Mai sunt jurnalişti interesaţi de Adevăr: domnul Ion Spânu de la Cotidianul descrie pe larg abuzurile autorităţilor împotriva Mădălinei Dumitru
Ieri, 25 august 2016, ziarul Cotidianul a publicat un amplu articol, excelent documentat, cu privire la şocantele abuzuri înfăptuite de autorităţile române împotriva Mădălinei Dumitru, abuzuri pe care şi noi le reclamăm de ani de zile. Redăm în continuare integral articolul semnat de jurnalistul Ion Spânu.
Mădălina Dumitru, declaraţii ignorate: «Nu sînt victima lui Gregorian Bivolaru, ci a procurorilor şi organelor de anchetă»
Chiar de cînd a apărut „Cazul Bivolaru” în spaţiul public, m-am întrebat ce interese se ascund în spatele lui şi din ce motive s-a dorit cu orice preţ condamnarea lui „Guru”. O vreme m-a interesat subiectul şi chiar i-am avut invitaţi într-o emisiune pe cîţiva reprezentanţi MISA, apoi, fără nici un motiv, l-am abandonat.
N-am înţeles niciodată de ce nici un post TV, atunci cînd îl face praf pe Gregorian Bivolaru, n-a vrut s-o asculte chiar pe Mădălina Dumitru, deşi „Guru” este condamnat tocmai pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu ea, o minoră de 17 ani şi 8 luni. Această minoră era chiar Mădălina Dumitru, ale cărei declaraţii n-au fost luate în seamă nici măcar de către anchetatori, procurori sau judecători.
În mod direct, nu mă interesează soarta lui Gregorian Bivolaru, nici măcar ca lider al mult hulitei MISA. Ştiu însă bine ce înseamnă Yoga, în sensul cel mai profund, în partea sa teoretică, din care s-a inspirat o bună parte din marea cultură a lumii.
Înainte de a discuta despre condamnarea lui Gregorian Bivolaru, ar fi bine ca oricare dintre cititorii noştri să intre la această adresa de Internet, unde se află un rezumat al declaraţiei Mădălinei Dumitru, fata care a fost folosită de anchetatori pentru a-l acuza de „relaţii cu minori”. Varianta integrală a interviului se găseşte aici, unde Mădălina Dumitru explică pentru toţi telespectatorii posibili tot ce i s-a întîmplat în 2004.
Iată cîteva dintre afirmaţiile acesteia, pe care le puteţi asculta accesînd primul dintre link-urile de mai sus:
– „Cu participarea tacită a procuraturii, a poliţiei şi a SRI şi chiar a judecătorilor, am fost constrînsă să dau declaraţii false şi am fost închisă în mod ilegal”.
– „Am fost bătută, ameninţată cu moartea, terorizată cu închisoarea. Am fost umilită şi batjocorită în faţa întregii ţări”.
– „Nu am mai putut să-mi termin şcoala, am fost obligată să mă izolez. Sînt permanent într-o stare de şoc”.
– „Nu sînt victima domnului Gregorian Bivolaru, sînt victima procurorilor şi a organelor de anchetă care, în acest proces, s-au folosit de mine pentru a-l incrimina, motiv pentru care nu s-au dat în lături să-mi distrugă chiar viaţa!”
Vă reamintesc: în acest dosar, MĂDĂLINA DUMITRU ESTE VICTIMA LUI GREGORIAN BIVOLARU, nu vreun martor în apărarea lui! Este de neînţeles cum s-a putut ajunge la condamnarea lui Bivolaru, din moment ce chiar victima sa, cea care trebuia să-l acuze, declară că a fost torturată pentru a face declaraţii împotriva lui!
Dar să vedem acum ce prevedea Codul penal aflat în vigoare în 2004:
Avem deci 4 situaţii în care este condamnat actul sexual cu un minor:
– 1. cu o persoană care nu a împlinit 15 ani – închisoare de la 3 la 10 ani
– 2. cu o persoană între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa – închisoare de la 3 la 10 ani
– 3. cu o persoană care are sub 18 ani dacă actul sexual a fost determinat de oferirea de bani sau alte foloase – închisoare de la 3 la 12 ani
– 4. pentru toate categoriile de minori de mai sus dacă actul sexual s-a produs în scopul producerii de materiale pornografice – închisoare de la 5 la 15 ani sau chiar de la 5 la 18 ani dacă s-a produs prin constrîngere.
Să vedem acum dacă Mădălina Dumitru se încadra la acea dată în vreunul din aliniatele prevăzute de art. 198 din vechiul Cod Penal:
– Mădălina Dumitru avea la acea dată 17 ani şi 8 luni, deci eventualul act sexual se putea încadra doar la al. 2-4
– Mădălina Dumitru nu-l avea pe Gregorian Bivolaru ca tutore, curator, profesor sau altă calitate prevăzută de al. 2
– dacă actul sexual s-a produs, cum spun procurorii, Mădălina Dumitru nu a primit bani sau alte foloase de la Bivolaru
– oricît au căutat procurorii, nu s-au găsit casete sau fotografii pornografice în care să apară Mădălina Dumitru şi Gregorian Bivolaru.
La o simplă privire a textului de lege şi a probelor de la dosar, rezultă foarte clar că eventualul act sexual dintre Gregorian Bivolaru şi Mădălina Dumitru nu avea de ce să fie condamnat dacă acesta a fost liber consimţit de către parteneri, căci ACTUL SEXUAL CU UN MINOR NU SE CONDAMNĂ AUTOMAT, CI DOAR ÎN ANUMITE CONDIŢII, precum cele descrise mai sus!
