Mafia internaţională asasinează suveranitatea naţională (II)
Un interviu realizat prin e-mail de Radmila Stolic şi publicat în aprilie 2016 pe portalul sarbescsrbin.info (citit şi de românii din Serbia), cu Emilian, autorul blogului Ce-i cu noi?
Citiți prima parte a articolului
VI. Credeţi că lumea contemporană se află în robie? Care este adevăratul colonialist, SUA sau Rusia?
Bineînţeles că lumea se află în robie. Pentru mine, şi mulţi alţi oameni, acest lucru este clar. Dar nu este nevoie să o spun eu. Nouă, românilor, ne-au spus-o strămoşii noştri. Studiind istoria reală şi cărţile rămase de la patrioţii români, am aflat că suntem în robie şi am aflat şi detalii despre mafia internaţională care ne înrobeşte. Pe biserica unei mănăstiri din România există o pictură care reflectă atacul străinilor asupra ţării noastre (este reprezentată România mare, inclusiv Republica Moldova).
Faptul că există mafia internaţională anti-umană de care am tot vorbit în acest interviu poate fi înţeles doar de oamenii care îndeplinesc câteva condiţii.
Oamenii care pot înţelege detalii despre mafia internaţională:
– au un IQ suficient de ridicat (o minte suficient de inteligentă) cât să poată cuprinde/înţeleagă lucruri de o amploare atât de mare;
– manifestă rezistenţă la fenomenul numit „disonanţă cognitivă” – fenomen care îţi creează sentimente negative puternice din cauza adevărului dur şi greu de suportat.
„Dacă apare un conflict între ceea ce credem şi ceea ce facem, resimţim un disconfort, care este rezultatul unui mecanism interior denumit disonanţă cognitivă.” Cei care nu pot învinge acest fenomen, al disonanţei cognitive, ajung să găsească alte explicaţii decât adevărul pentru ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că adevărul este greu de suportat psihic şi implică un alt comportament din partea oamenilor, pe care oamenii nu sunt dispuşi să îl aibă. Pe scurt, disonanţa cognitivă îi face pe oameni să ignore adevărul dur din jurul lor pentru a nu fi nevoiţi să se confrunte cu acesta şi pentru a nu ajunge la concluzia inevitabilă că trebuie să îşi schimbe stilul de viaţă dacă vor să trăiască mai bine;
– îşi doresc să afle adevărul despre lumea/ţara în care trăiesc şi dedică timp pentru a cerceta adevărul;
– s-au rupt total de mijloacele de informare deţinute de mafia internaţională: presa scrisă centrală, televizor, filme, muzică, radio, site-urile mafiei. Cei care încă folosesc aceste mijloace de informare (mai corect spus manipulare) în masă nu au nicio şansă să afle adevărul;
– se informează pe cont propriu, din surse cât mai sigure: patrioţi autentici încă în viaţă, sau din istoria reală.
Din păcate aceste condiţii nu sunt îndeplinite de foarte mulţi oameni. De aceea, cei mai mulţi cred în varianta pe care le-o oferă televizorul cu privire la lumea în care trăim. Cei care doresc să afle adevărul, au suficientă informaţie pe internet. Trebuie doar să o trieze şi să o citească.
Noi românii avem rămase de la strămoşi foarte multe informaţii cu privire la ce ni se petrece. Şi din ce în ce mai mulţi le citesc şi află adevărul. Recomand celor care cunosc limba româna să citească măcar o singură carte scrisă de un patriot român, ca să înţeleagă în mare cine este mafia internaţională şi cum acţionează ea. Este vorba de cartea Spitalul, coranul, talmudul, cahalul şi francmasoneria, scrisă de doctorul român Nicolae Paulescu (inventatorul insulinei) în 1919.
Vorbim de un grup etnic foarte bine organizat, care de sute/ mii de ani exploatează alte popoare. Este un grup care a acumulat o experienţă atât de mare în a se infiltra şi a trăi pe spinarea altor popoare încât astăzi au ajuns să folosească metode foarte abile şi viclene pentru a avea la picioare întreaga omenire. Încă nu au un control total, dar nici mult nu mai au până acolo.
