Magnetismul ocult al atracţiei interumane şi polarizarea (I)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

De ce simțim atracție doar faţă de anumite persoane şi nu faţă de altele? De ce manifestăm preferințe pentru un anumit om, față de un anumit subiect, față de o anumită carte, faţă de un anumit fel de mâncare? De ce unele preferințe rămân constante, în timp ce altele se estompează și dispar? De ce un bărbat se îndrăgosteşte doar de una din cele două surori gemene, care apar ca fiind aproape identice şi sunt, deci, la fel de frumoase? Chiar dacă îl vom ruga pe bărbatul respectiv să ne explice motivele concrete ale alegerii sale, este foarte probabil ca el să nu ne poată da un răspuns precis. „Așa simt“, ne va spune el, „nu pot să explic de ce, dar aşa s-a petrecut“. Ce anume face ca această atracție tainică să se manifeste şi să se îndrepte într-o direcție anume?

De ce culturile de limbă engleză au asociat acestui proces electiv termenul de „chimie”? Să nu credem cumva faptul că noţiunea de „chimie” are vreo legătură imediată cu producerea de hormoni, pentru că nici hormonii nu sunt cauzele declanşatoare ale atracției, ci sunt, la rândul lor, doar consecințe ale acesteia.

Răspunsul este acela că la baza atracției se află afinitatea. Între noţiunea de afinitate şi cea de magnetism sunt foarte multe similitudini. Din toate cărțile aflate pe taraba unui librar, suntem atraşi doar de câteva, nu de toate! Un obiect din aluminiu sau din cupru aflat în apropierea unui magnet fizic nu va produce niciun efect sesizabil! În schimb, un obiect din fier va fi imediat atras către magnetul fizic.

Afinitatea este aceea care creează „chimia” atracției pe care o resimțim faţă de ceva sau de cineva. Atunci când simțim o atracție faţă de o altă ființă umană, vom putea identifica, însă, următoarele manifestări însoţitoare (excludem de aici manifestarea atracției amoroase, care constituie subiectul capitolului următor):

1. Atracție magnetică instantanee, de obicei reciprocă. Această atracție este foarte dificil de ignorat şi de negat. Apare o anumită curiozitate, o dorință puternică de a-l „explora” pe celălalt.

2. O încredere imediată. Fără să ne putem explica de ce, acea fiinţă ne apare ca fiind „de încredere”. Nu simțim niciun pericol şi avem tendinţa de a-i „sorbi” cuvintele. Simțim că există „ceva” mai profund care ne uneşte, o conexiune puternică.

3. O misterioasă şi rapidă exaltare a stării de spirit, ca şi cum am avea acces la o dimensiune superioară. Odată stabilită conexiunea, adică fixarea în conştiinţa noastră a unor „punţi“ invizibile ce ne conectează reciproc, această exaltare apare atât în apropierea, cât şi la orice distanță faţă de ființa de care ne simțim atraşi.

4. Sentimentul că nu suntem supuși unei judecăţi, şi avem curajul şi deschiderea de a fi noi înşine, fără măşti, la nivel psihic.

5. O dorinţă puternică de comunicare, de împărtăşire, de interacțiune informaţională.

6. Comunicare dincolo de cuvinte. Schimbul intens de „informație” şi transferul de energie la nivelul aurei energetice, care apare atunci, face ca vorbirea să devină, adeseori, de prisos. Indiferent de ceea ce cred scepticii, acest tip de comunicare este susţinut de o bază mult prea mare de mărturii care îi confirmă veridicitatea. Adeseori chiar, ambii deschid gura simultan pentru a exprima, de fapt, aceeaşi idee. Din curtoazie, unul îi va permite celuilalt să vorbească şi apoi îi va spune, uluit şi încântat că „exact asta am vrut să spun şi eu”.