Ce s-a întîmplat de fapt în acea zi cînd Mădălina Dumitru a fost săltată de jandarmi?
Cel de-al doilea link la care facem referire mai sus trimite la o emisiune realizată de MISA TV, în care sînt invitaţi, alături de Mădălina Dumitru, purtătorul de cuvînt al MISA, Cojocaru Costică, şi Mirona Farcaşi, altă fată implicată în dosarul lui Gregorian Bivolaru.
Ei povestesc tot ce s-a întîmplat din momentul în care, în 2004, autorităţile au intrat peste ei, acuzîndu-i de comiterea mai multor infracţiuni. De asemenea, timp de două ore, cei trei membri MISA dezvăluie felul în care s-a făcut ancheta în acest dosar.
Înainte de a prezenta pentru prima oară declaraţiile publice ale acestora, precizăm că „Dosarul MISA”, mai exact Dosarul nr. 22351/3/2007, a fost finalizat cu achitarea tuturor celor implicaţi, de către Secţia penală a Tribunalului Cluj, prin SENTINŢA PENALĂ NR.62/2015, pronunţată în Şedinţa publică de la 11 februarie 2015, de completul condus de judecătoarea Ariana-Lăcrimioara Ilieş. Este vorba despre „Dosarul MISA”, care nu are legătură cu „Dosarul Bivolaru”. Vom reveni asupra acestora ceva mai jos.
Să vedem însă, în sinteză, ce au declarat cei trei în emisiunea la care facem referire, mai ales că nici o televiziune „clasică” nu a fost curioasă să afle chiar de la cei implicaţi ce s-a întîmplat cu adevărat în acele zile din martie 2004.
Mădălina Dumitru: „Au venit în acea dimineaţă jandarmii, au spart geamurile casei şi au intrat. Atunci a fost pentru mine începutul coşmarului prin care trec de atîţia ani. De atunci, toată presa a început să vorbească despre tot felul de informaţii care nu sînt reale şi nimeni din presa românească nu a dorit să afle care este, de fapt, adevărul. Acest lucru mă cutremură pentru că şi dacă aş vrea să vorbesc cu cineva, sînt convinsă că ar interpreta altfel şi ar da informaţiile nereale”.
Cojocaru Costică: „Atunci s-au difuzat imaginile cînd jandarmi au intrat peste cîţiva oameni aflaţi în casele lor. Se putea da un comunicat că au fost percheziţii, dar nu este normal să oferi public imaginile unor oameni în posturi umilitoare, indecente, aproape dezbrăcate, să le filmezi direct faţa fără să le blurezi imaginea. De fapt, ţinta era Gregorian Bivolaru şi nu conta dacă se distruge viaţa unor oameni. La ora actuală, însăşi Mădălina Dumitru este o victimă a autorităţilor pentru că ea nu şi-a putut termina şcoala. A fost dată afară de la şcoală, a fost batjocorită, a fost umilită, denigrată şi combătută chiar de propria ei familie, chiar dacă, în final, sora şi mama ei şi-au dat seama de această minciună imensă. Dar după cîţi ani de zile, cu ce preţ?”
Mirona Farcaşi: „S-a spus în timpul procesului că noi am fost ţinute doar cîteva secunde la podea, deşi atît eu, cît şi Mădălina am declarat toate amănuntele, că ne-au izbit de perete, că ne ţineau la pămînt, ameninţîndu-ne cu arma la tîmplă, că ne loveau simultan cu picioarele. Ni s-a reproşat că nu am făcut plîngeri pentru acest tratament, deşi noi am făcut plîngeri împotriva procurorilor şi împotriva jandarmilor, dar nimeni nu ne-a răspuns.”
Mădălina Dumitru: „În acea dimineaţă, am fost trezite din somn cu nişte lovituri foarte puternice, am fost să văd ce se întîmplă la parterul casei şi am văzut pe geam cum mai multe persoane mascate escaladau gardul casei, în timp ce alţii deja spărgeau geamul casei, pe unde au şi intrat. Iniţial am crezut că sînt hoţi şi, de frică, am fugit în cameră şi am strigat: „Trezeşte-te, că au venit să ne omoare!” Imediat au intrat jandarmii în cameră şi, din instinct, am vrut să sar pe geam, dar un jandarm m-a prins de mînă, în timp ce altul i-a spus: „Las-o, mă, să sară ca să avem un caz şi mai puternic pentru a-l băga la închisoare pe Bivolaru”! După 15 ore, în care am fost umilite, filmate fără voia noastră, inclusiv de procuroarea care era cu jandarmii…”
Mirona Farcaşi: „Ne-au spart toate dulapurile, ne-au ridicat chiar şi prosoapele. Toate sînt trecute în Procesele-verbale întocmite atunci.”
Mădălina Dumitru: „În tot acest timp, ne-au ţinut nemîncate, nu ne-au dat voie să mergem la toaletă. La un moment dat mi s-a făcut rău şi am cerut să mi se dea un pahar cu apă şi cineva mi-a zis: „Ce, pipi pe care l-ai băut de dimineaţă nu ţi-a fost de ajuns?”. Vă spun sincer, m-am simţit umilită şi batjocorită. Apoi, nişte bărbaţi în civil mi-au spus să mă îmbrac şi să merg cu ei.”