Aproape dintotdeauna au existat în istoria omenirii două categorii de popoare: statornici (care trăiau liniştiţi pe teritoriul lor, care îşi vedeau de treaba lor şi îşi duceau viaţa în armonie şi colaborare) şi prădători (care plecau, atacau şi exploatau alte popoare). Aceleaşi două categorii au existat pe tot parcursul istoriei şi există şi astăzi. Singura diferenţa este că astăzi, prădătorii au devenit atât de abili încât se ascund, nu mai atacă pe faţă, ci din umbră. Nu mai atacă cu arme clasice (sabie, puşcă, tanc etc.) ci cu arme mult mai puternice: banul, falsa identitate, minciuna, viclenia, calomnia şi mass-media.
Aceşti oameni se infiltrează în cadrul popoarelor, iau nume de băştinaşi/ autohtoni şi în câteva generaţii deja nu mai pot fi identificaţi ca „străini”, ci sunt consideraţi de popor, în naivitatea lui, drept „de-ai noştri”. Chiar dacă îşi schimbă numele şi învaţă limba băştinaşilor (autohtonilor), ei rămân în continuare dedicaţi scopului iniţial al etniei lor reale – exploatarea poporului în care s-au infiltrat.
Această cucerire modernă a popoarelor este realizată de mafia internaţională pe termen mediu şi lung prin:
– distrugerea valorilor morale ale acelui popor;
– promovarea urâtului şi a tuturor relelor pe care le vedem deja instalate în SUA (de exemplu);
– promovarea competiţiei şi luptei pentru supravieţuire;
– sărăcirea poporului;
– distrugerea industriei pentru îngreunarea dezvoltării prin forţe proprii;
– controlul banului (toate băncile sunt în mâinile lor, inclusiv băncile naţionale/centrale, tiparniţa de bani);
– promovarea setei pentru avere şi lux;
– promovarea egoismului;
– folosirea mass-media (pe care o deţin) şi a tuturor tehnicilor de manipulare deja cunoscute, dar şi prin tehnici subtile pe care încă nu le cunoaştem exact.
În România acest atac dinspre mafia internaţională durează de câteva sute de ani, cel puţin. S-au lovit aici de o puternică rezistenţă: Biserica Ortodoxă şi poporul român cu valori morale puternic înrădăcinate în felul nostru de a fi, în spiritul nostru. Sunt convins că până la urmă vom învinge această luptă.
Adevăratul colonialist nu este, deci, nici SUA şi nici Rusia. Şi nici un alt stat. Nu statele colonizează, ci conducerea din umbră (mafia internaţională), prin intermediul acelor state. State precum SUA, instituţii precum NATO, sunt folosite ca instrumente de colonizare/ cucerire/ exploatare a altor popoare.
Decizia însă NU este luată de cei pe care îi vedem la televizor ca fiind „conducătorii” acestor state sau ai acestor instituţii. Aceia sunt de regulă doar păpuşi/ marionete care îndeplinesc un ordin primit de mai sus, de la persoane pe care noi nu le cunoaştem, pentru că nu apar niciodată nicăieri. Decizia este luată de elita mafiei care conduce din umbră aceste state/ instituţii. Ni se spune că preşedintele SUA este cel mai puternic om din SUA, şi poate chiar din lume. Îi rog pe cititori să urmărească filmuleţul „Speed it up!” cu fostul preşedinte SUA Ronald Reagan pentru a vedea cât de „puternic” era.
Deci problema omenirii nu sunt anumite state, ci acei prădători foarte bine organizaţi, care se află în spatele conducerii statelor. Dacă privim lucrurile strict „lumesc”, ierarhia răului în lume se opreşte la aceşti indivizi criminali care doresc putere şi control absolut. Dacă privim lucrurile şi spiritual/ religios, în vârful ierarhiei se afla diavolul, forțele întunericului, care luptă dintotdeauna pe pământ împotriva dragostei, binelui, adevărului şi celorlalte valori spirituale.