7. Manifestarea anumitor sincronicități. Ca o consecință a schimburilor intense, oculte, de energie, apar şi aşa-numitele „sincronicităţi” sau „coincidențe” care sunt întotdeauna percepute într-un mod agreabil, plăcut. Spre exemplu, fiind în aceeaşi sală de conferinţe, împreună cu alte sute de persoane, privirile ni se întâlnesc frecvent, mult prea des pentru a putea fi considerat un „fenomen aleatoriu”. Putem adăuga la aceasta chiar faptul că nu intenționam să participăm la acea conferinţă, dar, în ultima clipă, un „ceva” misterios ne-a făcut să ne decidem totuşi să mergem! Sau ne întâlnim în oraş fără a ne fi propus aceasta şi fără a ne face, în prealabil, calcule (de tipul „ştiu eu cam pe unde ar putea fi la ora aceasta”). Sau ne întâlnim la o bibliotecă, în sala de lectură, iar dialogul se desfăşoară astfel: „Ce surpriză! Vii des aici, presupun”. Iar celălalt răspunde: „Nu, este prima oară. Dar tu?” şi fără a-şi putea stăpâni zâmbetul larg, primul spune: „Şi eu, tot prima dată”. Cu altă ocazie, unul dintre ei îşi doreşte să citească o carte din domeniul de interes comun, iar celălalt spune, fără să fie întrebat: „Ştii, editura X tocmai ce a publicat o carte foarte interesantă pe subiectul Y. Am citit-o pe nerăsuflate azi-noapte. Ţi-am adus-o ca să o citeşti şi tu, pentru că sigur o să îți placă!” În alte situaţii ştim cu exactitate ceea ce celălalt are să ne spună, înainte să rostească primul cuvânt. Sau nu este nevoie de prea multe explicaţii pentru a clarifica o idee sau un concept.

8. Empatia este prezentă. Dincolo de cuvinte şi de gânduri, chiar şi stările sufleteşti sau spirituale se transmit cu uşurinţă de la unul la celălalt. În tăcere, şi chiar la distanţă. Una dintre fiinţe va spune, cu ocazia proximei convorbiri telefonice: „Ştii, astăzi am găsit soluţia la problema de geometrie care ne dădea bătaie de cap”. Iar cealaltă va răspunde: „Aha, deci de aceea m-a cuprins la ora prânzului o stare de bucurie, de îmi venea să sar într-un picior.” Atunci, prima va răspunde, uimită: „Dar eu nu ţi-am spus că a fost la prânz”, ceea ce le va confirma amândurora faptul că fenomenul empatic a fost unul autentic.

9. Prezența resimțită chiar şi în absenţă. Această manifestare ne vorbeşte mai degrabă despre caracteristicile energiei vidului, care transcende atât spațiul, cât şi timpul. Două (sau mai multe) ființe umane care au afinităţi comune pot fi capabile, în anumite condiții ce ţin de puritatea şi de nivelul lor de conştiinţă, să se simtă aproape una de alta, chiar dacă le separă distanţe geografice foarte mari.

Acestea sunt doar o parte din fenomenele care apar. Dar care este secretul fundamental, care este cauza ce constituie fundamentul, care este motorul atracţiei? Răspunsul este conex cu energia vidului.

Vom ilustra afirmația de mai sus utilizând un exemplu simplu, la îndemâna oricui. Să presupunem că avem în faţa noastră, într-o zi splendidă de vară, fiind pe plajă, un pahar mare cu limonadă proaspătă şi efervescentă. Partea de sus a paharului este ocupată de cuburile cristaline de gheaţă şi de frunzulițele de mentă şi busuioc ce dau o aromă dumnezeiască limonadei noastre. Prin urmare, nu putem duce paharul la gură şi suntem nevoiţi să utilizăm un pai. Introducem un capăt al paiului în băutura mult dorită şi… ce facem acum? Lichidul nu urcă singur prin pai şi nu țâşneşte în sus. Suntem nevoiţi să creăm în cavitatea noastră bucală un vid, care este de regulă proporţional cu setea (şi/sau pofta) pe care o resimțim în acel moment. Pentru aceasta, vom strânge buzele în jurul paiului şi cu rădăcina limbii vom bloca glota pentru a nu permite aerului să pătrundă în gură şi ne depărtăm apoi maxilarele unul de celălalt. Cavitatea noastră bucală se extinde atunci şi se creează o depresiune, adică un vid. Cum în întreaga Natură totul tinde să se echilibreze, exact la fel se va petrece în continuare şi în această situație particulară. Aerul neavând pe unde să pătrundă, atunci acel mini-vid din gura noastră va face ca limonada să urce prin tubul paiului şi va inunda papilele noastre gustative cu cea mai plăcută aromă. Deşi la prima vedere exemplul ales poate să pară unul banal sau cel mult boem sau hedonist, avem codate în el principiile de bază ale atracţiei. Să le analizăm pe rând.