Cojocaru Costică: „Mădălina era „victima” şi ea trebuia, în mod normal, să fie protejată! Dar, de fapt, ea a fost terorizată şi mai mult, a fost brutalizată.”
Mădălina Dumitru: „M-au dus apoi la parchet, unde m-au ţinut mai multe ore, după care m-au lăsat pe un hol unde am văzut-o pe avocata Adina Solomon care mi-a strigat: „Mădălina, aşteaptă, vin cu tine!” şi, în acel moment, doi dintre bărbaţii care erau lîngă mine mi-au pus o geacă pe cap, m-au băgat într-un lift şi mi-au zis: „Gata! Acum eşti a noastră, nu mai ai ce să faci.” Am cerut să dau un telefon la mama mea, dar mi s-a spus că nu este necesar, că situaţia este sub control şi că este suficient să fiu doar eu. Mi-au zis că e nevoie doar ca eu să-i ajut pe ei. Un procuror mi-a zis că intenţia lor este să dau declaraţii împotriva lui Gregorian Bivolaru. Cînd am spus că nu ştiu nimic despre Bivolaru şi că nici nu-l cunosc prea bine, a început să mă tragă de păr! Apoi, unul dintre ei a zis: „Văd că nu merge cu forţa şi că te sperii şi mai mult. Cheam-o pe psihoiloagă!” Era vorba despre Raicu Alina, care a vrut să fie foarte blîndă cu mine, chiar afectuoasă. Am crezut că vrea să mă ajute şi i-am spus că procurorul îmi cere să spun că am avut o relaţie sexuală cu Gregoian Bivolaru, ceea ce, în realitate, nu este adevărat! Atunci, psiholoaga a spus: „Bine, atunci hai să ne relaxăm să desenăm nişte copaci!” Am rămas uimită de procedura ei şi am refuzat. Atunci a început să fie foarte dură cu mine: m-a bătut, m-a smuls de păr, mi-a dat peste cap, peste faţă şi-mi spunea: „Dar, ce, crezi că este după tine? Că o să pleci acasă pînă cînd nu îndeplneşti rolul pe care-l avem de făcut cu tine?” După atîtea ore, cînd nu băusem nici măcar apă, mi-au zis că dacă nu voi scrie acea declaraţie îmi vor tăia buricele degetelor şi pe masă chiar era un patent! Mi-a zis: „Dă-mi mîna încoace!” M-am speriat şi, pînă la urmă, AM CEDAT! O asistentă medicală mi-a dat o pastilă, după care am avut o stare ciudată, iar procurorul mi-a zis: „Acum e bine, o să ai un scris foarte frumos.”
Ulterior, Mădălina Dumitru a ajuns acasă şi, de comun acord cu avocata Adina Solomon, au stabilit să meargă din nou la Parchet pentru a relata tot ce i s-a întîmplat din momentul percheziţiei, pînă la audierea din faţa procurorului. Mădălina Dumitru declară că acea plîngere a sa nu a ajuns în dosar, deşi avea un număr de înregistrare!
Povestea Mădălinei Dumitru a continuat: „În data de 1 aprilie 2004, am fost împreună cu avocata mea să dau o nouă declaraţie, prin care să spun ce mi s-a întîmplat şi să combat prima declaraţie pe care am fost silită cu forţa s-o dau. Din faţa Parchetului, am fost luate şi duse la IML pentru un consult ginecologic! Acolo, un procuror sau poliţist, despre care am aflat că se numeşte Ilieş Dumitru, m-a forţat să mă dezbrac şi mă împingea către masa de consultaţie, spunîndu-mi că nu am de ce să mă opun, altfel o să-mi facă foarte mult rău! Am început din nou să plîng, mă uitam la avocata mea, cerînd să mă scape de acolo şi să nu-i lase să mă torureze iar. Doctorul a spus atunci că el nu va face un astfel de consult dacă eu nu sînt de acord!”
La IML, datorită profesionalismului medicului, controlul ginecologic cu forţa nu a avut loc! Conform declaraţiei Mădălinei Dumitru, a fost dusă apoi la sediul Poliţiei Capitalei şi de acolo la… Constanţa! Iată cum spune Mădălina Dumitru că s-au derulat evenimentele:
„La ieşirea de la IML am fost din nou luată cu forţa de către jandarmi şi de nişte bărbaţi îmbrăcaţi în civil. Eu strigam să vină şi Remus, iubitul meu, după care toţi trei, eu, avocata şi Remus, am fost băgaţi în duba poliţiei, fără să ni se spună unde sîntem duşi! La Poliţia Capitalei, am fost lăsată iarăşi singură, după ce avocata mea a fost bruscată şi dată cu capul de dubă. După circa o oră, a venit cineva şi mi-a spus: „Hai, că, uite, au venit părinţii tăi”! M-am mirat, căci tatăl meu era decedat de mult timp! Apoi mi s-a spus că ne vom întîlni cu părinţii mei pe drum! Tot cu forţa am fost băgată într-o dubă, alături de o femeie poliţist şi abia pe drum, văzînd că ieşim din Bucureşti, am aflat că vom ajunge la Constanţa, la sora mea! Ajunşi acolo, îi spuneam surorii mele: „Măi, Oli, ajută-mă!” Şi i-am spus ce mi se întîmplase, iar ea îmi zicea: „Lasă, lasă, că poliţia ştie ce face!”, semn că văzuse la televizor ce se spunea despre mine (pe filmare, la min. 54:25, Mădălina izbucneşte în plîns – n.n). Ulterior, am aflat că surorii mele i se promisese un posta de secretară, iar cumnatului meu o mărire de salariu dacă mă ţineau la ei pînă cînd împlineam 18 ani! Chiar sora mea mi-a spus odată: „Ce vrei, am şi eu un copil de crescut!” Practic, am fost sechestrată în casa surorii mele, iar la poartă era permanent o maşină a poliţiei! Scopul acestei sechestrări era acela de a mă împiedica să fac alte declaraţii în care să spun ce mi s-a întîmplat. Într-o seară, după ce am văzut la televizor că iubitul meu declarase că mă aşteaptă ca să ne logodim, i-am cerut surorii mele să mă lase să fac baie singură şi am fugit!”
