Magistralul discurs al lui Soljenițîn de la Harvard (I)

 

„Am dat la o parte tocmai ce aveam mai de preț: viața noastră interioară. În Est ea este călcată în picioare de bâlciul Partidului unic, în Vest de bâlciul Comerțului.ˮ

În 8 iunie 1978, marele scriitor rus Aleksandr Soljenițîn a ținut celebrul său discurs de la Universitatea Harvard, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia aniversării a 327 de ani de la înființarea acestei instituții de educație.

În cuvântarea sa, devenită faimoasă şi datorită caracterului său profetic, Soljenițîn a menționat „libertatea distructivă și iresponsabilă” care a permis societății occidentale să rămână „fără apărare în fața abisului decadenței umane, bunăoară în ceea ce privește proasta folosire a libertății în materie de violență morală asupra copiilor, prin filme care abundă în pornografie, crime și groază. Se consideră că toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate și că poate fi contrabalansată, teoretic, prin dreptul pe care acești copii îl au să nu se uite sau să respingă asemenea spectacole. Viața organizată pe principii juridice și-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apăra împotriva eroziunii răului…”.

Scriitorul rus a amintit că atunci când au fost create „statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul că guvernele se află în slujba omului, a cărui viață este orientată spre libertate și căutarea fericirii (aspecte evidențiate de către americani în Declarația de Independență). Astăzi, în sfârșit, după atâtea decenii de progres social și tehnic, s-a ajuns la îndeplinirea acestei aspirații: un Stat care să asigure bunăstarea generală. Fiecărui cetăţean i s-a acordat libertatea atât de mult dorită şi îi stau la dispoziţie bunuri materiale într-o asemenea cantitate și de o calitate care să garanteze în teorie obţinerea fericirii, dar într-un sens decăzut al cuvântului, care a apărut în aceleași decenii.”

Marele tradiționalist rus a deplâns faptul că „Statele devin fără încetare din ce în ce mai materialiste. Occidentul a instituit cu succes apărarea drepturilor omului și chiar s-a ajuns la exagerări în această direcţie, însă simţul propriei responsabilităţi față de Dumnezeu și de societate a devenit din ce în ce mai slab. În ultimele decenii, acest egoism juridic al abordării occidentale asupra lumii a atins apogeul, astfel încât lumea se găsește într-o cruntă criză spirituală și într-un impas politic. Iar toate izbânzile tehnice ale progresului atât de mult trâmbițat, inclusiv cucerirea spațiului, n-au reușit să răscumpere mizeria morală în care a căzut secolul 20 și pe care nimeni nu a bănuit-o în secolul 19.”

Soljenițîn a spus că nu există mari diferențe între Estul comunist (de atunci) și Occidentul aşa-zis liberal. „La prima vedere este vorba de o apropiere rușinoasă: cum ar putea exista astăzi puncte comune între gândirea occidentală și cea a Estului? Dar este tocmai logica dezvoltării materialiste…”. Soljenițîn spunea că nu ar propune Vestul ca model de dezvoltare pentru Rusia.

„Nădăjduiesc că nimeni dintre cei prezenți aici nu mă va suspecta că mă exprim într-un mod parţial critic faţă de sistemul occidental în ideea de a sugera socialismul ca alternativă. Nici gând! Dat fiind că am cunoscut o țară unde socialismul a fost pus în practică, nu mă voi pronunța câtuși de puțin pentru o asemenea alternativă […]. Însă dacă aş fi întrebat invers, dacă aș putea propune Vestul, în stadiul său actual, ca model pentru țara mea, aș da cu toată onestitatea un răspuns negativ. Nu, nu voi recomanda societatea voastră drept model de transformare pentru țara mea. […] Bineînțeles o societate nu poate să rămână în abisurile anarhiei, cum este cazul țării mele. Dar este la fel de înjositor pentru o societate să se complacă într-o stare fadă, lipsită de suflet, cum este cazul vostru. După ce a suferit vreme de decenii din pricina violenței și agresiunii, sufletul omenesc aspiră la aspecte mai înalte, mai arzătoare, mai pure decât cele oferite de stereotipurile de trai ale maselor din societatea de astăzi, modelate de revoltătoarea invazie a publicității comerciale, de insensibilitatea dobândită prin intermediul televizorului și prin ascultarea unei muzici intolerabile”.