În primul rând avem setea, adică dorința. Ce este setea? Ea este o stare ce exprimă o nevoie, o necesitate. Nevoia are la bază o lipsă, o lacună. Poate fi nevoia de lichid generată de deshidratare în sezonul călduros sau poate fi nevoia de a ne răcori, compensând arşiţa de afară, sau poate că este nevoia de gustul dulce. Această nevoie, această lipsă, este în realitate un gol care cere mediului înconjurător să fie umplut, să fie compensat, să fie echilibrat. În cazul limonadei, echilibrarea se produce prin actul ingerării. Este un act mecanic, pur fizic. Dar acest act se regăseşte pe diferite frecvențe de vibrație la toate nivelele ființei umane. Nevoia de cunoaştere, nevoia de excelență, nevoia de soluții, nevoia de afecțiune, nevoia de înţelepciune şi, în cele din urmă, nevoia de Dumnezeu creează câte o formă aparte de dorință sau năzuinţă (şi prin urmare o formă aparte de gol specific) în conştiinţele şi în sufletele noastre. Lipsa, golul, nevoia sunt forme de vid.

Pe oricare nivel s-ar manifesta acea nevoie, acea lipsă, ea creează instantaneu o polaritate. Lipsa va forma întotdeauna o polaritate cu surplusul, aşa cum nordul face polaritate cu sudul, iar plusul cu minusul. Ceea ce este în exces va atrage mereu ceea ce lipseşte şi viceversa! Lipsa va fi atrasă magnetic de exces, în absolut toate domeniile vieții. Ființa care are „ceva” o va atrage irezistibil pe aceea care nu are şi, invers, cea care nu are se va simți atrasă irezistibil de ființa care are acel „ceva” din belşug. Universul Fizic este structurat pe frecvențe de vibrație şi toate manifestările, absolut tot ce există, de la elementarul atom până la complexitatea unei ființe umane, are o vibrație energetică proprie, o frecvență unică de vibrație, un cod al său.

La fel se prezintă situaţia şi cu calităţile şi virtuţile. Curajul are o frecvență proprie de vibrație. Frumusețea, la fel. Voinţa, înţelepciunea, genialitatea, bunătatea, inteligența, speranţa etc. sunt, de fapt, Atribute Dumnezeieşti ce sunt caracterizate de o frecvență de vibrație specifică, ce nu se modifică niciodată. Aceasta este explicația care ne permite să înţelegem de ce atunci când cineva spune o glumă bună, ceilalți izbucnesc în râs. Dacă frecvența energiei umorului ar fi diferită de la un om la altul, acea glumă nu ar naşte o stare hilară în ceilalți. Sigur că energia se modulează specific pentru fiecare, dar „unda purtătoare” a umorului are aceeaşi frecvență peste tot. Există modulații diverse ale energiei umorului. Unii râd la anumite glume, alții râd la alte glume. Dar manifestarea energiei umorului este identică la absolut toți oamenii, indiferent pe care octavă a umorului se află fiecare. Dintr-o mulțime aflată în faţa noastră, îl putem identifica imediat pe omul care se amuză de ceva. Dacă frecvența de vibrație nu ar fi identică în acel om ca în noi înşine, atunci ar fi imposibil să ne dăm seama ce se petrece cu el.

Avem deci clarificată prima etapă, adică lipsa, care generează nevoia sau dorința. În momentul apariției ei, lipsa generează instantaneu şi automat o polaritate. Nu există excepție de la această regulă în absolut niciun aspect al vieţii materiale, sufleteşti sau spirituale. Dacă luăm ca exemplu o virtute, cum ar fi înţelepciunea, atunci o ființă umană mai puțin sau deloc înțeleaptă va manifesta, conştient sau nu, o dorință sau o năzuinţă de a deveni înţeleaptă. Lipsa înţelepciunii va crea în ființa ei un pol sau o polaritate a lipsei, care va fi de semnul minus (sau sud, în magnetism) în raport cu o altă ființă umană, care manifestă din plin Atributul Dumnezeiesc al Înţelepciunii Dumnezeieşti şi care va deveni atunci un pol plus (sau nord, în magnetism).