În „Dosarul Bivolaru” s-a folosit ca probă „Jurnalul” Mădălinei Dumitru, în care ea vorbea despre relaţia cu un anume „GRIG”, interpretat de către anchetatori ca fiind Gregorian Bivolaru. Însă, în emisiunea la care facem referire, Mădălina Dumitru dezvăluie adevărata identitate a lui „GRIG”, ca fiind Grigore Ţiblea! Iată ce spune chiar Mădălina:
„Acel Jurnal este, de fapt, o agendă în care eu mi-am notat anumite gînduri şi fantasme pe care le-am avut la un moment dat cu un fost iubit de-al meu, pe nume Grigore Ţiblea, cu care mi-am şi început viaţa amoroasă. Pe mine, niciodată, nimeni nu m-a întrebat cine este, de fapt, acel „Grig”, deşi am fost acuzată de tot felul de nemernicii! Vă spun acum că acel „Grig” din Jurnalul meu este, de fapt, Grigore Ţiblea, căruia eu îi spuneam „Grig”! Inclusiv adresa lui de e-mail pe care o are începe cu Grig”.
Mădălina Dumitru a fost chemată şi în Suedia, în caliate de martor, în procesul de extrădare al lui Gregorian Bivolaru. Să-i ascultăm declaraţia referitoare la acest episod:
„Justiţia din Suedia nu se poate compara cu cea de la noi. Erau judecători pe care-i vedeam că ştiu ce trebuie să facă pentru a afla adevărul. Aici, în România, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi mi s-a luat ilegal o declaraţie, am înţeles imediat care va fi sentinţa pe care o cunoaşteţi. Acel judecător m-a privit într-un mod încît aveam impresia că are ceva personal cu mine, deşi era prima dată cînd mă văzuse. Îmi vorbea foarte batjocoritor, îmi zicea anumite elemente din viaţa mea, despre care zicea că le cunoaşte mai bine ca mine! Şi eu i-am spus că, totuşi, este viaţa mea şi nimeni nu ştie mai bine ce s-a petrecut. În Suedia, vă spun sincer, m-am simţit în siguranţă, pe cînd aici aveam sentimentul că mai aveau foarte puţin şi mă împuşcau sau îmi făceau ceva rău fizic!”
În acest punct al emisiunii, a intervenit şi Mirona Farcaşi, care a făcut o precizare extrem de importantă:
„Aici, în România, în timpul unei şedinţe de judecată, procuroarea a făcut o referire la Mădălina şi i-a spus de mai multe ori „inculpata”, deşi era „parte vătămată” în dosar! Şi chiar a fost tratată ca un om care mai are puţin şi este condamnat”!
Judecătorul la care fac referire cele două fete este Ionuţ Matei, acelaşi care a judecat Dosarul „Trofeul calităţii”, în care, potrivit luju.ro, i-a spus lui Adrian Năstase în sala de judecată: „Chiar credeţi că noi citim ce ne depuneţi dvs. la dosar? Iar stăm pînă la ora 12.00 seara aici?” Mădălina Dumitru povesteşte că judecătorul Ionuţ Matei s-a purtat la fel şi cu avocata ei, deşi ea era parte vătămată în acest dosar:
„Judecătorul Ionuţ Matei nu s-a purtat aşa numai faţă de mine, ci şi faţă de avocaţi. Inclusiv cu avocata mea, pe care o trata ca pe o şcolăriţă şi o trimitea în bancă, nelăsînd-o să-şi exercite funcţia de avocat! Acest comportament al judecătorului Ionuţ Matei în 2012 mi-a reactivat toate traumele din 2004, cînd am fost luată cu forţa. Am plătit apoi bani grei pentru a fi ajutată de medici psihologi şi chiar psihiatri ca să-mi revin! Am trăit stări de panică, eram înfricoşată de fiecare dată cînd pe stradă vedeam un poliţist. De fiecare dată cînd suna cineva la poartă, aveam senzaţia că sînt persoane care vor să-mi facă rău”.
Poate că nu e lipsită de interes informaţia potrivit căreia tocmai judecătorul Ionuţ Matei a fost numit şeful Structurii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), prin mîna lui trecînd, numai în primele 9 luni ale anului 2015, toate cele 2.020 de mandate de interceptare pe siguranţă naţională, adică 224 pe lună!
În ziua cînd era realizată emisiunea, Mădălina Dumitru avea 26 de ani, iar Gregorian Bivolaru era în Suedia. Întrebată de realizator dacă se simte folosită de Gregorian Bivolaru, Mădălina a răspuns:
„Avînd în vedere că dl. Gregorian Bivolaru este în Suedia, nu văd cum ar avea loc o asemenea manipulare. În toate declaraţiile pe care le-am dat, nu am vrut să apăr pe nimeni. Eu am vrut efectiv să iasă la iveală adevărul şi să spun ce mi s-a întîmplat mie, concret. Să povestesc exact ce mi s-a petrecut, cum am ajuns să dau acea declaraţie, forţată şi manipulată. Avînd în vedere ce mi s-a petrecut, din punctul meu de vedere nu voi avea un viitor prea roz aici, în România, şi nu văd ca acest coşmar, care continuă şi azi, să se încheie”.