Vă prezentăm în continuare discursul vizionar al reputatului Aleksandr Soljenițîn:

„Sincer, sunt foarte fericit că mă aflu aici, în mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversări de la înființarea acestei atât de vechi și de ilustre universități. […]

Deviza Harvard-ului este VERITAS. […] Adevărul însă este foarte rar plăcut auzului; el este mai întotdeauna amar. Discursul meu de astăzi conține o parte de adevăr. Vi-l aduc fiindu-vă prieten, nu adversar.

În urmă cu trei ani aici, în S.U.A., am făcut unele afirmaţii care au fost respinse, care au părut inacceptabile. Astăzi mulţi oameni sunt de acord cu ceea ce am spus…

[…]

Căderea „elitelor”

Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai izbitoare a Apusului. Lumea occidentală și-a pierdut curajul civic, atât în ansamblu, cât mai cu seamă în fiecare țară, în fiecare guvern și, desigur, în Organizația Națiunilor Unite. Acest declin al curajului se remarcă mai cu seamă la elitele conducătoare şi intelectuale, dând impresia că întreaga societate este lipsită de curaj. Există mulți oameni curajoși, dar nu au o influență determinantă asupra vieții publice.

Politicienii și intelectualii în mod deosebit manifestă această slăbiciune, această șovăială, această dezorientare în acțiunile lor, în discursuri și mai ales în considerațiile teoretice pe care le oferă cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra că acest fel al lor de a acționa, care fundamentează politica unui stat pe lașitate și servilism, este unul pragmatic, rațional, legitim, situându-se chiar la o anume altitudine intelectuală și chiar morală.

Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge până la pierderea oricărei urme de bărbăție, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile aceloraşi politicieni și/sau intelectuali cuprinși subit de accese ocazionale de vitejie și de intransigență în fața guvernelor slabe, a țărilor slabe pe care nu le susține nimeni sau ale mișcărilor condamnate de toți și incapabile de orice ripostă. În schimb, limbile li se usucă și mâinile le înțepenesc atunci când se află în fața guvernelor puternice, a forțelor amenințătoare, în fața agresorilor și a terorismului internaţional.

Mai este cazul să amintim că declinul curajului a fost întotdeauna socotit ca semn premergător al sfârșitului?

Atunci când s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul că guvernele se află în slujba omului, a cărui viață este orientată spre libertate și căutarea fericirii (aspecte evidențiate de către americani în Declarația de Independență). Astăzi, în sfârșit, după atâtea decenii de progres social și tehnic, s-a ajuns la îndeplinirea acestei aspirații: un Stat care să asigure bunăstarea generală.

Fiecărui cetăţean i s-a acordat libertatea atât de mult dorită şi îi stau la dispoziţie bunuri materiale într-o asemenea cantitate și de o calitate care să garanteze în teorie obţinerea fericirii, dar într-un sens decăzut al cuvântului, care a apărut în aceleași decenii.

O societate în depresie

În tot acest timp a fost neglijat un detaliu psihologic: dorința de a poseda mereu mai mult și de a avea o viață și mai bună, iar lupta permanentă pentru acestea a întipărit pe numeroși obraji din Apus urmele adânci ale anxietății și chiar ale depresiei, cu toate că se obișnuieşte să fie ascunse cu grijă astfel de sentimente. Această competiție intensă și activă sfârșește prin a acapara gândirea umană, nedeschizând deloc lumii calea spre libertatea unei creșteri spirituale.

Independența personală în fața mai multor forme de presiune a fost garantată de stat, majoritatea oamenilor a beneficiat de bunăstare la un nivel pe care părinții și bunicii lor nu și l-au putut imagina; a devenit posibilă creșterea tinerilor în conformitate cu aceste idealuri, pregătirea lor pentru şi chemarea lor spre înflorire fizică, fericire, divertisment, posesia de bunuri materiale și bani, recreere, o libertate practic nelimitată în alegerea plăcerilor. Pentru ce să renunțe la toate astea? În numele a ce să-și riște prețioasa existență pentru apărarea binelui comun, mai cu seamă când, în mod suspect, securitatea națională ar fi nevoie să fie apărată undeva, într-o țară îndepărtată?

Biologia însăși ne învață că un nivel exagerat de confort nu este bun pentru organism. Astăzi confortul vieții din societatea occidentală începe să-și dea de-o parte masca pernicioasă.