VII. Care sunt mijloacele de manipulare a unui popor de către mafia internaţională?
După ce au realizat că metodele folosite în trecut pentru a cuceri şi exploata alte popoare nu sunt foarte eficiente în a menţine cucerirea pe termen nedefinit, aceşti prădători au creat noi metode de cucerire – perfide, viclene, fără violenţă, dar foarte eficiente. Înainte prădătorii atacau cu sabia, şi oamenii şi-au făcut cetăţi pentru a se apăra. Apoi au atacat prin imperii (taxe şi impozite, diverse tipuri de sclavie, munca forţată). Dar oamenii s-au răsculat până la urmă (vezi Robin Hood, vezi haiducii şi răscoalele ţărăneşti din România şi de peste tot din lume).
Apoi, cei mai inteligenţi prădători au inventat ideea de stat. I-au spus „stat naţional” ca să pară că este al poporului, că e inventat de cei mai buni din popor, că este gestionat de oameni din popor, că lucrează pentru binele poporului. În realitate, se observă în toate ţările, statele sunt controlate de mafia internaţională, lucrează împotriva popoarelor şi în interesul mafiei.
Dar oamenii sunt păcăliţi să creadă că, de exemplu, Statul român este al nostru, al românilor, şi lucrează pentru binele nostru, doar pentru că se cheamă „român” şi că la televizor sunt prezentaţi oameni din conducerea vizibilă a statului care vorbesc româneşte. Păi n-are cum să nu fie român acest stat, nu? Totuşi, este de ajuns să vedem ce face acest stat, ca să ne dăm seama cât de românesc este.
Statul român distruge poporul român în mod sistematic. În jur de 7 milioane de români au fost alungaţi din România prin intermediul sărăciei, din 1989 până azi. Au plecat prin Europa de Vest şi prin toată lumea în căutarea unui trai mai bun, pe care Statul român nu l-a asigurat. Populaţia României este în continuă scădere. Sărăcia este larg răspândită. Toate relele pe care le vedem astăzi în România sunt consecinţa acestei conduceri mafiote din umbră a statului.
La fel se petrece peste tot în lume. Popoarele sunt exploatate prin intermediul statelor. Prădătorii cu care ne confruntăm astăzi sunt cei mai inteligenţi şi abili din câţi au existat pe acest pământ. Se vede după succesul pe care îl au în a exploata popoarele lumii.
Nu vi se pare ciudat că statele naţionale din toată lumea sunt toate construite, organizate în acelaşi mod? Nu este ciudat că peste tot în lume avem cam acelaşi tip de stat: cu preşedinte, cu parlament, cu instanțe de judecată pe 2-3 niveluri ierarhice, cu sistem electoral prin care „poporul decide”, cu constituţie, cu curte constituţională, cu curte de conturi, cu banca naţională şi bănci comerciale, cu presă aservită politic, cu politicieni care au în spate anumite grupuri de interese, nu interesele poporului etc? Cum credeţi că elitele tuturor popoarelor de pe planetă au ajuns la aceeaşi concluzie cu privire la modul de organizare al societăţii lor: „statul naţional în această formă este cel mai bun pentru noi”. Vi se pare plauzibil acest lucru? Din ce ştim până acum, este mult mai plauzibil că acest tip de stat a fost recomandat/ impus de undeva de sus, pentru că popoarele sunt mai uşor de controlat prin intermediul lui.
Mafia internaţională foloseşte încă şi metodele clasice pentru cucerirea unui popor, cum ar fi asasinarea conducătorilor patrioţi.
Nouă, romanilor, ni s-a petrecut asta de foarte multe ori în istorie. Principalii patrioţi români care au luptat împotriva acestor mafioţi internaţionali au fost asasinaţi. De fapt este o practică des folosită. Dacă tai capul, ceilalţi se organizează mai greu şi sunt mai uşor de cucerit. Aşa cum l-au omorât pe Corneliu Zelea Codreanu în 1938, aşa cum l-au omorât pe Ceauşescu în 1989, l-au asasinat şi pe Gaddafi şi pe mulţi alţii ca ei, care le stăteau în cale. Desigur, nu o să aflaţi lucrurile acestea de la TV. Citiţi testamentul lui Gaddafi care se găseşte pe internet. Acelea nu sunt cuvinte ale unui dictator care şi-a asuprit poporul.
