şi se refugiau în alcool.

Avorturi, bătăi, crime, violuri, alcoolism generalizat, o lume în care violenţa era rutină. Nu vorbesc aici de cazuri izolate, ci de mii şi mii de oameni care trăiau aşa în ghetourile comuniste. Erau diferiţi ca educaţie, ca statut social sau trecut, dar erau legaţi între ei de un fir invizibil: ostilitatea faţă de absolut orice simboliza regimul, propaganda, autoritatea.

Culmea, chiar regimul îi adunase şi îi pusese împreună pe aceşti oameni prin politica lui locativă şi în ambiţia prostească de a „nivela” societatea şi a-i impune o viaţă standard.

Securitatea nu se ocupa de această zonă, care tradiţional era de competenţa Miliţiei. Dar Miliţia era depăşită, coruptă, plină de imbecili şi preocupată exclusiv ca mizeriile să nu iasă de sub preş, ca să nu aibă ea probleme. Să nu îi certe şefii.

Nici Securitatea nu a înţeles mai nimic atunci când „a ridicat colţul covorului”. Dar repet, dacă ar fi fost inteligenţi, ar fi fost necesar să se sperie încă din anii ’70, pentru că acolo erau embrionii unei alte lumi, una care era în cea mai directă competiţie cu regimul. Competiţia pentru supravieţuire.

Acolo nu se scriau sofisme şi „şopârle” la Europa Liberă, ci se spărgeau capete, se distrugea, se fura. Sper să reuşesc să scriu o carte despre cazul „Bradul”, care este o frescă uluitoare a anilor ’70.
Sunt convins că citind-o, nimeni nu se va mai uita la acea perioadă la fel cum o face astăzi şi cred că este o poveste care merită spusă. Ca să mai echilibrăm puţin „istoria-slogan”, care ni s-a livrat sub formă de activism în ultimii 30 de ani.

Rep.:
Revenind la rumoarea de la finalul anilor ’80…

M.H.: … A devenit din ce în ce mai puternică spre sfârșitul anilor ’80, ca o consecinţă directă a înrăutăţirii condiţiilor de trai. Muncitorii s-au revoltat pentru că nu aveau bani, căldură, lumină, nu găseau nimic în magazinele alimentare. Plecau cu noaptea în cap la fabrică, în autobuze supraaglomerate în care ploua sau ningea, stăteau degeaba sau se apucau de băut în secţiile neîncălzite.

Rep.:
Beţii în fabrici?

M.H.: Erau frecvente, în ciuda măsurilor draconice. Apoi, se întorceau să umble după mâncare, fără şanse, căci ce se mai găsea se epuiza la primele ore, iar dacă nu aveai rude în vârstă, copii sau vecini care să stea la coadă pentru tine, erai terminat. Cel mai adesea ajungeau cu sacoşele goale şi fără bani acasă, unde îi aştepta familia. Începeau discuţiile, certurile interminabile pe bani şi mâncare, care degenerau adesea în bătăi. Totul pe întuneric, căci lumina se oprea regulat, fără căldură sau apă caldă, fără gaz. Imposibil de rezistat la acest ritm de viaţă zi după zi. Abrutizarea era o consecinţă firească. Ura mocnită se aduna zi după zi.
Securitatea s-a străduit să controleze fabricile, dar ce se petrecea în cartiere nu mai era controlabil.

Rep.:
În 1989 eram în Timișoara. Platformele muncitorești nu au ieșit din prima zi. Între 16 și 20 decembrie se ieșea noaptea dezorganizat, se trăgea, dar abia pe 20, dacă nu mă înșel, au ieșit într-adevăr, cu un vuiet de cutremur, la propriu, muncitorii de pe platforme.

M.H.: Cei care au participat în primele rânduri erau majoritatea covârşitoare muncitori, o spun rapoartele Securităţii, care pe 18 decembrie a centralizat situaţia arestaţilor. Dintre cei aproape 1.000 de arestaţi în perioada 15-17 decembrie, mai mult de jumătate erau muncitori. Ceea ce, vă imaginaţi, a provocat o mare nemulţumire lui Vlad, care nu se putea duce la Ceauşescu cu aşa ceva. Dar raportul există, cifrele sunt cunoscute.

Într-adevăr muncitorii nu au ieșit cu fabrica, ci pe cont propriu. După Brașov, fabricile au început să fie controlate cu mulți infiltrați pentru că acolo considera Securitatea că se putea forma o masă. Ceea ce era corect, dar, cum spuneam, cum să îi controlezi acasă? Locuiau în aceleaşi zone ale oraşului, familiile se cunoşteau, copiii crescuseră împreună. Dacă se ducea unul, se duceau şi ceilalţi.

În plus, crescuse o generație de oameni tineri care nu mai putea fi controlată la fel. Tinerii muncitori, cei pe care regimul se baza să „continue construirea socialismului”. Exact ei nu mai voiau să continue nimic. Au ieşit în stradă, cu prima ocazie pe care au avut-o.

Dar când au ieșit de pe platforme chiar nu au mai avut ce face, au retras tancurile de pe stradă.

Rep.:
Cum s-a făcut pasul spre ieșirea organizată?

M.H.: Din cauză că o parte dintre ei ieșiseră în serile anterioare, se aflase peste tot, nu se mai putea opri. La fel în București în 21-22, tinerii care văzuseră cu ochii lor măcelul de la Intercontinental s-au dus în fabrici și au povestit.