În faţa acestor declaraţii fulminante pe care Mădălina Dumitru le-a făcut în faţa camerei de luat vederi, este de mirare că nimeni, nici un realizator de talk-show de la vreo televiziune nu a fost interesat s-o invite chiar pe „victima” lui Gregorian Bivolaru pentru a afla direct de la sursă adevărul! Unele televiziuni au reluat în buclă o emisiune a lui Marius Tucă, în care Bivolaru se maimuţărea la telespectatori, au invitat prin telefon o fostă membră MISA care avea un conflict financiar cu „Guru”, încercînd să accentueze portretul ridicol al fostului şef al MISA. La Mădălina Dumitru nu s-a gîndit nimeni sau nu li s-a permis să se gîndească!
De asemenea, este de neimaginat că nici o asociaţie internaţională de apărare a drepturilor omului, precum Amnesty International, nu s-a interesat de soarta acestei fete, Mădălina Dumitru, care, potrivit propriei sale declaraţii, a fost torturată pentru a da acea declaraţie prin care Gregorian Bivolaru a fost condamnat la închisoare pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră!
Ca să nu mai spunem că autorităţile statului de drept ar fi trebuit să cerceteze acuzaţiile Mădălinei Dumitru, îndreptate către jandarmi, poliţişti, procurori sau judecători, întrucît, potrivit art. 280, al. 1 din Noul Cod Penal, „Cercetarea abuzivă”: „Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Nu avem nici o îndoială că acest articol al nostru va avea parte de „atenţia” cozilor de topor şi va fi interpretat ca fiind în apărarea lui Gregorian Bivolaru sau a yoghinilor care, cu ajutorul unei părţi a presei, au fost prezentaţi peste tot ca băutori de urină. De altfel, este şi absurd ca, într-o ţară în care aproape toată lumea mănîncă rahat, cineva să fie acuzat că-şi bea urina!
Puţini sînt cei care ştiu că „Dosarul MISA”, în care au fost zeci de inculpaţi, s-a soldat cu sentinţa Tribunalului Cluj prin ACHITAREA tuturor inculpaţilor, inclusiv a lui Gregorian Bivolaru!
Această sentinţă a Tribunalului Cluj poate fi citită integral pe adresa de Internet /moved_content.php?lang=RO&item=8452. Iată, mai jos, finalul SENTINŢEI PENALE NR.62/2015, pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2015 în Dosarul nr. 22351/3/2007:
I. În temeiul art.396 pc.5 NCPP rap.la art.16 al.1 lit.b NCPP, dispune achitarea inculpatului BIVOLARU GREGORIAN, fiul lui Constantin şi Floarea, născ.la 13.03.1952 în com.Tărtăşeşti jud.Ilfov, dom.în …, cu reşedinţa în …, de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de:
– de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist prevăzută de art. 3 al. 1
coroborat cu art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 31/2002, având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală.
– de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe prevăzută de art.5 teza a II-a din O.U.G. 31/2002, având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală..
II. În temeiul art.396 pc.5 NCPP rap.la art.16 pc.1 lit.b NCPP şi art.4 NCP, dispune achitarea inculpatului BIVOLARU GREGORIAN, de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, având în vedere că art.1 al.1 din O.U.G. 112/2001, care sancţiona fapta de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, a fost abrogat de art. 98 din titlul II din Legea 187/2012.
III. În temeiul art.5 şi art.155 al.4 NCP, art.396 pc.6 rap. la art.16 pc.1 lit.f NCPP, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul BIVOLARU GREGORIAN, constatându-se intervenirea prescripţiei răspunderii penale faţă de infracţiunile de:
– iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 al. 1 teza I din noul Cod penal (vechea reglementare – art. 7 al. 1 teza I coroborat cu art. 2 lit. a şi b pct. 12 din Legea nr. 39/2003);
– instigare la discriminare prevăzută de art. 369 din noul Cod penal (vechea reglementare – art. 317 din vechiul Cod penal);
– promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe prevăzută de art.5 teza a II-a din O.U.G. 31/2002,
– trecere ilegală a frontierei de stat prevăzută de art. 262 din noul Cod penal (vechea reglementare – art.70 al.1 din O.U.G. 105/2001);
– instigare la ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută de art. 375 rap. la art. 47 din noul Cod penal (vechea reglementare – art. 321 al.1 din vechiul Cod penal).
I. În temeiul art.396 pc.5 rap. la art.16 pc.1 lit.a NCPP, dispune achitarea inculpatului BIVOLARU GREGORIAN de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 al. 1 şi al. 2 lit. a coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. b din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. (noua reglementare – art. 210 al.1 lit. a NCP).
II. În temeiul art.102 al.2 şi 4 NCPP, constată nelegalitatea:
– probelor obţinute prin interceptările telefonice şi înregistrările audio şi dispune excluderea mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de consemnare a convorbirilor inculpatului BIVOLARU GREGORIAN.
– proceselor-verbale de percheziţie întocmite cu ocazia percheziţiilor efectuate în datele de 18.03.2004, 19.03.2004, 21.03.2004, 22.03.2004 şi 23.03.2004 şi dispune excluderea din probatoriu a tuturor faptelor constatate şi obiectelor ridicate şi consemnate în procesele-verbale de percheziţie nelegale.