Poate cel mai important instrument modern folosit astăzi de mafia internaţională pentru a manipula şi controla popoarele este televizorul (mass-media în general). Oamenii pur şi simplu nu sunt capabili din punct de vedere fizic (anatomic) și intelectual să discearnă manipularea făcută prin aceste mijloace de informare dinamice: televizor, filme, muzică, radio. Cu ajutorul acestor instrumente, mafia modelează mintea telespectatorilor şi deci, implicit, comportamentul lor. Prin aceste instrumente se plantează idei în capul oamenilor. Se schimbă credinţe şi dorinţe. Se schimbă percepţii asupra lumii şi anumitor subiecte. Televizorul, mass-media, radio, filmele şi muzica modernă păcălesc oamenii să creadă anumite lucruri, să reacţioneze într-un anumit fel la anumite evenimente, şi chiar să acţioneze într-un anume fel în anumite circumstanţe.
Pur şi simplu prin intermediul mijloacelor de informare în masă oamenii ajung să facă ce au fost programaţi de către cei care deţin aceste instrumente de manipulare.
Mulţi oameni trăiesc cu iluzia că pot discerne la TV între bine şi rău, între adevăr şi minciună, între normal şi anormal, că pot înţelege care este manipularea în programele de la TV, radio, din filme şi deci sunt imuni, nu sunt afectaţi. Aceasta este o mare păcăleală. Toţi cei care se uită la TV sunt manipulaţi într-un fel sau altul, unii mai mult, alţii mai puţin – dar manipularea există.
Experienţa prădătorilor în a păcăli oamenii cu televizorul este de vreo 100 de ani. Ei deţin studii şi cercetări făcute asupra creierului şi psihicului uman şi ştiu exact ce şi cum să transmită ca noi să fim manipulaţi să credem ce vor ei sau să acţionăm cum vor ei. Pe de cealaltă parte, noi ce experienţă avem în a ne apăra de acest atac nevăzut? Niciuna! Abia acum încep oamenii să se prindă că ceva e dubios cu televizorul şi din ce în ce mai mulţi se rup total de toate aceste mijloace viclene de „informare” în masă.
Un mare patriot român [deși controversat, n.n.], Corneliu Zelea Codreanu, ne-a spus încă de acum aproximativ 80 de ani că „presa aceasta omoară adevărul”.
Iată ce ne-a lăsat scris Codreanu despre presă (deţinută şi atunci tot de mafia internaţională):
(Observaţi cum aceleaşi probleme cu presa existau şi acum 80 de ani!)
„- Presa înstrăinată ne otrăveşte. În presa ostilă neamului – focar de infecţie morală, de otrăvire şi zăpăcire a românilor – ura împotriva românilor e binecuvântată.
– Presa aceasta atacă ideea religioasă la români, slăbindu-le astfel rezistenţa morală şi răpindu-le contactul cu Dumnezeu.
– Presa aceasta împrăştie teorii antinaţionale slăbindu-le credinţa în naţiune.
– Presa aceasta prezintă fals interesele noastre româneşti, dezorientând şi îndreptând pe români pe linii opuse intereselor naţionale.
– Presa aceasta înalţă mediocritatea şi oamenii capabili de corupţie pentru ca străinul să-şi poată face interesele lui, şi coboară valorile morale.
– Presa aceasta otrăveşte sufletul neamului, dând zilnic şi sistematic publicitate crimelor senzaţionale, legăturilor imorale, avorturilor, aventurilor.
-Presa aceasta omoară adevărul şi slujeşte minciuna, cu perseverenţă diabolică, întrebuinţează calomnia ca armă de distrugere a luptătorilor români.”
Citiţi testamentul integral al lui Codreanu pentru a afla lucruri foarte interesante din perioada interbelică.
Ce reuşeşte mafia internaţională să genereze prin toată această manipulare făcută prin televizor şi presă?
Pe scurt, prin televizor (şi presă în general) se creează oameni care să accepte statutul de „sclav muncitor obedient”, adică oameni neinteresaţi de cine conduce cu adevărat lumea. Aceşti oameni nu sunt dispuşi să cerceteze cu privire la adevărul istoric şi cum s-a ajuns în situaţia de faţă.