La Timişoara, Guşă a zis: „ăştia nu sunt huligani, sunt muncitori, nu putem trage în ei”. Deşi ştia că şi cei în care trăseseră până atunci tot muncitori erau. Una e să reprimi pe unii pe care ţi i-a etichetat Securitatea ca „huligani”, alta e să reprimi coloane care ies direct din fabrici.

Elena Ceauşescu a fost singura din ierarhia comunistă capabilă să găsească o „rezolvare teoretică” a dilemei: dacă sunt muncitori cinstiţi, nu vin înarmaţi. Cu alte cuvinte, exista posibilitatea să tragi doar în unii din coloane „care nu erau cinstiţi”. A fost cam mult chiar şi pentru cei din CC.

Rep.:
Deci nu au fost „agenturile” după cum cred destul de mulți?

M.H.: Şi KGB şi CIA și alte servicii de informații occidentale erau interesate ca situația din România să se modifice. Dar nu serviciile ca entităţi independente, pentru că aşa ceva nici nu exista, ci factorii politici. Nicolae Ceaușescu rămăsese ultimul lider din lagărul comunist care nu voia să se ducă pe linia reformelor și era anacronic. Americanii și sovieticii căzuseră de acord că nu mai era nimic de făcut cu Nicolae Ceaușescu care a refuzat constant orice sugestie de ieşire onorabilă din criză.

Rep.:
Ce înseamnă „căzuseră de acord”? Au făcut un plan concret?

M.H.: Nici pe departe. Perspectiva asta în care elementul principal într-o schimbare de amploarea celei din 1989 o reprezintă serviciile secrete este una moştenită de la Securitate. Deşi cred că este un mecanism universal valabil. Orice structură de acest tip are tendinţa naturală de a se considera „buricul pământului”.

În oglindă şi oamenii obişnuiţi, care nu au informaţii şi nu au capacitatea de a înţelege un fenomen, pun totul în seama „serviciilor”. E o tendinţă pe care o vedem păstrată până în zilele noastre. Se petrece nu ştiu ce, „Sigur e amestecat SRI”! De ce, cum, există vreo dovadă? Nu contează. Dacă nu putem explica raţional un eveniment, clar sunt băgate „serviciile”.

Avem chiar analizele din perioada respectivă ale KGB şi CIA. În ele se vede clar că nu aveau absolut nicio idee ce anume urmează să se petreacă în România, nu aveau niciun plan concret pentru înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu şi că singura lor certitudine era că regimul nu va cădea fără violenţă. Pentru că o plănuiau ei? Nu. Pentru că asta era dinamica situaţiei.

Nicolae Ceaușescu arătase deja clar pentru toată lumea că nu dă înapoi şi nu va ceda puterea decât forţat. Atunci era logic să presupui că exact asta va face, că se va ţine cu dinţii de scaun şi că va curge sânge. Dacă s-a ajuns în România la singura revoluţie sângeroasă din 1989, acest fapt este exclusiv din cauza lui Nicolae Ceaușescu şi a celor din jurul lui. Pur şi simplu, nimeni nu a vrut să dea un pas în spate. Au preferat să omoare oameni decât să piardă puterea.

Existenţa unor interese strategice nu poate fi negată. Se prăbuşea o lume. Americanii şi ruşii se întâlneau, discutau şi negociau modul în care lumea din estul Europei urma să se modifice. Dar de aici până la a spune că „agenturile” străine au organizat Revoluția e un pas foarte mare și absurd.

Nici să-și fi propus, rușii și americanii nu puteau practic organiza o revoluție. Cu cine? Existau interese sovietice: România să rămână în sfera lor de influenţă, să nu iasă din Pactul de la Varşovia. Existau interese americane: situaţia din România să nu destabilizeze procesul de schimbare, să nu degenereze într-un război local, care ulterior să se întindă şi să afecteze întrega zonă.
Americanii, de exemplu, o spun cât se poate de clar sovieticilor la Malta: e treaba voastră cum gestionaţi căderea comunismului, vă ajutăm, inclusiv financiar, dar vedeţi să nu iasă un mare dezastru care să afecteze Europa Occidentală pe cale de consecinţă.

Rep.:
Pragmatici.

M.H.: Americanii erau, şi sunt şi astăzi, pragmatici. Ştiau că nu se poate trece de la comunism direct la democraţie, că va fi un proces de durată. Dar erau şi suficient de inteligenţi să ştie că reformele lui Gorbaciov vor fi depăşite şi că ideea lui de salvare a comunismului este o utopie. Doar că nu era în avantajul lor să i-o şi spună lui Gorbaciov. Îl menajau pentru că Gorbaciov avea o treabă de făcut, şi nu una uşoară.

Toate acestea erau interese strategice globale. Aşa se discuta. Nu se întâlneau Bush şi Gorbaciov ca să facă scheme, cum să intre turiştii sovietici cu maşinile Lada în România.

Citiţi a treia parte a articolului

Citiţi şi:

Prof. Corvin Lupu: Militarii sovietici care au acționat în decembrie 1989 au locuit în unități militare ale MApN, MI și SRI… (I)

Generalul Iulian Vlad și minciunile din memorii (I)

 

yogaesoteric
26 octombrie 2020