– probelor constând în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice din vol.35-42 din D.U.P. 6D/P/2004, rapoartele de constatare întocmite de Asociaţia Psihologilor din România, Comisar şef psiholog Petrescu Luminiţa, psihologul Tudorel Butoi, precum şi a Studiilor întocmite de Mario Sorin Vasilescu şi Preotul Sterea Tache.
III. Respinge toate acţiunile civile ca neîntemeiate.
IV. În temeiul art. 399 pct. 1 NCPP, dispune revocarea măsurii arestării preventive dispusă prin mandatul de arestare preventivă nr. 171/U din 15.04.2005 emis de către Secţia I Penală a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 2399/2005 prin care s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului Bivolaru Gregorian sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 12 al. 1 şi 2 coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. b din Legea nr. 678/2001 şi de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003.
V. În temeiul art. 397 şi art. 404 al. 4 lit. c NCPP, dispune:
– ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra imobilelor din Bucureşti, sector 5, str. Sergent Turturică, nr. 123 şi Bucureşti, Str. Sg. Muşat Constantin nr.l, bl.16, sc.A, ap.3 dispusă prin Ordonanţa nr. 6D/P/2004 din 23.05.2005,
– restituirea tuturor bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei imobiliare din data de 18.03.2004 la imobilul din Bucureşti, Str. Sg. Muşat Constantin nr.l, bl.16, sc.A, ap.3 şi menţionate în procesul-verbal de percheziţie ataşat la dosarul cauzei la filele 584 – 588, vol. 4 din dosarul de urmărire penală.
–––––––––––––––––––––––––––––––VIII. În temeiul art.396 pc.5 rap. la art.16 pc.1 lit.a NCPP, dispune achitarea inculpaţilor: CATRINA NICOLAE, fiul lui Vasile şi Eugenia, născ.la 13.01.1961 în Hunedoara, dom…, BURUIANĂ OVIDIU EUSEBIO, fiul lui Victor şi Ileana, născ.la 14.10.1972 în mun.Tecuci, …; NECULA MARIUS, fiul lui Iordache şi Constanţa, născ.la 28.07.1970 în mun.Ploieşti jud.Prahova, dom.în …; ROŞU PETRU, fiul lui Ion şi Maranda, născ. la 29.06.1961 în com.Parava, dom.în …; ROŞU CAMELIA, fiica lui Eugen şi Eleonora, născ.la 28.11.1961 în Bacău, dom.în …; BOZARU DAN, fiul lui Gheorghe şi Maria, născ.la 05.05.1961 în Drăgăşani jud.Vălcea, dom.în …; VIŞAN TEODORA CAMELIA, fiica lui Toader şi Maria Titina, născ.la 19.10.1967 în loc.Panciu jud.Vrancea, dom.în …; TĂNTAŞ MIHAELA, fiica lui Mihai şi Maria, născ. la 21.11.1974 în mun.Constanţa jud.Constanţa, dom.în …; LOMOŞ DUMITRU REMUS, fiul lui Dumitru şi Aurica, născ.la 13.11.1972 în mun.Botoşani jud.Botoşani, dom.în …; MIHĂILESCU DIANA SILVIA, fiica lui Constantin şi Dănuţa, născ.la 02.02.1972 în Râmnicu Vâlcea jud.Vâlcea, dom.în …; POPESCU (fostă HANGAN) LIANA MARIA, fiica lui Alexandru şi Ileana, născ.la 27.07.1969 în com.Prundu Bârgăului jud. Bistriţa Năsăud, dom.în …; COJOCARU COSTICĂ, fiul lui Neculai şi Paraschiva, născ.la 16.10.1968 în Brăila, dom.în …; LAZĂR MARIANA CIPRIANA, fiica lui Vasile şi Teodora, născ.la 11.08.1969 în mun.Roman jud.Neamţ, dom.în …; RADU IULIANA, fiica lui Mihail şi Elenea, născ.la 12.08.1968 în mun.Paşcani jud. Iaşi, dom. în …; STROE CRISTINA, fiica lui Valentin şi Ana, născ.la 25.12.1970 în Bucureşti, dom.în …; ŢIPLEA GRIGORE, fiul lui Grigore şi Viorica, născ.la 17.05.1968 în mun.Gherla jud.Cluj, dom.în …; NEGÎCI MIHAI ROBERT, fiul lui Pavel şi Elena, născ.la 12.02.1975 în mun.Tecuci jud.Galaţi, dom.în …; BOZDOC ALEXANDRU CRISTIAN, fiul lui Dumitru şi Elena, născ.la 11.04.1972 în mun.Sibiu, dom.în …; VISTERNEANU LĂCRĂMIOARA, fiica lui Stelian şi Elena, născ.la 01.10.1968 în loc.Niculiţel jud.Tulcea, dom.în … ŞI DOCHINOIU DIANA, fiica lui Vasile şi Maria Elena, născ.la 20.06.1958 în mun.Bacău jud.Bacău, dom.în … de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 al. 1 şi al. 2 lit. a coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. b din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. (noua reglementare – art. 210 al.1 lit. a NCP).
IX. În temeiul art.396 pc.6 NCPP rap. la art.16 pc.1 lit.f NCPP, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul LOMOŞ DUMITRU REMUS, ca urmare a decesului acestuia la data de 04.11.2014.