Dorinţa, mai apoi, îl face pe acel om, care nu are, să demareze un proces de căutare a unei surse care să fie capabilă să umple acest gol. Acest proces poate fi uneori conştient, iar alteori, nu. Dar el există şi este adeseori perceput ca o stare de lipsă, de frustrare, de nelalocul lui, de surdă nelinişte sau chiar de depresie.

La rândul său, polul emiţător, plus, nord, emite încontinuu semnale în spațiu, afirmându-şi, în mod mai mult sau mai puțin ocult, disponibilitatea. În exemplul nostru cu limonada, pe la orele 10-11 ale dimineții, când căldura începe să devină copleşitoare, un antreprenor tânăr şi dornic de a câştiga banii necesari pentru facultatea la care este student se apucă şi prepară cu multă îndemânare câțiva litri de limonadă, fiind sigur, în forul său lăuntric, de faptul că, după cum arată termometrul de pe perete, astăzi va vinde cea mai mare parte din ceea ce are disponibil. Aşadar, minusul (sudul) se încălzeşte tot mai mult la soare, amplificându-şi necesitatea, iar plusul (nordul) este preocupat în bucătărie să îşi pregătească şi să îşi multiplice surplusul, pentru ca succesul să fie asigurat.

Etapa următoare este una dinamică, activă, care în fizica teoretică se numeşte „etapa de flux”. Ce se petrece atunci? Este faza în care între cei doi poli, nord şi sud, se realizează transferul „conținutului“. În cazul a doi magneți fizici, fluxul apare imediat ce aceştia sunt situaţi suficient de aproape unul de celălalt pentru ca între ei să se manifeste un câmp magnetic. În exemplul cu limonada, vânzătorul a ajuns pe plajă, însetatul a cumpărat paharul şi deja absoarbe limonada cea răcoritoare, prin intermediul paiului. În cazul celui ce caută înţelepciunea, el se află deja în preajma unui om sfânt şi-i ascultă, cu multă atenție, vorbele pline de duh. În cazul a două ființe umane de sex opus, ele se află una în braţele celeilalte, îmbătate de sentimentul contopirii pline de iubire. Acest proces, această etapă de flux, va continua atâta timp cât între cei doi poli va exista o diferență de potențial, adică atâta timp cât unul va avea ceva în plus faţă de celălalt. În momentul în care cei doi poli se egalizează ca potențial, procesul încetează de la sine, atingându-se o stare care poartă numele de „echilibru polar” sau „polarizare”.

În cazul Atributelor Dumnezeieşti, cum este, bunăoară, cel al înţelepciunii Dumnezeieşti, va fi întotdeauna o diferență (chiar imensă) de potențial între orice creatură şi Creator. Înţelepciunea dumnezeiască nu va putea fi asimilată în totalitate şi egalată de nicio fiinţă umană sau celestă. Indiferent cât de multă energie a înțelepciunii vom acumula în universul nostru lăuntric, va exista întotdeauna o polaritate în raport cu focarul dumnezeiesc de emisie macrocosmică a energiei subtile sublime a Atributului Dumnezeiesc al Înţelepciunii Dumnezeieşti, ce are o frecvență de vibrație ce nu se modifică niciodată şi care este nesfârşită. La modul obişnuit, însă, dacă o fiinţă umană va forma o polaritate cu o altă sursă umană, procesul de echilibrare, de umplere, de compensare, va apare mai devreme sau mai târziu.

În momentul în care cei doi poli se echilibrează din punctul de vedere al potențialului, spunem că s-a atins „starea de polarizare” sau „punctul zero”. Însetatul de pe plajă lasă paiul să cadă în paharul gol, iar el savurează atunci starea de sațietate, care este, în felul ei, o formă de autentic extaz. În cazul căutătorului înţelepciunii, el nu mai are nicio întrebare de formulat, conştiinţa egotică i s-a liniştit ca prin farmec şi se scufundă într-o stare inefabilă ce nu mai are nevoie de cuvinte, de noţiuni, de concepte, e o pace profundă plină de un nectar misterios.