Societatea occidentală și-a ales tipul de organizare cel mai potrivit scopurilor ei, o organizare pe care aș numi-o legalistă. Limitele drepturilor omului și ale binelui sunt fixate în cadrul unui sistem de legi; aceste limite însă sunt foarte relative. Occidentalii au dobândit o impresionantă ușurință în a utiliza, interpreta și manipula legea, cu toate că legile tind să devină mult prea greu de înțeles pentru o persoană de nivel mediu, fără sprijinul unui specialist. Orice conflict este rezolvat prin recurgerea la litera legii, cea care este necesar să-şi spună ultimul cuvânt. Dacă cineva se situează pe un punct de vedere legal, nimic nu i se poate opune; nimeni nu-i poate atrage atenția că s-ar putea afla totuși într-o situație ilegitimă. De neconceput să-i vorbești despre jenă, reținere sau renunțarea la aceste drepturi; cât despre a-i cere vreun sacrificiu sau un gest dezinteresat, asta ar părea cu totul absurd. Nu vom auzi niciodată vorbindu-se despre o abținere, o renunțare de bună voie. Fiecare luptă pentru a-și extinde propriile drepturi până la limita extremă a cadrului legal.

„Mediocritate spirituală”

Toată viața mea am trăit sub un regim comunist și pot să vă spun că o societate fără o raportare legală obiectivă este ceva absolut îngrozitor. Însă o societate bazată doar pe litera legii, fără să meargă puțin mai departe, eșuează lipsindu-se de folosirea în propriul ei beneficiu a unui spectru mult mai larg de posibilități umane. Litera legii este prea rece și prea formală pentru a avea o influență benefică asupra societății.

Când întreaga viață, în ansamblul ei, este înțesată de relații în spiritul legii, se degajă o atmosferă de mediocritate spirituală care paralizează și cele mai nobile elanuri ale omului. Și va fi pur și simplu imposibil să facem față provocărilor secolului nostru, înarmat amenințător, doar cu armele unor structuri sociale legaliste.

Astăzi societatea occidentală ne arată inegalitatea între libertatea de a îndeplini binele și libertatea de a săvârși răul. Un op de stat care vrea să facă ceva cu adevărat constructiv pentru țara sa este nevoit să acționeze cu o sumedenie de precauții, chiar cu timiditate, am putea spune. Încă de la început se izbește frontal de mii de critici pripite și iresponsabile. Se află expus constant directivelor parlamentului și presei. Este necesar să-și justifice pas cu pas deciziile, cât de bine sunt întemeiate și lipsite de cea mai mică greșeală. Într-adevăr, un om excepțional, de mare valoare, care are proiecte neobișnuite și neașteptate, nu are nicio șansă să se impună. Încă de la început i se vor întinde mii de capcane. Rezultatul este acela că mediocritatea triumfă sub masca restricțiilor democratice.

Este ușor să subminezi de oriunde puterea administrativă și, de fapt, ea chiar s-a diminuat considerabil în toate țările occidentale. Apărarea drepturilor personale a căpătat asemenea proporții, încât societatea ca atare se află acum complet lipsită de apărare împotriva anumitor persoane. În Apus este timpul de a apăra nu atât drepturile omului, cât mai cu seamă îndatoririle sale.

Pe de altă parte, s-a acordat un spațiu nelimitat unei libertăți distructive și iresponsabile. Se adeverește că societatea nu are decât infime mijloace de apărare în fața prăpastiei decadenței umane, bunăoară în ceea ce privește proasta folosire a libertății în materie de violență morală asupra copiilor, prin filme care abundă în pornografie, crime și groază. Se consideră că toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate și că poate fi contrabalansată, teoretic, prin dreptul pe care acești copii îl au să nu se uite sau să respingă asemenea spectacole. Organizarea legalistă a vieții și-a dovedit astfel propria incapacitate de a se apăra împotriva eroziunii răului…

Evoluția a fost treptată, însă pare să fi avut ca punct de plecare binevoitoarea concepție umanistă conform căreia omul, stăpân al lumii, nu poartă în sine niciun fel de sămânță a răului, și tot ceea ce existența noastră ne oferă în materie de viciu este pur și simplu rodul sistemelor sociale greșite, ce este necesar să fie amendate și corectate. Totuși, este destul de straniu să vezi cum crima nu a dispărut în Occident, chiar dacă aici par a fi fost atinse cele mai bune condiții de viață socială. Ba chiar crima este mai prezentă decât în societatea sovietică mizerabilă și fără lege…”

Citiți a doua parte a articolului

Citiţi şi:

Se îndreaptă deja civilizaţia noastră în mod inevitabil către colaps?

Cântecul de lebădă al Occidentului

Confort şi libertate

 

yogaesoteric
23 octombrie 2020