X. În temeiul art.396 pc.5 rap. la art.16 al.1 lit.b NCPP, art.3 NCP, dispune achitarea inculpaţilor:
– ROŞU CAMELIA, ROŞU PETRU şi BURUIANĂ OVIDIU EUSEBIO, de sub învinuirea comiterii infracţiunii de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist prevăzută de art. 3 al. 1 coroborat cu art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 31/2002, având în vedere că fapta nu era încriminată la data săvârşirii ei – ROŞU CAMELIA, ROŞU PETRU şi BURUIANĂ OVIDIU EUSEBIO de sub învinuirea comiterii infracţiunii de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe prevăzută de art.5 teza a II-a din O.U.G. 31/2002, având în vedere fapta nu era încriminată la data săvârşirii ei
– ROŞU CAMELIA şi ROŞU PETRU de sub învinuirea comiterii infracţiunii de răspândire sau vânzare de simboluri fasciste prevăzută de art. 4 al.1 teza I din O.U.G. 31/2002, având că fapta nu era încriminată la data săvârşirii ei.
– BURUIANĂ OVIDIU EUSEBIO de sub învinuirea comiterii infracţiunii de negare a Holocaustului prevăzută de art. 6 din O.U.G. 31/2002, având în vedere că fapta nu era încriminată la data săvârşirii ei.
XI. În temeiul art.5 şi art.155 al.4 NCP, art.396 pc.6 rap. la art.16 pc.1 lit.f NCPP, dispune încetarea procesului penal, constatându-se intervenirea prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpaţii şi de:
– infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 al. 1 teza I din noul Cod penal (vechea reglementare -art. 7 al. 1 teza I coroborat cu art. 2 lit. a şi b pct. 12 din Legea nr. 39/2003) faţă de inculpaţii ROŞU CAMELIA, CATRINA NICOLAE, VISTERNEANU LĂCRĂMIOARA şi ROŞU PETRU.
– infracţiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 al. 1 teza a II-a din noul Cod penal (vechea reglementare – art. 7 al. 1 teza I coroborat cu art. 2 lit. a şi b pct. 12 din Legea nr. 39/2003) faţă de inculpaţii NECULA MARIUS, VIŞAN TEODORA CAMELIA, ŢÂNŢAŞ MIHAELA, COJOCARU COSTICĂ, LAZĂR MARIANA CIPRIANA, RADU IULIANA, BOZARU DAN, STROE CRISTINA, ŢIPLEA GRIGORE, MIHĂILESCU DIANA SILVIA, NEGÎCI MIHAI ROBERT, BOZDOC ALEXANDRU CRISTIAN, DOCHINOIU DIANA, BURUIANĂ OVIDIU EUSEBIO, POPESCU (fostă Hangan) LIANA MARIA.
– infracţiunea de instigare la discriminare prevăzută de art. 369 din noul Cod penal (vechea reglementare – art. 317 din vechiul Cod penal) faţă de inculpaţii BURUIANĂ OVIDIU EUSEBIO, ROŞU PETRU şi ROŞU CAMELIA.
– infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută de art. 375 din noul Cod penal (vechea reglementare – art. 321 al.1 din vechiul Cod penal) faţă de inculpaţii MIHĂILESCU DIANA, BURUIANĂ OVIDIU EUSEBIO, DOCHINOIU DIANA, LAZĂR MARIANA CIPRIANA şi ŢIPLEA GRIGORE.
– infracţiunea de distribuirea fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor a unei opere prevăzută de art. 140 lit. b din Legea nr. 8/1996 (vechea reglementare – art. 140 lit. a din Legea nr. 8/1996 ) faţă de inculpaţii CATRINA NICOLAE şi LAZĂR MARIANA CIPRIANA, iar în temeiul art. 25 NCPP, lăsa acţiunea civilă nesoluţionată.
– infracţiunea de reproducere fără drept a unei opere prevăzută de art. 140
lit. a din Legea nr. 8/1996 (vechea reglementare – art.142 lit.a din L. 8/1996), faţă de inculpaţii CATRINA NICOLAE şi LAZĂR MARIANA CIPRIANA, iar în temeiul art. 25 NCPP, lăsa acţiunea civilă nesoluţionată.
XII. În temeiul art.102 al.2 şi 4 NCPP, constată nelegalitatea:
– probelor obţinute prin interceptările telefonice şi înregistrările audioşi dispune excluderea mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de consemnare a convorbirilor inculpatei Dochinoiu Diana şi comunicaţiilor SC EXTAZ SRL.
– proceselor-verbale de percheziţie întocmite cu ocazia percheziţiilor efectuate în datele de 18.03.2004, 19.03.2004, 21.03.2004, 22.03.2004 şi 23.03.2004 şi dispune excluderea din probatoriu a tuturor faptelor constatate şi obiectelor ridicate şi consemnate în procesele-verbale de percheziţie nelegale.
– probelor constând în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice din vol. 35-42 din D.U.P. 6D/P/2004, rapoartele de constatare întocmite de Asociaţia Psihologilor din România, Comisar şef psiholog Petrescu Luminiţa, psihologul Tudorel Butoi, precum şi a Studiilor întocmite de Mario Sorin Vasilescu şi Preotul Sterea Tache.