Mafia internaţională a reuşit să creeze oameni care cred cu tărie în iluziile acestei lumi:
– capitalismul este bun pentru oameni;
– Biserica este rea;
– serviciul de 8 ore pe zi este normal (când în realitate avem tehnologie capabilă să reducă semnificativ numărul de ore de muncă pe zi);
– homosexualitatea e ceva normal;
– presa îţi spune adevărul;
– ne facem rău singuri;
– nu există o mafie internaţională care te exploatează fără să ştii, astea sunt doar „teorii ale conspiraţiei”;
– sistemul electoral poate schimba ceva în bine;
– politicienii de la televizor sunt cei care ne conduc (când de fapt ei doar îndeplinesc ordinele mafiei);
– există o piaţă economică liberă, concurenţială (cum să existe aşa ceva când ei controlează băncile, tipăresc câţi bani vor şi îi distribuie cui vor?);
– „democraţia” promovată în Vest este apogeul organizării sociale;
– ce vedem în jurul nostru este maximum pe care omenirea îl poate avea (când în realitate am putea trăi cu toţii în bunăstare, nu în sărăcie şi sclavie că astăzi);
– omenirea trăieşte în pace (când de fapt popoarele lumii sunt subjugate şi exploatate fără să ştie).
Toate acestea sunt iluzii băgate în capul oamenilor prin mijloacele de informare în masă – RADIO, TELEVIZOR, FILME, MUZICĂ, SITE-URILE MAFIEI.
VIII. În ce fel se poate lupta un popor cu mafia internaţională împotriva distrugerii fiinţei naţionale şi a robiei?
Mafia internaţională atacă popoarele pe toate planurile pentru a obţine ce-şi doreşte. Oamenii sunt obosiţi, sărăciţi, demoralizaţi şi îmbolnăviţi (prin vaccinuri, medicamente, alimente pline de chimicale, serviciu 8 ore pe zi, birocraţie, stres, mass-media etc.) pentru ca aceştia să nu mai aibă nici timp, nici forţă şi nici chef (dorinţă) de a se opune situaţiei în care se află.
Biserica ortodoxă este cea mai atacată. Se petrece asta pentru că Biserica, propovăduind credința în Dumnezeu și valorile spirituale, propune un mod de viaţă MORAL, care presupune: dragoste pentru cei din jurul nostru; respect pentru natură, pentru întreaga creaţie; altruism; colaborare între oameni; muncă cinstită; împărţirea resurselor; neîmbogăţirea pe spatele altor oameni, importanţa binelui comunităţii, ajutorarea celor amărâţi, săraci; o viaţă modestă etc.
În opoziţie, mafia internaţională propune un cu totul alt mod de viaţă – CRIMINAL, care presupune: legea junglei – fiecare să lupte pentru binele lui; lipsa de respect pentru natură și pentru întreaga creaţie; egoism; competiţie, lupta între oameni pentru statut social; lupta pentru bani şi avere; lupta pentru resurse şi obţinerea cât mai multor bunuri nemuncite; importanţa doar a binelui personal (nu contează comunitatea); ignorarea celor săraci; viaţa în lux etc.
Este vorba de două sisteme de organizare a societăţii umane complet opuse. În sistemul de organizare propus de Biserica Ortodoxă oamenii NU pot fi exploataţi de alţi oameni. Pe când în sistemul impus de mafie exact asta se urmăreşte: exploatarea tuturor oamenilor de către un anumit grup de oameni. Mafia nu îşi poate duce la bun sfârşit planul atâta timp cât există Biserica şi stilul de viaţă pe care ni-l oferă.
De aceea, cei care vor să fie de folos patriei lor, şi omenirii în general, pot ţine cont de sfaturile următoare:
Ce este de făcut?
