Lumea de azi devine din ce în ce mai opacă

Mă tot ţin de-o vreme să scriu despre articolul bombă al lui Seymour Hersch. Într-adevăr, a stârnit foartă multă emoţie informaţia referitoare la instrumentarea de către SUA a sabotajului asupra NS. Operaţiunea s-a desfăşurat în 26 septembrie. Ataşat puteţi vedea mesajele transmise pe contul meu de Telegram pe 27 septembrie. Desigur, eu nu sunt Seymour Hersch, ci un biet „vector al propagandei ruse”, conform unei catalogări recente. De fapt ceea ce vreau să spun este că era cât se poate de limpede pentru orice om normal la cap că operaţiunea respectivă a fost executată de americani.

Pe 28 septembrie am publicat un material în care am inclus toate informaţiile pe care le aveam la acel moment. Îl puteţi citi aici. Dacă veţi avea răbdarea să vă uitaţi pe el, veţi putea observa că absolut toate informaţiile prezentate acum de Seymour Hersch se regăsesc acolo. Sunt interesante şi comentariile articolului, în special cele care mă trag de urechi cum că „nu se poate şti cine a executat sabotajul”. De parcă ar fi putut veni terorişti extratereştri deranjaţi de zgomotul gazului din conducte.

Probabil cel mai bun aspect al mediilor contemporane de comunicare este acela că încă mai au memorie, astfel încât poţi să „scoţi dovada”. Doar că nu despre articolul de atunci sau despre cel de acum vreau să vorbesc, ci despre un alt element, anume obtenebrarea totală a dezvăluirilor. Desigur, eu sunt un „neica nimeni”, nu mă aşteptam să fiu luat în considerare, însă Seymour Hersch e un jurnalist cunoscut, iar afirmaţiile sale chiar vin din miezul serviciilor secrete americane. Ca cititori ai blogului meu aţi putea crede că articolul lui Hersch a fost o nucleară a gazetăriei. Aiurea, n-a fost prezentat pe nicăieri. Doar s-a pus o întrebare la Casa Albă peste care nulitatea de acolo a trecut fără să clipească.

La fel s-a petrecut şi cu dezvăluirile epocale ale celor de la Project Veritas. Îl ai pe şeful cercetării de la Pfizer care face dezvăluiri scandaloase şi nu se petrece absolut nimic. Cum de nu este FBI-ul la poarta companiei pentru a investiga nebunia cu mutaţiile virusului sau faptul că se ştie în interiorul Pfizer de tulburările hormonale provocate de vaccin? Iar acolo nu e vorba doar de dezvăluirile care se fac, ci şi de omul pe care-l observi. Se vede limpede că-i lipseşte o doagă şi, cu toate acestea, e şef peste cercetarea celei mai mari companii farmaceutice a lumii. Din nou avem de-a face cu o dezvăluire epocală care ar fi fost normal să dărâme din temelii nu doar compania cu pricina, ci şi CDC, instituţia care a dat liber injectării experimentale în masă şi care a fundamentat politica de vaccinare obligatorie. Se petrece ceva din toate acestea? Absolut nimic.

De fapt se petrece: James O’Keefe e practic concediat de la Project Veritas. Ca să ne înţelegem: Project Veritas este creaţia lui James O’Keefe. În prezent e organizată ca ONG, bazându-se aproape în exclusivitate pe donaţii. Nu-mi dau seama cum a organizat O’Keefe Project Veritas, dar e ciudat că a ajuns să se subordoneze unui consiliu de administraţie care, de altfel, l-a şi concediat.

Iniţial am crezut că toată tevatura a pornit de la sponsorii Project Veritas, dar treaba e mult mai încurcată deoarece, conform informaţiilor din interior, tocmai donatorii sunt cei care fac scandal. Atunci ce s-a petrecut? Pur şi simplu asistăm live la o preluare ostilă a unei organizaţii jurnalistice independente. Este practic uluitor ceea ce se petrece: nu donatorii ‒ care sunt miezul financiar al organizaţiei ‒ sunt cei care l-au concediat pe O’Keefe, ci membrii consiliului de administraţie şi alţi executivi din interior care au fost cumpăraţi şi care acum se comportă precum nişte drone kamikaze. E limpede dinspre ce zonă vine operaţiunea. Din nou, în ciuda nebuniei, nu se petrece nimic. Dar şi mai ciudat este că însuşi James O’Keefe tace, în condiţiile în care totul este scandalos.

Surse din proximitatea Project Veritas vorbesc însă şi de altceva. James O’Keefe nu-i atacat doar de Pfizer, ci şi de FBI, iar cauza pentru care este din nou investigat este acelaşi jurnal al lui Ashley Biden. De fapt, întreaga poveste este extrem de ciudată. Se pare că jurnalul a ajuns la James O’Keefe pe filiera Kurlander-Harris. O’Keefe a făcut demersurile pentru a se asigura că este autentic, ajungând inclusiv la Ashley Biden cu care un membru al staff-ului său ar fi avut o convorbire telefonică. În timpul convorbirii, lui Ashley Biden i-ar fi fost citite fragmente din jurnal. Auzindu-le, aceasta a intrat în criză, motiv suficient care demonstra autenticitatea jurnalului. Doar că momentul acela l-a făcut pe James O’Keefe să se răzgândească. A considerat că prin publicarea jurnalului i-ar putea face rău lui Ashley Biden de care, probabil, i s-a făcut milă. Se vorbeşte că decizia lui O’Keefe a fost foarte prost primită de membrii staff-ului său care şi-au dat seama de potenţialul exploziv al respectivului jurnal. Probabil de la această neînţelegere jurnalul lui Ashley Biden a ajuns la National File, fiind publicat integral ca fişier pdf. E posibil ca vreun membru al staff-ului, nemulţumit de poziţia lui James O’Keefe, să fi transpirat materialul în afara organizaţiei.

Cert este că, legat de respectivul jurnal, sediul Project Veritas şi casa lui James O’Keefe au fost percheziţionate de către FBI, într-o acţiune de-a dreptul scandaloasă care, de asemenea, n-a atras atenţia nimănui. Şi în care nu s-a găsit nimic!

De ce v-am făcut toată istoria? Deoarece pare că FBI s-a întors din nou asupra lui James O’Keefe, reîncălzind ciorba jurnalului lui Ashley Biden. În loc să-l cerceteze pe John Biden pentru pedofilie şi pe Hunter Biden pentru agresiune sexuală, FBI îl cercetează pe James O’Keefe pentru „manipularea” unui document obţinut ilegal. Şi, suprapunându-se peste problemele din interiorul Project Veritas, acţiunea are scopul de a-i închide gura.

Închei aici spunându-vă că se vede de la o poştă cum, pe zi ce trece, devine tot mai problematică afirmarea adevărului. Societăţile în care trăim sunt din ce în ce mai tiranice, iar totul se va prăbuşi într-o dictatură crâncenă de care e nevoie pentru a preveni momentul în care oamenii realizează în ce minciună trăiesc. Despre asta e vorba.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Democraţie şi civilizaţie
Dan Diaconu: „Ce urmează?”

yogaesoteric
24 aprilie 2023