XIII. Respinge toate acţiunile civile ca neîntemeiate.
XIV. În temeiul art. 397 şi art. 404 al. 4 lit. c C.p.p., în urma dispunerii achitării inculpaţior Necula Marius, Vişan Teodora Camelia, Ţânţaş Mihaela, Cojocaru Costică, Lazăr Mariana Cipriana, Radu Iuliana, Roşu Camelia, Bozaru Dan, Stroe Cristina, Ţiplea Grigore, Catrina Nicolae, Mihăilescu Diana Silvia, Negâci Mihai Robert, Bozdoc Alexandru Cristian, Visterneanu Lăcrămioara, Popescu (fostă Hangan) Liana Maria, Dochinoiu Diana, Roşu Petru, Buruiană Ovidiu Eusebio pentru săvârşirea de trafic de persoane şi a încetării procesului penal faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat şi de aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile proprietatea inculpaţilor dispusă prin Ordonanţa nr. 6D/P/2004 din 23.05.2005 (fila 122, Vol. 75 D.U.P.), asupra bunurilor mobile auto dispusă prin Ordonanţa nr. 6D/P/2004 din 23.05.2005 (fila 251-256, vol.75), asupra bunurilor mobile bani şi bijuterii dispusă prin Ordonanţa nr. 6D/P/2004 din 04.03.2005 (fila 70-73, vol. 75.)
XV. În temeiul art.272 NCPP, onorariile avocaţiale din oficiu se suportă de la FMJ astfel:
– pentru părţile vătămate Dumitru Ionela, Dănuţ Doina şi Albu Garofiţa – suma de 450 lei, pentru av. Ploscar Loredana;
– pentru părţile vătămate Lupescu Ion, Lupescu Simion şi Găitan Constantin, suma de 450 lei, pentru av.Milchiş Ovidiu;
– pentru părţile vătămate Andrei Mihaela, Vălean Alina şi Bertescu Valeria, suma de 450 lei pentru av.Dumbrăveanu Diana;
– pentru părţile vătămate Mureşan Diana şi Marques (fostă Mureşan) Agness Arabella, suma de 300 lei pentru av.Maxim Anca.
XVI. În temeiul art.275 al.3 NCPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 11.02.2015.
PREŞEDINTE ARIANA ILIEŞ”
În aceste zile, Gregorian Bivolaru a cerut rejudecarea procesului său, în care a fost condamnat pentru întreţinerea de relaţii cu minora Mădălina Dumitru, care avea, la data invocată de procurori, 17 ani şi 8 luni. Văzînd declaraţiile publice ale Mădălinei Dumitru, felul în care i-a fost smulsă acea declaraţie prin care l-a acuzat pe Bivolaru, tortura la care a fost supusă şi tratamentul pe tot parcursul procesului, orice om este îndreptăţit să creadă că este ceva în neregulă cu acest caz, dorinţa de a afla alte amănunte fiind cît se poate de legitimă.
Iar primul argument ni-l oferă chiar televiziunile, care prezintă pe larg – şi bine fac – detalii din dosarele în care se obţin declaraţii sau denunţuri prin tot felul de promisiuni făcute de procurori. Dar de ce numai atunci cînd este vorba despre Victor Ponta, Elena Udrea sau Traian Băsescu? Numai ei sînt cetăţeni cu drepturi?
Ca să fim obiectivi, precizăm că „Dosarul Bivolaru – Mădălina Dumitru”, ca şi toată tevatura cu MISA, a fost deschis în timpul regimului Adrian Năstase, aşa încît se pune întrebarea dacă nu cumva sîntem în faţa unor interese transpartinice, din moment ce toată ţara parcă vrea ca Gregorian Bivolaru să nu mai vadă lumina zilei niciodată!
Chiar nu vrea nimeni să răspundă la întrebarea: „Cine se teme de ce poate să spună Gregorian Bivolaru în libertate?”. Poate că unii potentaţi ai zilei de ieri sau chiar de azi au trecut pe la mesele lui Bivolaru şi acum le-a venit ruşinea la nas. Dar dorinţa lor de a ascunde ceva nu trebuie să ducă la acoperirea abuzurilor săvîrşite de anchetatorii Mădălinei Dumitru, fata care este considerată victima lui Gregorian Bivolaru, cînd, mai degrabă, este victima organelor de anchetă!
P.S. Sîntem curioşi să vedem dacă, măcar acum, după apariţia acestui articol, vreo televiziune este interesată s-o invite pe Mădălina Dumitru în direct pentru a spune ce s-a întîmplat cu adevărat din 2004 încoace cu dosarul în care ea apare ca victimă a lui Bivolaru! Sau toate televiziunile vor urma exemplu procurorilor care, în Rechizitoriul lui Bivolaru, scriu:
„În ceea ce priveştereaudierea părţii vătămate DUMITRU MĂDĂLINA, această activitate nu a fost posibilă, cu toate diligenţele realizate de organele de urmărire penală, susnumita nu s-a prezentat deşi au fost emise în mod repetat citaţii precum şi mandate de aducere ce nu au putut fi puse în executare deoarece partea vătămată a dispărut de la domiciliu”.
Adică, atunci cînd, în 2004, au avut nevoie de ea, au adus-o cu forţa la Parchet, iar cînd s-au temut de declaraţiile ei spun că „a dispărut de la domiciliu”! Iată şi un motiv serios de provocare pentru jurnaliştii de investigaţie din televiziuni. Dacă, desigur, mai sînt. Rating-ul va fi uriaş pentru cei care o vor invita pe Mădălina Dumitru în direct. Rămîne să vedem cum stau cu curajul sau cu libertatea de a-şi face meseria de jurnalist.
yogaesoteric
26 august 2016