Atracția dintre două ființe umane este cu atât mai puternică, cu cât se manifestă mai multe polarități între cei doi. Dacă una este curajoasă, încrezătoare, generoasă, dăruită, iar cealaltă este inteligentă, genială, elocventă şi transcendentă, atracţia dintre ele se va resimți într-un mod mult mai intens faţă de situaţia în care fiecare ar fi avut doar câte două calități. Pe parcursul interacţiunii se va realiza un transfer reciproc de calităţi, ce le va îmbogăţi pe fiecare în parte. Prima va manifesta propriile ei calități, dar în plus va manifesta apoi, cumulat, şi calitățile celeilalte fiinţe.

Ceea ce este foarte important în cazul relațiilor interumane este faptul că aceste fenomene de polarizare, de asimilare, de îmbogățire, de transfer al calităților sunt cu atât mai puternice, mai intense şi mai profunde, cu cât acele calități, aspecte sau atribute sunt conştientizate ca atare. Mult mai rapid vom asimila înţelepciunea dacă suntem conştienţi că avem de-a face cu o fiinţă înţeleaptă. Sigur că procesul funcţionează şi „în orb”. Chiar dacă oamenii nu pot defini ce anume îi atrage unul spre celălalt, transferul tot se va produce, însă într-o măsură mai mică şi mai superficială. Dacă însă fiecare este pe deplin conştient de calitățile celuilalt şi le urmăreşte cu mare atenție exprimarea în felurite circumstanţe, atunci procesul de îmbogățire este mult mai amplu şi mai profund.

Unii cititori vor putea, în acest punct, să se întrebe: „Cum se explică acest paradox? Nevoia şi lipsa sunt forme de vid şi, în acelaşi timp, echilibrul perfect, încununarea, împlinirea sunt conexe tot cu vidul? Afirmațiile par a se contrazice una pe cealaltă.”

Această întrebare este una cu miez şi este foarte binevenită, deoarece ea ne poate revela un aspect important. Şi anume acela că vidul nu este o linie dreaptă, nu are o intrare bine definită şi o ieşire la fel de bine definită, şi nici o direcție predefinită, aşa cum este, de exemplu, o autostradă. Cu toate acestea, are un sens foarte bine stabilit în ordinea universală. În planul bidimensional, vidul are o formă mai degrabă ovoidală, eliptică. Lumea multidimensională, însă, este fractalică. Întreaga realitate dumnezeiască este fractalică. În universul fractalilor, orice sfârşit este un nou început pe un alt nivel şi orice început reprezintă, de fapt, un sfârşit pe un alt nivel. Trecerea de pe un nivel pe altul se face, fără excepţie, deci întotdeauna, prin intermediul unei forme de vid. Aceasta este adevărata semnificație a vorbelor lui Iisus când spunea „din țărână ne naştem, în țărână ne vom întoarce”. Aici nu este nicidecum vorba despre pământ, pentru că, deşi este evident pentru oricine că după moarte trupul ajunge în pământ, totuşi nimeni nu a văzut pământ pe parcursul unei naşteri, ca să ne exprimăm într-un mod elegant. Țărâna de care vorbeşte Iisus este huma originară, materia primordială, adică vidul cel plin de conținut, misterios şi ocult. Vidul primordial este prezentat în înţelepciunea orientală vedică drept „matricea universală” din care totul ia naştere. Mihai Eminescu exprimă acelaşi adevăr în versurile sale:

„Şi din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos.”