1. Apăraţi spiritualitatea, principalul stâlp de rezistenţă împotriva acestui duşman comun.
2. Apropiaţi-vă de învăţăturile şi practicile spirituale. Rugaţi-vă mai des, ţineţi post, citiţi mai des din vieţile sfinţilor – modele de comportament pentru noi. Oamenii mai apropiaţi de Dumnezeu sunt mult mai greu de păcălit și de manipulat de mafie prin tehnicile lor! Ei sunt mult mai greu atraşi de plăcerile nocive ale lumii moderne, pe care mafia ni le promovează peste tot: sex, pornografie, alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, jocuri pe calculator, muzică nocivă, filme, pierderea timpului la televizor, lux, mâncare gustoasă dar toxică, petreceri, viaţă de noapte, maşini, case, statut social, funcţii, putere, avere etc.
3. Informaţi-vă despre ce înseamnă un stil de viaţă sănătos şi păziţi-vă sănătatea – unul dintre cele mai de preţ daruri de la Dumnezeu. Oamenii trebuie să înveţe să gândească pe termen mediu şi lung. Odihniţi-vă suficient (somnul între orele 22-02 este cel mai important). Oamenii care nu fac mişcare devin sedentari şi se îmbolnăvesc. Renunţaţi la plăcerea de acum în privinţa alimentaţiei (renunţaţi la „plăcerea gustului”), pentru a avea o viaţă sănătoasă pe termen lung. Nu mai băgaţi în gura orice se vinde în magazine, chiar dacă este gustos. Dacă este gustos nu înseamnă că este şi sănătos. Multe produse vândute legal în magazine şi supermarketuri sunt otravă pentru organism: fast food, gumă de mestecat – foarte toxică, produse de igienă (şampon, săpun) cu chimicale, pastă de dinţi cu fluor – toxică, mezeluri pline de chimicale, sucuri colorate carbogazoase (gen Cola) etc. Etc. etc. Susţineţi cum puteţi oamenii de la sat, care produc hrană naturală! Faceţi-vă dacă puteţi o grădină de legume proprie. Beţi foarte multă apă – cea mai sănătoasă băutură care există pe planetă. Apa detoxifică organismul în mod natural. Citiţi despre pericolele vaccinurilor. Încercaţi să nu deveniţi dependenţi de farmacii. Aici, în România, acest lucru este o mare problemă. Oamenii se duc imediat să cumpere medicamente când se îmbolnăvesc. Au uitat de leacurile naturale rămase de la strămoşi şi bagă în ei pastile pline cu chimicale, sperând că se vor face bine. Reţineţi un lucru: oamenii bolnavi nu au cum să fie de folos societăţii, din contră, societatea este forţată să aibă grijă de ei când se îmbolnăvesc. Deci cei care nu îşi păzesc sănătatea şi se îmbolnăvesc, nu doar că nu ajută societatea, dar o şi împiedica în dezvoltarea ei.
4. Organizaţi-vă mult mai bine timpul! Timpul este o resursă foarte importantă. Avem prea puţin timp la dispoziţie ca să îl pierdem cu tot felul de lucruri rele. Organizaţi-vă mai bine activităţile şi viaţa de zi cu zi, ca să aveţi timp şi pentru activităţi benefice comunităţii și ţării. Implicaţi-vă în activităţi benefice ţării! Nu vă ocupaţi doar de binele vostru sau al familiei voastre, ci şi de binele ţării, comunităţii în care trăiţi. Identificaţi-i pe cei mai inteligenţi şi de bună credinţă oameni dintre voi, şi pe aceia să îi susţineţi în activităţile lor!
5. Studiaţi acest inamic comun cu care ne confruntăm! Ca să putem să rezolvăm problemele pe care ni le cauzează, şi să neutralizăm atacul mafiei, trebuie mai întâi să înţelegem cum funcţionează acest inamic ascuns printre noi.
6. Căutaţi să găsiţi oameni de bună credinţă în jurul vostru, întâlniţi-vă, cunoaşteţi-vă între voi, împrieteniţi-vă şi ajutaţi-vă reciproc!
7. Ajutaţi comunitatea, /poporul vostru cum puteţi. Unii pot ajuta prin voluntariat, prin implicare în diverse activităţi sociale sau patriotice, alţii pot ajuta cu bani. Fiecare să ajute după posibilităţi. Oamenii de bună credinţă care au dobândit o anumită avere să folosească o parte din acei bani pentru a face bine oamenilor din jur.