Dacă ar fi să facem o analogie cu un aspect material, am putea spune că, în felul său, vidul este ca o plastilină (de aici şi conexiunea cu argila, huma, țărâna). Plastilina este complet neutră din punct de vedere al formei, este suficient de moale pentru a fi modelată şi totodată suficient de tare pentru a se constitui într-o realitate materială de sine stătătoare, stabilă, odată ce anumite forțe, ce sunt guvernate de conştiinţă şi voință, o vor modela. Deşi apa şi aerul sunt mai maleabile decât plastilina, ele nu păstrează nicio clipă forma în care au fost modelate. Cu ajutorul plastilinei, însă, chiar şi un copil de cinci ani poate face să apară şi să existe un „ceva” care este conform cu un concept prezent în conştiinţa lui. Iată cum, analogic vorbind, vidul este poarta de intrare şi totodată materia primă. Spunem că este analogic, pentru că, în realitate, procesul este ceva mai complex, dar principiul rămâne valabil. Copilul va realiza un număr de jocuri (în fapt, experimente) ce vor ilustra aproape tot ce ştie el despre forma creată din plastilină (să zicem, un cățeluș). Îi va da de mâncare, îl va pune la culcare şi îl va scoate la plimbare, unde cățelul va scoate anumite sunete. Copilul explorează astfel propriul său univers lăuntric prin crearea unei realități materiale exterioare lui. Dar pentru aceasta el are nevoie de plastilină, care reprezintă astfel, în felul său, puntea de legătură dintre conştiinţa proprie şi lumea materială. Se va scurge astfel un interval de timp, în care toate experimentele posibile vor fi epuizate. Ce se petrece la sfârşit? Apare o formă de saturație, de echilibru, care se va manifesta prin dezinteres şi plictiseală. Mulțumit cu jocul său, copilul simte acum nevoia de a începe un alt joc, de data aceasta mai complex, poate chiar cu mai multe personaje și deci cu posibilități mai multe de variațiune. Dar pentru ca să îşi poată pune în aplicare noile idei, el va fi nevoit să întoarcă forma creată de el la stadiul de plastilină-fără-formă. Avem revelat astfel vidul final, în care formele Creației se dizolvă într-o formă amorfă. După încheierea primului joc, copilul va merge la masă sau poate la culcare. Dar merge îmbogățit cu experienţă şi cu satisfacţia explorării de sine, prin joc. Plastilina ce aşteaptă cuminte acum în cutie, deşi aparent este aceeaşi plastilină, poartă în mod potențial în ea formele următorului joc, ce se vor manifesta după masă sau a doua zi dimineață!

Realitatea fractalică a Creației Dumnezeieşti, deşi mult mai complexă, mai nuanțată şi mai perfect construită, respectă totuşi acelaşi proces fundamental. Vidul este puntea dintre planurile vibratorii (în cazul copilului între conştiința sa, care este de natură subtil-energetică, şi lumea materială). Fără această „punte”, nicio idee nu poate fi transpusă în practică, nu se poate materializa nimic. Vidul este totodată acela care serveşte drept „reciclator” al planurilor inferioare în timp ce se face trecerea spre planurile superioare. Cățelul de plastilină dispare ca formă definită, dar „materia primă” există în continuare şi este pregătită să ia forme noi. La graniţele invizibile dintre planurile vibratorii din Creație, se află întotdeauna „interfețe de transfer”, care sunt forme de vid, ce sunt perfect adaptate pentru acele demarcații şi care funcționează impecabil. Dar toate formele de vid au acelaşi fundament, aceeaşi energie fundamentală, care este modulată în funcție de necesitățile particularului. Toate formele de vid sunt modulaţii ale aceleiaşi energii primordiale a vacuumului.

Încheiem aici paranteza prilejuită de aparentul paradox al vidului, care este totodată şi poarta de intrare, dar şi poarta de ieşire a oricărei forme manifestate.

Este mult mai clar acum ce reprezintă procesul de polarizare sau „nivelarea potențialului polilor”. Odată ce transferul de informație este încheiat şi nu mai există plusuri şi minusuri, starea de saturație care apare este o formă de vid care ne spune că este momentul să ne pregătim pentru o nouă experienţă şi instinctiv se vor forma noi polarități cu alte aspecte pe care noi încă nu le avem trezite în universul nostru lăuntric.

Citiți continuarea articolului

Extras din lucrarea Magnetismul și Magneții. Secretele dezvăluite ale acestora și utilizările lor multiple, eminamente binefăcătoare, volumul 1, publicată la editura Lux Sublima, tipărită de Ganesha Publishing House

Citiți și:
Magnetismul ocult al cauzalității
Legea dumnezeiască a schimburilor oculte reciproce universale (I)

 

yogaesoteric
2 noiembrie 2023