8. Renunţaţi la folosirea mijloacelor de manipulare în masă: radio, televizor, muzică, filme! Nu mai citiţi presa mafiei (ziarele şi site-urile lor de ştiri). Cei care vor să înţeleagă lumea în care trăim, vor să afle adevărul, vor să fie de folos ţării lor şi poporului din care fac parte, ar fi bine SĂ RENUNŢE LA (să nu mai folosească) televizor, filme, muzică, radio, site-urile mafiei etc. Dacă vor adevărul, realitatea, să cerceteze adevărul istoric lăsat scris de patrioţi. Cei care se expun acestor mijloace de „informare” au creierul intoxicat cu minciuni, iluzii şi manipulare, şi nu pot fi de folos societăţii. Din contră, vor susţine şi vor apăra planurile mafiei, fără să realizeze.
9. Faceţi copii şi creşteţi-i în spiritul creştin ortodox, şi învăţaţi-i de mici despre informaţiile explicate la punctele de mai sus. Aveţi mare grijă ce sunt învăţaţi copiii la şcoală! În popoarele cele mai subjugate de mafie, şcoala este un alt instrument de manipulare. În unele ţări din Occident au început deja să-i înveţe pe copii în şcoli că nu există băieţi şi fete, că fiecare îşi alege sexul la 18 ani. La asemenea nebunie s-a ajuns.
10. Nu deznădăjduiţi! Nu vă pierdeţi speranţa! Aceşti mafioţi nu au control total! Solidarizaţi-vă! Aveţi nădejde şi credinţă în Dumnezeu şi în oamenii de bună credinţă! Lucrurile se pot întoarce în favoarea noastră dacă se implică din ce în ce mai mulţi oameni, fiecare cum poate.
IX. Care este mesajul dvs. pentru cititorii noştri?
Vreau în primul rând să mulţumesc celor care au acceptat publicarea acestui interviu şi celor care au citit aceste informaţii până la sfârşit. Îi rog să mă ierte dacă le-am provocat în vreun fel sentimente neplăcute prin informaţiile expuse aici. Toate lucrurile pe care le-am menţionat aici sunt explicate mai bine în textele de pe blogul meu. Aceste informaţii se găsesc şi în alte părţi pe internet. Important este să fim dispuşi să le căutăm şi să le citim. Ce recomand cititorilor este să recitească acest interviu când au suficient timp şi să se documenteze în plus despre subiectele prezentate. De asemenea, le recomand să ia în serios cele 10 puncte de mai sus cu privire la ce poate fi făcut împotriva acestei mafii internaţionale.
Ştiu că este de necrezut ce se petrece în această lume în care trăim, în aceste vremuri, dar noi suntem datori să cunoaştem şi să prezentăm oamenilor adevărul, indiferent dacă adevărul este dur, greu de înţeles sau greu de suportat psihic.
Poate cel mai important lucru este să conştientizăm că există în jurul nostru oameni de tipul „prădători”, care sunt altfel decât noi.
Oamenii de bună credinţă cad în capcana de a crede că toţi oamenii din jur sunt ca ei – oameni buni la suflet. Din păcate situaţia nu stă aşa în realitate. În realitate avem pe de o parte oameni de bună credinţă (cei mai mulţi), care îşi văd de treaba lor şi încearcă să trăiască decent în armonie cu ceilalţi oameni, şi pe de altă parte există oameni de rea credinţă (puţini, dar malefici) care încearcă să îi exploateze pe oamenii de bună credinţă.
Este un război continuu pe care noi nu l-am provocat în niciun fel, dar la care suntem forţaţi să luăm parte. Să ne ajute Dumnezeu ca binele să învingă şi să ajungem să trăim într-o societate normală, morală, creştină autentică. Să facă fiecare ce poate pentru ca binele să învingă! Dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noştri!
Citiţi şi:
Iluzii anesteziante în care cred românii şi care blochează evoluţia şi dezvoltarea poporului român, a societăţii româneşti, a României
Sistemul care controlează România. Adevăraţii păpuşari
Cum pregătesc Societățile secrete pe ascuns Guvernul mondial
yogaesoteric
21 decembrie 2016